Cuvânt și iubire

Curcubeul de s-ar plimba pe pământ, zilele ar fi colorate, iar sufletul nostru ar pluti în poezie și cânt…

Așteptăm din partea informaticienilor  să descopere  o lume în care prin apăsarea unui singur buton să ne transformăm în îngeri și porumbei ai păcii universale

Soț și soție în aceeași colivie ciripesc în șoaptă aceeași  melodie

De câte feluri omul poate să fie, doar un cugetător o știe. El vede fețele bune și cele  rele urcând la peste o mie.

Sunt clipe fericite în viață, când crezi că lumea toată e a ta, să dai doar bici calului și  gata, alții călare pe o stea.

Uneori îți vine să faci un act și-ți tragi un glonte în cap.

Lanțurile mi-au închis gurile revoltate de nedreptate.

Read More »

Acolo unde lumea se-opreşte

Mă simţi alături de tine

– născute din foc, două luminiţe,

strâns unite, în aşteptarea speranţei dimineţii -,
aerul se sfinţeşte,

psalmodiind contopirea realităţilor.

Dincolo de stele zburăm,

ca, mai apoi, să ne-aşezăm
pe umerii goi de înger

o prezenţă suavă, imaculată.
– Te iubesc, frumuseţe paradisiacă,

iubesc tot ce porţi în tine!
Încep să te cuprind tot mai mult,

pătrunde cu mine în tine,
aşează-mă, acolo, înlăuntrul tău,

vreau să te cunosc cu tot ce eşti,
să te absorb în mine deplin,

prin orice formă şi gând,
manifestare pură, divinul întrupat.

Ia-mă de mână

şi arată-mi!- îi spui copleşit.

Read More »

,,VAZĂ CU FLORI ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală pe pânză, în ulei, (dimensiuni 90 x 60 cm),

din volumul de picturi și poezii  ,,UT PICTURA POESIS ”

***

UN ULTIM GÂND…

De când iubite ai plecat,
Ce multă apă a curs pe râu…
Şi câte-altele-au secat,
Iarbă, frunze s-au uscat,
S-au spulberat boabe de grâu…

De când iubite te-ai tot dus,
Nici zorile nu au culoare…
Fugit-a roşul din apus,
Soarele nu mai zâmbeşte sus,
Nu mai răsare nicio floare…

Nici păsările chiar nu cântă,
Nici fluturii parcă nu zboară…
Inima-i cu-aripa frântă,
Un pumnal încet se-mplântă,
Fiece zi mai mult să doară…

A jale doar buciumul sună,
Eu nu-mi mai găsesc leacul…
Că-n loc de simfonii, îmi tună,
Se crapă cerul de furtună
Şi de tristeţe-mi plânge veacul…

Privesc doar zilele în calendar,
Şi-n ochi o lacrimă se-usucă…
Păstrez pe buze-un gust amar,
C-o veste n-am primit măcar…
Pe ape las gândul să se ducă…

La tine poate-o să ajungă,
Purtând mireasma mea de roze…
Poate-amintirea să-ţi străpungă,
Că a trecut vreme-ndelungă
Şi azi… iubite-s doar în poze…

POZE ȘI ROZE

Te-am așteptat, ca și-altădat’ să-mi vii aseară,
Până târziu, citind a câta oară, vechile-ți scrisori…
Lacrimi din ochi se-amestecau cu stropi de ceară,
Din lumânarea ce se scurgea, plângând până în zori.

Am răsfoit prin gălbejitele de ani, poze din album,
Încercând să mai trăiesc aievea vreo dulce amintire…
Păstrau încă suav al trandafirilor presați parfum,
Cu clipele noastre ferecate pe veci în nemurire,

Din cele ce soarta, din viața-ntreagă le culege,
Una câte una, clipe dulci și sfinte și eterne…
Vrăjmașul timp, oricât ar vrea, nu poate șterge,
Pe suflet picurându-le, le lasă să se-așterne…

Pierdută-n noapte, îmi răsăreau mii de cuvinte…
Frânturi de fraze, ca bibelouri sfărâmate…
Și-n suflet, mocneau-n cenușa-ncă fierbinte,
Trezitele trăiri, din izvorul iubirii adăpate…

Și-așa, mi se topise seara, ca alte și alte seri,
Tot așteptându-te, la foc de suflet și de lumânare…
Trecură toamne, rând pe rând și ierni și primăveri,
Cu ochi pierduți în gol, căutând o umbră pe cărare.

ZACE TURNUL PRINTRE SPICI…

De-ai greșit, tu ești de vină și greșeala ți-o asumi,
Nu ești tu Judecătorul, cu balanța-n mâini, ce-acuză…
Nu ești tu Alesu-acela, ce domnește peste lumi,
Să arunci fulgeru-n toate și cu vorba să sugrumi,
Ca să crezi, c-apoi ușor, totul trece cu o scuză,
Când ți-ai stins focul în spuză…

Nu poți, tu, săpa în inimi, cu baltaua să despici,
Fiere picurând pe limbă, gura când slobod vorbește,
Fără gând, fără să știi, pagubele ce faci când strici…
C-apoi, cum vin vorbele-napoi și cu ce cuvânt-explici ?
E deajuns, crezi, să îmi spui, oameni suntem și-i firește,
Că omu-i om și mai greșește ?

Și, de ce să nu gândești toate astea dinainte,
De-arunca învinuiri, precum plesnituri de bici ?
De furie, îmi vei spune, că n-ai strecurat prin minte,
Scăpărând pe calea vorbii, valuri-valuri de cuvinte…
Și-acum crezi, că scuza poate, rol să joace de lipici,
Putând zidul sfărâmat, cum a fost, iar să-l ridici ?
Off… zace turnul printre spici…

——————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

15 februarie 2018

   „Dreptatea fără putere este neputincioasă,

   iar puterea fără dreptate este tiranică.”

                 (BLAISE PASCAL)

   <<Nu este vina mea dacă cei care mă acuză sunt tocmai aceia care au organizat o afacere mondială din vânzarea ciolanelor bunicilor lor.>>

            (ROGER  GARAUDY)

    Iudaismul-religia iudeilor s-a fondat pe miturile artificial create privind ,,convorbirile directe” dintre Iahveh (dumnezeul, creat după chipul şi asemănarea lor) şi „sacrii patriarhi”: Avraam, Isaac, Iacov (Israel) şi Moise. În componenţa istorică a Vechiului Testament au intrat mai multe categorii de popoare: canaanenii, amoriţii, filistenii, hitiţii, toţi deveniţi palestinieni şi khazarii, pretinşii evrei. Noţiunea de iudaism vine de la locuitorii statului Iuda, în care s-au convertit primii adepţi, iar cea de mozaism de la presupusul profet Moise.

   Iudaismul, fundamentat politic profund a constituit baza sionismului ca doctrină extremistă.

   Coborând de pe platoul Sion-„sălaşul lui Dumnezeu”, sionismul s-a manifestat primar în sânul iudaismului, dar cunoscând o amplă dezvoltare atunci când poporul Khazar l-a înfiat ca religie, acceptându-i caracterul naţionalist, xenofob şi extremist, prin exacerbata şi absurda dogmă de „popor ales”. Khazarii se numesc sub numele fals de evrei, impunându-şi supremaţia mondială, conform pretinsului testament al „poruncilor Dumnezeului lor.” Practic, în sens general cele două ramuri de semitice, distincte ca etnie, având însă iudaismul ca religie comună pot fi numiţi iudei. Biblia iudaică-Vechiul Testament este o istorie a iudeilor, iar Talmudul şi Cabala reprezintă codurile de norme sacre, iudaice ce trebuie respectate la modul absolut. Iudaismul parcurge istoric trei etape: etapa talmudică, etapa rabinică şi etapa reformistă, numită şi neoiudaismul.

   Prin răspândirea iudeilor în lume, aceste colonii s-au organizat puternic instituţional, fiind coordonate şi conduse la nivel de ţara de adopţie şi universal de sinoadele rabinice, conferindu-le o structură organică şi politică, astfel că sionismul s-a implicat la nivel internaţional, prin organizaţiile sale secrete de tip masonerie.

   Naşterea Mişcării Hascala, reforma religioasă din veacul al XVIII-lea, iniţiată de Moise Mendelssohn-Moise Ben Mendel, a creat Neomesianismul. Adepţii înfocaţi ai noii reforme au fost discipolii Mişcării Hascala şi membrii „Uniunii Evreilor pentru Ştiinţă şi Civilizaţie” condusă de rabinii Moise Hess şi Baruch Levy, mentorul lui Marx, căruia i-a explicat în detaliu natura Neomesianismului, ce va fi realizat doar printr-o revoluţie comunistă universală axată pe clasa muncitoare.1.   „Poporul evreu în întregime va fi propriul său Mesia. Domnia sa asupra universului se va face prin unificarea celorlalte rase umane, eliminarea monarhiilor şi a frontierelor, care nu sânt decât bastioane ale individualismului, şi prin instaurarea unei republici universale care va recunoaşte pretutindeni drepturile de cetăţenie ale evreilor. În această nouă organizare a omenirii, fiii lui Israel, răspândiţi acum pe toată faţa pământului, cu toţii de aceeaşi rasă şi cu aceeaşi formaţie tradiţională vor ajunge fără mari oprelişti să fie elementul conducător peste tot, mai ales dacă reuşesc să impună maselor muncitoare o conducere formată din evrei. Astfel, datorită victoriei proletariatului, vor ajunge în mâinile israeliţilor guvernele tuturor naţiunilor o dată cu formarea republicii universale. Atunci proprietatea individuală va putea fi înlăturată de către guvernele rasei evreieşti, care vor putea administra astfel peste toate bogăţiile popoarelor. Şi aşa se va împlini făgăduiala Talmudului, anume că atunci când timpurile mesianice vor veni, evreii vor ţine sub cheile lor bunurile tuturor neamurilor lumii.” (Rabinul Levy Baruch, cf. dr. Luis Bielski, Sionism şi Comunism)

   Convinşi că Mesia atât de mult aşteptat este o metaforă, l-au substituit cu naţiunea în sine, dând naştere socialismului marxist sau comunismului. În sânul iudaismului, Sionismul s-a dezvoltat ca mişcare mesianică, de tip neomesianic.2. „… aşa cum neomesianic este şi socialismul comunist al lui Karl Marx, ambii constituind tentaculele aceleiaşi caracatiţe israelite care caută să stăpânească lumea pentru a-şi împlini astfel idealul mesianic.” (ibid.)

      Read More »

,,De 21 de ani trăim vremuri pretins istorice. Totul a început la Revoluţie, când grupurile de tineri care ocupau Comitetul Central strigau exaltaţi: “Istorie, istoriee…”. De atunci, aşteptăm mereu să se întâmple ceva istoric. Aşteptăm ca cineva, un om de cultură sau un politician providenţial, să ne spună că ştie încotro trebuie să meargă ţara, că există un plan naţional de dezvoltare. De fapt, vrem să ne vedem pe noi înşine în postura de făcători de istorie. Din păcate, în alegeri, nu ne-am votat “visătorii” potriviţi. Nimeni n-a “visat” pentru ţară şi pentru naţiunea română, ci eventual doar pentru sine, pentru ai săi şi ai partidului său. Mulţumită politicienilor, în ultimii 21 de ani, România aproape că a fost scoasă din istorie. Nici unul dintre ei n-a avut curiozitatea să deschidă o carte de istorie, pentru a găsi acolo un îndreptar, un ghid de orientare, o soluţie anticriză. Dimpotrivă, ajunşi la putere, politicienii au scos istoria pe tuşă, marginalizând-o în şcoli şi universităţi, împreună cu latina – limba întemeietoare a românilor. În faţa acestui “holocaust” aplicat trecutului românesc, un istoric de mare anvergură, precum este academicianul Florin Constantiniu, nu poate decât să plângă, să se răzvrătească sub o copleşitoare durere. Pentru domnia sa, timpurile pe care le trăim sunt atât de goale de conţinut istoric că nu-şi mai doreşte decât să dispară fizic: “Îmi doresc să scap cât mai curând din această lume de hoţie, ticăloşie şi nevolnicie, care este România de astăzi”.

“Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural”

– Domnule profesor, toată lumea ştie că Istoria este dispreţuită şi ignorată în ţara noastră. Cât de greşită este această atitudine din partea guvernanţilor ultimilor 21 de ani?

– Cauzele restrângerii dramatice şi regretabile a ponderii istoriei în învăţământul românesc trebuie căutate, în opinia noastră, mai întâi, în confruntarea dintre globalism şi identitatea naţională şi, apoi, în percepţia eronată a necesităţilor de pregătire intelectuală şi culturală a omului contemporan. Noile forţe economice globale îşi propun nu ocuparea unui teritoriu sau dominarea unei ţări, ci subordonarea întregii lumi. În atingerea acestui ţel, globalismul întâmpină un obstacol: identitatea naţională a popoarelor, întruchipată în statele naţionale. Identitatea naţională se hrăneşte şi din memoria istorică, şi, atunci, globalismul atacă istoria pentru a slăbi conştiinţa naţională. În al doilea rând, globalismul nu are nevoie de oameni cu un larg orizont de cultură, el vrea specialişti de nişă, performanţi într-un domeniu restrâns. Ne îndreptăm spre o sărăcire intelectuală, care va transforma România într-un deşert cultural. Cred că în predarea istoriei, a istoriei românilor în primul rând, în ultimii 21 de ani, s-a înregistrat un regres pe cât de dăunător, pe atât de condamnabil.

Read More »

Un nou film românesc care merită a fi văzut!

      În scenariul și regia sa artistică binecunoscută, cineastul nostru australian  din Melbourne, dl. Ben Todică ne aduce un nou film al său care merită văzut. Este un film  cu o temă atingătoare fiecărei ființe omenești!

       Cu titlul, ”Marionetele Morții”, filmul se derulează  pe You Tube de-alungul a 3 episoade! Observăm  deasemenea  căci imediat sub titlul filmului, în paranteză regizorul notează: (ea ne joacă). Adică (ea) Moartea ne joacă în multe chipuri și feluri! Personificată Moartea ne apare sub forma unui schelet omenesc ce ține o coasă în mână! Cum are ea să secere viețile oamenilor muritori, vom vedea și în acest film realizat de Ben Todică, fiind de fapt o referire la propria-i familie, a părinților săi plecați în lumea luminilor veșnice!

    Se mai spune popular că moartea nu se apropie de noi, ci doar ne pândește, prinde momentele slăbirei fizice proprii, a bătrâneții, sau a factorilor exteriori, a îmtrejurărilor în care trăim! Indiferent însă cum, moartea survine în felul ei natural, adică: Sistemului nervos cerebral i se produc rupturi nereparabile, vene sau celule cerebrale zdrobite, oprirea inimii și a circulației sângelui, întregul corp cancerat,etc. cazuri în care moartea este prezentă și sigură de victorie!

      Aminteam de cele 3 episoade ale filmului, așa dar să le urmărim!

      In primul episod îl găsim pe însăși cineastul Ben în casa familiei sale din Ciudanovița, Banat, unde a crescut, supraveghind asupra mamei sale bolnave, împreună cu sora lui Mariana, cu fratele său mai mic Ghița, și nepoata Andreia Todică. Asta pentru că numai cu câteva zile înainte el primise un telefon aici în Australia, unde trăiește și are familia sa, să vină imediat acasă, deoarece mama sa nu mai are de trăit mai mult de o lună! Tot în câteva zile, Fiul era pe drum spre casa părintească, timp în care mintea lui Ben aduna amintirile anilor trecuți, când tatăl său fiind miner, a avut un accident la mina de uraniu, când în puțul minei căzu de mai sus o piatră mare care i-a spart craniul, rupându-i  vene din creier si ca urmare la varsta de 72 de ani sau redeschis si sa dus. A muncit la mină timp de 39 de ani, își mai amintește de părintele său, era un om harnic, a fost decorat cu Ordinul Muncii Clasa I. L-au uitat cei de la partid, pensia era tot mai mică, iar rămânând singură mama celor trei copii, s-a îmbolnăvit și ea. Acum are să se ducă și ea după tata, își vorbea singur în sine Ben. Am devenit o familie pierdută. Fratele meu mai mic Ghița are și el o rămășiță de handicap, de la nașterea lui prin cezariană. Ulterior mama făcând o operație de hernie, aceasta îi devine catastrofală, pentru că se înfectase în înterior operația, începând niște dureri groaznice, de nesuferit. În acest timp neputându-și supraveghea nepoata ei Andreia, aceasta cade victimă unor necumpătați, născând prematur un copil la numai 11 ani! Cu toate acestea în amintirile sale, eroul propriului său film se afla acum la căpătâiul patului de suferință a mamei sale!

    Rareori avem ocazia a urmări un asemenea film, de o realitate atât de dură dar adevărată și de care, într-un fel sau altul, fiecare avem parte!” Îmi amintesc de moartea mamei mele, și neavând eu soră, trebuia să o duc și să o așez eu la VC și să o curăț! Fiindcă mi-a dat viață!”

    În Episodul 2, filmul derulează o noapte întreagă în care, Ben veghează la patul de suferință al mamei. Un caracter și un suflet de Fiu, care prin purtarea sa de grijă acordată mamei, devine un model de morală, de credință în Dumnezeu, merit care de fapt ridică valoarea filmului realizat. De fapt acest episod 2 este și intitulat sugestiv ”Păpușile Morții!, căci așa trebuiesc priviți părinții, ca niște adevărate păpuși vii, care ne-au născut și crescut!

    Aurica Todică, mama artistului Ben, era acum întradevăr foarte suferindă, cerea mereu apă, iar Fiul ei sărea să-i dea paharul cu apă, medicamentele și acoperind-o să nu îi fie frig, deși ea ardea în interiorul ei!

   Din nou reveniră la patul de suferință a mamei ceilalți copii ai ei, străduindu-se pe cât puteau să-i aline suferințele. Fiica ei Mariana Toroican, chiar avu dragul să-i facă și o oarecare manechiură, să-i taie unghiile, să îi îngrijească obrajii. Dar mama lor cerea încontinuu apă rece! Fiul mai mic Ghița, dădea și el o mână de ajutor, în timp ce fratele său mai mare Ben, îi mai plasa câte o glumă ca să-l învioreze, să-l facă mai activ. O ridicau, pentru a ține paharul în mâinile ei, o așezau apoi cu mare grijă, schimbântu-i poziția căci o dureau și oasele coastelor! Întradevăr, oricine va privi acest film se va înduioșa dar va și aprecia acel devotament al copiilor pentru mama lor!

   Read More »