Cuvânt și iubire

Să ne bucurăm de divinitate

Sorbind vraja naturii, mă aflu pe-o creastă,

În zorii zilei, prin pădurea măiastră,

Printre izvoare, cerbi și zvelte căprioare,

Admirând creația divină, în floare!

În mirifica pădure oxigenată,

Stau în Mama natură, cea fără de pată,

În labirintul de poteci de prin desișuri,

Simt briza răcoroasă-n palme,  prin frunzișuri!

Read More »

AMURG

am degetele bătătorite de gânduri
praful se amestecase cu timpul
alesesem drumul, uitasem calea
pășeam singur în noapte, pe drumul rămas
sub pleoape un gând se mai zbate
am ales lacrima
să șterg la ochi depărtările
un pas apoi pe drumul în iarna ce trece
printre întrebări scrijilite pe scoarțe de fag
voi fi zăpada
ce curge pe umeri de zadă
ridic ochii
galop sălbatic prin vremea din urmă
pe trunchiuri de tină
suflet ros de răni, de gânduri nerostite
sapă durerea în stâncă
oglinda o temă
în rest un vis, apoi nimic a rămas
zăpada se așternea mai departe
pe culme de munte
ochi osteniți, grăbiți ca să vadă lumina
oglinda e spartă, privirea absentă
prin cioburi de gânduri
răsună pădurea a jale
un tulnic în cale, mioare în vale
noapte se scurge încet în zăpadă
păsările au tăcut, uitând să mai zboare

ȚĂRMUL

dansez prin iarba pură de acasă
mie sufletul zloi de gheață
te pierd in ăst joc
timpul, o veșnicie fugară
pe mal te zăresc
vântul iți mângîe chipul
tu mă privești, surâzi
nu știi durerea mea
culegi trandafiri și țepii lor mă dor
au înflorit gânduri pe prispă, femeie
și am uitat…
de tine, de mine, de noi
aștept să mă îmbrac în foi de primăvară.
soarele a obosit
mâine e din nou iarnă
zapada se prelinge peste noi
în val, șuvoi
eu zac pe țărm
ascund în palme doar un dor

LUMINA IUBIRII

clipele se unduiesc încet-încet
ca într-un duet, discret, cochet
între falduri duioase de suflet
aștept, o vorbă, un cuvânt
sau poate un descânt, în tainic cânt
aș veni atunci lângă tine
în pași de vals, în zbor
așternând mângâieri
pe trupul tău, azi, ieri
înfiorat, te-aș cuprinde cu brațe de dor
pierdută în tainice visări
cu umerii goi, plutești către noi
desculț azi de gânduri
te aștept iubito în poartă
sărutul îl poartă buze fierbinți
sălbatică te arunci
în brațe de amor
mă chemi, mă ceri
în tainic tango
a două clipe împletite pe scena unui dor nebun de amor
te învelești cu trupul meu
mai goală, mai pură
de gânduri,de vorbe, de păcate
făptură divină în astă lume
spre seară, te strecori printre stele
femeie, lumină pe cer
scânteia iubirii în sufletul meu

—————————————

Viorel BIRTU-PÎRĂIANU

Constanța

26 ianuarie 2018

În drumul spre lumină…

În drumul spre lumină,

punctul acela de intersecţie

al veşniciei cu timpul,

cu aripile tale albe

treci, în viteză,

prin abisul nopţii întinse,

tot mai adânc, tot mai departe.

De tine nu te poţi ascunde,

schimbarea

doar tu o faci, ştii bine!

Pătrunzi în ochiul taifunului,

aluneci în toate direcţiile,

tot mai adânc, tot mai departe,

prin toate fisurile existenţei.

Explorezi dureros, solitar,

chinuit prin furtunile deşertului

– chiar dacă ştii,

niciodată nu eşti singur -,

continui să treci

de uşi, praguri, trepte,

axe şi noduri,

mistuit în căderea în tine.

Nu te mai zbaţi, nu te agăţi de nimic,

elimini orice ancoră,

orice te reţine.

Read More »

Pentru a dobândi inocența ca atitudine în și față de ceea ce creează, artiștii muncesc pe rupte cu materia specifică artei lor: acest demers începe la Brâncuși cu ”Cap de copil” și se încheie abia cu ”Cumințenia pământului”, începând cu care vor urma numai capodopere. Nu se poate face diferența între a avea și a mima excepțional inocența: J. D. Salinger o stăpânește în ”De veghe în lanul de secară” și ”Nouă povestiri”, dar o pierde în ” Franny și Zooey”. În ce îl privește, este o problemă de măiestrie. La Emil Brumaru travaliul literar nu se vede, se bănuiește: chiar în poemele licențioase el este un artizan al inocenței.

          Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura  sa individuală și în același timp el este un artizan al inocenței.

          Toth Arpad deține acest miracol în mod genuin, prin natura  sa individuală și în același timp îi este dăruit de Mama Natură. Ca orice inocent, nu își cunoaște înzestrarea i-o recunosc ceilalți, prin literatură. Limba română îi este a doua limbă: o folosește cu un firesc fără cusur. (Nu numai în ce scrie, ci în conversație, nu l-am văzut să își caute, blocat, cuvintele; asta și pentru că preferă exprimarea simplă, directă.)

”If just a single seed will fall

Down on the ground it will sprout

Its own gene will pass on

To its offsporings, if seed will grow!”

( ”The Wonder of Creation”)

          Dacă Dragoș Barbu, cel care rescrie excelent în engleză acest poem, ar fi articulat cuvântul  seed, ultimul substantiv al poemului ar fi rămas la stadiul denominării acelui ”single seed”  din primul vers citat, pe când astfel sămânța  primește atât atributul de esență a ființei, primordial cât și conotațiile universalității la care se extinde, Pare un lucru de la sine înțeles. Nu este așa decât pentru nepricepători. Dragoș Barbu este un traducător atent și fidel textului, De fapt preacunoscuta sintagmă traduttore-tradittore se referă și la încercarea permanentă a bunilor traducători de a depăși originalul, de a-i da un plus valoric de frumusețe, un bonus from the house.

          Iată un text de Beatles, atâta seninătate, candoare și împăcare degajă; sunt sigur că a traduce poezia lui Artangel a fost o mare bucurie.

” Like a butterfly on a flower

My soul is sitting on,

Giving the colours of my life

To everithing that I have done.”

Read More »

De mai multă vreme am urmărit, mai pe sărite și câte odată atent, un soi de serial intitulat “Superioritatea occidentalilor și inferioritatea ortodocșilor moldo-valahi” semnat de către Viorel Roman. Mărturisesc că ce m-a atras a fost titlul. Un titlu care m-a înduioșat. Mi-a adus aminte de vremea grădiniței mele în Floreasca Bucureștiului și de un anume “coleg”, cu numele predestinat, Sorin Butoi. Acest Sorin Butoi era un copil grăsun, cu mare poftă de mâncare și cam încetișor la minte. Dar el avea obsesia ‘clasamentelor”. În permanență era în căutarea unor răspunsuri, ”cine merge mai repede, trenul sau vaporul”, ”cine zboară mai sus? Cucul sau rândunica?”  și maxima întrebare,” cine este mai mare? Mozart sau Bethoveen?”. Sorin Butoi căuta îndârjit răspunsuri și de cele mai multe ori era împăcat cu ceva merinde. Înfulecând, el uita, pentru o vreme, de căutările sale ierarhice. Amintirea lui nostalgică mi-a fost provocată de căutările lui Viorel Român. Căci, nițeluș mai complicat, cam asta, îmi pare, că iscodește Viorel Roman. Un clasament; ”cine este mai mare”. Dacă va afla acest răspuns cred că pentru o vreme Viorel Roman s-ar liniști. Dar cum căutarea lui nu poate primi un răspuns sau, oricum un răspuns care să se poată potrivi naturii sale năbădăioase, el stă neliniștit, înșiruie noi și noi fabulațiuni și se adâncește în stare de fără rost. Păcat!
Inițial am crezut că Viorel Roman a alcătuit un studiu și, folosind inadecvat sau ne-pricepând izvoarele, s-a rătăcit într-o concluzie anapoda. Cu duhul blândeții am căutat să îi arăt unde greșește sau, vulgo dictum,unde “dă pe lângă”, dar fără folos. Viorel Roman a respins cu superbie îndemnurile mele ba, mai mult, m-a promovat , sau poate retrogradat, ca “legionar”. Nu m-am supărat. Chiar și acea categorisire primitivă de fapt se potrivește căutărilor ierarhice și clasamentelor pe care le iscodește Viorel Roman, o natură simplă. La acel răspuns mi-am dat seama că la mijloc nu era înțelegerea greșită a izvoarelor, era ceva mai grav: delir sistematizat.
Căci de fapt Viorel Român, în cam prea multe, repetitive și sincer plictisitoare pagini (monotone), macină aceeași obsesie: occidentalii sunt mai buni.
În fond fiecare om este îndreptățit să aibă o părere, o idee, fie ea și fixă. Dar ce face Viorel Roman este mai mult. El și-a botezat ideea fixă drept “filozofie a istoriei”. Iar la orice întrebare sau tresărire critică, răspunsul sau este, “aparținem la două școli de gândire diferite”. Aici greșește el grav, confundă. Ceea ce el profesează nu este o “școală de gândire”, este o idea fixă și preconcepută.Viorel Roman consideră starea prezentă ca o permanență, o stare veșnică, eternă. Mai grav, Viorel Roman nu se mulțumește să proiecteze starea prezentă în viitor, el o lansează și în trecut și cu asta se aruncă în delir. Căci orice “școală de gândire” avertizează și nu acceptă această proiectare de stări în timp. Această greșeală metodologica are un nume: anachronism.
Read More »

Prin ceaţa deasă
toiagul umilinţei
în dezordine –
la poarta încercărilor
rădăcinile adânci

Ochi de cer

              (Nepotului meu Alexandru)

Ochi de cer

zâmbet și mister

tu, minunea mea,

azi e ziua ta.

Bun este Domnul

pentru tot ce am primit

îngeri de lumină

darurile celui smerit.

Azi, o zi mai însorită

când măicuțele mai cântă

susur de izvoare

răsărit de floare.

Drum drept în lumină,

lumină lină

prunc iubit,

de sfinți ocrotit…

                      La mulți ani, Alex!

——————————

Mariana GURZA

Timișoara

25 ianuarie 2018