Cuvânt și iubire

Asupra timpului când a fost introdus creştinismul la români, ca religie a întregului popor, se consideră îndeobşte că, deoarece credinţa nouă nu s-a impus de „sus” , ci a crescut organic de „jos”, nu s-ar putea stabili o dată certă. Istoricul şi cărturarul V. Pârvan  a încercat să ajungă la un răspuns documentat (vezi Contribuţii epigrafice…). Astfel, din examinarea istoric-culturală a termenilor creştini de origine latină, el ajunge la concluzia generală că abia după 350 d. H. sunt situate începuturile creştinismului nostru, ca şi credinţă generală a poporului român. Cuvintele fundamentale ale creştinismului românesc s-au născut în nordul Dunării, iar alte cuvinte ne duc la fixarea datei creştinării noastre prin anii 375-450.

Înaintea lui Iorga, Vasile Pârvan ajungea şi el la concluzia importantă că religia păgână a strămoşilor noştri, anterioară creştinării, n-a putut fi învinsă de noua religie, ba, mai mult, o bună parte din credinţele şi tradiţiile (eresurile) populare vechi au dăinuit şi mai departe în creştinism. În terminologia sa romană, creştinismul nostru ne dovedeşte faptul că acesta nu este atât originar daco-roman, cât mai ales de sorginte misionară, consideră Pârvan, răspândit cu repeziciune, în scurtă vreme, la o epocă dată. Misionarii latini ai daco-romanilor veneau din sud, orientarea economică şi culturală a Daciei romane a fost spre vest (sud-vest), Italia, Dalmaţia, Illyricum, iar nu spre est şi sud-est, Constantinopolul, de pildă, s-a impus după prima jumătate a secolului al IV-lea. Relaţiile Daciei romane se desfăşurau cu Moesia superioară, Panonia şi Dalmaţia, nu cu Moesia Inferioară şi Sciţia Mică, deci cu Apusul nu cu Răsăritul. Singurul izvor mai sigur, crede Pârvan, pe care putem clădi istoria creştinismului daco-roman, este limba noastră, terminologia creştină. Doar studiul istoric comparativ al terminologiei noastre latine creştine ne poate ajuta în sensul acesta. Să examinăm aceşti termeni creştini fundamentali în credinţa noastră. Cuvântul specific creştin, folosit de toate popoarele romanice, ecclesia (gr.) lipseşte din limba română – acest termen este cel mai vechi cuvânt creştin folosit pentru a indica comunitatea credincioşilor şi lăcaşul de cult specific. În schimb, în limba română avem cuvântul biserică, din lat. basilica – acest cuvânt s-a născut ca termen creştin la începutul secolului al IV-lea, cu înţelesul de lăcaş de cult. De unde vine în limba română cuvântul basilica, în forma latină ? Răspunsul: la daco-romanii din stânga Dunării, misionarii latini veniţi din sud au introdus noul cuvânt basilica. Aceasta s-a întâmplat în secolul al IV-lea, după anul 350. Populaţia de limbă latină la care s-a încetăţenit termenul basilica se numea pe ea însăşi cu numele de „romani”, ceea ce nu se mai întâlneşte nicăieri în Imperiu, după 212. Aceşti romani care folosesc cuvântul basilica îi aflăm în afara Imperiului, şi anume la populaţia romană din Dacia traiană (nord-dunăreană), rămasă aici după 275, ei se numeau romani (adică romanici) ca o nouă „natio barbara”.

Să examinăm şi alţi termeni. Cuvântul Dumnezeu este prezent în forma aceasta veche, latină vulgară, numai la români. Din examinarea lui rezultă că Domine/deus, în forma veche, populară, Domne deus este, în Dacia şi Moesia, o invocaţie păgână, preluată apoi şi de creştinism. Alţi termeni creştini semnificativi sunt: Crăciunul, Rusaliile, duminica, sărbătoare (termen simbolic al împăcării între păgânism şi creştinism), lege, în sens de credinţă religioasă, termen popular romanic.

Strâns legate de creştinismul românesc, în aceste secole ale începuturilor sale, sunt şi o serie de aspecte doctrinare şi de organizare pe care trebuie să le avem în vedere. De pildă, arianismul, în prima jumătate a secolului al IV-lea, este un fenomen sud-est european, ce îşi exercită influenţa în zonă, să nu uităm că Arie a fost exilat la Dunăre, iar Audius (adept al său) în Sciţia, soboarele ariene sunt convocate la Serdica şi Sirmium. Fierberea produsă de arianism a contribuit şi ea să imprime o viaţă latină, fiindcă era o credinţă populară a acestor regiuni. Dar alături de erezie, datina ortodoxă este prezentă şi ea la romanicii nord-danubieni, ei fiind separaţi de împăratul eretic, Valens (364-378). Astfel, la Tomis, avem o serie întreagă de episcopi, fideli ortodoxiei niceene.

Aceşti numeroşi şi modeşti episcopi locali, „asemenea cu stareţii din primele timpuri ale vieţii noastre naţionale” (Iorga), corespund chorepiscopilor, „episcopi de ţară” (sate), al căror rol a fost mare, nu numai în sud-est, dar şi în Noricum, Raetia, Galia şi Irlanda. Chorepiscopii fără reşedinţă apar în secolul al IV-lea şi în Panonia-Wulfila însuşi, episcop fără diecesă, este la originea acelor chorepiscopi germani pe care i-au avut şi românii. În altă ordine de idei, în secolul al IV-lea, episcopii se substituie autorităţii civile: o ordine episcopală se instalează în locul celei imperiale şi, fiind o creaţie populară, ea este latină. Episcopul reprezintă nu numai o conducere bisericească, ci şi o formă de organizare populară, precum acţiunea Sf. Severin în Noricum, ei preiau apărarea oraşelor. Cu preoţi, cu modeşti vlădici de ţară, precum chorepiscopii din Galia, religia creştină se întinde mai mult şi mai uşor-este aici multă umilinţă, sărăcie şi simplitate. Unii din aceşti „episcopi ai poporului”, de o canonicitate îndoielnică, iau parte şi la sinoade. Cei mai mulţi dintre aceşti episcopi erau latini.  Acest creştinism, chiar dacă episcopul este grec sau educat greceşte, este latin, „cum cere şi cum ştie poporul care l-a creat şi-l vrea” (Iorga). Limba folosită este cea populară. În lupta cu grecismul, latinismul popular, ce vine din interior, învinge pe toată linia, mereu. În sfârşit, martirii constituie a treia categorie de „agenţi”ai unui creştinism de străveche pătrundere lentă, precum Sf. Sava sau mucenicii lui Hristos de peste Dunăre.

După 275, creştinii daco-romani au beneficiat de o situaţie mai favorabilă, acum, când în Dacia, rămasă în afara frontierelor Imperiului, religia creştină se putea manifesta liber, fără a mai fi îngrădită sau prigonită de oficialităţile romane. Mai mult, la începutul secolului al IV-lea, în nordul Dunării, îşi puteau găsi refugiu şi mulţi creştini sud-dunăreni persecutaţi. Concret, prezenţa unor comunităţi creştine în Dacia romană se adevereşte prin vestigii neîndoielnice de această factură. Creştinismul daco-roman din secolul al IV-lea îşi are începutul în veacul precedent, baza pentru apariţia şi răspândirea noii religii în nordul Dunării. Urmele creştine, descoperite în ultima jumătate de secol, sunt numeroase şi variate – astfel, s-au aflat peste 100 de obiecte, locuri de rugăciune şi lăcaşuri de cult. Piesele incontestabil creştine sunt de o mare diversitate: obiecte cu semnificaţie religioasă precum candelabrul de la Biertan (jud. Sibiu) cu chrismon şi inscripţia „Ego Zenovius votum posui”, apoi potire şi vase liturgice. La Porolissum (Moigrad – jud. Sălaj), s-au găsit inele, cruciuliţe, accesorii pentru veşminte cu simboluri, amfore creştine. Lăcaşuri de cult s-au ridicat peste tot, pe teritoriul daco-roman, de la sfârşitul secolului al III-lea. Ele s-au aflat la Sucidava (Celei), la Slăveni (jud. Olt), Porolissum (Moigrad, jud. Sălaj), la Drobeta şi Gornea (jud. Caraş-Severin). În mod cert, erau bazilici multe, dar nu s-au aflat încă. Aria de răspândire a vestigiilor creştine daco-romane arată că acestea se găsesc în proporţii variate în toate cele trei provincii ce alcătuiau Dacia romană: Transilvania, Oltenia şi Banat. Urme creştine daco-romane întâlnim mai ales în fostele oraşe, lângă castre, centre comerciale şi aşezări civile. Ele se întâlnesc de-a lungul unor căi (artere) importante, la Dunăre, pe văile unor râuri mari. Concluzia este că religia creştină a găsit mai lesne adepţi şi a progresat în rândul populaţiei din oraşe, în timp ce lumea rurală s-a dovedit, la început, conservatoare şi se închina vechilor zeităţi păgâne.

——————————-

Ioan POPOIU,

istoric/teolog

6 februarie 2019

 

 

 

 

              Copilăria este ca o zi însorită în care ieși sub soarele dimineții să alergi prin iarba plină de rouă. De deasupra se revarsă cântecul ciocârliei, de-a dreapta și de-a stânga ploaie de ciripituri şi sub toată această avalanşă de frumos, tu, copilul, care cu râsul tău dăruieşti bucurie nu doar casei tale, ci întregii lumi.

                De aceea cu trecerea anilor ne întoarcem la ea, întâi prin copii, apoi prin nepoți. Clipele frumoase şi fericite nu se uită, mai ales atunci când le poţi trăi, fie de-acum doar cu nostalgie.

“Pui de pasăre măiastră” (Iaşi, PIM, 2018) este titlul cărții Vasilicăi Grigoraş, scrisă  pentru nepoţica dânsei, ca să-i amintească peste ani de bunica ei, de dragostea şi de frumuseţea clipelor petrecute împreună. Nepoţeii vin ca primăverile, luminându-ne până şi cuvintele, mereu spuse cu dragoste.

Bucuria acestui dar mult dorit şi aşteptat care este venirea pe lume a Evei o vom regăsi în versurile: „Pe-o rază matinală a lui cuptor / Zvârlugă mică ai venit în zbor. / Familia te-a primit în dar, / Gingaş boboc de mărgăritar, / Pui de pasăre măiastră, / Ce-ai intrat în viaţa noastră”. Este bucuria sinceră la sosirea acestui nou membru al familiei, venit să aducă bucurie pentru mulți ani de-acum încolo, când adunând „nectarul vieții” va deveni pe zi ce trece un copil mai bun şi mai iubitor.

“Dis de dimineață”, autoarei nu-i rămâne decât să se bucure de tot ceea ce natura ştie cu dărnicie să-i ofere, ca să-i facă din fiecare zi a vieții o încântare și mai ales de cel mai frumos dar dat de însuşi Dumnezeu, nepoțeii: „Din a naturii catapeteasmă / Înspirăm sfânta mireasmă, / Ăsta-i un adevărat mister, / Ce-aş mai putea, Doamne, să-ţi cer?”

O casă de bunici fără cuib de rândunici nu poate să existe, de aceea această minune o redă autoarea în poezia  „Cip-cirip de rândunici”,  unde viața acestor mici viețuitoare este descrisă în amănunt. Ochii curioşi ai copilului observă cu uimire şi curiozitate totul, în timp ce mintea adultului va merge  mult mai departe: „Şi-aşa ne dau Bună Vestire / Să mergem pe la mănăstire, / Cu bucurie-n suflet iară, / Pe-alei de caldă primăvară, / Îmbrăcată iarăşi în culoare / Şi mireasmă-mbătătoare. / În triluri dragi de păsărele, / Cu flori să-ntâmpinăm Mirele.”  

„Gărgărița” este mică minune, pe care fiecare dintre noi am prins-o în palmă și i-am dat drumul după ce ne-am minunat de frumusețea ei. „Gâză, gâzuliţă, / Cu nume de Gărgăriţă, / Rochie roşie cu buline, Nimeni nu-i ca tine.”

Dar gărgăriţa mai știe o taină, pe care fetele încearcă să o afle de la ea. Nu a existat o fată îndrăgostită care să nu fi apelat la această stratagemă, tragerea de limbă a gărgăriței spre a-și afla ursitul! „Fetele te îndrăgesc, / În mână te ocrotesc / Şi fără de preget / Te-aşează pe-un deget, / Să le spui deschis / De li s-o împlini un vis: / Privind încotro vei zbura, / Să ştie unde s-or mărita.”

            Poezia „Cucul”  îl are drept protagonist pe domnul cuc cel plimbăreț, care toată primăvara și-o petrece cântând spre bucuria copiilor, care-l imită și necazul îndrăgostiților pe care vara-i află amorezați și-i lasă cu inima arsă şi singuri cuc:

„Trâmbiţând numele său, / Cu-cu, cu-cu! tot mereu, / Îşi umflă guşa cu spor, / Cască pliscul binişor… // Coada şi-o răsfiră în grabă, / Cântând silabă cu silabă, /

C-un timbru grav rostite / Pentru inimi îndrăgostite.”

„Flori de primăvară” este o poezie dedicată primelor flori care vin să ne bucure după frigul și vitregia iernii. Alb și plăpând, la început vine ghiocelul, ca o petală desprinsă din florile de gheață ale iernii, apoi vin toate celelalte flori viu colorate peste care vor da năvală fluturii. Deocamdată toate acestea sunt doar pe hârtie, dar curând le vom vedea aevea: „Astăzi, pe la chindie / M-apucă o hărnicie / Să desenez fluturi şi flori / În tot mai multe culori.”

„Privighetoarea” e cântăreața nopții, o ascultăm şi ne minunăm de trilul ei. Tare-am vrea să știm și noi cânta ca ea, dar ea este o artistă care nu-și cedează repertoriul. Doar ne încântă gratuit cu recitalurile ei nocturne: „Prin grădini, zăvoi, păduri / Faimoasele acorduri / Ale orchestrelor minunate / Cu soliste talentate, / Zvelte, blânde şi modeste, / Fiinţe bune din poveste, / Umplu munţii, mările / Cu toate cântările.”

Sensibilă la frumos, autoarea ne va vorbi şi despre frumuseţea florilor de tei, despre truda albinelor de a ne oferi o „Viată dulce ca mierea”. Teiul nu este doar dulce mireasmă, ci este şi aducător de sănătate: „Adunat de harnice albine / Pentru al nostru bine, / Duşman al bolilor toate, / Sporind a noastră sănătate, / Ca viaţa noastră să ne fie / Dulce miere, bucurie.”

 Micii şi zglobii „Licurici” nu trec nici ei neobservați: „Încă nu era lumină / Când am ieşit în grădină…, // Inima începe să-mi  bată, / Şi-ndată mă simt fermecată, / De-a licuricilor sclipire / Şi-a ochilor mei uimire.”  Ochii copilului îi remarcă şi vrea să-i prindă în mânuțele sale. Micuțele pulberi de aur stârnesc curiozitatea . Este o lume atât de minunată pentru ochii unui copil încât ar vrea să rămână în el, deoarece încă nu știe că lumina zorilor va sparge vraja.

„Vrăbiuţele” sunt așa cum le știm stăpânele gâlcevilor, unde-s două fac larmă cât nouă, dar altfel mămicuțe și tătici responsabili, care-și cresc cu dragoste puii: „Pentru puii lor, vrabia şi vrăbioi / Construiesc un cuib în ritm vioi, / Căptuşit cu puf sau pene moi, / Aşa precum e-n pat la voi. // Cu mare dragoste îi îngrijesc, / Cu glas suav le ciripesc, / Baie-n colb le pregătesc / Şi de duşmani îi păzesc.”

            Pentru puţin timp, autoarea schimbă registrul cântărilor în vers. De la natura împrimăvărată, plină de culoare şi parfum, cu încântare în suflet face un pas pios spre Sărbătoarea Învierii Domnului, care ne aduce în tinda bisericii: „Hristos a înviat”  să rostim, / Pentru tot să-I mulţumim. // „Adevărat a-nviat” primim răspuns, / Iubirea-n noi ni s-a aprins, / An de an se-arată iară, / Tainică binecuvântare.” O bucurie atât de mare încât nu se putea să nu fie amintită într-un poem. ”Lumina de Paște”, simbol al izvorului vieţii ne va lumina drumul tot anul, şi în viață şi în poezie.

„Minunea de cireș” este un poem al răbdării. Florile de cireș ne trezesc doar pofta şi vom mai avea multe zile de aşteptat până când ne vom putea bucura şi de fructe. Ne vom umple timpul până atunci cu alte îndeletniciri, nu avem ce face. Pomul îşi are regulile lui.

Cred că nu există copil care să nu se fi jucat „De-a v-ați ascunselea”. Acesta este jocul copilăriei pure care găseşte un răspuns neașteptat de matur în versurile: „Să m-ascund la mama-n poală. /  Chiar de m-or descoperi / Mama mă va ocroti.” Nimic nu te poate ocroti ca poala mamei.  Un papuc, un porumbel, un crin înflorit sunt doar ascunzişuri temporare. Poala mamei e mereu acolo. Și dragostea ei ocrotitoare, care este un zid peste care nu se poate trece.

Pentru “Pasărea”, care se face tot mai mică în zborul ei spre cer, copilul  găsește un răspuns: „Şi cred, că acolo sus / Îl vizitează pe Iisus. / Şi ea este copilul Lui, / Minune a creaţiei dintâi.”

Ce poate fi mai frumos decât să ai propriul tău „Cântec”. Și Eva îl are!

„Vino soare-n dimineaţă, / Pe Eva de mi-o răsfaţă! // Vino iarăşi la amiază, /

S-o alinţi cu a ta rază! // Pe la asfinţit, vino iară, / Ca s-o pregăteşti de seară! // Noaptea, veniţi voi steluţe, / Fetiţei să-i daţi bineţe! // Vino şi tu mândră lună, /

Să-i faci din somn cunună! // Cu stele, luceafăr şi soare / Fie-i viaţa sărbătoare!”

Ce i s-ar putea spune unui copil mai frumos de  atât? Cuvintele s-au strâns să-i facă cea mai frumoasă declarație de dragoste, și nu doar pentru o zi, ce pentru o viață.

           Toamna vine cu pleiada ei de culori și deodată în loc să privim coroanele bogate ale copacilor “Războiul de ţesut al toamnei” se pornește şi ne va așterne covorul ei moale și colorat la picioare, în timp ce mâinile ei harnice vor umple hambarele.

„Gospodina anului” este desigur toamna care adună fructele din livezi, pune în hambare porumbul şi strânge în fânare fânul, coace strugurii și-i transformă în mustul rubiniu şi umple rafturile cămării cu bunătați, nu doar gustoase dar şi sănătoase: „…Strugurii-s transformaţi-n must, / Pe care-l beau pe nerăsuflate, / Fiind printre sucurile preferate. / În cămară se adună anume, / De nu le mai ştii pe nume, / Gem, dulceaţă şi peltea, / Ce clătite, vom mânca! / Pe un raft, nişte borcane / Cu zacuşti şi cu tocane, / Pline sunt de vitamine, / Bune pentru orişicine. // Toamna, gospodina vestită / De toată lumea-i îndrăgită.”

            „Preşul fermecat” se va transforma dintr-un preș moale şi colorat într-un preș viu în primăvară: „Preşuri palide sau chiar uscate / Se-aşează cuminţi toate / Să se odihnească o vreme / Pe pământul care geme / De-atâta apă şi hrană / Adunată peste iarnă. / În primăvară să renască / Natura  să-nverzeasă / Pe noi toţi, să ne sfinţească.”

Toamna va pleca o dată cu venirea primilor fulgi de nea care ademenesc copiii cu bătaia în geam, vestindu-i că a venit vremea dansului fulgilor de nea şi a bucuriilor pe care iarna le aduce: „Astă noapte, când dormeam / Mi-a bătut un fulg în geam, / Slab, stingher şi abătut / Abia de l-am auzit.” Întâlnirea dintre fulgii de nea şi copii este întotdeauna una de scurtă durată, ei topindu-se de la prima atingere, dar alți fulgi vor veni să-i țină tovărășie micului lor prieten.

Iarna nu ne aduce doar zăpadă, ci şi pe mult iubitul Moș Crăciun de la care fiecare dintre noi avem așteptări: „Din nou e iarnă-n ţară, / Neaua pluteşte sprinţară, / Pregătind iarăşi albul drum / Ca să vină Moş Crăciun. // Moşul drag și generos, / Anunţă naşterea lui Hristos, / Dorinţe împlineşte mintenaş / Celor ce îi scriu răvaş.”„Scrisoare către Moş Crăciun” este o întâlnire a copilului cu Moșul, cel care știe să ne îndeplinească toate dorințele. Sau aproape toate, depinde cât suntem de cuminți!

          Ei dar moşul nu este numai darnic, ci este şi înţelept, aşa că printre daruri strecoară pentru micul David şi o „Puşculiță”, loc unde copilul va învăţa să fie la început econom spre a-şi putea mai apoi cumpăra chiar el tot ce-şi doreşte. Dacă va fi conştiincios, va putea astfel să aibă chiar  propria-i bancă! „Bănuţii în dar primiţi / Aici pot fi economisiţi, / Şi puţin câte puţin / Fără muncă, în chip divin, / Cutia goală şi uşoară / Se transformă în comoară.”

Primele cuvinte stâlcite denumesc obiectele care îi înconjoară, rostite de cei mici spre hazul celor mari. Ele sunt primele noastre cuvinte şi deci ne aparțin.  Ni le putem patenta:  În „Tișolul” copilul ne povesteşte că „Chiar de când mă ştiu / Un perete-n casă-i viu. / Vin şi pleacă mulţi copii, / Păsări, animale vii, // M-am urcat pe-un scăunel / Ca să-i mângâi puţintel…”, dar va afla mult mai târziu că oamenii aceea care ne intră în casă să ne bucure stau mereu doar acolo în căsuța lor, numită televizor!

„Bicheta” şi „Babeta”,  două denumiri pe care numai copilul le deslușește și vrând nevrând bunicii şi părinţi sau frăţiorii şi surioarele, care vor trebui să vorbească o vreme şi ei aceeaşi limbă. „Am ieşit azi cu „bicheta”, / Şi-acum, îmi vreau „babeta”. // -Unde e „babeta” mea? / Chiar acum, Eva o vrea! // Şi când colo, ce să vezi? / Vine Bobo cu-ochii verzi, / Şi cu lacrimi tot râdea, / Crezând că-i vorba de ea. / Şi-atunci se implică Sara / Ca să terminăm gargara. / -Vine-ndată a ta „babetă”, / Călare pe o „bichetă”! / Că „bicheta”-i BICICLETA, / Iar „babeta” e TABLETA.”

Ei, numai cine a vorbit nu demult aceeași limbă poate să deslușească sensul cuvintelor hazlii care dau farmec şi mireasmă copilăriei.

„Papada”, ne-a produs tuturor reacții,  sau de plâns că-i prea rece, sau de râs deoarece din ea putem face cei mai năstrușnici oameni de zăpadă, iar mai apoi

în șaua săniuțelor ea devine cea mai rapidă cale de transport: „Şi-am pornit-o dintr-o dată / Prin „papada” înfiorată. / După câţiva paşi în grabă,/  Am căzut în neaua albă // Am crezut că este frişcă / Dar la limbă, tare pişcă! / Dau să mă ridic cumva, / Şi mă ţine strâns în ea.”Aşa e zăpada prietenoasă, lipicioasă, moale şi jucăuşă. Ne obişnuim uşor cu ea şi o iubim atât de mult încât nu am mai vrea să plece. Doar grija părinților față de sănătatea noastră ne va convinge să intrăm repede în casă.

 „Cuculeţi”,(pufuleții) sunt preferați de cei mici şi de cei mari. Este  firesc să îi denumim după cum ne place! Iar cei mari să învețe cuvinte noi dacă doresc să conversăm.

„Ciobită” (ciorbița), nu este printre preferatele celor mici, mai ales când nimic nu este mai bun decât o acadea sau o „ronțăitură” nesănătoasă dar la modă printre pitici. Așa că trebuie dezvoltată o adevărată strategie să intre în meniu și mai apoi alta ca să intre în burtică.

 ”Oaia” este numele bonei. Prescurtat și cifrat! Ioana îi spune toată lumea, copilul îi personalizează numele. Aşa va rămâne mereu  numai a lui: „Oaia” în sus şi „oaia”-n jos, / Mi se părea că zic frumos, / Că-i haios şi nu caraghios, / Pentru mine, chiar ingenios.”

            „Poneiul, Coamă roz” este după cum vedem în arsenalul de jucării. În vis ne poartă peste mări şi țări,  pe tărâmul fabulos al poveştilor. Ne trezim şi îl regăsim printre jucării, desigur ostenit după o noapte în care împreună am bătut în lung și-n lat tărâmul poveștilor. Ar mai da o tură la cererea stăpânei, dar năzdrăvan devine numai în somn: „Şi ce credeţi c-am văzut? / Coamă Roz, Poneiul scurt / M-aştepta chiar echipat / De-o plimbare prin palat. // Eu, prinţesa Eva, neînfricată / Spun cu vorba-mi răspicată: / Dii, Ponei spre înalta zare, / Să vedem răsăritul de soare! // Toţi ai casei s-au trezit, / Neştiind ce am de gând, / Aplaudă fata spontană, / Ca Poneiul, năzdrăvană.”

Timpul trece  foarte repede. „Deja sunt mare” este poezia care ne spune acest lucru. Nu renunțăm la joacă, dar altele ne sunt de-acum prioritățile. Și cum o dată cu vârsta crește și responsabilitatea , devine un copil silitor care îşi face întâi temele şi abia pe urmă se bucură din plin de timpul de joacă:  „Şase ani eu împlinesc / De aceea vă poftesc / Să mă credeţi pe cuvânt / Că am un mare avânt, / Ca şcolarii, să fac teme / Fără a mă mai teme / De liniuţe şi bastonaşe, / Care-mi par nişte poznaşe. // Drepte, strâmbe cum or fi / Eu din scris nu m-oi opri, Până la urmă, le vin de hac / Că nu-i după bunul lor plac.”

Ceața ne ascunde privirii totul, doar ne lasă când şi când să distingem umbre, făcându-ne doar curioși. ”Fantome prin ceață” este un poem care le lasă copiilor  imaginaţia să zburde, până când realitatea vine în forma ei pură şi clarifică totul: „Într-o blândă dimineaţă / Văd o fantomă în ceaţă, / Merge încolo şi încoace

Sprintenă şi perspicace. // Însă, în ceea ce mă priveşte, / Măresc pasul voiniceşte, / Pe urme-i calc cu îndrăzneală / Să nu mai umble cu-atâta fală. //  …Privirea-mi sparge deasa pâclă / Şi văd o fată care umblă, / Cu ghiozdanu-n spate, ca al meu, /

Pe drumul întins, cu mult tupeu. // Ne-am distrat ştrengăreşte,/  În timp ce un coleg ne urmăreşte, / Crezând şi el în fantome, fireşte, / Dar într-un târziu se lămureşte. / Şi prin ceaţa ca o simplă coală / Am ajuns, râzând, tustrei la şcoală.”

            „Cine cred că eşti” ne răspunde la multitudinea de întrebări pe care cei dragi şi le pun cu privire la minunaţii copii care le umplu vieţile. Comparaţiile nu îşi găsesc limite, sentimentele sunt profunde şi răspunsul e mereu acelaşi, ei sunt bucuria fără care viaţa părinţilor şi bunicilor, fraţilor şi celorlalţi membri de familie şi-ar pierde sensul şi frumuseţea. Copiii sunt tot ceea ce viaţa îţi poate oferi mai bun şi mai frumos: „Eşti a vântului blândă adiere, / Gingaşă petală de mângâiere. // Eşti marea cea mare şi cerul înalt, / Dar şi cel mai strălucit diamant. // Eşti lumina astrelor cereşti / Sufletele noastre-mpodobeşti. // Eşti iubirea ne-ntreruptă, / Din care întreaga familie se-nfruptă.”

Cartea aici de faţă s-a născut din dragostea unei bunici pentru nepoţeii ei, astfel conştientizând de fapt minunile care umplu vieţile noastre ale tuturor şi de care ne bucurăm zi de zi! Copiii ne învaţă că viaţa este frumoasă şi cu fiecare zi descoperim prin ei alte faţete ale diamantului, alte prilejuri de bucurii, de fericire şi încântare. Cuvintele sunt  nişte jucării care sub mâna adulţilor se transformă în cele mai frumoase poveşti, îndrituite să ne amintească că am fost odată cu toţii mititei, inventivi şi năstruşnici.

Vasilica Grigoraş a reuşit să se întoarcă la anii frumoşi ai copilăriei, să se bucure de ei şi să-i retrăiască alături de nepoţei. Să poţi să fii copil fie măcar şi pentru o zi este o realizare, printr-o carte însă poţi să rămâi copil pentru eternitate. Prin scrierea acestei cărţi, doamnei Vasilica Grigoraş i-a reuşit acest lucru!

——————————

Valeria TAMAȘ

Timișoara

5 februarie 2019

 

 

Existența este o căutare neîntreruptă pe un drum care să dea un sens, un răspuns întrebărilor de conștiință, iar poetul este „un pendul pe aripa nopții”, ce ființează „printre dureri”, căutând lumina, esența vieții, în înțelesul ei de cunoaștere și cuprindere a „nemărginirii”. Omul, în demersul său ontic, nu poate cuprinde realitatea decât în succesiune, în părți, în particule (Ralph Waldo Emerson), având conștiința frumuseții universale. În actul cunoașterii poetice, fiecare parte sau element relaționează cu Întregul, eternul Unu – sufletul. El, sufletul, dă strălucire umanității, dă acea sclipire de diamant lumii în care viețuim și căreia încercăm să-i înțelegem taina.

Punctul de pornire și deci imaginea centrală, cu multiplele ei sensuri, în „Aripi de nisip”, este LUMINA, ca atribut al lumii ( lumina soarelui) și al subiectului cunoașterii, conștiința poetică (lumina minții) . Imaginile adiacente luminii sunt, în viziunea poetului Viorel Birtu-Pîrăianu, „nemărginirea” sufletului uman și cosmic, ca obiect al cunoașterii; apoi „aripile”, termen metonimic pentru ideea de zbor poetic în spațiul cunoașterii, în transcendentul suprasensibil, spre iubire și credință, realități aflate la un nivel înalt de vibrație în spațiul metafizic al Poeziei. În această cheie am citit volumul „Aripi de nisip”, cu versuri centrate pe subiectul cunoașterii poetice, fie că sunt ele confesive, meditative, contemplative, discursive, sau vizionare, poetul desfășurând câmpuri lirice pe o paletă largă de nuanțe și valențe estetice.

Senzația de zbor în imaginar. Imaginea aripei, substantiv cu formă de plural, cu sau fără determinări, simbol al zborului ( „aripi”, „aripi de nisip”, „aripi de soare”)

Odată cu volumul de versuri „Aripi de nisip”, călătoria poetului Viorel Birtu-Pîrăianu în spațiul cunoașterii lirice este un zbor imaginar, înaripat imagistic când ”cu aripi de nisip” , undeva, la malul mării, pe un țărm al iubirii, pe când „cuvintele foșnesc a valuri”, când „cu aripi de soare” , când, pur și simplu, „cu aripi” simple, de zbor. Aripa, în oricare din aceste ipostaze metaforice, sugerează zborul liric al cunoașterii, care în poetica lui Viorel Birtu Pîrăianu poate fi zbatere sau planare lină, peste relieful lumii perceput concret (țărmul mării, sau văzduhul cu pescăruși), sau, de cele mai multe ori peste un spațiu imaginar, ca substanță a unei realității subiective. De aici, lirismul vizionar al aripilor „de nisip”, acele particule de nisip sugerând materialitatea lumii în timp și spațiu, dar și versatilitatea ei. Nisipul, fiind mișcător, deși are greutate, își poate schimba forma de la un moment la altul, iar în viziunea poetului poate deveni aripi de zbor împins de vânt, sugerând zborul anevoios, îngreunat, al cunoașterii.

Lumina, coordonată definitorie a existenței noastre, simbolul central al câmpului liric în „Aripi de nisip”. Eul liric, autoreferențialitate. Sacralitatea lumii și statornicia ei prin iubire și credință.

Imaginea-cheie a versurilor pe tot parcursul volumului, este, într-un chip nespus de duios și sensibil, lumina dătătoare de viață, la care poetul accede în zborul său cognitiv, vibrant, prin iubire și credință, translatând cunoașterea poetică în plan superior, transcendent, suprasensibil. Acestea sunt cele două căi ce converg în sacralitatea, în sfințenia ființării, ca un dat divin primordial. Aflăm „jocul iubirii”, vis sau realitate melodioasă, și chiar dacă zeii s-au retras în neființă, iubita nu poate fi decât „zeiță”, mai presus de orice altă închipuire, căci ea este un „suflet plăpând” înfiripat în lumină, „sub lacrima Ta” caldă, ce inundă sufletul mereu însetat de statornicia iubirii.

Versurile sunt autoreferențiale, centrate pe subiectul cunoașterii, eul liric. El este fascinat de lumina de natură divină și are conștiința sacralității lumii, al cărei liant este credința. Dar și iubirea!

O suită de ipostazieri ale iubirii, în oglinzi interioare sensibile, cu multiplicitatea imagistică a acesteia, precum și „fragmentele” stărilor emoționale diferite, conferă postmodernitate discursului liric, poetul fiind un creator al timpului său, cu un meșteșug artistic bine articulat, identificabil într-o arhitectură lirică atent lucrată, chiar dacă, tehnic, filonul principal al creației sale este imaginația debordantă, inepuizabilă, precum și intuiția lirică. Iubirea, cu reflexii multiple, este în viziunea poetului „pasăre în zbor”, intangibilă („Pasărea”), sau poate fi opozantă și interogativă: „erai acolo, eu, la polul opus / luminai a întrebare („Aripi”), ori, dimpotrivă, ea este tangibilă și poate uni sufletele primăvara, „când vom zbura liberi spre cer/ purtând pe aripi / raze de suflet preacurat” („Pe raze de suflet”).

Percepția asupra luminii, substanța sine-qua-non a realității vizibile, lumina soarelui, dar și cu sensul de „învățare”, lumina minții, dă sclipiri de diamant versurilor din acest volum ce irizează adevăruri în care ne putem regăsi. Pentru a înțelege tainele lumii, pentru a-și potoli această sete sau „dor fără sațiu”, cum ar zice Emil Botta, un poet ce numea iubirea „o lucitoare, / un dor pentru care / pierirăm, pierim”, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu cere, „o clipă de lumină”, iar în ochii unui prunc vede, metaforic, „bulgări… de lumină”, născuți din iubire. Eul liric, într-un elan al propriei ființe, accede la a fi el însuși această lumină („Într-o zi, de va fi”), deși, într-un alt poem, are senzația retragerii luminii prin reflectare, „în ochiuri de apă” („Pînze în noapte”).

Lumina poetului este „tăcută” într-o lume cu „licăriri de gânduri” și ea împletește „tăceri”… Transferul de energii este evident, pentru că tăcerea gândului este vibrantă cuantic, iar poetul este un alchimist al lumii în care ecuația cunoașterii își găsește rezolvări poetice profund originale și surprinzătoare.

Inserția livrescului. Multiplicitate a eului, alteritate și fragmentarism vizionar.

Imaginar, poetul este însuși Paris. Este o aluzie la „Iliada” lui Homer, prin care inserează în versurile sale livrescul. Personaj mitologic, Paris, fiul regelui Priam, deși controversat, este renumit pentru vitejia sa, și supranumit „protectorul”, „învingătorul”, el are totuși frică de moarte și piere răpus de o săgeată otrăvită. Prin ce se apropie eul liric de acest personaj? Prin iubirea sa, desigur. Ca și frumosul Paris, îndrăgostit de cea mai frumoasă dintre muritoare, poetul își divinizează femeia pe care o vede cea mai frumoasă, ea este „mândră” și demnă de o iubire nepieritoare.

Medicul-scriitor, ca fiu de preot, face adeseori trimiteri la textul biblic, din versetele căruia citează, ca învățătură a Divinității: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața…” „Îmbrăcat în raze de lumină / sunt fir din mâna Ta / zâmbind în soare” cu speranță și dor de viață. („Fir de lumină”)

„Căutam un eu”, un alt sine ascuns, un alter-ego al ființei sale, spune el în „Pulberi de gânduri” și are strania senzație că valuri vin din larg să spargă lumina, să șteragă „pulberi de gânduri” prin care ar fi putut, poate, să-și „vadă” acel abscons abisal, un fel de „quelque chose de noir à contenter” despre care face vorbire pictorul Auguste Renoir, cu referire asupra lucrărilor sale, care-i satisfac o sete interioară, o stare de neconceput, ne neimaginat în obișnuitul sau firescul cotidian.

Ideea de fragmentarism este mereu reluată prin imaginea „cioburilor” care pot fi „de gânduri” sau „de lumini”, cu trimitere la ideea că realitatea epocii moderne este că primim informația fragmentar, viața noastră fiind o suită de „cioburi” metaforice informaționale.

Pe de altă parte, fragmentarismul este o cale, o tehnică a pașilor mărunți în demersurile cognitive, spre adevărurile ce vin spre noi în fragmente mici, gândirea conștientă fiind aceea care reconstituie sau recontextualizează întregul fărâmițat, decontextualizat pentru a fi înțeles. Medic de profesie, poetul Viorel Birtu-Pîrăianu are o anume finețe, o subtilitate a observației asupra lumii, de analiză și sinteză a fenomenelor ce țin de corpul eteric sau mental, de microcosmul inimii, al stărilor ei emoționale și de raportare la macrocosm, prin asceze intelectuale, transcenderi în suprasensibil.

Într-un alt context am vorbit despre „Umbra”, dar, pentru că mi-a plăcut atât de mult versul ce face trimitere, dar nu reproduce, un vers celebru al lui Serghei Esenin, îl amintesc și aici „nu plâng, nu gem și nu blestem”, tot ca inserție a livrescului, a culturii universale absorbită în substanța poetică proprie, voit sau intuitiv, spontan, în imagini de mare rafinament stilistic postmodern, așa cum inserează liverescul poeții postmoderni, de la Mircea Cărtărescu încoace.

Incertitudini existențiale, intrarea în ceața imaginarului obscur, cu percepția dezolantă a dispariției esențelor

În „Ultima scrisoare”, un eseu liric despre absență, asistăm la dezolanta dispariție a cuvântului, a șoaptei, a ființei odată cu ele, toate esențe ale lumii. Este o stare de spirit copleșită de incertitudini, ca o confuzie de moment, în căutarea idealului, acela pe care poetul îl repetă obsedant, atingerea sau cuprinderea nemărginirii, simbol care sugerează cunoașterea adevărului suprem, poate acela al Dumnezeirii, printr-o iubire absolută, pământească, ideal al stării de fericire supremă . Poezia lui Viorel Birtu-Pîrăianu este un univers imaginar ce sugerează stări de lucruri din realitatea imediată pe care le transfigurează și le sublimează într-o lume imaginară, cu multiple înțelesuri, broderii complicate în imagini nuanțate mai ales în lumini, dar și în umbre, un imaginar obscur, perceput ca tristețe.

Întrebări puse și mereu reluate în zbateri de suflet pentru a afla răspunsuri esențiale. Principiul cunoașterii emoționale, sufletul fiind coordonata de sensibilitate în actul cognitiv

„M-am ridicat din cenușa trupului / către lumină /cu ochii plini de întrebări”, și, precum Iisus, „pe frunte duceam spinii cunoașterii” ( În vatra sufletului”), „căutam taina”, mărturisește apoi poetul. „Eu cine mai sunt? Tu unde ești?” , „Ce sunt dacă nu ești?” („ Dacă tu, dacă eu”).

Răspunsurile la întrebările sale, sunt ascunse în mare („Poetul), poate de aceea simte că se îndepărtează de sinele său cu fiecare pas ( ca într-o imagine fotografică a mișcării) și, prin urmare, nu mai are atingerea senzorială și pierde raționalitatea cunoașterii, care este de natură senzorială. În absența cunoașterii senzoriale, lumea mai poate fi percepută doar poetic, suprasensibil, cu reprezentări vizionare.

Senzația de confuzie, imprecizie și disoluție a timpului, coordonată definitorie a existenței.

Existența sinelui înseamnă căutarea luminii, alteori, rătăcire, taină, retragere din lume, ardere, chin din iubire și lacrimă. Versurile fiind centrate pe subiect , eul liric se autodefinește frecvent. El are senzații confuze de rătăcire, „pe aici, pe undeva”, timpul a murit, a ars, este „scrum”, starea de disoluție a lumii materiale este depășită prin conștiința propriei valori: „Sunt vers, sunt suflet, sunt chemare” și tocmai acestei chemări pentru care ființează în lume dorește să-i răspundă prin vers, prin opera sa de gândire și simțire.

Labirint existențial… Identificarea eului cu natura și transferul emoțional om-univers

„Sunt poem”, „ fructul oprit”, „tristețea”, „pumnul …”, „cerul căzut pe pământ”„, pâmântul adunat într-un gând”, „suflet biciuit de ploaie”, „orbul ce caută privirea”, „sunt privirea ce plânge pe țărm”, „sunt țărmul cu ochii în lacrimi”, „sunt lacrima” ( „Ultimul poem”). Sunt imagini enumerate aparent simplu, dar complexitatea dinamicii lor creează senzația de spectacol al lumii ce merită trăit de poet și merită „văzut” de lectorul implicat mental și sufletesc .

Concretul și abstractul se îngemănează, realul cu imaginarul, posibilul cu imposibilul și labirintul hiperbolizat al cerului laolaltă cu pământul se metamorfozează simbolic într-un inefabil domino în care piesă cu piesă antrenează mișcarea următoare, sugerând o dinamică a sentimentelor ce se articulează organic și energetic; avem un zig-zag labirintic poem/ fruct/ tristețe/pumn/ cer/ pământ/ gând/ suflet, apoi intuiția poetică „aranjează pisele” ca într-un domino liric, de forță pulsatilă, în care piesele „se răstoarnă” în linii și curbe imaginare, într-un „traseu” cu fandări stilistice în expresionism, de la o privire căutată de orb – la privirea ce plânge pe țărm – apoi la țărmul cu ochii în lacrimi – și o ultimă trecere în lacrima pură. Universul este însuflețit, personificat, participativ emoțional, într-o manieră romantico-existențialistă, poetul plimbându-se liber prin curentele literare în transmiterea mesajului său de suflet. El este un magician al cuvintelor și imaginilor, mereu în ton cu mișcarea sufletului său năvalnic, alteori obosit, dar permanent aflat în încercări sisifice de decriptate a nepătrunsului ascuns.

Intensificare a stării de spirit. Verbe ale potențialității de a fi. Debusolare și revenire

Versurile-rugăciune conferă note de idealism și asceză spre culmile sacre ale existenței și ale creației de natură divină: „învață-mă îmbrățișarea, Doamne, / să fiu făclie în noapte / purtând pe buze versuri de lumină”. („Făclie în noapte”)

Îngerii în templul luminii plutesc lin către lumină. Imaginea serafică este tulburată de altă lucire, o stare a spiritului liric ce are percepția spinilor lui Iisus, sentimentul datoriei de om, aceea a credinței pioase, exprimat tranșant: „eu am venit să împletesc fântâni /aici, în infinit,/ să aprind lumini vestind cuvântul Lui în zorii zilei noi”; „Trupul meu fă-l arc peste timp să pășească pe el cei ce caută, orbi, lumina” („Surâsul”). Verbele la conjunctiv prezent conferă versurilor ideea de acțiuni posibile, realizabile, acea potențialitate de a fi, în existent.

Pentru că alegoria cunoașterii poetice la Viorel Birtu-Pîrăianu figurează, în suite metaforice și simbolice de o frumusețe inegalabilă, bogăția ideatică și rafinamentul construcției poetice ce dezvăluie arta poetică îndelung exersată în participări active în diferite grupuri și cenacluri literare, în publicarea numeroaselor antologii și volume individuale, pe parcursul anilor, voi cita, spre exemplificare, metafora și epitetul personificator, simbolul și reflecția filozofică în fraze conclusive:

„în ochi se aprindeau / ruguri de sori”;

„ochii însetați de lumină / căutau o rază de soare”;

„în zori nufărul / a înflorit între ape”. („Între ape”);

„căutam lumina norilor / în vocea Ta”;

„să ating în zori necuprinsul” („Fluture în noapte”);

„m-am trezit singur/ nu aveam puterea să mă ridic, deci zăceam;

„nu aveam puterea să gândesc / deci nu gândeam;

„nu aveam puterea să vorbesc / deci tăceam”. („Dreptul de a alege”)

Poetul aude din când în când sunetul tânguit, arareori vioi, nicicând săltat, al unei viori ( „Mai cânta o vioară”), ce cântă și ea melodia sufletului său, s-ar părea, niciodată mângâiat. „Se aprind felinare în suflet de lumină” („Se aprind felinare”) și „lumânarea … / arde și arde” , parcă prevestitor, luminând zorile ce vin. Poetul pierde senzația de zbor, aripile-i „de nisip” sunt îngreunate sub ploi și se scufundă în „fântâni de lumină”, aflîndu-și rădăcinile în măruntaiele telurice unite cu universul prin lumină („Rădăcini”). Iar ultimii pași duc tot spre lumină, trecerea pragului spre moarte nefiind nicidecum sfârșitul spiritului, ci dimpotrivă… un nou început, cu „cioburi de speranță”( „Pași spre lumină”). Și discursul liric se închide abia în „Pași în noapte”, cu o ultimă autodefinire a spiritului său tumultuos, el fiind „un om, o pană, un gând”, ca un gest de onestitate și evidențiere a propriilor limite, care sunt în fond, ale umanității căreia îi aparțin, în raport cu imensitatea sufletului idealizat al „nemărginirii” cosmice.

De partea cealaltă, a cititorului, se face auzită simfonia pe care Poezia lui Viorel Birtu-Pîrăianu o compune pe „calea” confesiunii conștiinței sale, în efortul mărturisit de a cuprinde „nemărginirea” sufletului său și a lumii. Soluția lirică sugerată ar fi retragerea în sine, credința și liniștea interioară. Nu respinge raționalitatea, dar acceptă, ca soluție la un moment dat, superioritatea inteligenței emoționale : „să caut în suflet necuprinsul /să frâng sub pleoape aripi de soare ” („Aripi de soare”), fără a-și uita visul ( ceea ce înseamnă că aventura cunoașterii va continua): „ visam să fiu o stea în strigătul nopții / să cobor printre coapsele lumii / să frâng gânduri în palme / să alerg la izvoare / să culeg în zori, / o petală de floare ( „Petale …)

Vă ofer recenzia, cu urarea de La mulți ani! azi, 4 februarie. Sper că este o surpriză plăcută! Știam de anul trecut că aniversați Ziua de naștere în 4 februarie.

A fost fascinantă această experiență, vă mulțumesc pentru volumul trimis în format electronic!

—————————-

Florica PATAN

Alba Iulia

21 ianuarie 2019

 REZUMAT. În lucrare sunt expuse realizările socio-economice și politice obținute de România pe parcursul unui deceniu de dezvoltare ascendentă în cadrul UE. Urmare  a schimbării în bine a statutului european dar și internațional al României  după anul 2007 ea a devenit atractivă pentru investitorii străini. Urmare a creșterii rapide și  substanțiale  a investițiilor din statele UE și SUA (pînă la 9-12 mld dolari) România a devenit țara cu cel mai mare PIB din regiune (egal cu cca. 200,0 mld. dolari) devansând nu doar Ucraina, dar și Grecia. Concomitent ea a reușit să diminueze cu 24 p.p. timp de un deceniu decalajul său dintre PIB-ul per/capita față de media curentă.

Un succes semnificativ constă în faptul, că în trimestrul II, 2018 s-a realizat un salariu mediu pe economie de aproape 1000 dol./lună, ceea ce reprezintă un important reper socio-economic: pe de o parte s-a redus simțitor numărul celor cu intenții de a pleca la muncă în alte state, iar pe de altă parte crește numărul românilor, care  doresc să revină  definitiv în patrie.

În ultimii ani România are cele mai mari ritmuri de creștere economică din UE, este principalul partener comercial al Republicii Moldova.

CUVINTE CHEIE. Comerț exterior, creștere economică, dezvoltare, investiții, PIB.

Potrivit ultimului recensământ general (a.2011) populația României a constituit 20,12 mil. loc. Comparativ cu datele precedentelor două recensăminte, realizate aproximativ o dată la 10 ani, se poate constata o tendință clară de diminuare a numărului populației: în a.1992 – 22,81 mil. și în a.2001 – 21,70 mil. Această scădere este legată, cel puțin, de următorii factori: pe de o parte, regimul comunist dur (în totalitate de import forțat)[1], existent până la reformele radicale efectuate în prima lor fază (ultimul deceniu al sec. XX) cu mai multor dificultăți și, pe de alta, de liberalizarea frontierelor după revoluția anticomunistă din decembrie 1989, petrecută cu multiple jertve umane. Majoritatea  absolută a populației, 88,9%, o constituie cetățenii de etnie română. Peste 9/10 din populație sunt creștini: BOR fiind una dintre cele mai mari bisericii ortodoxe, dacă nu chiar cea mai mare (ca număr de credincioși reali). Spre deosebire alte spații estice dominate timp de câteva decenii de totalitarism în România în perioada comunistă nu au fost destruse bisericile, mănăstirile etc. (pentru informații comunicăm, că în FR în perioada comunistă au fost distruse peste 76,0 mii de biserici, mănăstiri și alte edificii de cult etc.; (http://xn--80afce4b.xn--p1ai/skolko-i-kak-zakryvalos-cerkvej-v-sssr/)[2]). Cea mai numeroasă minoritate națională este maghiara – 1,23 mil. sau 6,1% din totalul populației. (Până la cel de-al Doilea Război Mondial, potrivit recensământului general din 1930, în România Regală o minoritate importantă constituia cea evreească – cca. 800,0 mii loc., una dintre cele mai numeroase din Europa și din lume[3]). În afară României locuiesc un număr semnificativ de cetățeni/ etnici români. Numărul românilor respectivi, părinții sau buneii cărora s-au născut în România, constituie cca. 12,0 mil. persoane[4].

România ocupă primul loc în UE după cota persoanelor (94,7%), care dețin locuință proprie; este caracterizată ca o țară cu un nivel înalt de cultură și dezvoltare a învățământului (în 1930 ocupa locul 11 în lume la capitolul știință de carte, cu mult devansând majoritatea vecinilor săi): limba engleză posedă peste 5,0 mil. persoane, franceză – cca. 4,5 mil., germană, spaniolă sau italiană posedă între 1 și 2,0 mil. loc.[5]

Capitala țării – București, 1,9 mil. loc. (cu suburbii – 2,2 mil. loc.). Noua Constituție a fost adoptată la 8 decembrie 1991. În 2003 a fost efectuat un Referendum Național, prin care au fost introduse 79 de amendamente. Parlamentul constă din două camere: în Senat sunt 137 membri, în Camera Deputaților – 314 membrii. Ședințele au loc în cea mai mare clădire civilă din lume – Palatul Republicii. Fiecare cameră este aleasă pentru 4 ani, președintele țării – pe 5 ani.

Până la 1989 România era cunoscută prin faptul, că a fost singura țară din ex-lagărul socialist, care a reușit în totalitate să restituie (martie 1989) toate datoriile sale externe, o parte din care chiar înainte de termen. Deși trebuie recunoscut faptul, că aceasta s-a produs cu mari eforturi a întregului popor, inclusiv din contul reducerii simțitoare a consumului intern, diminuării nivelului de viață a populației. În perioada 1975 până în martie 1989 România a rambursat o datorie externă de 21,0 mld. dol., din care dobânzile au reprezentat 7,0 mld. dol. (Bistriceanu Gh. Lexicon de finanțe, bănci, asigurări. Vol. II, pag. 8)[6]. În timpul de față (2018) România are unul dintre cele mai reduse solduri ale datoriei externe raportate la PIB din UE, cca. 36-37%. România este una din puținele țări ale Europei asigurate în totalitate cu resurse energetice (petrolul românesc și produsele petroliere erau și sunt cunoscute în lume de mai mult de un secol, iar până în 1989 România era al treilea producător și al doilea exportator din lume de echipament petrolier). Ba chiar mai mult, este exportator net de energie; deține cele mai mari rezerve de aur din Europa, dispune de resurse semnificative de soluri fertile, sare, resurse de apă, inclusiv ape termale lecuitoare, de material lemnos, de materiale de construcții etc. România este singura țară din Europa, posibil și din lume, vecinii istorici ai căreia sunt popoare venite de pe alte meleaguri, stabilite pe fostele moșii ale autohtonilor[7], străbunilor noștri.

După aderarea (1 ianuarie 2007) României la UE, eveniment apreciat ca fiind al doilea ca importanță după actul Marii Uniri de la 1918, economia României s-a dezvoltat ascendent. (Cota cetățenilor României, care s-au pronunțat pentru aderare la UE, a fost una dintre cele mai mari, comparativ cu alte state din Europa Centrală și de Est/ ECE, 80%). Ritmurile de dezvoltare ale economiei au fost mai înalte, decât ale vecinilor, precum și ale majorității statelor UE. Drept urmare, pe parcursul unui deceniu de dezvoltare România a reușit să reducă cu 24 puncte procentuale decalajul dintre nivelul său de dezvoltare și cel mediu european, mai mult decât oricare alt stat. În 2017 mărimea PIB per capita a constituit 63% față de media UE (http://cursdeguvernare.ro). Respectiv, țara a realizat și cel mai mare PIB absolut din regiune (2017) – 187,43 mld. euro. Acest indicator la alți vecini mai importanți constituie (mld. euro): Grecia – 177,73; Ungaria – 123,40; Bulgaria – 50,43; Serbia – 36,80; Moldova – 6,12; Ucraina (2016) – 84,26 etc. (datosmacro.com). Menționăm, că Grecia este țara cu enorme datorii publice, acestea constituind cca. 180-190% din PIB („locul” doi în lume).

O sursă importantă de dezvoltare susținută a economiei țării constituie investițiile străine/ IS. Creșterea palpantă a acestora poate fi identificată încă cu câțiva ani înainte de aderare[8]. La sfârșitul a.2016 (potrivit Norld Investment Report, 2017) volumul total al IS a constituit 71,804 mild. dol. sau peste 3100 dol. per capita. Cei mai activi s-au dovedit a fi investorii europeni (% din total): Olanda (25,0), Austria (14,2), Germania (12,4), Cipru (6,4), Franța (6,7), Italia (5,2), Luxemburg (4,2), Suedia (3,5), Grecia (2,7), precum și SUA (2,5). Cei mai mari beneficiari ai IS sunt companiile:

Grupul austriac OMN a investit în „SNP Petrom” câteva mld. euro. Drept urmare, compania a reușit-o cifră de afaceri de cca. 5 mld. euro; „KazMunayGaz”, precum și grupul chinez „CEFC” au investit în compania „Rompetrol” cca. 3,0 mld. euro. Cifra anuală de afaceri a companiei a atins volumul de 4,0 mld. euro; Uzina de automobile „Dacia”, în care gigantul francez „Renault” a investit 2,5 mld. euro, a realizat o cifră de afaceri de cca. 5,0 mld. euro (2016); Companiile de desfacere Carrefour, Kaufland, Metro, Mega Image au investit câte 1 mld. euro, drept consecințe fiecare a realizat o cifră de afaceri de cca. 1 mld. euro; cel mai mare producător de anvelope, precum și a componentelor electronice „Continental” a investit în România 1,2 mld. euro, iar drept urmare cifra anuală de afaceri a ajuns la 2,0 mld. euro, asigurând peste 18,0 mii de locuri de muncă bine remunerate, inclusiv 500 loc. inginerești [2]. Investițiile străine anuale au crescut substanțial în anii premergători și în primii ani după aderare până la un volum de 9-12,0 mld. dol.

În anul aderării la UE România și Bulgaria erau considerate cele mai corupte din comunitate. Eforturile depuse de România în sensul reducerii corupției i-a permis nu doar să obțină rezultate remarcabile economice, dar și să devină un exemplu regional pozitiv de luptă cu corupția. În ultimii doi ani au fost intentate peste 1000 de dosare, în care figurau conducători de rang înalt, inclusiv miniștri, deputați, conducători de departamente, de județe etc., dintre care cca. 250 au fost condamnați la diferiți termeni de detenție[9]. Prin intermediul diferitor programe de dezvoltare România beneficiază anual (net) cca. 2,5-3,0 mld. euro din fondurile europene [3]. În primul rând trebuie să menționăm, că de un sprijin palpant se bucură agricultorii. Aceștia beneficiază anual din fondurile europene între 50 și 500 euro la hectar în funcție de cultură și zonă geografică. Finanțările în cauză au permis ca fermierii români să obțină rezultate semnificative în domeniu atât în sensul veniturilor proprii, cât și a creșterii volumului producției.

Succesele economice, inclusiv rezultatele palpabile în lupta cu corupția i-au permis țării într-un timp scurt să asigure creșteri semnificative a veniturilor bănești și a nivelului de viață a populației. De exemplu, salariul minim a crecut de la 1450 RON în ianuarie 2016 la 1900 RON (sau echivalentul a cca. 8500 LMD, 1 dol. ≈ 4,1-4,2 RON) în ianuarie 2018, adică este cu cca. 1/3 mai mare, decât salariul mediu pe economie din R.Moldova (!) sau de cca. 6-7 ori superior salariului minim bugetar de la noi. În 2017 România a avut cea mai mare creștere a salariului (19%) din UE [4]. Majorarea substanțială a salariului minim, alături de altele, este o metodă sigură, eficientă de diminuare rapidă a economiei tenebre/ neînregistrate și de creștere a veniturilor bugetare[10]. De asemenea un salariu minim decent permite valorificarea eficientă și cât mai deplină a potențialului uman și intelectual societății, creșterea rolului stimulatoriu al salariului ca sursă principală de venit, diminuarea unor alocări nestimulatorii, precum și soluționarea unor probleme sociale. Salariul mediu brut în România constituie, potrivit estimărilor noastre (sf. tr.II 2018) cca. 860-880 euro și este substanțial mai mare, decât în Ucraina (cca. 230 euro), R.Moldova (cca. 280 euro), FR (550 euro)[11], precum și în Bulgaria sau Serbia etc. În mod deosebit au fost majorate salariile medicilor. Din martie a.c. acestea au crescut până la 2,0-3,0 mii euro/ echivalentul a 40,0-60,0 mii LMD în funcție de mai multe criterii calificaționale[12]. Această decizie a avut drept scop stoparea emigrării medicilor români în alte state. În a.c. se prevăd și alte majorări de venituri ale populației (salariile minime, pensiile, alocările pentru copii etc.). De asemenea, au avut loc și alte majorări de venituri ale populației (pensii, alocări pentru copii etc.). Potrivit unor studii efectuate cu 3 ani în urmă, acest nivel de salarizare (echivalentul a cca. 1000 dol./ lună) reprezintă un important „prag psihologic”. În primul rând, la atingerea acestui prag este descurajată în proporție determinantă emigrarea forței de muncă; într-al doilea rând, nivelul menționat de salarizare, în principiu bun pentru orice țară, este un stimulent real pentru reîntoarcerea în România a mai multor cetățeni, plecați în străinătate mai înainte, când salariile erau de 2-3 ori mai mici. Așadar, anul centenarului Marii Uniri ar putea servi drept început al reîntoarcerii lor acasă. În acest contexе menționăm, că potrivit unui studiu specializat efectuat în martie 2018 [5], moldovenii care lucrau legal în FR câștigau lunar 35,3 mii rub. (477 euro), iar cei care activau ilegal – 33,2 mii rub. (449 euro). Deci și România din acest punct de vedere, al veniturilor, a devenit deja mai atractivă pentru românii basarabeni. După anul 2007 tot mai mulți dintre aceștia se stabilesc cu traiul în partea dreaptă a Prutului.

Menționăm, că nivelul prețurilor la majoritatea produselor în România este comparabil sau chiar inferior celui din R.Moldova. Nivelul relativ al prețurilor în România este cu cca. 40% mai jos, decât cel mediu european. Aceasta înseamnă, că puterea reală de cumpărare a monedei euro în România este mai mare (cu peste 65%), decât în majoritatea statelor UE (cu excepția Bulgariei).

România este unul dintre cele mai democratice state din lume în partea, ce ține de drepturile minorităților naționale. Președinte al României este Klaus Iohannis, de etnie germană. Anterior dânsul pe parcursul a mai multor ani a excercitat funcția de primar al municipiului Sibiu, oraș care a fost numit capitală culurală europeană (2007). Specificăm, că cota etnicilor germani și Sibiu este una nesemnificativă (de doar câteva procente).

Menționăm, că minoritatea germană în România constituie cca. 40-45,0 mii persoane. (În 1930, conform recensământului general al populației, minoritatea germană din România constituia cca. 745,0 mii persoane). Deci, președintele țării efectiv a fost ales (în 2014) de milioane de etnici români (în calitate de contracandidat președintele l-a avut pe premierul de atunci Victor Ponta, român de etnie). Este singurul caz din Europa, unde președinte este un reprezentant al minorităților naționale.

Potrivit legislației, în Parlament sunt reprezentanți ai tuturor minorităților naționale – 17 la număr, indiferent de numărul populațiilor respective, inclusiv minoritățile armeană, greacă, ruteană, croată, sârbă, bulgară, slovacă, germană, italiană, turcă, lipovenească (rusă de stil vechi), poloneză, ucraineană, macedoniană, albaneză, țigănească. Efectiv România este singura țară din lume, în care pe larg sunt reprezentate minoritățile, numărul majorității cărora constituie doar 5-25,0 mii persoane (!). Minoritatea maghiară, cea mai numeroasă, în perioada de după decembrie 1989 a avut în parlament (Camera Deputaților și Senat) peste 100 de reprezentanți. Pe larg aceștia au fost reprezentați și în Guvern etc.

Economia României este una deschisă. Comerțul exterior al României evoluează în mod dinamic. În 2017 el a constituit 138,24 mld. euro (creștere față de anul precedent de 10,8%), balanța comercială însă este negativă și constituie 6,4% din PIB. Peste ¾ din comerțul exterior revine statelor UE. Trebuie menționat faptul, că nivelul înalt de integrare comercială europeană cu mult mai înalt, decât alte state din ECE, România realizase încă înainte de aderarea propriu-zisă la UE. Principalii parteneri comerciali actualmente sunt (% din volumul exportului-importului): Germania – 20,0-23,0; Italia – 10,0-11,0; Franța – 5,0-7,0. Rezervele valutare sunt suficiente (5-6 luni de import) pentru finanțarea deficitului comercial și menținerea unui curs valutar stabil pe termen lung.

România este stat membru la majoritatea structurilor internaționale și europene: la ONU din 1955, la FMI și BIRD din 1972, la OMC – din 1995, la Consiliul Europei – din 1993, la BERD – din 1991. Din 2 aprilie 2004 este membră NATO (alianța de apărare colectivă), iar din 1 ianuarie 2007 – membră UE cu reprezentare largă în structurile europene (peste 800 specialiști – economiști, juriști, informaticieni, traducători etc. bine remunerați). În calitate de stat membru NATO, potrivit statutului acestei organizații, precum și cerințelor noului președinte american, România din 2017 cheltuiește 2% din PIB (cca. 4,0 mld. dol.) pentru apărare.

Spre deosebire de R.Moldova în România de cca. un deceniu sumele garantate ale depozitelor populației constituie 100.000 euro. Aceasta înseamnă ca de fapt depunerile bănești sunt asigurate în proporție de „100 la 100”. Pentru informare comunicăm, că în R.Moldova garanțiile în cauză constituie doar 300 euro.

Pentru agenții economici din R.Moldova România reprezintă un interes deosebit. Aceasta se explică prin următoarele. În primul rând, deja de câțiva ani România este principalul partener comercial, inclusiv pentru Regiunea Nistreană. Potrivit Balanței de Plăți (elaborate de BNR) în 2017 exportul în România a constituit 678,4 mil. dol. (1/4 din exportul înregistrat al RM), iar importul din România – 1061,7 mil. dol. (comerțul exterior cu FR este cu cca. 2/5 mai mic). Pentru România însă relațiile comerciale cu R.Moldova nu sunt atât de importante, fiindcă ele constituie doar 0,25-0,30% din circuitul ei extern.

România este principalul creditor extern. De ex., în anii 2015-2017 Guvernul României a acordat R.Moldova un credit de 150,0 mil. euro. Dacă ținem cont de faptul, că după liberalizarea prețurilor din 2 ianuarie 1992 Balanța comercială a R.Moldova este anual negativă (în ultimii ani deficitul constituie 2,0-2,5 mld. dol., iar raportul dintre export și import este de cca. 1:2), atunci ne devine mai clar faptul, că fondurile în cauză sunt necesare pentru menținerea unui curs valutar relativ stabil, precum și pentru formarea rezervelor valutare suficiente, menținerea unei rate a dobânzii relativ joase (inferioare celor din Ucraina sau FR).

În a.2011 România a acordat R.Moldova un împrumut nerambursabil de 100,0 mil. euro. Cu ajutorul acestor fonduri au fost reparate/ modernizate/ reechipate peste 1000 de grădinițe din toate raioanele republicii. (Amintim, că creditul de urgență acordat de România încă în 1999 pentru achiziționarea energiei electrice în valoare de 19,0 mil. dol. așa și nu a mai fost restituit de către R.Moldova). Compania românească EuroTransGaz în perioada 2018/19 se va preocupa de construcția conductei de gaz Ungheni-Chișinău (120 km, cu capacitatea anuală de 1,5 mld. m³). Investițiile vor constitui 93,0 mil. euro.

Anual România acordă până la 5000 de burse pentru tinerii basarabeni. Aceștia beneficiază de manuale și studii gratuite, locuri în cămine, precum și burse lunare de 65 euro (comparabile cu pensia medie din Basarabia). Aici trebuie să mai adăugăm, că diplomele de absolvire a instituțiilor de învățământ românești sunt recunoscute în UE.

Românii basarabeni beneficiază și de pașapoarte românești. (Până în prezent au reușit să redobândească cetățenia română cca. 1 mil. de basarabeni, inclusiv cca. 70 de membri ai Parlamentului, aleși în 2014). Pașaportul românesc permite efectuarea călătoriilor fără de vize în peste 100 țări ale lumii, precum și activitate legală în statele UE. Acest ultim drept „convertit” în cifre înseamnă anual venituri bănești de până la 1 mld. euro. Intrările respective de valută, precum și de bunuri (autovehicule, îmbrăcămintte, încălțăminte, produse alimentare, diferit echipament etc.) sunt strict necesare societății moldovenești. De ex., preponderent din țările UE în R.Moldova au fost achiziționate/ aduse în ultimele 2 decenii peste 500.000 de automobile de diferite tipuri. Activitatea în unele țări UE de asemenea permit cetățenilor noștri să beneficieze și de pensii respective (cu statele cu care deja au fost semnate acorduri – Italia, Germania etc.) și/sau îndemnizații de șomaj, superioare salariului mediu din R.Moldova.

Pentru a.c. ritmurile estimate de dezvoltare ale economiei României vor fi cele mai mari din UE.

Despre consecințele benefice (pentru locuitorii R.Moldova)  ale reunirii Basarabiei cu România. În ședința sa festivă din 27 martie 2018 Parlamentul României a adoptat o decizie, prin care Patria-mamă este gata să îmbrățișeze Basarabia, dacă aceasta dorește. Mai menționăm, că legislativul de la București a luat o decizie, potrivit căreia în a.2019 se va petrece un Referendum național, având posibila reunire drept subiect principal. Reunirea firească, pașnică, benevolă (pe cale parlamentară) și cât mai rapidă posibilă a R.Moldova cu România ar avea multiple și rapide consecințe favorabile pentru întreaga populație a Basarabiei, indiferent de vârstă, stare socială, apartenență etnică, religie etc.[13]. Unele consecințe favorabile vor avea un efect chiar imediat, începând cu „a două zi” după reintegrare, altele – cu o nesemnificativă „întârziere”, pe măsura soluționării adecvate a „problemelor tehnice”, juridice etc. aferente fiecărei chestiuni, precum și a identificării fondurilor necesare.

1. Redobândirea cetățeniei române pentru toți, cei care s-au născut și au locuit în România întregită până la 28 iunie 1940 și urmașii acestora, precum și dobândirea cetățeniei pentru cei, care au venit pe aceste meleaguri după cel de-al Doilea Război Mondial (după înstrăinarea forțată a acestui spațiu). Nu este exclus ca anumite persoane, care acum locuiesc în R.Moldova, din considerente personale (culturale, științifice, religioase, de business, morale, de rudenie etc.) după reunire să emigreze în țările lor de origine (în primul rând în FR și Ucraina) sau în alte state. Însă cetățenia română înseamnă un statut european și internațional înalt. Ea, după cum se știe, permite călătorii fără vize în peste 100 state ale lumii, precum și lucru legal în statele UE și alte zone. Lucrul legal înseamnă nu doar salarii/ venituri mai mari, dar și statut social (asigurare/ protecție socială) sporit, inclusiv dreptul de a beneficia de pensie europeană, cu mult (de zeci de ori) superioară celei moldovenești (media cărora e acum de 65-70 euro lunar).
2. Cetățenii României au drepturi substanțial mai sporite comparativ cu cei ai R.Moldova. În primul rând, ei pot fi aleși în calitate de deputați în Parlamentul European, cu toate consecințele respective favorabile (de a influența politicile europene etc.). Toate persoanele care cu adevărat au capacități reale, palpabile intelectuale, politice, administrative, manageriale, științifice, diplomatice, lingvistice, cultural-artistice etc. vor avea posibilități extinse de a se manifesta și de a fi apreciate la nivel european, dar și internațional. Afară de aceasta în viitorul Parlament al României reîntregite, unde ar putea activa cca. 50-70 deputați din partea actualei R.Moldova politicienii de asemenea vor avea posibilități semnificativ mai înalte comparativ cu actualele posibilități ale unui parlamentar de la Chișinău.
3. O bună parte din basarabeni (câteva sute) vor putea activa în structurile UE și alte structuri europene și internaționale la care România este parte (bănci, companii, agenții, asociații, fonduri, corporații, uniuni, comisii etc.) bine remunerate. Actualmente din partea României la Bruxelles activează peste 800 de specialiști români (economiști, juriști, informaticieni, trăducători, finanțiști, diplomați, diferiți consilieri etc.), cunoscători ai limbilor materne europene (în primul rând engleză și franceză, dar și germană). Toți aceștia sunt bine plătiți (cu până la 50-100,0 mii euro anual) în mod legal și transparent.
4. A locui în România înseamnă a fi în siguranță. Începând cu a.2004 ea este țară membră NATO, alianță internațională militară, de apărare colectivă. A fi în siguranță, afară de altele, înseamnă a fi atractiv pentru investiții străine, aceasta înseamnând locuri de muncă bine remunerate, salarii sporite, vânzări garantate de produse și servicii, previzibilitate etc., deci creștere durabilă și eficientă a economiei. Cei cca. 27 de ani „de independență” au arătat, că R.Moldova de fapt este o sursă de instabilitate (economică, politică, cu exod masiv al populației/ forței de muncă etc.) și prezintă un pericol pentru această parte a Europei.
5. Fermierii moldoveni/ basarabeni vor putea beneficia de sprijin financiar european pentru dezvoltarea unei agriculturi eficiente și durabile. Câteva exemple. În România acum subvențiile încep de la 180 euro/ ha; subvențiile pentru 1 ha de livadă constituie 384 euro; pentru fiecare animal de carne subvențiile ajung până la 480 euro; pentru fiecare bovină de lapte – 442 euro; pentru fiecare tonă de lapte – 24 euro; pentru fiecare hectar de sere – 3000 euro; pentru fiecare hectar plantat cu cartofi timpurii și semitimpurii – 2291 euro; pentru fiecare hectar de tomate crescute la câmp și date spre industrializare – 7128 euro etc. Se acordă subvenții semnificative (de zeci de mii de euro) pentru achiziții de mașini și utilaje agricole.
6. Fiindcă România și alte state UE actualmente reprezintă principalele piețe de desfacere a produselor moldovenești (peste 3/5) reintegrarea politică a neamului nostru, cel mai vechi din Europa, ar însemna practic dispariția în măsură determinantă a problemei vânzării/ comercializării bunurilor fabricate acum la noi. Economiile actualei Românii și a Basarabiei sunt, în mare măsură, complementare. Respectiv garantarea vânzărilor ar însemna beneficii (profituri, locuri suplimentare de muncă decent remunerată, reducere a pierderilor naturale, plata impozitelor aferente, încasări bugetare sporite etc.) pentru entitățile din Basarabia. Aceste efecte importante ar fi imediate. Reamintim, că piața UE este constituită din peste 550 mil. consumători. Evident, că toate acestea nu ar însemna o rupere artificială a relațiilor cu țările din est.
7. Reunirea efectiv va însemna aderarea la UE. În primul rând, aceasta va însemna aplicarea legislației europene. Documentele UE reprezintă în sistem de peste 90,0 mii de acte (în volum fizic câteva vagoane), care vor fi obținute gratuit și imediat: în România ele deja există și se aplică de peste un deceniu. Amintim, că în aprilie 2005 Parlamentul R.Moldova în unanimitate, cu 101 voturi, a decis orientarea noastră europeană, iar reunirea ar fi cea mai scurtă cale de integrare în UE.
8. Aplicarea normelor UE pentru românii basarabeni va mai însemna garanții aproape totale pentru depozitele bancare ale cetățenilor. Dacă actualmente în R.Moldova garanțiile în cauză constituie doar cca.300 euro (6000 LMD) pentru un deponent, atunci în România această suma constituie 100,0 mii euro. Adică efectiv ar fi garantate în proprții aproape „100 la 100” depunerile bănești ale populației ! Respectiv ar spori substanțial depunerile ca sursă de investiție bancară. Drept urmare se vor reduce dobânzile bancare, respectiv vor spori investițiile interne, inclusiv pe termen lung.
9. Normele juridice UE, dar și economice vor mai însemna diminuarea semnificativă a criminalității. Studiile efectuate până în prezent arată, că una din principalele cauze a crimelor economice din R.Moldova reprezintă veniturile (salariile, pensiile, îndemnizațiile etc.) mizerabile ale populației, venituri ce pentru mulți nu permit nici măcar supraviețuirea. Sute de mii de cetățeni actualmente au venituri sub nivelul „coșului minim” oficial de consum.
10. Creșterea investițiilor și aplicarea legislației UE/ României va conduce într-un termen relativ scurt la sporirea accelerată a veniturilor garantate și puterea de cumpărare a populației: salariile medii – de la cca. 5700/ 6100 LMD în RM (2017/ 2018) la cca. 18,0-19,0 mii LMD (peste 1000 dol.); pensiile medii – de la 70 euro în 2017 la pensii de 3-3,5 ori mai mari (250-270 euro) etc. (Până la sfârșitul a.c. se prevăd alte majorări ale veniturilor legale ale populației). Menționăm, că prețurile medii în actuala Românie (constituie cca. 60% din nivelul prețurilor medii din UE) sunt comparabile cu cele din Basarabia, iar la multe produse (carne, salamuri, apă minerală etc.) sunt chiar mai mici. Urmare a eventualei dispariții a vamelor de la Prut vor dispărea și taxele vamale la produsele, ce acum se importă din UE (de ex., la automobile etc.), respectiv prețurile de achiziție se vor reduce semnificativ.
11. În actuala Românie există un deficit al forței de muncă. Tinerii disponibili din Basarabia ar putea beneficia de aceasta fără să plece la mare depărtare de locurile lor natale: cel mai îndepărtat loc al României de azi (față de Chișinău) este mai aproape, decât cel mai aporopiat loc al FR (de ex., reg. Breansk). Nu există problema integrării baștinașilor basarabeni în spațiul cultural românesc. Dacă mai ținem cont de faptul, că până în Rusia oricum vor rămâne două vămi, iar cea de la Prut va dispare, atunci diferența de „timp”, legată de călătoriile în cadrul României sau spre FR, va fi încă mai mare (în favoarea spațiului românesc)[14].
12. Educația românească este cu mult mai performantă și fără mită (urmare a salariilor semnificativ mai mari ale cadrelor didactice din România – de 3-5 ori). Respectiv, tinerii capabili ar putea să studieze la alegere proprie în orice instituție de învățământ din întreaga Românie. Dat fiind faptul, ca studiile din România sunt recunoscute reciproc și în alte state europene, tinerii ar putea aplica pe larg mobilitatea studiilor etc., corespunzător se vor putea aranja la locuri de muncă, dacă vor dori, în întreg spațiul european.
13. Dacă ținem cont de faptul, că România este una din puținele state europene asigurate în totalitate cu resurse energetice (are un export net de energie), iar Basarabia tradițional suportă un deficit semnificativ (de 95-97% din consum), atunci ajungem la concluzia, că acest deficit în totalitate și pe termen lung va fi asigurat din contul actualei Românii. Nu va fi nevoie de a.n. tratative cu numeroase cedări, unele chiar absolut nejudicioase (cedarea la prețuri de nimic a unor întreprinderi către FR în contul datoriilor externe, cedări secrete de bucăți de teritoriu, cedări a rețelelor de gaze aflate la balanțele primariilor și edificate din contul cetățenilor, cedări a anumitor posturi importante administrative către diferite persoane necalificate, promovate din exterior etc.).
14. R.Moldova este spațiul european cu cea mai proastă asigurare a populației cu apă potabilă. Peste 9/10 din fântânile de la sate conțin apă dăunătoare sănătății (cu un conținut sporit de nitrați, metale grele etc.). Drept urmare numărul bolnavilor de rinichi, ficat, alte boli interne etc. este semnificativ și în continuă creștere. Respectiv durata vieții este de doar 68 ani la bărbați și 70 – la femei (cea mai scurtă din Europa). Actuala Românie are un grad sporit de aprovizionare cu apă potabilă (dar și cu ape termale lecuitoare). Ținând cont de caracterul vital al apei pentru viață umană (dar și pentru sănătatea faunei și florei), reintegrarea spațilui românesc ar contribui la diminuarea treptată a numărului bolnavilor respectivi în spațiul basarabean, la creșterea duratei de viață. Ar putea fi eficient utilizat potențialul râului Prut, precum și arealul respectiv. (Cândva acesta era considerat ca fiind cel mai curat din Europa). În anumite condiții râul Prut ar putea deveni navigabil.
15. R.Moldova nu dispune de material lemnos (pentru industria mobilei, materialelor de construcții, industria vinului etc.). Pe de altă parte, Carpații românești sunt acoperiți cu diferite specii de copaci.
16. Cele menționate ar conduce în mod firesc la revitalizarea și repopularea localităților basarabene, urmare a reîntoarcerii acasă a mai multor sute de mii de băștinași de-ai noștri.

BIBLIOGRAFIE

1. „Vocea poporului”din 30 iulie 2008
2. P.G. Peiu. „Se mai poate face astăzi unirea”, 2018.
3. „Economistul” nr. 24/274, 2016.
4. „Экономическое обозрение”, 8.05.2018, p. 8.
5. „Экономическое обозрение”, 18.05.2018, р. 8.
6. Anuarele statistice ale României pentru anii 2016-2017. INSE, București.

Publicat în „Materialele Conferinței USM” din 2-3 nov. 2018

---

                                        Fotografie de Germain Droogenbroodt

 

Dincolo de lume

Poetul n-o să uite niciodată
Rădăcinile focului
Și ale luminii cuvântului.
Ochii lui dilatați de uimire
Văd dincolo de lume
Și de neliniștea zorilor.
Pe țărmul inimii sale
Naufragiază eternitatea.

Ion Deaconescu, Romania (1947)
Din ciclul „Grădina din pustiu” (1997), volumul ”Ferestre Zidite”, 2015, Ed. Grinta, Cluj Napoca

Société des Poètes Français Prix de Poésie 2018 PALMARES

 Grand Prix    décerné sans candidature : Yves DUTEIL (Ile de France) pour l’ensemble de son œuvre, tant de parolier-compositeur-interprète que pour l’ensemble des publications éditées, les livres ayant largement accompagné – avec poésie, humanisme et sens du mot juste – l’œuvre chantée.     * Prix Victor HUGO          (édition par la SPF d’un ouvrage, dont 50 exemplaires seront offerts à l’auteur) : Jean-Michel AUNE (nom de plume de Michel FEYTOUT)  pour  « Electre ou l’Espérance de la Justice »

* Prix des Membres Fondateurs de la S.P.F.

Prix Léon DIERX :   Jean-Marc JON (74 – Annecy) pour « Luminescence »   Prix José-Maria de HEREDIA : Léo PORFILIO (69 – Oullins) pour « Les Expirations » Prix Sully PRUDHOMME : Guy PLANEL (83 – Toulon) pour « Un Brin de Nostalgie » * Prix Auguste DORCHAIN (Premier Président de la S.P.F.)      (décerné à un poète confirmé, dont l’œuvre et l’engagement poétique ont été largement reconnus par ses pairs)

Dominique SIMONET (72 – La Flèche) pour « Méandres Poétiques » * Prix de Poésie 2018 (par ordre alphabétique des poètes prêtant leurs noms aux prix)

    Prix Louis ARAGON :  Jo CASSEN (nom de plume de Michel LECLER) (59 – Maubeuge) pour   « Questionnements,  Elucubrations  et  autres  Interludes        Fantasmagoriques » Prix Théodore de BANVILLE :  Linda BASTIDE (75 – Paris)  pour « 13 Pas sur les Pavés Bleus de Montmartre » Prix Charles BAUDELAIRE : Yves MUR (11- Argeliers) pour « Fleurs de Sel »  Prix Aimé CESAIRE :    Marcel CAMILL (nom de plume de Josué MAKOUNDOU KINVIDI)  (34 – MONTPELLIER) pour « Ecrits Noirs… Encre Rouge »  Prix André CHENIER :  Jean MORAISIN (59 – Cuincy) pour « La Caresse du Porc-Epic »

Prix de Poésie 2018  (suite)

Prix Jean COCTEAU :   Nicole PORTAY-BEZOMBES (13 – Salon-de-Provence) pour       « Entre Rêve et Réalité » Prix Théophile GAUTIER : Guy VIELFAULT (77-Croissy-Beauboug) pour « L’innocent Paradis » Prix Jean GIONO :    Félix LABETOULE (nom de plume d’Alain Gaillard) (16 – Dignac)      pour « Les Voluptés de l’Ailleurs » Prix François-Victor HUGO:   Ionut CARAGEA (trad. d’Amalia Achard) (Oradea Bihor, Roumanie)  (fils de Victor HUGO, poète et traducteur)  pour « Mon Amour Abyssal »    Prix Alphonse de LAMARTINE :  Christian BOESWILLWALD  (87 – Veyrac)   pour  « Les Feuilles du Temps »      Prix Charles PEGUY :  Carole DAILLY (42 – Saint-Etienne) pour « A Hauteur de l’Ange »  Prix Jacques PREVERT : Monique LEPETIT-DOMBOIS (69 – Caluire)      pour  Ex aequo     « L’Arche de Noé »                                            Roger-Pol COTTEREAU (83 – Sanary-sur-Mer)    pour      « Petits Minous, gros Toutous » Prix Jean RACINE :    Non attribué en 2018 Prix Arthur RIMBAUD :    Non attribué en 2018 Prix Claude ROY :   Irène MOREAU d’ESCRIERES (13 – Aix-en-Provence) pour « Emerveillement » Prix Paul VERLAINE :    Non attribué en 2018 Prix Jacques VIESVIL :  Claude PLOCIENIAK  (75 – Paris)       pour  « A l’Horizon des Guerres »

* Prix de Fondation

Prix CAMPION-GUILLAUMET : Hélène-Marie ROLLAND (29 – Lampaul-Plouarzel) pour       « Les Partitions du Temps »

Prix MOMPEZAT :    Elisa BLANCHARD (Buvrinnes, Belgique)     pour  « Enseignements et Sagesse »

* Diplômes d’Honneur de la Société des Poètes Français : (par ordre alphabétique des lauréats)

Anne-Sophie BOUTRY (92 – Vanves)    pour « Passages » Michèle GAUTARD (75 – Paris)     pour « Vers Solitude » Gérard LEFEVRE (59 – Mouvaux)     pour « Liberté d’Âme » Nathalie LESCOP-BOESWILLWALD  (87 – Veyrac)  pour « Pour une Eternité de plus » Alain MORINAIS (94 – Thiais)     pour « Résonances (amplifiées) et vu d’ici… » Marie SIGNY (nom de plume de Claudine Poligny-Couprié) (92-Boulogne) pour « Ambra » Maurice VIDAL (34 – Montferrier-lez-Metz)    pour « Au Fil des Mots » Johanna WALKER (75 – Paris)     pour “Poèmes de l’Absence” * Le Comité Directeur de la S.P.F. et le jury félicitent l’ensemble des lauréats et leur fixent rendezvous, ainsi qu’à tous les participants, pour les joutes qui reprendront dès le 15 avril prochain et jusqu’au 31 octobre 2019.  Règlement sur le site et le blog de la S.P.F. ou sur demande à la responsable des concours (laplumevagabonde@gmail.com).  Proclamation des résultats en mars 2020.

Volumul de versuri ,,SPUNE CEVA, PASĂRE”

Lavinia Bud

Editura Singur 2018

 

Și litera este creație. Ea vine să formeze cuvântul pe care tremurul mâinilor îl caută în sufletul nostru plin de întrebări. Fiecare cuvânt format nu vine să dea răspunsuri, ci creează mai departe alte întrebări care ne fac să explorăm mai mult drumurile deschise prin tot ce înseamnă viață.

Noi, oamenii, nu suntem decât o reprezentare a puterii divine universale care ne-a creat, întru lumină și adevăr, mai înzestrați și mai perfecți, din El și mai aproape de El și poate mai iubiți…

Suntem copii ai unui univers care se rotește, aruncându-ne pe câte un țărm după ce sufletul nostru, însămânțat cu lumină, își primește forma sa viitoare. Și forma noastră, completă odată cu trezirea conștiinței, întinde între pământ și cer un cântec de aripi nesfârșit ce-și caută nesingurătatea.

Se vor recunoaște, știu, cei care au sus inimile, se vor recunoaște într-o zi…

Dedic acest volum de poezie copiilor mei, Lucian și Simona, ca să mă vadă și să audă glasul de

dincolo…

Lavinia BUD

 ***

NU SUNTEM PĂSĂRI

 

Nu suntem păsări

să fâlfâim din aripi spre înalturi.

Toate dorurile se prind

de sufletul nostru

și rămânem legați

de pământ și de ape,

iar fruntea noastră,

doar ea, crede că a cuprins

măreția stelelor.

Tu, ia-mă de mână!

Lângă tine voi crede

că sunt pasăre

și dorul meu va deveni

zbor si iubire…

 

SPUNE CEVA, PASĂRE

 

Spune ceva, pasăre,

despre bucurie,

o porți pe aripi

când te înalți,

apropii nemărginirea

de malurile strâmte

și aduci speranță.

Mă zbat în râul ce curge

și mă prind de aripa ta.

Vreau să învăț drumul

ca să mă pot întoarce

ancorată de curcubeul

legământului cu veșnicia.

Spune -mi ceva, pasăre,

despre nemurire…

 

POATE CĂ TREBUIA

 

Da,poate că trebuia să rămân

aproape de rădăcini,

acoperind cerul

cu aripile mele verzi,

împăcată cu trecerea anotimpurilor,

visând o altă lume a veșniciei.

Da,poate că trebuia să rămân

aproape de stele,

mângâind cerul

cu aripile mele albe,

ca îngerii din somnul copiilor,

împăcați cu apariția lor trecătoare.

Da…poate că trebuia să rămân

între cer si pământ,

răspântia unui zbor neîmpăcat

cu condiția mea

de stea căzătoare…

 

 

MUGURI

 

Mă apropii încet

cu obrazul de muguri

ce se deschid ca niște aripi

la chemarea cântecului

adus pe valul depărtărilor.

Primul zâmbet al florii

înfioară căușul

din palmele însingurate

pe țărmul cu întrebări și vise.

Aș poposi în miezul roadelor,

dezlegate de taina

înălțării în lumină,

trăită prin jertfa din miresme.

Și eu, sămânță venită din muguri,

voi coborî în ceasul învierii

rostuind un alt început.

 

 

DEFININD IUBIREA

Fiind lacrimi de inimă albastră,

curgând la margine de lume,

cântând mereu iubirea noastră,

lucind în stea fără de nume,

nu căutând, nu întrebând

de ce iubind e dureros,

răspuns nu vom găsi nicicând

decât țipând în alb de albatros.

Când înălțând aripi ce se ating,

duios foșnind a primăvară,

lăsând sălbatic să te strâng

învăluind o lacrimă de seară,

atunci vom defini

prin noi, iubirea…

—————————-

Lavinia BUD

Timișoara

3 ianuarie 2019