Cifra 1
Scriu cifra 1, cifra vederii,
revin la viața mea
dinainte de a mai spera ceva…
E o liniştire oarbă în mine,
înțeleg, în sfârşit,
aerul clipelor de catifea,
fără greutate şi fără mişcare…
Sunt eu,
cel dinainte de a mă naşte soldat
târându-se prin tranşeele liniare şi strâmte,
ale iubirilor sub asediu…
O să evadez din mine
Putem citi în ultima vreme tot soiul de comentarii și păreri despre ce este viață religioasă, ce ar trebui să fie și, mai ales, cum fiecare părere ar trebui să fie luată în seama și apreciată.
Sunt mulți care vântură fragmente de argument, și acela cules în grabă și din lecturi incomplete și rău înțelese, despre ‘virtuțile” cutărei secte sau cult, apărut cu scurtă vreme în urmă, alții mormăie despre “nevoia” unei apropieri “ecumeniste”, zic ei, toți suntem “la fel” (și iată că, Slava Domnului, nu suntem de loc la fel), iar alții au ajuns să vorbească despre “avântul” Episcopatului Romei (zis “biserica” româno-catolică). (Acest “avânt” realmente există doar în imaginații înfierbântate și în mintea unor ratați autori de literatura fantastică). Dar nespus de des găsim opinii care condamnă Ortodoxia, Dreapta credință, Pravoslavia, pentru tot și toate; pentru sărăcia din țară, pentru neputință politicienilor, pentru frigul din timpul Iernii. Dar dincolo de orice glumă, este necesar să ne uităm cu mai multă seriozitate la aceste vorbării deșarte și mai ales este vremea să le cam aruncăm la lada cu gunoi a istoriei.
Biserica Ortodoxă este cea întemeiată la Pogorârea Duhului Sfânt, la Cincizecime, de către Apostoli după învățătura dată de Iisus Hristos. Acesta este un fapt istoric. În această privința nu pot există “opinii”, păreri, sau “cred” și nu “cred”. ”Credem, sau nu credem despre lucrurile nevăzute, în privința faptelor reale, concrete nu este nimica de crezut, ele, simplu, există. Cine le tăgăduiește fie are lipsa de vedere mai bună, fie, mai degrabă, de mai multă minte în cap.
Read More »
Noapte sfântă
De o veșnicie ninge și iar ninge,
Tata-și spală-n grabă mâinile de sânge,
Mama-ntr-o covată plămădește pâine,
Sfântă chezășie-a zilelor de mâine.
Apa din cofaie a-nghețat în tindă,
Pe la porți răsună zvonul de colindă,
Casele așteaptă luminata noapte,
Mirosind a brad și a mere coapte.
LUMINA IUBIRII
din pădurea de fagi
se stingea treptat ultimul gând
sub stropii nebuni de ploaie rebelă
plângea pădurea în gând
stelele se frângeau pe cerul sălbatic
uitasem adăpostul din crâng
pribeag pe pământ
pășeam printre pietre și stele
mirosea a cetină crudă de brad
căprioare alergau iarăși în gând
țipa ploaia în geam
nu înțelegeam lacrimile
ce curgeau pe pereți într-un gând
în prag cânta o femeie
mirosea a parfumuri de flori
eu scriam pe tărâmuri de dor
poștașul uitase să vină
să ducă scrisoarea celei dragi
au trecut clipe, am plâns nopți în zadar
cântă, cântă femeie în noapte
cântă dorul nostru nebun
să dărâm munți, legi și păcate
să dăm de pereți astăzi cu toate
să aflăm răspunsul la eterna întrebare
în dansul final
împrăștie lumina femeie
pe trupuri de jad
să destrămăm tăceri
vom pluti pe drumul rămas
cântul tău e lumânare sfântă
în sfeșnicul iubirii eterne
Te mai desprind șirag din pleoape…
Cum să te chem pentru a afla cât de străini ne-am născut aici?..
Cum să te spulber înapoi fără a mă electrocuta apropierea milenară?
Cum să mă arunc prin altă această viață, petrecută de necuprinsa-ți tăcere?
Cum să nu brăzdez urme de plecare de pe geamătul tău obosit fără mine?
“Pluie ou neige
Chance ou malchance,
Deuils ou fêtes,
Un oiseau chante.”
Félix Leclerc
“Ploaie sau zăpadă,
Cu noroc sau fără,
Doliu ori sărbătoare
O pasăre cântă”
Félix Leclerc
Nu știusem despre Félix Leclerc, până în ziua în care niște Québécois mi-au arătat o carte semnată de el, “tocmai primită de la Montréal”. Citesc câteva cuvinte critice foarte încurajatoare și promițătoare care vorbesc despre originalitatea autorului. Aflu chiar că el NU este “doar un reziduu literar al lecturilor sale”. Minunat, asta chiar îmi stârnește interesul. Autorul se dovedește a fi, așa cum anunțau criticii săi literari, un produs al propriei deveniri. Deschid cartea mai mult din curiozitate, să aflu cine a fost el de fapt. S-a născut în „savana” Québecului, dintr-o mamă idealistă, visătoare și un tată practic și înțelept în toate.
EMINESCU E POETUL…
Mai presus de legea firii
Şi de viaţă în cuvânt,
Eminescu e Poetul –
Faimă, vis şi legământ.
Răsfoind a vieţii carte,
Scris e peste ani, deplin,
Eminescu e Poetul –
Doină, viaţă şi alin.
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip
