Cuvânt și iubire

ILLO TEMPORE

timpul acela, îţi spun, secundele lui, orele şi anii lui s-au pierdut.

Le-am rătăcit prin tăcerile noastre ca un copil într-o pădure,

nemaigăsind drumul spre casă de atâta plâns.

Mă priveai cu un ochi senin, iar cu unul mă certai în somn

Şi parcă deliram.

Timpul acela, îţi spun, şi-a întors faţa de la noi

Priveşte-l cum luptă cu mine, cum luptă singur cu omul neputincios

Fără să vrea să învingă, trezeşte-te, trezeşte-te,

aşa cum ai vrea să deştepţi un mort trecut la cele veşnice

crezând că poţi cădea la pace cu indiferenţa morţii.

În faţa noastră – pustiul.

Read More »

Sf. Ioan Botezătorul (7 ianuarie Soborul Sf. Ioan Botezătorul) : cel mai mare sfânt, după Maica Domnului. Fiu de preot, ultimul profet vechitestamentar s-a născut prin binecuvântare dumnezeiască, părinții săi fiind înaintați în vârstă și a primit numele de Ioan, adică “Dumnezeu este îndurător!” După moartea timpurie a părinților, el se retrage în pustie, unde a trăit ca un veritabil ascet, este de fapt primul pustnic creștin, fiind îmbrăcat în piei de animale și hrănindu-se cu ce-i oferea deșertul. El nu a avut învățătura sinagogii, fiind învățat direct de Dumnezeu prin rugăciune și contemplație. Însă destinul său a fost altul, el avea de îndeplinit o misiune, care trebuia dusă până la capăt cu orice preț. Sf. Ioan, format în învățătura înaltă a pustiului, se află la originea unei mișcări spirituale, care își propunea o renovatio spiritualis și care să răspundă așteptărilor oamenilor cuprinși de febră mesianică! Ioan spunea oamenilor, în piedicile sale : “Pocăiți – vă, că s-a apropiat împărăția cerurilor!” Oamenii trebuiau pregătiți printr-o viață dreaptă, prin respectarea poruncilor lui Dumnezeu. El le spunea: “Cel ce are două haine să dea celui ce nu are. Vameșilor le spunea: “Nu luați nimic peste ce este rânduit”, iar soldaților le cuvânta:”Nu asupriți pe nimeni, fiți mulțumiți cu solda voastră”! Profet aspru, el spunea mulțimilor care veneau să se boteze de el: “Pui de vipere, cine v-a sfătuit să fugiți de mânia ce va să fie? Faceți, dar, fapte vrednice de pocăință și să nu ziceți în sinea voastră că sunteți fii ai lui Avraam, căci vă spun că Dumnezeu și din aceste pietre poate să ridice fii ai lui Avraam. Acum securea stă la rădăcina pomilor, orice pom care nu face roadă bună se taie și se aruncă în foc”! Mulțimile se întrebau : nu cumva Acesta este Hristosul? Dar el le răspundea : “Eu vă botez cu apă, dar Cel ce vine după mine,e vă va boteza cu Duh Sfânt și cu foc “! Read More »

„Trăiesc fericirea de a fi înţeles sensul înalt al Vieţii – cărarea luminoasă ce urcă spre cer.”

(Valeriu Gafencu)

„Când omul mare e şi poet, şi gânditor: Eminescu;

rolul lui naţional e imens!

  Eminescu a făcut pentru neamul românesc aproape cât o istorie.” 

(Doctor în Filosofie-VASILE BĂNCILĂ)

    Aura unei naţiuni este întotdeauna religia sa. Creştinismul ortodox a imprimat naţiunii dacoromâne sfera armonioasă care ridică Neamul întru Dumnezeu, la îndumnezeirea sa.

   Pământul Patriei, dăruit de Atotcreatorul, pe care s-au născut, au crescut, s-au definit şi s-au sprijinit dintru început: Ţăranii, Dascălii, Conducătorii, Eroii, Martirii, Mărturisitorii, Poeţii, Filosofii, Profeţii, Preoţii, Monahii, Geniile, Artiştii, Mamele, Sfinţii, a devenit apoi consubstanţial cu sângele şi osemintele lor, astfel încât materia lui, huma s-a primenit, s-a spiritualizat constituind aluatul şi plămada din care va creşte, se va dezvolta şi se va împlini Naţiunea ca demnitate în sinteza sa etno-geografică.

   Se produce astfel, sub privirea atentă a lui Dumnezeu, sub Pronia Sa divină, un proces spiritual de reciprocitate: pământul care este iniţial bătătura omului, Vatra comunităţii, sprijină etnicul, pentru ca apoi osemintele dacilor purificate prin jertfa sângelui curat să devină osmoza acelui pământ ce se aşează temelie milenară a acelui Neam binecuvântat în care odrăslesc deopotrivă religia şi cultura, făcând naţia sacră şi nemuritoare.

   Prin lucrarea lui Dumnezeu, Pământul se etnicizează, iar poporul se spiritualizează.

   Pe osemintele şi sângele milenar al dacoromânilor s-a înălţat marea Catedrală a Românismului în care s-a născut, s-a format, a slujit, s-a jertfit şi profetul nostru Eminescu.

   Mihail Eminescu prin vocaţia misiunii sale profetice, ca mare Dar, făcut nouă de Părintele ceresc, s-a aflat permament în miezul problemelor social-cultural-religioase ale Neamului său, dobândind dragostea şi suferinţa la cotă maximă pentru mult încercata naţie dacoromână.

   Read More »

Deseori am avut acest sentiment, că dincolo de limba română reală, cea vorbită de tot românul şi descrisă cu minuţie de grămătici, mai există o limbă română virtuală, deosebită de limba română ideală. Limba română ideală cuprinde acele enunţuri şi texte care respectă întocmai regulile limbii române, atât pe cele de funcţionare, cât şi regulile de frumuseţe, le-aş numi, deşi sunt greu de formulat normele care stabilesc apartenenţa la o „exprimare frumoasă”, expresivă, indiferent de stilul abordat. Chiar şi stilul administrativ sau juridic poate produce plăcere „degustătorului” de texte, de sintagme şi enunţuri. Ca să nu mai vorbesc de stilul ştiinţific. Pentru stilul ştiinţific generator de texte lingvistice aş propune ca model de expresivitate însăşi Expresivitatea limbii române a lui D.Caracostea. Poate şi Limba românăa lui Sextil Puşcariu. Dar limba română virtuală este altceva.

Când vorbesc de o limbă virtuală am în vedere faptul că în fiecare limbă pot fi identificate două tipuri de „reguli”, de fenomene: unele aflate în expansiune, altele în pierdere de teren. Ele se adaugă acelor fenomene care nu dau semne că ar fi afectate de asemenea tendinţe, că ar nutri „intenţii” într-un sens sau altul. Sunt componentele care dau stabilitate limbii, în sensul că într-o perioadă relativ concludentă nu prezintă nici un fel de variaţie în ceea ce priveşte ponderea lor în economia limbii, în structurile acesteia, frecvenţa cu care sunt folosite etc… Le lăsăm de-o parte pe acestea şi ne vom referi numai la primele două categorii. Le putem numi, cum deja s-a făcut, tendinţe: una este tendinţa de restrângere şi chiar dispariţie, cealaltă este tendinţa de a se impune, de a-şi lărgi aria, frecvenţa etc.

Cauzalitatea în materie de limbaj este interesată să identifice factorii care determină apariţia acestor tendinţe. Dar cu acelaşi interes ar trebui să cercetăm şi factorii care împiedică aceste tendinţe să fie duse până la capăt. Să se împlinească… Factorul care acţionează cel mai mult în acest sens este apariţia/existenţa limbii literare şi, o dată cu ea, a unor instituţii care acţionează, uneori programat, pentru conservarea limbii in statu quo nunc est. Apariţia scrisului a fost, pe lângă altele, şi un factor care a tulburat evoluţia naturală a limbilor. Înţeleg prin evoluţie naturală acea evoluţie prin care ar urma să se finalizeze tendinţele existente într-un sistem lingvistic. Nici o limbă nu este un sistem total închis şi încheiat. Împlinit! Ci fiecare limbă este pe cale să… Pe cale să-şi impună dezvoltarea şi finalizarea unor tendinţe de lărgire sau restrângere a unor modele, a unor reguli.

Read More »

 „Liniștiți-vă și cunoașteți, pentru că liniștirea adună mintea.”

– Petru Damaschin

   Voința de a trăi este principiul fundamental al existenței noastre, al existenței universului. „Voința de a trăi cât mai mult posibil care însuflețește toate ființele organizate este înnăscută, absolută”, considera filozoful german Arthur Schopenhauer (1788-1860) și, împins de pesimismul său, prețios de altfel, spunea că totuși „viața este o afacere al cărei câștig nu acoperă cheltuielile”. De multe ori se dovedește așa a fi! Dar, tot voința este cea care încearcă a-i schimba valoarea câștigului. Cum? Prin luptă! „O luptă-i viața; deci, te luptă! / Cu dragoste de ea, cu dor. /  Pe seama cui? Ești un nemernic / Când n-ai un țel hotărâtor.” ne îndemna poetul nostru George Coșbuc.

   Toate popoarele aspiră, în viață, la binele comun și la cel individual. Greșelile politicienilor care urmăresc să cucerească puterea, acțiunile lor lipsite de discernământ, minciunile și șovăielile, alteori încăpățânarea stupidă, îi fac să uite de menirea lor, cea de asigurare a unei vieți stabile a  oamenilor pe care-i conduc. Reacția oamenilor nu se lasă mult așteptată. Apare neliniștea, angoasa care poate duce la o adevărată luptă, sau opusul ei, starea de plictiseală, abandon. Ambele stări vin din afară, din mediul în care trăim, vulgar, agresant, cu care suntem în dezacord și din cauza căruia suferim.

   Read More »

de Bobotează –

fierbinte printre sloiuri

Crucea Domnului

          Gerul Bobotezei îşi găseşte contraponderea în crucea fierbinte care simbolizează fervoarea celor ce îndeplinesc ritualul căutării ei în apa îngheţată. (Corneliu Traian Atanasiu)

———————-

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

5 ianuarie 2018

(Imagine de pe internet)