Cuvânt și iubire

Totdeauna îmi vine greu să scriu despre oamenii buni la timpul trecut. Regret că nu am scris despre vrednicul român din Maramureșul istoric, Gheorghe Opriș, mai degrabă.

          Ne-am cunoscut în anii de studenție la Universitatea cernăuțeană, la facultatea de limbi străine, secția de franceză. În anul 1977 când am devenit studentă a acestei facultăți, Gheorghe Opriș și fratele său Mihai Opriș erau deja studenți în anul II. Erau în același curs și în aceeași grupă, deși diferența era de un an între ei, toți cei cinci ani au trăit împreună în aceeași cameră la căminul studențesc, așa cum le stă bine unor buni frați. Îmi aduc aminte că era și o fată cu ei în grupă  Olga Pop. Toți erau din regiunea Transcarpatică.

          Gheorghe Opriș a fost un student bun, un bun sportiv, participând mai ales la competițiile de lupte la corp, la alte competiții sportive. Avea și el, și fratele său Mihai succese la învățătură. De felul său Gheorghe era calm, bine educat, amabil, cumpătat, atent, serios, cu simțul datoriei… Era un om deosebit în toate. La fel era și fratele său Mihai.

          Țin minte că am fost invitată la școala N10, școala românească din suburbia Roșa, Cernăuți, unde pe atunci, noi studenții de la catedra  de limbă  franceză făceam în anul cinci practica pedagogică. Am asistat la lecțiile predate de practicanții anului cinci, printre care și la frații Opriș. Chiar de atunci am observat seriozitatea cu care viitorii pedagogi se atârnau față de profesia aleasă. Despre acele impresii am scris în gazeta studențească, dar și în unicul ziar românesc (moldovenesc pe atunci) Zorile Bucovinei. Pe urmă țin minte că am fost invitată și la discuția cu practicanții și profesorii lor, unde am menționat în calitate de corespondentă a ziarelor respective, cum studenții absolvenți au făcut practica respectivă, menționându-i în deosebi pe frații Opriș.

          Read More »

La invitaţia doamnei Prof.univ.dr. Ruxandra Vidu, preşedinta Academiei Româno-Americane de Arte şi Ştiinţe şi a profesoarei sale Prof.univ.dr. Stela Drăgulin (Director ARA pentru România), talentatul pianist Botond Szöcs, performează pentru a doua oară consecutiv la un congres al ARA. Anul acesta recitalul de pian va avea loc în sala „Auditorium Maximum” din strada Mihail Kogălniceanu Nr. 3, Cluj-Napoca în data de 26 mai a.c. ora 16:30. Regalul muzical oferit de Botond Szöcs va fi unul dintre evenimentele de anvergură care se vor desfăşura între 23-26 mai 2018, la cel de al XLII-lea Congres organizat de Academia Româno-Americană şi universitatea clujeană „Babeş-Bolyai”.

Pianistul Botond Szöcs, născut la Sfântu Gheorghe la 4 iunie 1995, s-a făcut remarcat în lumea muzicală graţie temperamentului energic inconfundabil, potenţat de intensitatea trăirilor artistice şi manifestat prin forţa persuasivă a interpretării. Student la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii Transilvania din Braşov, la clasa Prof.univ.dr. Stela Drăgulin (decan al facultăţii şi „unul dintre marii profesori de pian ai Europei”, după cum a caracterizat-o dirijorul rus Misha Katz), Botond a participat la concursuri naţionale şi internaţionale. După câştigarea a peste 12 premii întâi, cea mai recentă recunoaștere,  obţinută în 2017, este Premiul de Excelenţă în Muzică al Academiei Americano-Române pentru Ştiinţe şi Arte pentru cel mai bun interpret  în calitate de solist, membru al unui ansamblu de muzică de cameră sau acompaniator. (American Romanian Academy for Arts and Sciences  Music Award for Excellence –The Best Concert Performer as a Soloist, Member of a Chamber Music Ensemble and Accompanist.).

*

Debutul solistic, la doar 17 ani, în compania orchestrei Filarmonicii de Stat din Sibiu, a fost urmat de noi apariţii concertante alături de orchestrele simfonice din ţară. În repertoriul solistului au pătruns rapid piese de rezistenţă ale genului, lucrări concertistice de W.A.Mozart, L.van Beethoven, E. Grieg, F. Liszt, R. Schumann, F. Chopin, S. Rachmaninov şi W. Lutosławski. Preocupat deopotrivǎ de muzica de cameră, Botond a susţinut, în perioada 2015-2016, integrala Sonatelor pentru pian și vioară de Mozart şi Beethoven. Impresionat de prestaţia artistică a pianistului, partenerul său din cadrul integralei beethoveniene, violonistul Peter Rosemberg (prim concert-maestru al Bamberger Symphoniker, Germania), a afirmat elogios: „tânărul pianist Botond Szöcs continuă pleiada de mari talente din clasa celebrului pedagog al pianului, Stela Drăgulin. Are un temperament eruptiv şi pasionat, însă sesizează şi realizează aspectele poetice ale muzicii. Are o tehnică foarte dezvoltată şi sigură, dar întotdeauna subordonată conţinutului muzical.” lncepând cu  anul 2017 a început  seria recitalurilor axate pe repertoriul pentru două piane şi al cvintetelor cu pian.

*

Read More »

O analiză la „Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice”

a lui Petre Anghel

Comparat cu monumentalul volum Istoria Literaturii Române 1940-2000 a lui Alex Ştefănescu, volumul lui Petre Anghel nu apare atât de amplu. Dar pentru că abordează literatura română din cu totul alt unghi decât cel abordat de faimosul critic şi istoric literar – Istoria Politică a Literaturii Române Postbelice a lui Petre Anghel este de referinţă pentru cititorul interesat de ce anume s-a petrecut în culisele şi pe coridoarele tenebroase ale luărilor de decizii cu privire la literatură, volume, scriitori, edituri, pe vremea dictaturii comuniste – şi care au fost victimele, multe neştiute de critici şi de public, ale acesteia.

Dacă Alex Ştefănescu se ocupă eminamente de partea literară şi face referinţele necesare şi pertinente la politic, în măsura în care acesta a afectat opera unui scriitor, Petre Anghel subliniază în mod special influenţa politică, şi implicarea politică (mai mult, mai puţin, sau în rare cazuri de loc) a scriitorilor, editurilor, şi politicienilor, a securităţii – elemente care se încrucişează într-un dans de multe ori diabolic, uneori ilar, rareori benefic – şi care-şi lasă amprenta în mod direct pe filele tipărite, sau uneori interzise, ale volumelor apărute, ori modificate înainte de apariţie, ori moarte din faşă.

Nu vreau ca cineva să creadă că aş compara aceste volume, fiindcă ele, deşi se intersectează în anumite puncte cheie, nu pot fi în competiţie. Iar Petre Anghel nu a intenţionat în nici un caz să abordeze prea departe câmpul vast şi arat adânc, cu atâta succes, de către Alex Ştefănescu. Menţionându-le juxtapoziţional, doresc doar să contextualizez mai bine opera lui Petre Anghel pentru un eventual cititor. Cele două volume au premize şi abordări diferite, dar mai ales unghiuri diferite – deşi nu opuse, ci de multe ori complementare. Oricum, credincios strategiei lui, Alex Ştefănescu nu se pierde prea departe de literatură, nu alunecă aiurea înspre culisele de multe ori sordide ale politicului din acea perioadă – asta pe deoparte. Iar pe de altă parte Petre Anghel se preocupă de literatură şi alege scriitori pe care-i analizează, cu precădere în măsura în care intervine politicul – şi din punctul de vedere al politicului – aceasta fiind de la început intenţia declarată a Istoriei Politice a Literaturii Române Postbelice. Deci fiecare în felul lui rămâne credincios intenţiei declarate de la început. Spre exemplu Petre Anghel discută despre unii scriitori, poate necunoscuţi criticilor şi publicului larg (şi a fost acuzat de acest lucru de către unii critici mai neatenţi, sau dogmatici, sau pur şi simplu snobi – iar numărul acestora din urmă este legiune). Dar el argumentează, pertinent zic eu, că aceşti necunoscuţi merită o analiză mai atentă – că ei ar fi fost la fel de faimoşi precum alte nume celebre, dacă nu s-ar fi pomenit (pentru un motiv sau altul) sub tirul necruţător al politicului şi instrumentelor de stat de la acea vreme, al agenţilor acestora plătiţi sau voluntari slugarnici – care le-au tăiat multor talente şansa de a fi publicaţi de editurile respectabile de atunci. Aceşti scriitori au pierdut astfel şansa de a a-şi lăsa amprenta asupra literaturii române, după cum ar fi meritat. Un exemplu care-mi vine în minte este Florin Lăiu – dar mai sunt multe altele. În acest context, Petre Anghel face un lucru extraordinar, după opinia mea Cei ce l-au criticat ar trebui ca mai întâi să citească operele unui Lăiu şi altora menţionaţi, şi abia apoi să apese pe tastele calculatorului ca să-l condamne sau să-l laude pe Petre Anghel. Revenind la cele două volume, citindu-le, este ca şi cum ai merge pe aceeaşi cărare, dar lumina aruncă altfel de umbre, subliniind pentru trecător aspecte diferite, dependente de pagina şi volumul pe care-l ai în mână în momentul respectiv.

——————————-

Consemnat de Daniel IONIŢĂ

Australian – Romanian Academy for Culture

Sydney, 10 februarie 2018

IMAGINI NEROSTITE

Aud un strigăt.

Gândul deschide pe retină

un portal de imagini nerostite,

ce nu mai încap

între malurile lui

de universuri paralele.

Read More »

Poetul este coloana spirituală, fără sfârşit, care leagă cerul de pământ. Indiferent că aceasta intră sau nu, în graţia de obicei subiectivă a con­temporanilor şi a criticilor ,dacă devine celebru sau dacă rămâne un mare anonim într-o lume pe zi ce trece din ce în ce mai inaptă, în stabilirea valorilor spirituale, Poetul este alesul Divinităţii. El are astfel, Acolo, Undeva, jilţul lui de cinstire şi mărire. Pentru  că Poetul este unul din marii sacrificaţi în dumnezeire, atunci când, modest şi cu credinţă, îşi etalează menirea. Trebuie să se ştie însă că nu Poetul îşi alege această stare de graţie, pentru că el nu este făcut, el este născut şi starea lui este predestinată.

Cine simte şi înţelege poezia adevărată, aproape că nu mai are nevoie să citească decât Sfintele Cărţi ale lumii şi cărţile lui, ale Poetului. Căci, în zidirea lui demiurgică, interpretează precum nimeni altul, şi inconştient, Invăţăturile…

Poetul este crucificat pe destinul personal, trăind şi murind singular, niciodată destul de apreciat la întreaga sa valoare. El este un fiu al lui Dum­nezeu care se naşte, ful­geră şi dispare ca o cometă, viaţa fiind de obi­cei, pentru el, un lung travaliu. Nu că nu i-ar plăcea să aibă şi el o viaţă normală, tihnită şi lipsită de griji, dar, pentru că este un ales, el trebuie să sufere, având tribut greu de plătit pentru rolul hărăzit şi asumat.

Puţini ştiu că după ce a creat lumea cu locuri, fiinţe şi lucruri, Dumnezeu şi-a transpus opera Sa, unică, într-un goblen, la care lucrează în continuare, adăugând sau îndepărtând alte şi alte elemente. Uneori rar, foarte rar, dar sigur nu din greşeală, Părintele Vieţii Se înţeapă cu acul, cu care împunge în miraculosul Lui gherghef. Din arătătorul Lui se prelinge atunci, o picătură fierbinte, de sânge.

Ea ajunge, ca un altfel de Duh Sfânt, pe Pământ, zămislind Poetul Adevărat.

————————

Ion Iancu VALE

Targoviște- 2000

,,În ultimele zile ale lunii ianuarie din debutul anului 2018 comunitatea celor peste 40 000 de români aşezaţi din timpurile preistorice în dreapta Tisei din Maramureşul adevărat şi întreg, astăzi regiunea Zacarpatia (Transcarpatia), Ucraina, au adus un ultim omagiu profesorului Gheorghe Opriş, care a activat la Şcoala medie de cultură generală de gradele I-III Nr. 2 cu predarea în limba română din orăşelul său de baştină Solotvino (Slatina), raionul Tiaciv, regiunea Zacarpatia (Transcarpatia), Ucraina. A fost printre acei care au fondat Asociaţia Social Culturală a Românilor din Transcarpatia „George Coşbuc” în anul 1989 alături de mulţi intelectuali şi oameni simpli din zonă. Evenimentul se petrece în ultimii ani de existenţă a puterii sovietice, atunci cănd se zvâcnea în ultimele convulsii marele şi temutul imperiu cu aparatul său şi serviciile sale de represare. A fost acela care a contribuit cel mai mult la reconstruirea „Podului Istoric” peste Tisa (anii 1994 – 2007). A fost unul dintre cei trei profesori care au fondat Liceul Românesc din Solotvino (Slatina) în anul 2003…

Era foarte uşor a fi român în România şi altceva înafara graniţelor, mai ales în URSS. Era timpul când puterea de stat ne vroia moldoveni şi nu permitea revenirea la alfabetul nostru latin… Timpuri grele…
Profesorul Opriş Gheorghe s-a născul la data de 27 ianuarie anul 1958 în familia lui Mihai fiul lui Toader şi a Irinei fiica lui Gheorghe (născută Huzău). După cum ne relatează Alexandru Filipaşcu în lucrarea sa istorică „Enciclopedia familiilor nobile maramureşene de origine română” la pagina 189, familia Opriş de Apşa de Mijloc şi de Jos (de Apşa) are atestată vechimea familiei de la 1407, descinzând din Opriş, fiul voievodului Solovăstru de Sarasău şi şi-a confirmat originea veche românească. Unul dintre descendenţii acestei familii a ctitorit una dintre renumitele vechi biserici seculare de la Apşa de Jos. La pagina 122 a acestei opere istorice găsim familia Huzău de Apşa de Mijloc care are atestată vechimea familiei de la 1406, descinzând din Vlad, fiul lui Opriş de Sarasău al voievodului Solovăstru. Din lucrul de studiere a documentelor din arhive şi cercetări efectuate pe parcursul unui timp îndelungat s-a stabilit că conform arborilor genealogici ai ambilor părinţi Opriş Gheorghe s-a tras din vechi familii de nobili maramureşeni din dreapta şi stânga Tisei. Acasă a primit o educaţie deosebită. A învăţat să citească până a merge în clasa I a Şcolii medii Nr. 2 din Solotvino (Slatina) numită pe atunci moldovenească. Se întâmpla la 01 septembrie anul 1965. A avut şansa ca în clasele I-IV să-i fie învăţătoare renumita Bodnar Viorica fiica lui Luca, care a ştiut cum şi a reuşit să pregătească o clasă foarte puternică. Gheorghe a fost printre cei mai buni elevi din clasă. Era eminent la învăţătură şi a avut purtare exemplară. În clasele V – VIII, a apărat cinstea şcolii la diferite competiţii sportive (handbal, fotbal, atletism), a câştigat olimpiada raională şi pe regiune la limba franceză avându-l pe Domnul Gheorghe Borca ca profesor. Apoi, în clasele IX-X pe lângă faptul că a fost eminent, că a câştigat olimpiada raională şi regională la limba franceză din nou, a fost liderul organizaţiei de tineret a şcolii – în viaţa obştească, a continuat să se ocupe cu sportul foarte serios. A practicat luptele libere, unde rezultatele nu s-au lăsat aşteptate, fiind dat faptul că a avut un corp viguros şi bine dezvoltat. A absolvit şcoala cu brio în anul 1975. A avut categoria I la seniori la lupte libere şi la handbal. S-a angajat la salina din orăşel pe post de muncitor, pentru ca, după o lună, să fie trimis de către comisariatul militar raional la şcoala specială de şoferi profesionişti din oraşul Rahiv, pe care a absolvit-o după un an de zile. În anul 1976 a fost trimis din nou de către comisariatul militar raional deja în Moscova la Institutul Militar de Limbi Străine.

Read More »

În document sunt abordate „problemele apăsătoare ale vremii”, privind „existența umană”. Textul face referire la iubire și sexualitate, căsătoriile între persoane de confesiuni și religii diferite, la parteneriatele între persoanele de același gen, precum şi la avort.

Episcopii ortodocși îi atenționează pe tineri că „este foarte important să ne comportăm responsabil: responsabilitate față de propria sexualitate, sexualitatea partenerului, consecințele vieții sexuale; responsabilitate față de sine, față de societate și față de Dumnezeu”.

Scrisoarea adresată tinerilor se încheie prin îndemnul de a ne raporta la familie ca la o „mică Biserică”, celula de bază a Bisericii.

Textul integral:

Scrisoarea episcopilor Bisericii Ortodoxe din Germania despre dragoste, sexualitate şi căsătorie, adresată tinerilor

„În ziua când l-a făcut Dumnezeu pe Adam, după chipul lui Dumnezeu l-a făcut. Bărbat și femeie i-a făcut; și i-a binecuvântat și i-a numit cu numele de „om” în ziua în care i-a făcut.“ (Facerea 5, 1-2)

Dragi tineri creștini ortodocși din Germania!

Ca episcopi ai Bisericii voastre din Germania, ne adresăm vouă prin intermediul acestei scrisori speciale, cu intenția de a ne pronunța referitor la câteva probleme actuale. Lumea devine tot mai mică. Problemele arzătoare ale timpului nostru devin din ce în ce mai clare şi proeminente. Ele se referă cu profunzime la însăşi existența umană – la existența voastră: Dumnezeu vă încredințează vouă prezentul și viitorul.

1. Trăim într-o țară în care fiecare dintre noi are posibilitatea să evolueze în condiții de libertate și de respectare a demnității omului. De-a lungul istoriei omenirii nu a fost totdeauna aşa, iar în multe țări ale lumii nu este nici astăzi. Faptul că trăim în Germania unde pacea, libertatea, democrația și drepturile omului fac parte din valorile comune ale societății poate fi considerat ca o binecuvântare a lui Dumnezeu.

Read More »