Cuvânt și iubire

Iarna…

Iarna și-a trimis alaiul

Îmbrăcat în strai de nea

Și-n steluțele înghețate

Ce la geamuri o să stea.

Peste munți a pus căciula,

Toarsă dintr-un fir de nea

Să nu tremure în noapte

Că se -anunță vreme rea…

Read More »

GĂRILE DIN SUFLET

Atâtea gări pustii au adăstat în mine,

Din vremea ce-am lăsat-o tribut zădărniciei!…

Nu am urcat în nici un tren.Trunchiul veșniciei

Și-a pus inelele de timp să mă cuprindă

Cu pasul lor concentric și tăcut.

Câte un felinar mai dă să se aprindă

Din ce a fost frumos,din temeri,din tot ce a durut.

Am căutat prin gări și întrebări rebele

Buzunăresc căușul sângeriu luându-l cu asalt.

Iubirea poate să ridice foc de stele,

Sau poate să ucidă câte un zbor înalt.

Read More »

                                                   Fotografie Germain Droogenbroodt

***

Zăpada

Ai venit în tăcere
cum vine zăpada

când inima în zori
în alb se-nfășoară
cu glasul pierit.

În nea înfășat, eu
viorea prea firavă
albul suflu al gliei

îl simt cum se deschide

pițigoiului tril

Tresar precum mărul
sub a ta dezmierdare.

Ce plăpând răsare luna-n amurg.

Renato Fiorito, Italia,

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu-Sonnenberg

***
La neve//Sei venuta in silenzio/come viene la neve/e al mattino il cuore/era tutto bianco/e non sapeva cosa dire.//Mi hai coperto/come la più piccola delle viole/e ho sentito il respiro bianco/della terra aprirsi/al canto della cinciallegra.//Come il melo rabbrividisco/alla tua carezza.//Com’è lieve stasera la luna.

STROPI DE DOR

dor de dor

şi dor de zbor

dor de umblet

şi de zâmbet

de lumină

Read More »

VALIZA CU-AMINTIRI…

Din toate cele trăite și adunate,
În valiză, voi pune doruri ponosite…
Trăiri de-o viață, chiar visuri destrămate,
De incolore erau, dar și cele nestemate,
De-a valma, în bazarul vieții, risipite…

Mă simt ca-ntr-o sală, cu ușile deschise,
Curentul risipindu-le, din trecut spre viitor…
De-acolo unde timpul mi le prăfuise,
Astăzi, parcă mai aprig, mi le smucise,
Luate de vânt, aiurea-n calea lor….

Dar tot fugărindu-le, uitat-am de prezent…
Îmi văd clipele, cum ard încet în spuze…
Netrăite, le pierd din mână, ca dement,
Pierzându-se-n trecut, făr-un sentiment,
Uitând că vieții nu-i poți cere scuze !

Read More »

Totul a început la etajul cinci al imensei Staţii Centrale de Autobuze, din Tel Aviv. Într-una din sălile mai retrase, se află un aşa zis Muzeu Ydish. O amestecătură de obiecte, cărţi, colecţii de ziare. Praf şi ecou de istorie, de viaţă şi bucurii ori tristeţi, lucruri aflate într-o dezordine fascinantă, prin aerul evocator şi printr-o frumuseţe aproape secretă. Viaţă dispărută, şi totuşi păstrată, viaţă care ar putea fi oricând reînviată…

În acest context – mult prea sumar descris acum – îşi avea atelierul şi un încântător profesor tânăr de xilogravură, Alexander Vojik, de la Asociaţia Pictorilor şi Sculptorilor telavivieni. Şi, pritr-un minunat miracol (de fapt un an întreg de muncă şi creaţie) viaţa evreiască a oamenilor cărţii, fibra de istorie a renăscut, sugerată acum de o fascinantă serie de gravuri ale pictoriţei Miriam Cojocaru.

Dar iată ce ne povesteşte autoarea însăşi:

„Intr-o zi , Alex (z.l.), ne-a invitat acolo, la etajul al cincilea din Staţia Centrală de autobuze. Nu departe de Teatrul „românului” nostru, Nicu Nitai… Sala cu nr. 5008. Am deschis uşa, şi priveliştea care mi se deschidea, m-a fermecat, mi-a tăiat respiraţia! Imaginează-ţi o sală imensă, plină cu cărţi pe rafturi, în cărucioare de supermarchet, ori , pur şi simplu, în cutii de carton. Iar tot acest imperiu, avea ca fundal o scenă pe care era construit un zid de cărţi. De fapt, în această mare sală sunt nu numai cărţi, ci şi tot felul de lucruri – pentru mine deosebit de impresionante: bănci de la sinagogi, covoare persane, tradiţionale lumănări de amintire a celor pierduţi în negura timpului, o roabă, fotolii, o bicicletă, alte numeroase obiecte de altă dată, care au fost folosite de semenii mei, şi-ai tăi, şi-ai  atâtor alţii din neamul nostru. Şi tot acest amalgam doveditor de viaţă, iubire, zâmbet, gândire muncă şi lacrimi, se afla aici într-o dezordine boemă, cu o secretă trăire estetică aproape de neexprimat. Dar ea era!… Plutea în aerul muzeal, odată cu istoria şi vorbele celor de altădată, odată cu amintiri fantomatice şi-atât de concrete!

Read More »

La 24 ianuarie 1859, s-a săvârşit o dublă alegere de domn, pentru a grăbi astfel unirea deplină. Dar, se poate spune, nu un domn, ci un simbol a fost ridicat pe tronul noului stat, Principatele Unite. Actul acesta, în care ,,apare în mod văzut mâna lui Dumnezeu” (arhimandritul Ioasafat), a ,,consfinţit un principiu”, spunea N. Golescu. În acelaşi mod se exprima şi C. A. Rosetti: ,,românii munteni au coronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre”. Pentru V. Place era vorba despre ,,un principiu şi nu un individ care a fost aclamat” , iar Beclard arăta şi el că deputaţii valahi ,,au aclamat principiul Unirii”. D. A. Sturdza scria că domnul Cuza este ,,personificarea marei idei”, iar D. Bolintineanu sublinia: ceea ce contează este ,,principiul de care ţine alesul”, iar acesta este ,,simbolul unirii ţărilor”. V. Boerescu arată că nu asupra unui om, ci a unui principiu (,,al unirei”) s-au fixat valahii, iar Moldova, afirma M. Kogălniceanu, l-a ales ,,pe acela pe care l-a socotit mai capabil pentru a duce la sfârşit marele principiu al Unirei”. Bulwer, diplomat englez, scria că ,,nu alegerea lui Cuza, ci principiul care a dictat-o este important…, şi el înseamnă independenţă”!

Problema cea mai însemnată pentru Principate, după 24 ianuarie 1859, era recunoaşterea dublei alegeri. Noul stat era confruntat cu mari probleme şi contradicţii, domnul trebuia să conducă Principatele, în primii trei ani, cu două Adunări şi două Guverne, pendulând între Bucureşti şi Iaşi. Dar ceea ce era urgent şi necesar, imediat după 24 ianuarie 1859, era recunoaşterea dublei alegeri de către Puterile Garante, care exercitau un control colectiv asupra acestora, după Tratatul din 18/30 martie 1856. Astfel, la 26 martie/7 aprilie 1859, se întrunea la Paris Conferinţa reprezentanţilor puterilor europene, care trebuiau să decidă asupra dublei alegeri a lui Cuza. La 1/13 aprilie, Franţa, Anglia, Prusia, Italia şi Rusia au recunoscut dubla alegere, dar Turcia şi Austria s-au opus, acestea au recunoscut actul de la 24 ianuarie numai în toamnă, prin Protocolul din 6 septembrie (st.n.) 1859, care sancţiona uniunea personală dintre cele două Principate.

Read More »