Dans final
Încă un dans iubite, te rog,
Vreau ca sufletele să cadă
Strivite de paşii de ceară,
Tresăltând discreţi în seară.
Încă un dans iubite, te rog,
Să ne fie ultim mir în deşert
Înainte de a fi doar regret.
Dans final
Încă un dans iubite, te rog,
Vreau ca sufletele să cadă
Strivite de paşii de ceară,
Tresăltând discreţi în seară.
Încă un dans iubite, te rog,
Să ne fie ultim mir în deşert
Înainte de a fi doar regret.
În cele ce urmează încercăm să relevăm un episod din activitatea lui Nicolae Iorga la Vălenii de Munte, pe baza unor documente inedite depistate în dosarul nr 10/1938 din arhiva Judecătoriei Mixte Vălenii de Munte.
După cum se știe, în anul 1938 se împlineau trei decenii de la înființarea Universității de Vară, eveniment care urma să fie sărbătorit cu un fast deosebit.
La Vălenii de Munte, „fieful domnului N. Iorga”, în acel an, funcționau o serie de „instituții de cultură națională”, coordonate de savant și anume: Universitatea populară de Vară, Școala de misionare „Regina Maria”, Așezământul tipografic „Datina Românească”, Așezămintele culturale „Cuvântul”, „Regele Ferdinand I”, „Principesa Elena”, Secția Ligii Culturale, Muzeul de artă veche bisericească, Așezământul Tinerilor Cursiști, etc.
În vederea sărbătoririi menționate, în oraș, conform dorinței prof. Nicolae Iorga, consilier regal, au început o serie de lucrări edilitare printre care amenajarea teatrului antic în aer liber unde urmau să se joace piesele domnului Nicolae Iorga, „Răzbunarea pământului”, „Oedip Rege”, „Iisus”, etc. Pentru a ajuta acestui efort edilitar, în perioada 10-30 iulie 1938, un numeros grup de premilitari universitari din București a fost adus la Vălenii de Munte. Tinerii urmau să execute aici muncă de folos obștesc. Au fost cazați „într-un atelier al școlii de meserii, cu acordul și dorința profesorului N. Iorga”.
Read More »
Păstor de gânduri bune
(Cineastului, scriitorului şi jurnalistului Ben Todică, Australia)
Ambasador onorific
şi călător romantic
pe oceanul românismului
navighezi neobosit
indiferent de vreme.
Mulţi visează să zboare, puţini, însă, dau şi din aripi.Fă-ţi din visuri aripi şi vei reuşi să zbori!” (Viorel Vintilă)
Pe domnul Viorel Vintila îl cunosc de mulţi ani… L-am întâlnit pe una din cărările internetului. În urmă cu şase ani i-am editat prima carte. De povestiri. Despre viaţa unui „Românaş la San Francisco”. Aşa se numeşte volumul! Simpatic foc! Şi autorul şi povestirile sale! Pe coperta cărţii, pe care i-am creat-o cu plăcere, autorul este reprezentat în uniforma armatei americane, mărturie că a făcut parte din Forţele Armate ale Statelor Unite! Bravo lui! Un român – soldat american care îşi scrie memoriile… Sau o parte din ele…
După apariţia cărţii, la editura „Anamarol” din Bucureşti, în 2011, nu a vrut să stea „blând” şi să îşi vadă de treburile cotidiene, de lupta pentru existenţă de la poalele vestitului pod sanfranciscan „Golden Gate”! Prinde gustul succesului şi scrie, la nici după un an, o nouă carte de povestiri şi reportaje, numită semnificativ „De prin State adunate”, pe care o publică în 2012 la editura „Reflection Publishing”, Citrus Heights, California, SUA. Ura! Un pas inainte! De la o editură bucureşteană la una californiană!!!
MAESTRUL ALECU CROITORU, unul dintre titanii cinematografiei româneşti, şi nu numai, a fost internat în seara zilei de 20 noiembrie a.c. la Spitalul Universitar Bucureşti la terapie intensivă aflîndu-se într-o stare critică de sănătate.
În dimineaţa zilei de 21 noiembrie a.c. distinsa actriţă Claudia Motea căreia Maestrul i-a fost profesor şi regizor la mai multe filme şi spectacole, l-a vizitat şi a constatat că nefericitul muribund era într-o situţie de igienă deplorabilă. În concret, deşi în salon se găseau mai multe asistente, printre care şi Gabriela Pascu, pacientul era scufundat într-un lichid vâscos transparent, apreciat de această asistentă numită, ca fiind transpiraţie…
La protestele justificate ale actriţei, acea asistentă medicală a recunoscut că nu e transpiraţie şi că nu-şi dă seama ce ar fi acea substanţă vâscoasă în care pacientul era ud de la cap până la mijloc, acesta aflându-se în comă.
Claudia Motea a mai constatat că pacientului nu i se schimbse pampersul, era acelaşi cu care fusese internat. De precizat că de la masa asistentelor şi până la patul pacientului sunt doar câţiva paşi şi ar fi fost foarte bine observat dacă i s-ar fi dat atenţia cuvenită, mai ales că în salon erau doar câţiva internaţi. Protestînd împotriva cadrelor medicale care, cel puţin în acest caz, nu şi-au făut corect datoria, directorul medical de la terapie intensivă, a dat dispoziţie portarilor ca Maestrul Alecu Croitoru să nu mai fie vizitat de Claudia Motea.
MITOLOGICĂ
În fiecare zi ne spunem cuvinte
se lipesc de corpul meu ca nişte perne de satin
în inima coapselor
unde începe acel paradis sălbatic al tău
în tăcerea căruia te cufunzi bezmetic
cuvinte banale de azi
mi-au astupat gura cu silabele lor
s-au prelins între munţii
pe care i-ai străbătut căutându-mă cald
acolo e lumea ta îţi spun nu te teme
între mine şi tine
mări şi ţări de cuvinte
trupul meu hartă mută
geografie nelumită
să nu mă uiţi când mi se sting luminile
şi mă voi pierde la poli
în seara în care orbit de dor
pământul îşi va trage cu sete
răsuflarea din urmă…
Pentru Ben Todică, citându-l pe Eugen Lovinescu, “literatura unui neam nu e decât unul din fenomenele ce se produce în sânul acelui neam, pe lângă multe altele.” Om al cuvântului, “binecuvântat de cuvânt”, Ben Todică simte prezenţa Lui Dumezeu în existenţa sa. Deşi departe de casă, de locurile dragi, Ben Todică este legat de Neamul Românesc prin radăcini adânci ce şi-au întins ramurile în depărtări.
Pentru autor “ limba este cartea de nobleţe a unui neam” cum spunea odată Vasile Alecsandri. Mândria de român îl înnobilează în faţa Lumii, în faţa Lui Dumnezeu. Limba dulce a lui Eminescu este limba pământului străbun. Oriunde s-ar afla, autorul ştie să se adapteze locului, inima lui acum bătând pentru două sau chiar trei lumi…
Iată că autorul şi-a găsit “calea” prin hăţişul cuvintelor însufleţite şi binecuvântate de divinitate. Drumul lui Ben este „drumul nostru, e divina sinergie”, având ca scop transformarea și desăvârșirea vieții spirituale. Sinergia este conlucrarea liberă a credinciosului, cu harul divin dat nouă de către Dumnezeu. ”Apariţia unei lumi perfect armonizate de creator”. Prin naştere, afirmă scriitorul, avem dreptul “de a alege, de a iubi, de a crea, de a spune „Nu” legilor strâmbe, de a primi şi dărui, împlinind astfel destinul de a apăra şi a împuternici adevărul…” Ben Todică a înțeles, că menirea omului e să gândească, să simtă și să lucreze cu măsurile Absolutului, cu măsurile lui Dumnezeu. Sinergia este începută, susținută și chiar desăvârșită de către harul divin.
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip