Cuvânt și iubire

Motto:

“Oamenii sînt trecători, dar valorile, creaţiile lor vor rămâne”, C-tin Noica, iulie 1978

Horia Stamatu (1) credea că la Noica sentimentul metafizic al temerii neîmplinirii nu depăşeşte planul cultural. Poate datorită insistenţei cu care autorul Rostirii filozofice româneşti vorbea despre “mântuirea prin cultură”, sau despre intrarea în domeniul filozofiei “cu harul care poartă dincolo de sine” ducând la o transformare interioară, asemenea oricărei alte iniţieri: “Când intri în filozofie, îţi schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha, îţi spui Pavel sau Petru” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p. 73). Pentru Noica, la judecata de apoi, când trebuie să dai socoteală de cele făcute în timpul vieţii, hărnicia culturală manifestată prin numărul de cărţi publicate nu cântărea însă prea mult. Fiindcă atunci “trebuie să spui ce ai scris în ele” (Noica).

Poetul exilat nu avea cum să afle că filozoful îndeaproape urmărit de securitatea statului polițienesc (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica, în rev. Meandre, XII, 1-2 (22-23), 2009, p.80-81; http://www.romanianstudies.org/content/2010/02/isabela-vasiliu-scraba-cat-de-subversiv-putea-fi-noica/ ) îi spusese la Păltiniș călugărului Vasile Luca în 1987 că este credincios. Deși la biserică vine mai rar, el l-ar avea „pe Dumnezeu în inimă, permanent” (C-tin Noica).

De posibilitatea „mântuirii prin cultură” era convins de tânăr și Mircea Eliade. În perioada „Criterionului” suplinitorul profesorului de metafizică Nae Ionescu (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2000, on-line https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica ) scrisese ca „mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează” (Mircea Eliade în rev. „Criterion”, nr.2, 1934).

Printre alte mesaje mai subtile, ținând de spiritualitatea indiană în care era „doctor” (după întoarcerea din India) mesajul „mântuirii prin cultură” îl livrează Mircea Eliade si în romanul Pe strada Mântuleasa, început în 1955 si terminat doisprezece ani mai târziu (2). Fărâmă, omul micşorat si redus la limita de jos a supravieţuirii, scrie în temniţa comunistă la nesfârşit. El iese din timpul istoric al   „inchiziției” practicate de mercenarii ocupantului sovietic (3) şi trăieşte în timpul literaturii, în timpul culturii autentice. Iar prin tematica preocupărilor sale, Fărâmă pare a avea acces chiar la Marele Timp al sacralităţii.

Read More »

Leac

Îmi ești leacul care vine când părerile de rău
Mă alungă fară vrere doar acolo unde-i greu
Glaciare, clipe seci îmi strivesc cu talpa rece,
Chiar poveștile frumoase, unde Zâne erau zece!

Cu bagheta fermecată scuturi cerul meu de nori
Și lași caii bucuriei să alerge doar prin flori
Umplii inima de pace și o faci mereu ușoară,
Fără cuie și unelte pui în mine câte-o scară.

Read More »

Priveşte cu uşa deschisă

Sincronic este totul! Între zâmbet şi suspin,

o picătură în abisul infinitului,

un cântec fără sfârşit

într-o limbă străveche.

O melodie amplă, curgătoare,

cu semne cursive ce, încă, se scriu,

mă cheamă, mă prinde, mă-mpresoară.

– Fiecare atingere a ta o simt. 

 Trăiesc prin tine, respir, iubesc 

 pentru că tu mi-ai dat viaţă! – îmi spui.

Dar ce e dragostea şi ce e realitatea?

Vrei s-o priveşti acum,

totul, în tine, vorbeşte despre Ea.

Cu fiecare moment

trăieşti revelaţia paradisului.

Cuvântul se-opreşte în faţa frumuseţii.

Tăcerea se dezvăluie. O pace universală se-aşterne.

– Te privesc o clipă şi-un ropot de-ncântare,

 de splendoare divină, 

 îmi copleşeşte întreaga fiinţă.

 Nu mă tem, nu-nţelegeam 

 şi căutăm răspunsuri.

Răspunsul? Zâmbesc. E-n tine,

îl ai, fiecare clipă

prezent trăită. Un dar!

Read More »

„Lipsa modestiei nu este numai o dovadă clară de lipsă de caracter, ci și o gravă impolitețe și răutate față de cei prezenți.”

Michel de Montaigne

   Am asistat în ultimele săptămâni la evenimente, atitudini degradante. Pe scena noastră politică și-au jucat rolurile scandalagii, flecarii, actori mediocri plini de ifose, care au urmărit obținerea de efecte teatrale cu mijloace de prost gust și pe care lumea serioasă îi consideră cabotini. Citisem în tinerețe o carte care se intitula „Cabotini și cabotine”. De ce oare memoria mi-a păstrat atât de bine titlul cărții? Se vede că, în creier se fac conexiuni neașteptate, neuronii lucrează…

   Concret, Secretarul general adjunct al PSD a declarat, cu o săptămână în urmă, că PSD va modifica „mult” Codurile penale și, întrebat de ce miniștri cu probleme penale vor face parte din Cabinetul guvernului, acesta a răspuns „pentru că putem”. De asemenea, întrebat dacă modificarea Codurilor penale va continua, secretarul general al PSD a spus: „Vor fi modificate Codurile Penale mult. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat și ne-a dat această împuternicire…. ”.

   După ședința Comitetului Executiv Național (CExN) al PSD, Președintele PSD a fost întrebat dacă vor putea fi miniștri cei cu dosare penale și răspunsul a fost: „Am hotărât să ne facem noi Guvernul, și nu alte instituții”. Întrebat dacă membrii PSD cu dosare penale ar putea face parte din viitorul Guvern, liderul social-democraților a răspuns: „Da”.

   Read More »

De Iubire

Despre ce să-ţi povestesc, iubite?

Despre zborul meu prin ere adormite?

Zbor dorit spre tine, fără frângeri,

Cu aripi primite de la Îngeri.

Read More »

Au venit Sărbătorile de iarnă, Domnul nostru Iisus Christos, care este nașterea și venirea continuă a Domnului pe pământ, se mai naște încă o dată.  Colindătorii au pornit ca odinioară în satele românești prin  Țară să-i colinde pe marii Scriitori, pe marii Oameni dați de acest pământ. Acum ne îndreptăm prin  nămeții pufoși și înmiresmați  ca niște grădini uriașe de crini de pe alte tărâmuri să ajungem la Haimanale  să-l colindăm pe Marele Caragiale. Auziți cum sună zurgălăii, cum pocnesc urătorii din bice, cum vine de departe tânguiosul sunet de corn. Haideți să-l colindăm cu toții, scriitori, copii, toți românii pe  nenea Iancu, să se scoale din morți !

SĂ-L COLINDĂM PE CARAGIALE

 O, lerui, ler

E sărbătoare-n cetate,

Ninge din cer,

Cu colinde bogate,

O, lerui, ler,

La Haimanale,

Vin să-l colinde

De pretutindeni,

Pe Caragiale,

Profesori şi critici,

Şi cititori

Vin să-l colinde,

Cu buchete de flori,

Read More »

La 30 ianuarie, Biserica sărbătoreşte pe Sfinţii Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.

Ei au trăit în secolul al IV-lea, perioada de mare însemnătate în istoria politică şi bisericească europeană, când Imperiul roman se împarte în două, în anul 395, la moartea împăratului Theodosius I, iar creştinismul, legalizat în 313, de împăratul Constantin, este confruntat cu marea erezie ariană. Ierarhia creştină, aşa cum s-a cristalizat după primul Conciliu ecumenic de la Niceea, din anul 325, era confruntată cu mari provocări în afara sa, dar mai ales înlăuntrul său. Deşi la Niceea tezele episcopului Arius au fost condamnate ca eretice (în afara dreptei credinţe), după mijlocul secolului al IV-lea, erezia ariană a făcut mari progrese, fiind îmbrăţişată atât de membrii familiei imperiale (împăratul Constantius-337-361), cât şi de elitele politice şi intelectuale. Doctrina bisericească ariană, care contesta divinitatea lui Hristos (a Fiului) şi afirma monarhia Tatălui, conţinea un sâmbure raţionalist care atrăgea deopotrivă elita şi mulţimea. O vreme, lupta împotriva acestei erezii puternice  fost condusă de Atanasie, episcopul Alexandriei, adept al lui Antonie cel Mare, exilat de multe ori de conducătorii politici arieni. Însă după moartea lui Atanasie, în 373, Biserica s-a aflat într-o situaţie foarte dificilă, deoarece curentul arianist nu era puternic doar în societatea vremii, dar pătrunsese adânc şi printre creştini, mulţi episcopi înclinând să-l accepte.

În aceste împrejurări complexe din sânul Bisericii, s-a impus personalitatea arhiepiscopului din Cezareea Capadociei, Vasile cel Mare. După Atanasie, el a fost ierarhul de mare credinţă, profunzime şi curaj, care a condus cu mare energie lupta ortodoxiei împotriva autorităţilor politice şi bisericeşti ariene, l-a înfruntat pe însuşi împăratul Valens (364-378). Născut într-o familie creştină din Pont, părinţii săi, Vasile şi Emilia, au avut numeroşi copii (11), crescuţi în credinţă şi moralitate. Tânăr fiind, Vasile şi-a făcut studiile la Şcoala (Universitatea) din Atena, având drept coleg pe Grigorie Teologul. Revenit în Pont, Vasile s-a botezat (să precizăm că, în primele secole creştine, botezul se făcea la majorat!), apoi s-a retras o vreme la o mănăstire. Dar, cel cunoscut ca episcop al Cezareii, marele Capadocian, rămâne în memoria noastră ca apărător al ortodoxiei şi autor al unor lucrări consacrate Sfintei Treimi (De Trinitate), având un rol fundamental în elaborarea învăţăturii ortodoxe despre Sf. Treime. El este şi autorul unor Comentarii la Facere, apreciate de contemporani, a unor Comentarii la Psalmi şi a unor Reguli monahale aplicate şi azi. El a părăsit această lume la doar 49 de ani.

Grigorie Teologul (,,Cuvântătorul de Dumnezeu”) provenea dintr-o familie de bun neam, părinţii săi, Grigorie şi Nona, erau oameni cinstiţi şi drepţi, şi i-au dat fiului lor o creştere aleasă, creştinească. Sfântul mai avea o soră, Gorgonia, cu alese însuşiri, şi un frate, Chesarie. Ca şi Vasile, Grigorie şi-a făcut studiile la Atena, s-a botezat, a dus o viaţă ascetică, fiind numit episcop la Nazianz. A fost ales patriarh al Constantinopolului şi a condus lucrările celui de-al doilea Conciliu ecumenic, desfăşurat la Constantinopol, în anul 381. El este autorul Celor cinci Cuvântări Teologice, ţinute în biserica Învierii din Constantinopol, reuşind prin predicile sale să convertească pe mulţi locuitori ai capitalei la ortodoxie. Fiind chiar din interiorul bisericii, Grigorie a părăsit scaunul  Constantinopolului şi s-a retras în părţile natale, trăind în asceză şi studiu.

Read More »