Cuvânt și iubire

                                  Acuarelă Germain Droogenbroodt

 ***

Adumbrit

De-a lungul zidului mănăstirii

se prelinge timid după colț

umbra ta

din piatră în piatră

vrând parcă să cuprindă

părerea umbrei mele

ce s-a căznit

în trecere

Read More »

La Cupca tradițiile de iarnă sunt deosebite.

          Anul acesta ele au debutat mai întâi pe scena școlii locale, unde elevii tuturor claselor au prezentat un adevărat spectacol folcloric specific zonei date.

          Ca și în anii precedenți un grup de colindatori cupceni, copii, dar și vârstnici am colindat pe la câteva mănăstiri din zonă, dar și la Mitropolia Cernăuților și a Bucovinei, unde ÎPSS Mitropolitul Meletie, ne-a întâmpinat cu multă căldură și dragoste. O primire deosebită am avut la Consulatul General al României la Cernăuți, unde o echipă a Consulatului în frunte cu domnul Consul Edmond Neagoe și soția sa doamna Carmen Neagoe  de asemenea au dat o apreciere înaltă măiestriei artistice a colindătorilor.

          Pentru prima dată am colindat-o chiar la primăria din Mahala pe vrednica doamnă primar Elena Nandriș, care împreună cu echipa sa au rămas plăcut surprinși de colindele cupcenești.

          Și în satul meu de baștină Pătrăuții de Jos a avut loc în aceste zile ale sărbătorilor de iarnă un spectacol de zile mari cu colinde, urături, cântece de iarnă, dansuri. El a fost susținut de două colective deosebite – ansamblul MUGUREL al căminului cultural local și ansamblul «Ai lui Ștefan noi oșteni», de la liceul din Vicovu de Sus. Sincere mulțumiri celor doi conducători ai acestor minunate colective, doamnei Larisa Popescu-Chedic, directoarea căminului cultural din Pătrăuții de Jos și domnului profesor de religie Vasile Schipor de la liceul din Vicovu de Sus pentru munca depusă și pentru promavarea acestor colective.

          Atât timp cât avem asemenea tradiții de iarnă aici pe Valea Siretului neamul nostru va dăinui peste veacuri.

————————-

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

10 ianuarie 2018

Există, începând cu epoca ‘iluministă”, câteva teorii care susțin că libertatea depinde de stări exterioare persoanei, de condiții sociale, economice, politice. Mai mult, terorii ulterioare, dar având continuitate cu cele pomenite, au început să promoveze și să aplice în practică aceste precept. În alte cuvinte măsurile restrictive, normele de conviețuire, existente în societățile tradiționale au început să fie eliminate și condamnate în totalitate. Iar în ultima vreme s-a ajuns la situația în care “persoana” este absolvită de orice responsabilitate. În permanență altcineva va fi de vină: societatea, statul, rudele, vecinii, ”genetica”. Toate aceste teorii ale “eliberării” suferă de un păcat capital, ele contestă persoanei umane principala ei trăsătură: liberul arbitru, capacitatea de a înțelege consecința acțiunilor sale și capacitatea și obligația de a accepta consecința acțiunilor sale. Este aici vorba de o confuzie esențială. Persoană umană nu este suma “realizărilor” sale materiale, realizări care, de altfel , sunt repede depășite și uitate, persoana umană este suma trăirilor ei morale consecvente, trăirea în înțelegerea diferenței dintre “bine” și “rău”. Iar în termeni pe care toți îi folosim, aici este vorba de relația oamenilor cu starea de pacat.
În primul rând trebuie să știm că în înțelegera Ortodoxă, “păcatul” nu este o condiție “juridică”, o interdicție “legală”. Păcatul este acțiunea și starea în afară “legilor” lui Dumnezeu, așa cum sunt ele stabilite de către Biserica Dreptmăritoare. Din această cauza această stare se numește și “fărădelege”. Opreliștile, limitările, ”legea” Bisericii, nu sunt puse pentru a îi pedepsi pe oameni, sunt așezate din Iubire, pentru ca oameni să poată ajunge la unire în voia lui Dumnezeu. Cine a trecut printr-o stare pasională, fie ea erotism, elitism, droguri, știe bine ce înseamnă robia. Doar înlăturând acea stare putem fi cu adevărat liberi și rânduielile lăsate de Ortodoxie lesne ne pot face liberi. Căci ele sunt întemeiate pe milă și iertare, atâta vreme cât există mărturisire cu regret a păcatului și dorința de a nu îl repeta. Este nevoie sa ne amintim de caracterizarea făcută Sfântului Ioan Chrystostomul (“Gura de Aur”) și care definește atitudinea Ortodoxă față de “păcat”, ”era fără milă față de păcat și plin de milă pentru cei păcătoși”. Din nou se arată iubirea pentru oameni. Din această cauză s-a și arătat că în Iubirea de Dumnezeu și de aproapele , ”în acestea sunt cuprinse Legea și Prooroci” (Matei 7:12). Împotriva acestei Iubiri se ridică toți seculariștii lumii care, toți, sunt insuflați de către negativitatea pură, de necuratul. Din nou trebuie să ne amintim că “răul” se arată în trei chipuri: parazitismul, impostura și parodia. ”Răul” există doar ca parazit al “binelui”, el este un impostor, care pretinde a fi ceea ce nu este și el parodiază, își alcătuiește propiul set de reguli false. Că așa este ne-o dovedește o altă falsă învățătură care tulbură oamenii azi.
Read More »

„Hotarele Rusiei nu se termină nicăieri”

(V. Putin. 2016)

Anul 2018 va fi unul de cotitură. Ar putea să ne apropiem de visul, care ne mistuie de secole – cel de a fi împreună cu frații, dar ar putea fi și alt deznodământ. „S-ar putea să fie un val care va mătura totul în calea sa după alegerile din 2018” a declarat               T. Băsescu. Există însă un mare pericol ca acesta să fie un val de stânga dodonist care „va mătura totul în calea sa” spre instaurarea controlului absolut al „fratelui mare”.

În  perioada imperiului țarist se vorbea că hotarul imperiului era legat de șaua cazacului. Astfel cazacii Ermak și Habar au întins hotarul impropriu al Rusiei până în extremul orient, iar Petru I și Ecaterina a II-a – până la Vistula (Polonia) și gurile Dunării. Acum am spune că hotarul Rusiei este legat de laba lui Putin. Drept confirmare sunt Transnistria, Osetia de Sud, și mai nouă achiziție – anexarea Crimeii, războiul dus în estul Ucrainei pentru a-și trasa hotarele pe linia fostei Novorosii.

Să încercăm să înțelegem de fapt ce vrea Putin, ce urmărește. Probabil, cel mai bun răspuns î-l dă scriitorul Ovidiu Raețchi în analiza sa „Geopolitica lui Putin. Ce este Heartlandul pentru care luptă RUSIA?”, care reprezintă fragmente din noua lucrare „Soldatul Putin și filosoful Dughin. Civilizația rusă în fața unei noi erori imperialiste”. Noțiunea de Heartland a fost folosită pentru prima oară de unul dintre „părinții” geopolitici Halford Mackinder (filosoful Dughin se inspiră din opera lui!) și includea fosta URSS și coridorul est-european din sfera sa de influență (Polonia, Cehoslovacia, Ungaria, România, Bulgaria).

Read More »

MIHAI EMINESCU

LUCEAFĂRUL

Divyagrahah

Gitagovinda de Jayadeva (secolul 12), poem liric în 12 capitole / 24 cânturi, dramatizează iubirea dintre Krishna (incarnat în Govinda/Văcar) și Radha, realizarea erotică a lui Dumnezeu, cf Cântarea cântărilor. Versiunea noastră a început ca o transeufonie silabă cu silabă din sanscrită în română, devenind, din ce în ce, dhvani, prefăcând rasa (sunet/sentiment) în dhvani (sugestie/fantezie). Gitagovinda în românește este simetrică versiunii sanscrite a Luceafărului de Mihai Eminescu, semnată de Urmila Rani Trikha în Latinitas, 1983, Delhi, la o sută de ani de la publicarea originalului.

JAYADEVA

GITAGOVINDA

Cântecul Văcarului

i adornic Damodara

nourii drumuri irump în divin văzduh tamarinzii înnegură codrul

nocturnu-i dor mirele neîndura-va Radha-n sălaş de nu-i curmi văpaia

astfel cum Nanda-ndrituie şi calea-n înconjur prin crâng ascunde urma

Radhei cu Madhava-n hârjoană pe malul Yamunei cunună baia

voci de adeverite cuvinte cântă inima-mi

Padmavati plecăciune grăiască arta

de Sri şi Vasudeva îndrăgindu-se cântul

acesta creat de Jayadeva bard împărat

Dacă Hari răsare-n suflet mană

dacă alesuri-culesuri vă răscoală

măsuraţi dar melosul cântându-vă lin

dorul plin cum cu Jayadeva sărbătorim

Read More »

Motto: „Dacă Dumnezeu va ajuta să apară întreaga Filocalie în românește, acest act va rămâne legat în mare măsură de numele Părintelui Arsenie Boca și de mișcarea religioasă pe care a trezit-o în jurul Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, pe cele mai autentice baze ale tradiției ortodoxe și cu mijloacele cele mai curate duhovnicești, ale învățăturii stăruitoare și ale dragostei de suflete” (pr.D. Stăniloae, vol. II, 1947)

Rezumat de idei: Doi admiratori ai Filocaliei (Cioran și Andrei Scrima). Urme ale lecturii Filocaliei în ultimul manuscris românesc al „parizianului” Cioran. Zilele albe ale unui „oaspete” stilizând Filocalia la Mănăstirea Brâncoveanu. Mistici din Filocalia pictați la Drăgănescu de „ctitorul de frunte al Filocaliei românești”. Poeta Zorica Lațcu traduce Filocalia după orele de serviciu și în vacanțe într-o chilie a Mânăstirii de la Sâmbăta de Sus, numele ei nefiind menționat de prof. Stăniloae.

Cioran mărturisea la Paris că-i este „imposibil” să se ducă la biserică să audă Evanghelia în franceză. I se părea că „sună grotesc”. „Cândva am scris -mai spunea el în deceniul opt-, că nu se poate imagina un Iisus vorbind franțuzește”. În schimb, „Biblia în românește, tot serviciul religios, în special cel de la înmormântare când se vorbește de viața pământeană a celui dispărut, sunt extraordinare” (1).

Emil Cioran se extaziase (pe bună dreptate!) și de frumuseţea traducerii Filocaliei (vol I-IV, Sibiu, 1945-1948). La zece ani după apariţia primelor patru volume datorită stăruinței Părintelui Arsenie Boca pe atunci faimos stareț la Mănăstirea Brâncoveanu, călugărul Andrei Scrima vorbea la Paris despre tradiția ortodoxă bazată pe textele Filocalice, într-un interviu publicat de pr. Oliver Clement (2). Dar abia la distanță de trei decenii după tipărirea de la Sibiu, oficialii culturii comuniste au îngăduit publicarea la București a următoarelor patru volume (Filocalia, vol. V-VIII, București, 1976-1979).

Dacă până în 1948 numele traducătoarei Zorica Lațcu (3) nu a fost trecut – poate pentru a nu împărți banii (4) dați de mitropolitul N. Bălan pentru traducerea primei jumătăți a colecției de scrieri mistico-ascetice reunite sub numele de Filocalia, perioada terorismului ideologic comunist s-a caracterizat înainte de toate prin interzicerea mediatizării numelor celor care au fost schingiuiți fără de vină prin temnițele politice. Or, atât starețul de la Sâmbăta și de la Prislop cât și poeta Zorica Lațcu (închinoviată din 5 mai 1948 la Mănăstirea Vladimirești) au fost victime ale arestărilor abuzive (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Martiriul Sfântului Arsenie Boca, un adevăr ascuns la Centenarul sărbătorit la Mânăstirea Brâncoveanu; URL https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-martiriul7-boca/21) din timpul unui regim care nu s-a putut impune și menține 45 de ani fără lagăre de exterminare și milioane de întemnițati, cum bine obsevase Vintilă Horia (vezi Jurnal de sfârșit de ciclu, Ed. Vremea. București, 2017). În primăvarea anului 1955 peste 220 de securiști conduși de (omul Moscovei) Alexandru Nicolschi/ Boris Grumberg/ A. Nicolau (general N.K.V.D.) au arestat 318 măicuțe de la Vladimirești. Comandată de ministrul de interne Alexandru Drăghici (fugit la Budapesta în 1990) si, desigur de șeful Securității, Pantiușa/ Gh. Pintilie, despre care se spune să l-ar fi ucis pe arestatul ministru comunist de justiție Lucrețiu Pătrășcanu) operația s-a efectuat cu aportul locotenentului colonel Zambetti si al căpitanului Eibenschutz (5).

Read More »

Pregătindu-mă să consemnez despre filmul ,,Ţara moartă” (,,Dead Nationş” în versiunea engleza), o realizare, scenariu şi regie a cunoscutului cineast român Radu Jude, am aflat că lung-metrajul este prezentat zilele trecute pe ecranele din multe oraşe din România, dar şi în mari centre ale lumii. Am avut prilejul sa vizionez această creaţie în cadrul Festivalului de Film de la Haifa, la începutul lunii octombrie.

Născut la Bucureşti în anul 1977, Radu Jude s-a impus atenţiei înca de la debut, din anul 2002. În continuare, s-a bucurat de succese, laureat fiind a numeroase şi prestigioase premii. Din bogata sa filmografie, am ales să cităm „Aferim” (2015) şi „Inimi cicatrizate”  (2016), filme nominalizate la importante festivaluri internaţionale şi din România.

Noul său film „Ţara moartă” l-a adus din nou în centrul unor dezbateri, punând în lumină calitaţile acestui tânar cineast, capacitatea sa de a se opri asupra unor valori etice, de a stimula spectatorul să discearnă ororile din societate. Filmul nu este un documentar obişnuit, este mai curând un eseu cinematografic despre o dureroasă pagină din istoria României.

Filmul este constituit din lectura unor pagini din Jurnalul lui Emil Dorian din anii 1937-1944. Textele sunt citite de Radu Jude, iar pe ecran sunt prezentate câteva sute de fotografii din aceiaşi ani, din arhiva fotografului Costica Axinte din Slobozia. Mai este adaugată o coloană sonora din Jurnalele de actualităţi ale epocii, provenind din Arhiva Naţională de Filme a României. Astfel, spectatorul aude vocea Regelui Carol al 2-lea, vocea Mareşalului  Antonescu, fragmente din marşul legionar şi citate de lozinci comuniste din anii 1945-1946.

Read More »