La mulţi, mulţi ani şi buni, Valentina Teclici!
***
Dorul de a râde româneşte
Poetei, traducătoarei şi scriitoarei,
Valentina Teclici
Născută în viscolul iernii
te-odihneşti într-un vulcan aprins.
În ochii tăi purtând seninul,
roua ce arde pe pleoape
adapă visul călătorului
spre orizonturi de lumină
şi-adâncuri diafane.
„Poezia pentru mine este un mod spiritual de-a explora tainele sufletului şi-ale gândului. O cale unică de-a împărtăşi propriile frământări, îndoieli, întrebări, revelaţii, observaţii cu tine însuţi, cu semenii şi întregul Univers. Este nelinişte, căutare, energie. Este tinereţea fără bătrâneţe.”
Valentina Teclici
Dar
(Valentinei Teclici, la ceas aniversar)
Tu ai pătruns în sufletul meu
prin poeme albastre
pictate în culorile Universului.
Uneori mă trezesc glasuri de copii
ce te strigă de dor,
din țara unde nu există bătrânețe…
Aripile mele te înfășoară mistic
zburând peste poduri bine create
în timpul nostru.
Este ceea ce noi numim
dar împărătesc
prin iubirea dintre noi
prin ctitorii ce se vor neterminate…
Suntem încorsetate în timp
cu reflecțiile și problematica lumii
dar ne păstrăm respirația
prin rugă…
Aparținem celor dragi
credința fiindu-ne reazăm…
Dar candela aprinsă de tine,
arde pentru scump pământ românesc.
Omul, ca taină,
nu-și poate explica
cum Apa Vie,
smerește și binecuvintează…
Da, pe mine aripile uneori mă dor
dorind ca-n zborul meu
s-ajung în casa ta
și sfioasă
să-ți aduc din pacea lumii…
——————————–
Mariana Gurza
21 ianuarie 2018
Timișoara
„Să avem seninătatea de a accepta ceea ce nu poate fi schimbat, curajul de a schimba ceea ce poate fi schimbat și, mai ales, înțelepciunea de a deosebi între cele două posibilități.”
– Marcus Aurelius
Istoria gândirii politice este structurată în funcție de diferitele etape de progres social și de dezvoltare a civilizației umane: perioada antichității, caracterizată prin apariția elementelor constitutive ale gândirii politice; perioada medievală sau feudală, caracterizată prin dominația fenomenului religios asupra celui politic; perioada Renașterii, de care se leagă punerea bazelor politologiei ca știință politică modernă; epoca modernă, caracterizată prin extinderea sferei de cuprindere a cunoștințelor politice, politologia afirmându-se ca știință/teorie politică aparte, în 1948 Colocviul internațional de la Paris stabilind semnificația termenului de „știință politică” și obiectul acesteia de studiu; epoca contemporană, în care politologia cunoaște o largă dezvoltare și se conturează ca știință social-umană distinctă.
Deci, primele elemente ale gândirii politice au apărut în Antichitate, perioadă de care se leagă etimologia termenului „politică” (în greacă polis = cetate, oraș, stat).
Ideile politice sunt elemente constitutive ale vieții politice, ele exprimă interesele, aspirațiile diverselor grupuri sociale, implicate adesea în lupta pentru putere, făcând parte integrantă a științei politice. Doctrinele și ideologiile sunt suporturi pentru acțiunea politică. Termenul de doctrină este legat de idee și ideologie dar, dacă doctrina poate fi elaborată de un partid sau chiar de o persoană, ideologia este întotdeauna o operă colectivă. În 1815, în Franța, s-a definit partidul ca o reuniune de oameni care profesează aceeași doctrină politică. Pe continent s-au conturat trei mari curente doctrinare sau ideologice: liberalismul, conservatorismul și socialismul, în evoluția cărora s-au înregistrat și forme mixte.
Cicero (106-43 î.Hr.) – „omul universal” care a marcat istoria Romei – i-a atribuit istoricului grec Herodot (484-425 î.Hr.) titlul de „părinte al istoriei” pentru modul în care a tratat evenimentele consemnate în scrierile sale, dar și cel de „părinte al politicii”, pentru că, după cum argumentează politicianul francez Marcel Prélot (1898-1972): „la el se întâlnește primul document autentic unde se găsesc distinse și comparate diferitele specii de guvernământ”. Disputa din acea vreme era susținerea unora a ideii de monarhie și a altora de democrație: „Puterea absolută corupe și denaturează și pe cel mai desăvârșit dintre oameni”, explicând consecințele acestei degradări psihologice: trufia și pizma care fac din tiran omul cel mai nestatornic cu putință; el se înconjoară cu cei mai netrebnici dintre cetățeni, la ale căror defăimări pleacă urechea”. Sunt prezentate avantajele democrației, în primul rând egalitatea: „Să nu uităm că puterea poporului poartă cel mai frumos nume din lume: isonomia” (egalitatea în fața legilor). Și concluzia era: „să ridicăm poporul, mulțimea face puterea”.
Doresc să specific faptul că această Conferință s-a desfășurat sub marele impact al Centenarului Unirii și a coincis și cu evenimentul nașterii Luceafărului nostru, Mihai Eminescu.
Am avut în vedere și situația încordată pe care o provoacă cercurile politice maghiare și, tocmai de aceea, am propus îndreptarea Legii Electorale care în mod eronat exclude organizațiile majorității românești de la procesul electoral în favoarea strict a celor ale minorităților. A se vedea punctul 5 din Rezoluție.
Am făcut apel la partidele politice să se abțină la exportarea pe plan internațional ale disputelor interne, considerând că acest lucru dăunează intereselor naționale și credibilității României pe plan extern, cu precădere în spațiul european – Punctul 4.
Creștere și transformarea CMR într-o organizație globală cu impact în relațiile cu diverse instituții internaționale, se conturează a fi strategia necesară, deoarece, suntem convinși că cel puțin până în 2020, care reprezintă aniversarea centenarului Trianonului, cercurile maghiare din exterior vor face presiune și vor încerca destabilizări în zonele locuite de maghiari și nu numai.
S-a decis ca CMR împreună cu Reprezentanțele și filialele sale să participe la marele marș unionist care va avea loc în luna martie la Chișinău, alături de partenerii noștri din ”Alianța pentru Centenar”.
Din partea Parlamentului României, a participat la Conferință și președintele comisiei pentru românii de pretutindeni ai Camerei Deputaților, domnul deputat Constantin Codreanu, ocazie cu care am încheiat un Protocol de colaborare semnat și parafat, pentru instituționalizarea relațiilor CMR cu un Grup Parlamentar Transpartinic, pentru colaborarea în probleme de interes național.
În cadrul lucrărilor, Smaranda Livescu care a ocupat funcția de Secretar General încă de la înființarea CMR din 2000-2001, a renunțat la poziție, datorită faptului că activitatea sa ca președintă a importantei organizații pe care o conduce, UNIFERO este foarte solicitantă și, în mod normal, este greu de să-și împartă timpul. În locul său, a fost aleasă ca Secretar General, Diana Uscatu, care este membru fondator al CMR, participând la prima ședință de constituire a organizației din Martie 2001.
Suntem bucuroși că UNIFERO va continua să colaboreze cu CMR și în calitate de organizație membră, în diverse probeleme pe care le-am discutat la acest dublu eveniment: Conferința anuală CMR și Conferința MidTerm a UNIFERO.
O altă importantă decizie a fost numirea lui Ion Leașcenco, președintele Blocului Unității Naționale, în funcția de Director al CMR-Basarabia. Această numire, împreună cu cea a Dianei Uscatu, face parte din procesul de întinerire a organizație, proces care va continua și la Congresul din Mai.
Fiecare apropiere a lui 19 ianuarie mă trimite cu gândul la cel care, pentru mine, nu a plecat. E prezent în sufletul meu, prin imagini, vorbe de duh, atenționări neiertătoare, prietenie. Patru ani a durat prietenia mea cu un om pe care l-am cunoscut întâmplător, în două emisiuni de televiziune, sporovăind la ,,AS” cu amicul său Cornel Todea, pe tema ,,Dihotomiei antonimice”, lansate ca o nouă figură de stil, sintetizând, în două vorbe, concluziile unui bogat studiu asupra operei lui Shakespeare. Pretențios spus că l-am cunoscut. Complexitatea acestui fenomen întruchipat de, profesorul, scriitorul, criticul de artă, colecționarul, editorul, luptătorul anticomunist, deținutul politic, despre care nu știam mai nimic, m-a copleșit de la prima întâlnire.
Publicasem primul meu roman, de suflet i-am spus, Povod, când, pe terenurile de tenis, prin Margareta, soția mea, am cunoscut-o pe Mica Rădulescu, soția unui oarecare Mihai Rădulescu, scriitor, care s-a adeverit a fi Rădulescu al meu. Ideea mi-a venit pe loc și înarmat cu un curaj infantil, i-am transmis un volum din Povod. Cu Mica am depănat amintiri din studenția mea, a noastră de fapt, legate de participarea ei la lotul de scrimă al Politehnicii, alături de două deosebite prietene, Lelia și Doina, campioane naționale prin anii 1949-1950. Tot atunci am aflat și adevăruri amețitoare pentru un novice al scrisului, despre cel care urma a-mi deveni prieten.
N-au trecut 24 de ore și am primit un telefon și recunoscându-i vocea de neconfundat, am intrat în vibrație. ”Domnule David Boris, în primul rând vă mulțumesc, în al doilea rând vă felicit și, în consecință vă invit la mine. Avem de discutat. Am invitat și o talentată editoare de siteuri. Veți avea nevoie…” A urmat adresa, ziua, ora și tăcerea din care nu reușeam să mă desprind. Am încurcat un ”mulțumesc”, un ”sunt onorat”, etc. N-au fost multe etc-uri așa că am respirat ușurat când telefonul și-a recăpătat tonul. Am uitat să spun că în închiere m-a atenționat cu un ”fără prostioare, e o ședință de lucru”.
N-am luat niciun fel de prostioare dar, totuși, i-am dus o superbă icoană, Maica Domnului cu Pruncul, o litografie de la Biserica Rusă. Ne-am strâns mâna bărbătește și i-am pus pe birou icoana. ”Ce-i asta?!, e frumoasă, parcă-i în relief…” ” E de la Biserica Rusă, trec deseori pe acolo…” ”Ce surpriză, Domnule David, e de la studenții mei teologi, parohul e unul din ei…” Primul pas l-am trecut cu brio și am prins curaj. Mi-a prezentat-o pe site-istă, i-a spus să fie atentă având în față un prozator de excepție, mi-a transmis să profit de prezența ei pentru ieșirea în lume, pe internet. M-am relaxat. Mi-a prezentat romanul la superlativ, ca pe o ”Frescă Istorică”. ”Voi scrie în ”Permanențe”, veți trimite La Aldinele lui Al. Mihalcea din România Liberă, veți trimite un capitol, la alegere, eu propun capitolul 5, la Montreal, la Procesul Comunismului, și mai vedem. Vă trebuie un site bine făcut!” După ce-mi revenisem cât de cât, am intrat, de data aceasta în panică. După pensionarea forțată din 1989, ca să mă echilibrez, mi-am propus să devin un om liber, fără angajamente, fără obligații. Tenisul m-a salvat. Și, deodată, intrat sub comanda unui binevoitor, necunoscut, dar binevoitor. Pe atunci locuia pe la capătul Alba Iuliei, pe o străduță lăturalnică, liniștită. Cum m-am reorientat la plecare în acel spațiu necunoscut ca să ajung la troleu, nici astăzi nu știu. În seara aceea Margareta nu a prea putut scoate multe de la mine. Eram buimac.
Read More »
Flagrant delict
ne depărtăm
tot mai mult
unul de altul
de noi înşine
şi de Dumnezeu
jucăm personaje
cărora nu le aparţinem
fără să percepem
impostura
n-avem putere
să le părăsim
şi nu abandonăm
scena de sub reflectoarele
Read More »
Mai înainte de a putea vorbi despre primejdia bogăției nemilostive este nevoie să pomenim câte ceva despre cei “bogați” și încă mai exact despre bogăția materială.
Din capul locului trebuie spus că, din înțelegere creștină, nici “bogăția” și nici “sărăcia” nu sunt stări esențiale. Pentru creștini un singur lucru este esențial: Împărăția Cerurilor. Cei care se fac vrednici de ea au câștigat totul, adică rostul și bucuria în veci, pentru totdeauna. În această înțelegere “bogăția” nu este un lucru rău în sine. O stare de belșug, atunci când este rezultatul unei munci cinstite, inteligente și ajutată de anume “noroc”, circumstanțe favorabile, este un lucru bun. Este un lucru bun și pentru cel care o are și pentru cei din jurul său. Dar abia de acuma încolo, pentru cel ajuns “bogat”, începe încercarea: care va fi relația lui cu această “bogăție” și mai ales, cum o va întrebuința. În acel moment începe pentru cel “bogat” obligația inevitabilă de a folosi darul cel mai de preț al omului, dar pe care îl respectă și Dumnezeu făcând din acel dar hotarul până la care poate ajunge ajutorul lui Dumnezeu, libera voie. Nu există pentru nici un om posibilitatea de a nu fi “încercat”, de a nu se fi silit, să folosească această liberă voie, adică opțiunea între “bine” și “rău”. Opțiune care pe fiecare și pe toți ne poate face să câștigăm sau să pierdem și lumea de aici și pe cea care va să fie.
În acest sens Cuvântul Domnului este răspicat. ”Iar Iisus a zis ucenicilor săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția Cerurilor./Și iarăși zic vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului decât un bogat în Împărăția lui Dumnezeu” (Matei 19;23-24).
Acest text evanghelic ne spune foarte multe lucruri și cred că unele nu au fost bine înțelese.
În primul rând ni se spune că starea de “bogăție” este periculoasă și riscantă. Iarăși trebuie repetat că atât pericolul, cât și riscul acestei stări există în înțelegere creștină, atunci când cel mai important, de fapt singurul lucru important, este mântuirea.
“Bogăția” înseamnă inevitabil o mai mare legătură cu lumea materială, o lume care este căzută și aflată, în bună măsură, sub controlul negativității pure, a celui “rău”. În această situație inevitabil cel “bogat” va fi mai mult influențat de acesta. Această influență negativă se manifestă în atitudinea sufletească față de cele posedate. Dacă ele devin scop în sine, dorință de a le înmulți și motiv al părerii de sine, pasul până la prăbușire va fi foarte scurt și lesne de făcut. Iar dacă acele “bogații” vor deveni etalon existențial, standard al asocierilor sociale și a comportamentului social căderea va fi inevitabilă. Iar dacă peste toate se va așeza o împietrire a inimii, nepăsare față de cei din jur, mândria pentru ce crezi a fi “realizat” și lipsa de milă, căderea s-a petrecut și este mare.
Read More »
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip
