Cuvânt și iubire

M-am lăsat în urmă puţin

m-am lăsat în urmă puţin
ca să pot păşi în gândul tău
aveam o rochie albă
brodată cu metafore şi flori de câmp
copacul
sub care ne-mpleteam cuvântul
ne privea adânc în ochi
desfrunzit de verdele din mine
păsările lui
se cununaseră în spini
în nopţile cu lună plină
mă dădusem şi eu cândva de suflet
câtă nelinişte în silogismele răzvrătite cu copite de brumă de fum
aud în somn cum rugineşte visul
cum gândul tău se stinge în cioburi de lumină
pe albastrul iubirii povestea mea rănită apune-a pustiu
de-atâta toamnă vălurită a dor
din tine plec
ca din tăcerea de demult
în care nu mai cred

——————–

Adriana POPA

Timișoara

3 februarie 2019

MURALÃ

În absența unui singur om
Pe care l-ai adus pe lume
Tu nu ești…
Nu …
Cine ți-a adus trupul scund

înapoi?

Se cunosc incidente,
Prin care sufletul trăiește,
Trupul însă demult a opinat
Despre prezent –
Timpul prezent
ar sugera un timp mort,
Ca și cum în tine
Cineva ar căuta
Semne și adevăruri.
De aceea,
Cu siguranță,
Trebuie să-ți admiți
În totalitate
Banalitatea –
Se trăiește
Acum erodant,
Fără emoții, se știe-
Oameni cu ei insisi
Devin insuportabili
Și atunci
Înțelegi,
cu tine
E destul de plictisitor…
Pe când în suflet
Îți străluce un limpede
Vas –
Apa suferințelor
E plina…
Revarsă în acoperișul
Înalt
Frescele adâncurilor.
E primăvară și îți e dor de moarte…

———————————–

Lilia MANOLE

Bălți, Republica Moldova

3 februarie 2019

***

Poate că noi căutăm de multă vreme o iubire străină de realitatea vieţii noastre, străină de fricile şi grijile noastre, dezlipită de necazurile vieţii noastre…

ÎNCREDEREA, SPERANȚA ȘI IUBIREA

Indiferența, rece ca o mare
Tăcere-ți toarnă-n suflet, ne-ndurată
Până Încrederea se pierde și dispare
Până Speranța plânge disperată.

Toarnă-mi Doamne!

Toarnă-mi Tu din bolta plină
Sunt un biet suflat de om
Și-un atom, lângă atom
Fă-mă Doamne iar Lumină!

Toarnă-mi flori de nu le număr
Stele, noaptea din mister
Vara, iarna prinsă-n ger
Iar Luceafărul, pe umăr…

Toarnă-mi Doamne, viscol, vânt
Toarnă-mi apa din fântână
Toarnă-mi prispa mea bătrână
Alinare, pe Pământ. …

Toarnă-mi Doamne ceai de tei
Când ai timp să-l bei cu mine
Și în liniștea ce vine
Să te odihnești… de vrei !

Toarnă-mi Doamne cupa plină
Și adună-mă de-s arsă
Parcă. ..vreau sa plec acasă
Unde stelele…lumină…

Doamne, tu să nu mă dori
Nu te-ascunde după șoapte
Toarnă-mi Doamne zi și noapte
Dumă-n Rai…de subsiori…

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

31 ianuarie 2019

PORTRET

Tu ești noaptea mea de așteptare,
e limanul searbăd pân la tine,
nici-o stea n-a mai născut minuni
care să te-apropie de mine.

Ești ca diminețile de rouă,
în fotolii reci pui frunze moarte,
s-a mai rătăcit un vis prin mine
amețit de liniștite șoapte.

În curând n-am să-ți mai pot aduce
un suspin de țărm, foșnet de valuri,
ostenit e azi corăbierul,
ce te-a’nlănțuit pe-un rug de maluri.

—————————-

Dunia PĂLĂNGEANU

Giurgiu

1  februarie 2019

SCHIȚĂ DE PORTRET,
                                           GRIGORE VIERU

De-o limbă,
Ca și Eminescu,
Nu știu un suflet mai curat,
Divin și mai nevinovat,
Mai cald… o fire mai cuminte,
De-o profunzime,
N-am cuvinte.

De-un grai,
Ce peste tot doinește,
Nu știu un altul mai frumos,
Nici unul mai melodios,
Mai drag, mai sfânt și mai durut,
Cel pentru care a luptat,
Cum a putut.

De-un sânge,
Cu Ștefan cel Mare,
De înălțimea… vârf de munte,
Nea Grig (Vieru) cu pletele cărunte,
Ne-a fost și sabie, și scut,
La agerime și curaj
De ne-ntrecut.

Din mâna
De țărână-n care,
S-a întors,… să-și caute părinți,
La cina cea de taină se adună sfinții,
Sfințind cu rugăciuni de ore,
Un scaun rezervat
Pentru Grigore.

Acuma-i
Lângă Dumnezeu,
Și când cu lacrimi cerul plouă,
Din cer, … Vieru ne transmite nouă,
Povețe prin poeme de valoare,
Scrise cu inima și pana,
Raze de soare.

——————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău, Basarabia

31 ianuarie 2019