În Ajun de Crăciun
Păstorii s-au întâlnit, s-au sfătuit,
și la drum au pornit loc să găsească
unde Fecioara Maria pe Hristos să-l nască,
Fiul ei cel Sfânt, Om-Dumnezeu pe pământ.
Pruncul în pântecul mamei îngenunchea
și pe Dumnezeu îl ruga Maica să-l nască,
lumea aceasta s-o cunoască,
nouă să ne prorocească.
Maria genunchii Fiului mângâia,
Dumnezeului se ruga, pentru noi să-l nască.
Narendra Modi – Sohan Lal Gandhi – Adrian Botez – Ion Lazu -Valeriu Ciobanu
This message was sent to George Anca from Prime Minister’s Office
NEWS FROM THE WEEK
PM Modi’s Development Push for North East India, PM visits cyclone Ockhi-hit areas, Dedicates Made in India submarine to the nation and more…
Putting North-East India on the fast track to Growth
Prime Minister Narendra Modi visited Mizoram and Meghalaya to launch various projects. The government has taken a number of measures to fast-track North-East’s development since 2014. From boosting its tourism potential to improving connectivity, it is actively transforming the region.
„Dar de Crăciun, când fulgi subţiri de fum
Coboară linişte pe suflet şi pe drum,
Când bate-n geamuri cea dintâi colindă,-
Din întunericul uitat în mine
Eu simt, încetişor, cum vine
Fetiţa din oglindă,
Cum îşi deschide ochii calzi şi vii
Şi-mi cere iarăşi râs şi jucării.”
(Otilia Cazimir-1939)
„ În noaptea asta, Adi, sunt focurile. Mâine dimineaţă pornesc piţărăii, eu nu am uitat nimic, îmi aduc-aminte tot, tot …” mi-a spus azi, la telefon, Adam, boemul meu văr, din Austria.
Focurile….piţărăii din cartierul Ohaba-Bistra…obiceiurile….pregătirea prin datini, pentru ca Iisus să se nască în noi, în sufletul nostru.
E un decembrie mohorât, bate vântul uşor, cu frunze încă aurii de salcie, paşii mei se îndreaptă spre niciunde, sau spre acel tărâm fermecat, pe care l-am pierdut odată cu ridurile din colţul ochilor, peste care am depus straturi de celule descuamate, buze de geruri, fulgi îngheţaţi si zboruri risipite.
„În noaptea Crăciunului alb şi senin
O Mamă cu Pruncul la sân,
Curată-n iubire, priveşte-n uimire
Plinindu-se Bunăvestire.
Un Prunc Sfânt se naşte în noaptea-nstelată
Din Sfânta Fecioară şi Duhul cel Sfânt;
Al Tatălui drept Cuvânt
Coboară azi pe pământ
Făclie pe veci luminată!”
(VALERIU GAFENCU-Sfântul Închisorilor, Crăciun 1945)
Fiorul sufletesc al creştinului se strecoară tiptil în Noaptea Albă, serafică, pe sub faldurile de nea primind cântarea Îngerilor ce se pogoară din Cerul albastru care se răsfrânge peste Pământul dacilor împodobit cu sfintele Sărbători.
Adie un vânt sau e pocnet de bici?
Trec păsări în zbor ori e cor de copii ce ne colindă alungând pustia din preajmă?
Tunete şi fulgere se întrec sau sunt zurgălăi de colindători ce ne-învăluie în lumina liberatoare a Liturghiei dumnezeeşti a Naşterii Pruncului Sfânt?
În febra pregătirilor pentru predarea la editura „Familia” a celei de a opta sa carte, romanul de ficţiune „Preafericita doamnă Reizl Witz”, scriitoarea şi jurnalista româno-israeliană Magdalena Brătescu, cunoscută atât în Israel cât şi în România, îşi lansează zilele acestea la Tel Aviv Antologia teatrului şi Operei israeliene.
„Rendez-vous cu teatrul israelian” este o lucrare-document originală, complexă şi bine redactată, alcătuită cu migală şi pasiune de autoarea sa. Cele trei sute de pagini cuprind sute de cronici, ilustrate cu fotografii din spectacole, grupate în zece capitole corespunzând numărului instituţiilor teatrale unde domnia-sa a vizionat toate premierele prezentate în perioada 2013-2017. Cronicile sale dramatice sunt publicate la rubrica „Din fotoliul spectatorului” pe care cronicara de teatru o deţine de patru ani în săptămânalul de mare succes „Gazeta Românească” şi unde scrie în continuare.
Cititorul, un posibil profesionist al artei dramatice, sau un simplu amator de spectacole, va socoti această antologie o invitaţie îmbietoare pentru toţi iubitorii de teatru şi operă, vorbitori de limbă română din ţară ori de peste hotare, de a cunoaşte îndeaproape efervescenţa vieţii teatrale mereu în evoluţie a Israelului contemporan.
Fiecare nouă carte scrisă de Elena Buică-Buni, octogenara noastră compatrioată originară din Ţigăneştii Teleormanului şi trăitoare, alături de fiica, nepoata şi ginerele său, în primitoarea Canadă de peste mări şi ţări, surprinde în modul cel mai plăcut, devenind un adevărat regal de lectură pentru cititorii săi statornici, ca şi pentru cei care au norocul să le cadă în mână, întâmplător sau la recomandarea vreunuia dintre cei dintâi.
Mă număr printre cei dintâi şi recunosc că, prin fiecare carte a sa, sufletul meu a vibrat la căldura, simţirea şi afecţiunea descoperite în rândurile scrise de Elena Buică, atentă şi ataşată de persoanele şi de locurile prezentate în eseurile sale cu talent şi cu măiestrie artistică indeniabile. Aceleaşi trăiri afective sunt transmise şi de ultimul său volum, „Sensul giratoriu al vieţii”, al cărui subtitlu, „Scrieri publicate în diverse reviste”, ne avertizează că este o culegere de articole, eseuri, cronici, note de lectură, interviuri, note de călătorie publicate în ultimul an.
Publicarea volumului la Editura „Armonii culturale” din Adjud (2017) s-a datorat editorului Gheorghe A. Stroia, marele şi inimosul prieten al literaţilor români de pretutindeni, semnatar al prefeţei (Sensul giratoriu al vieţii sau Calea pe care ai vrea s-o parcurgi împreună cu Lumina), care reliefează comprehensiunea şi condescendenţa sa, atât pentru personalitatea, cât şi pentru scrierile Elenei Buică, şi sesizează nobleţea unui suflet trăind profund spiritul românesc, exprimându-l cu rafinament, cu afecţiune, cu sensibilitate, cu talent.
Ce poate fi mai drăguţ decât o floare galbenă de pătlăgică roşie, alcătuită ca în desenul ce-o reprezintă: cinci petale, cinci sepale… despre pistil nu spune nimic, „cartea sfântă” a Facebook-ului. Îmi mut privirea la altă plantă, studiez ceea ce a rămas dintr-o floare, ce abia şi-a scuturat petalele. Este un exemplar proprietate personală, plantată în ghiveci. Din păcate, grădina mea nu mai primeşte nicio rază de soare din cauza copacilor prea deşi. Lucrul acesta li se întâmplă celor care vor să fie, „Şi cu mândra şi cu draga”, mă veţi apostrofa de mult păţiţi, Pilduitori Dumneavoastră Stanchişti. Da, am sperat să păcălesc natura, silind roşiile să se înroşească la umbră, dar până aici mi-a fost. E adevărat că nu chiar la umbra nucului, el ducându-şi deceniul ceva mai încolo.
Dar m-am repliat repede. Mi-am înghiţit epitetele pe care le pregăteam să le înşir, toate adresate mie. Cui altcuiva? Mă veţi sprijini, Chendrici Suitologi Nuntiferi, în această acţiune benefică Universului? Cine a plantat tot felul de pomi începând cu nuci, salcâmi şi teminând cu hăituitul şi hulitul soc? Am dat bice neascultând sfatul vecinului ce privea perplex, urmărind acţiunile mele, peste gard. Nu îi venea să creadă că voi fi atât de necugetată încât să plantez socul în curte, când el creşte pe unde vrei şi nu vrei. Adevărat, în fiecare toamnă îl toaletez în aşa fel, încât coroanele celor câteva exemplare de soc – care sunt atât de harnice că îşi fac copii, de parcă ar avea un Xerox plantifor – să nu se întindă pe via vecinului.
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip
