Marga Grauenfels are un zâmbet cald şi râde ca un copil fericit. Seninătatea privirilor şi întreaga ei fiinţă emană atmosfera unui joc. Dar asta e la prima vedere. In esenţă, vorbim de un om cu un tumult sufletesc de o rară bogăţie, iar în interiorul apelor ce par limpezi, pot apărea vârtejuri teribile şi contorsionări care scot la suprafaţă, după un serios proces de creaţie, opere de artă, concretizate în minunate şi unice imagini din ceramică originală.
În atelierul ei, lângă peretele cu fotografii de câini, cai, urşi, pisici, dar şi cu unele crochiuri de idei, unele notaţii scurte – inspiraţii de moment, lângă masa de lucru, alături de caietul de desene şi schiţe, lângă rafturile cu pigmenţi, care într-un târziu devin glazură fermecată, care cântă pe lutul ars şi solidificat la 1200 de grade, mai sunt, fireşte, roata olarului, valţul mecanic, cuptorul electric, şi o nevăzută sursă de muzică. Artista îndrăgeşte fado-ul portughez sau, pentru oarecare variaţie, ascultă, acolo, în atelierul ei, blues… Tot acolo, sunt clipe de muncă şi taină, ueori vorbeşte cu caii sau cu peştii, le spune minciuni frumoase, pe care le crede şi ea însăşi, e o atmosferă aparte, de tensiune şi concentrare vecină cu trascendentalitatea, apoi, când obiectul artei sale, în sfârşit, în sfârşit, este gata, reapare zâmbetul acela de copil fericit. Nu e o poză! E bucuria împlinirii! Marga Grauenfels vrăjitoreşte aici pământul, apa şi focul, le mângâie şi le face să vorbească frumos, către cine ştie să privească cu sufletul. La uşa cuptorului chipul ei străluminat se-ntâlneşte mereu cu sine însuşi. Şi după trude şi nemulţumiri, iată, ajunge să -şi vadă rodul clipelor sale magice!
Dar ce căutăm noi aici, unde, scuzaţi, nu ne fierbe oala?! O vizită pe strada Şabazi, la nr. 31, din pitorescul cartier televivian Neve Ţedek, poate fi mult mai concludentă. Zis şi făcut! Era seară, eram obosit de alte peregrinări, dar când am păşit pe acestă străduţă-ulicioară, devenisem un altul, şi m-am trezit într-un basm frumos şi-am fost fascinat de curăţenia şi unicitatea locului, cu farmec de istorie, cu vibraţie de lume modernă şi civilizată, cu vitrine strălicitoare, ca din vremea copilăriei mele citadine, cu buticuri având tot felul de lucruri expuse spre admiraţie şi vânzare; nu, nu eram aici, eram undeva, în străinătate, turist pe melegurile unei lumi superioare şi fermecate. Lampadarele străzii dădeau strălucite trotuarelor înguste, dar şi străzii, pe care, din când în când, rar, trecea, fără viteză, în sens unic, câte-o limuzină…
Read More »
