Cuvânt și iubire

CREANGĂ Ovidiu

CU ŞI FĂRĂ SECURIŞTI

(Prefaţa Paul Goma)

368 pagini

Editura Vicovia  

Bacău, 2009

Cu discernământ şi responsabilitate, autorul, născut în urmă cu 90 de ani, în satul Vărzăreşti, plasa Nisporeni, judeţul Lăpuşna, în apropiere de Chişinău, ne dezvăluie, în cartea de faţă importante amănunte din culisele securităţii. Unele informaţii, prea puţin ştiute de omul de rând, mai cu seamă după cotitura din decembrie 1989 au ajuns de notorietate. Dar Ovidiu Creangă este posesorul unor informaţii inedite, aflate şi trăite pe propria piele, în venerabila sa viaţă de aproape un secol. Nu e de mirare, aşadar, că s-a gândit să le pună pe hârtie şi să le ofere cititorilor, la 20 de ani după revoluţie, cu gustul amar că aproape nimic nu s-a schimbat în configuraţia politică a ţării, decât formal, vechile structuri fiind încă la putere, peste care s-au calchiat structuri noi, coercitive, asupritoare, cu mult mai îngrozitoare şi mai apăsătoare pentru omul simplu, decât în perioada anterioară.

Read More »

Trecerea în veşnicie a cărturarului Artur Silvestri – marele „Părinte al Patriei”, a adus multă tristeţe în sufletele celor care l-au cunoscut şi apreciat. De trei ani mormântul său de la mânăstirea „Pasărea” este locul de pelerinaj pentru cei care-l plâng şi-l pomenesc neîncetat realizând ce au pierdut şi pe cine au pierdut.
Discret şi aristocrat, celebru şi frumos, dârz şi plin de talent artistic şi oratoric, şi-a încheiat viaţa după ani de muncă într-o zi de sfârşit de toamnă, ca un înger, plâns dureros de toţi cei dragi, dar mai ales de distinsa scriitoare Mariana Brăiescu Silvestri, scumpa sa soţie rămasă în singurătate.
Viaţa sa, de 53 de ani, plini de osteneli, s-a topit ca o lumânare, o candelă ce şi-a consumat tot săul. Am putea spune că viaţa lui a fost o jertfă, o permanentă renunţare şi dăruire pentru alţii, marele cărturar devenind o legendă încă din timpul vieţii.
Prin tot ce a făcut şi-a găsit loc în inimile oamenilor care l-au înţeles fiind un model, o lumină pentru întunericul întâlnit pretutindeni. A fost un dangăd de clopot uriaş care a trezit din amorţire conştiinţe şi destine, a redat speranţe, influenţând viaţa multor oameni, tineri şi bătrâni, prin credinţa şi dârzenia sa, prin cuvintele sale de nuanţă filozofică şi profetică. A impresionat prin blândeţe, căldură sufletească, iubire şi bunătate care amintesc de acelea pe care le aveau bunicii noştri.
A fost şi este prin operă şi fapte o flacără care luminează în noaptea necredinţei şi pe care le opune curentelor antiromâneşti. Şi-a ridicat sufletul prin cuvânt şi faptă deasupra nimcniciilor acestei vieţi.
Era şi este comoara noastră ( a neamului) de care eram mândri şi ale cărui cuvinte îţi pătrundeau în suflet, căci nimeni nu mai vorbea ca el despre lupta cu forţele întunericului. A fost şi este simbol al binelui, dăruit de istorie şi binecuvântat de Dumnezeu. La el s-a întâlnit o sete fiinţială după Binele Absolut.
Read More »

George ROCA: Distinse domn, Ovidiu Creangă, vă mulţumesc pentru acceptarea acestui interviu. Ştiu că sunteţi un „scriitor” ocupat! Scrieţi cărţi şi publicaţi frecvent în multe reviste şi ziare virtuale româneşti. Vă rog să vă prezentaţi pentru a vă cunoaşte mai bine.

Ovidiu CREANGĂ: Stimate domnule George Roca eu trebuie să vă mulţumesc pentru că mi-aţi oferit prilejul să apar în prestigioasa dumneavoastra publicaţie „Romanian VIP” cunoscută în prezent pe toate meridianele mapamondului. Când pronunţă cineva cuvântul „scriitor” eu mă uit împrejur să văd cui i se adresează, căci eu nu sunt decât un inginer, sau mai corect „un fost inginer”, căci dacă mă luaţi „la bani mărunţi” chiar şi ingineria mea este din… secolul trecut. Ştiu că la interviuri trebuie să nu minţi, să nu te „dai mare”… deci, neavând încotro, am să va spun purul adevăr cu toate că uneori nu-mi este favorabil.

M-am născut pe 14 februarie 1921 în satul Vărzăreşti, sat cam la vreo 60 de kilometri de Chişinău. Tata era din comuna Stoileşti, judeţul Argeş şi mama din comuna Gura Nişcov judeţul Buzău. După „alipirea” Basarabiei la Patria Mamă, pe 27 martie 1918, părinţii mei au fost trimişi în Basarabia care ducea lipsă de funcţionari căci mulţi din cei vechi plecaseră în Rusia. M-au declarat la primărie şi m-am botezat în aceiaşi zi, 10 martie din care cauză în actele mele apare această eroare, adică „născut pe 10 martie 1921”. Şi uite aşa, am devenit mai tânăr cu aproape o lună! Dar ce contează o lună la matusalemica mea vârstă de 89 de anişori!

Read More »

Nu ne este dat să întâlnim prea adesea un asemenea caz – inginer renumit, priceput terapeut al unor practici paramedicale şi pe deasupra, scriitor apreciat cu debut la 80 de ani. Cărţile lui stau mărturie pentru toate acestea.

Pasionat inginer chimist, cu invenţiile lui s-a ridicat pe înalte trepte ierarhice, s-a impus prin prestigiul său şi a speriat-o pe chimista, „savanta de renume mondial”  atrăgându-şi urgia pe capul lui. Aşa s-a făcut că şi-a luat lumea în cap şi a ajuns în Canada.

Deşi în ţara avea o situaţie materială bună şi nici nu mai era la prima tinereţe, într-un climat cu totul diferit, luând-o de la zero, şi-a continuat linia de viaţă în Canada. Invenţii, muncă, organizare, perseverenţă şi curaj au stat la baza înălţării lui materiale, aşa cum foarte puţini semeni au reuşit. Face parte dintre oamenii care au avut darul de a logodi practica de înaltă performanţă cu bunul simţ în comportament.

Dar viaţa l-a pus şi aici la încercări. Soţia i s-a imbolnavint de cancer şi pentru că avea zilele numărate când doctorii au ridicat din umeri a neputinţă, el s-a hotărât să-i prelungească viaţa. S-a apucat să studieze medicina alternativă. Fiind înzestrat cu un plus de bioenergie, a făcut nenumărate studii pentru calificare în acest domeniu şi folosindu-se şi de hipnoză, a reuşit să îi dăruiască soţiei încă trei ani de viaţă şi apoi să îşi ajute semenii aflaţi în nevoie, fără a le pretinde răsplată. Aşa s-a salvat şi pe sine de cancer, izbutind să facă un adevărat miracol.

Read More »

De taină voci…

O rază-și cerne-n sufletu-mi splendoarea
Din Absolut,luceferi poposesc
Strivind greșeala dintr-un timp lumesc,
La căpătâiul nopții plânge marea.

De taină voci acoperă-mi retina
În așternutul clipei nepereche,
Iar mesageri din cronica cea veche
Vor spulbera tot hăul cu Lumina.

O geometrie mult prea rostuită
Un gând ascuns în vechiul mit,
Dau vieții sens,înaltul nesfârșit
Înnobilează starea neîmplinită.

————————————–

Radu Botiş

Ulmeni

4 decembrie, 2017

Valea Almăjului, ”este un loc care se află ca și cheie de boltă a Neamului Românesc.
O “țară” românească, fără început în istorie, din totdeauna, care alcătuiește un model al ființei românești și înțelegerii românești a diferenței dintre bine și rău. Se poate spune fără exagerare că și de ar rămâne ca singur loc românesc (să nu fie așa!) și Neamul Românesc s-ar putea regenera din și prin Valea Almăjului.
Între trăsăturile care fac Almăjul, trecutul sau istoric și pe locuitorii săi cu totul speciali, se află împrejurarea că întotdeauna, în tot cursul existenței sale, cum spuneam fără început, a existat o completă și indiscutabilă stare de libertate.
Locuitorii Almăjului au fost liberi nu doar ei ca persoane, dar și toate proprietățile lor individuale și comunale, munți, ape, pășuni.
Nici regii unguri, nici pașalele turcești, nici Împărăția Austriacă, nici dubla monarhie, nici comunismul, nu au putut răpi această libertate și acest duh de libertate.
Iar spre a le încununa pe toate Almăjul a fost dăruit de Dumnezeu cu frumuseți naturale superlative. Nu spun că sunt cele mai frumoase locuri din lume, dar pot spune că locurile din Almăj sunt la fel de frumoase ca acele locuri ”cele mai frumoase” din lume!

Read More »

Poate această ultimă întâlnire cu un simbol al urbei Romanului să ne facă mai buni, mai înţelegători și mai umani, în aceste clipe când dictonul memento mori ne învăluie pe fiecare…

Există Demnitatea care nu ţine de șansă: acea atitudine morală de excepţie care ne distinge de ceilalţi, fiind destinată idealurilor nobile. Este acea preţuire ce ne înconjoară – de multe ori fără să ne dăm seama – prin această aureolă doamna Minodora Ursachi și-a câștigat respectul tuturor celor din jurul său.
Demnitatea a fost calitatea de căpătâi a domniei sale. Prin Demnitate și-a îndeplinit datoria, atât profesional cât și spiritual.

Cu câteva luni în urmă, în dialogul consemnat în volumul de interviuri Azi pentru mâine, o întrebam pe doamna Ursachi: ,,Cum aţi defini fericirea?” iar răspunsul a fost acesta: ,,consider că fericirea depinde de noi înșine, de reușita a ceea ce întreprindem, de împlinirile și realizările spirituale și materiale ale copiilor noștri… Această stare de bine se intensifică atunci când ne aflăm mereu în comuniune cu Dumnezeu, când avem relaţii strânse cu membrii familiei, cu prietenii, când ne bucurăm de sănătate și iubire.”…Astăzi, toţi prietenii și cunoștinţele domniei sale o conduc pe ultimul său drum…

Read More »