Cuvânt și iubire

NU VOI ÎNCHIDE POARTA

Așază-mi-te-n palmă, rândunică,

Nu-ți voi închide nici o poartă,

Vreau doar să-ți mângâi neodihna

Și lacrima din aripile-ți laolaltă.

Read More »

Probabil că una dintre cauzele principale care fac din vremea pe care o trăim o înșiruire de evenimente convulsive, fără logică și fără finalitate, deci o vreme de haos, stă în împrejurarea că un prea mare număr de persoane și-au pierdut libertatea mentală. În bună măsură aceasta este consecința distrugerii comunităților organice. Un bun exemplu este, în cazul Românilor, cel al satelor.
În interiorul comunităților sătești existau norme de conduită și un “calendar” social bine stabilit, verificat și răsverificat prin existența a nenumărate generații. În acest chip ceea ce putea fi rău era eliminat și ce era bun promovat. ”Calendarul” social era așezat sub pavăza vieții liturgice Ortodoxe și forma unor superbe obiceiuri moștenite din moși strămoși. Putem oferi ca exemplu, despre unicitatea stărilor, facerea țuicii, în cazul Țării Almăjului.
Fiecare sat din Almăj sau, mai bine zis, țuica fiecărui sat din Almăj avea o personalitate proprie. Era consecința modului de preparare care, în fiecare sat, avea o anume particularitate. Din generație în generație acest “gust” specific s-a păstrat. La fel în viață socială și spirituală. Din nou ca exemplu aș oferi exemplul “graiurilor” din Borloveni și Pataș. Două sate almăjene separate printr-un pod și totuși, fiecare, cu o specificitate inconfundabilă a graiului local. Din nou se vede limpede importanța vieții de comunitate,viața într-un organism viu și inteligent. Am oferit aceste exemple pentru a scoate în evidenta un adevăr universal.
Tot ce există în lume și este autentic, este și original și unic. Creația lui Dumnezeu nu este una de “serie”, fiecare “produs” este unic, perfect, sau, în vorbele Scripturii; ”bun foarte”. Orice încercare de a schimba esența celor aduse în existență, ”modificarea” lor după un alt plan, va eșua, fie în distrugere, fie în mediocritate și uniformitate degradantă, starea de superlativ ar fi nimicită. Nici nu este de mirare căci am fi martori ai lucrării “răului și acesta există întotdeauna în trei forme: parazitismul, impostura și parodia.
Read More »

În urmă cu 22 de ani, atunci când a fost omagiat de Academia Româna, la cei 60 de ani, Marin Sorescu afirma: ,,Decât să împlinești 60, pe tăcute, e mai bine să ți-i declari. Dante greșea, desigur, fixând acel ,,mezzo del cammin di la nostra vita” pe la 30 de ani. Mijlocul vieții omenești cred că este la 60, să fie clar! Căci, dacă substanțele radioactive, care ne bântuie, se înjumătățesc atât de greu, de ce viața omului, urmând aceeași lege a simetriei, să nu se dubleze ușor? ” Din păcate, Sorescu s-a stins mult prea devreme, dar el continuă să fie, nu 120 de ani, așa cum a mărturisit atunci, firește, în glumă, ci o permanență, în literatura română, și de ce nu, în cea universală.

Marin Sorescu este un scriitor al Universului, un scriitor care a plecat singur, încălțat în cipici , din satul Bulzești, sat atât de evocat, mai târziu, în operele sale, și a cucerit întreg mapamondul. ,,Singur printre poeți” a fost gânguritul lui de început. De atunci, opera soresciană are o întindere și o adâncime. Mai mult decât oricine, Sorescu a crezut, cu tărie, în destinul său literar, a simțit că nu poți exista , dacă nu te afli în fluxul creației, într-un loc cât mai aproape de centru. A început comic, la prima vedere, în glumă, dar a știut apoi să ajungă foarte departe, în locuri nebănuite. El este scriitorul profund, care a explorat toate genurile literare și aproape toate speciile. Sorescu a construit o operă peste care nu poate trece nimeni, chiar să vrea, o operă complexă, fantastică și interogativă, ce răspunde gusturilor largi și prejudecăților multiple. Mai mult decât atât, Sorescu are nu doar o operă, ci și un stil inconfundabil în literatură.
Din aceste motive, scriitorul a avut, de-a lungul vieții, mulți prieteni, dar și foarte mulți contestatari, un fel de dușmani ai absurdului. Grija lor cea mai mare a fost să-l dea afară de la revista Ramuri, revistă, pe atunci, de mare profunzime intelectuală.

Mai târziu, când el a acceptat să fie Ministrul Culturii, gândind că poate fi de folos culturii române, „oamenii de bine” s-au coalizat din nou pentru a-l doborî. Nici acum, după 22 de ani de la dispariția sa, Sorescu nu este lăsat în pace, însă numai naivitatea îi face pe unii să creadă că structura sa spirituală, imanență pe pânza vremurilor, ar putea fi evitată, mai ales în condițiile în care chiar și acum, după mulți ani, este la fel de cunoscut, de citit și aplaudat pe mai toată suprafața pământului, dar mai ales în spațiul anglofon. Poetul a pătruns în această lume o dată cu participarea la Internațional Writing Program Iowa City ( SUA, 1971.) Apoi a călătorit în Marea Britanie, Irlanda și SUA, având ocazia să ofere recitaluri din propria creație și a avut întâlniri cu romaniști și poeți la universități de prestigiu și asociații literare. A citit din propriile creații la Albert Hall, alături de poetul nigerian, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, în anul 1986. Consemnând impresii de la recital, în publicația ,,The Listener,, , Peter Forbes sublinia: ,,La recitalul de poezie de la Albert Hall, Sorescu a fost unul dintre punctele de atracție: vorbirea sa mucalită ii va aduce o mare popularitate” (iunie, 1987) . Creația sa a atras imediat atenția traducătorilor. Așadar opera lui Sorescu a fost tradusă în numeroase limbi, unii dintre traducători fiind poeți de renume internațional, iar premiile obținute de-a lungul vieții, foarte multe la numar, dintre care cele mai mari, HERDER, FERNANDO RIELO și LE MUSE, sunt o dovadă certă că Sorescu a fost și rămâne scriitorul foarte apreciat și stimat de critica literară, mai ales străină, pentru calitatea și profunzimea operei. Ba, mai mult, el a ajuns să fie, în 1992, printre nominalizații, în fază finală, la premiului Nobel, însă cum confrații săi, scriitori români, erau prea ocupați de soarta, ,,caprei vecinului”, a trebuit să-l piardă.

Read More »

Fulg

melancolia albului
mă mai încearcă uneori
atunci ning
scuturându-mi copacii de păsări
mă caut printre fulgi
în mine însămi e iarnă
visul meu
îşi îngheaţă propria-i creangă
umbre bizare
viscolesc fără grabă
mă ning pe mâini
mă ning pe gene
Read More »

IARNA

m-am întors pe țărm într-o iarnă
cerurile erau uscate și reci

ploua în jur și era frig în lume
ploua a iarnă prin geamuri sparte
se întuneca în jur, eu mai scriam o slovă

era târziu în noapte și noaptea era grea
mă întorceam mereu pe drumul sorții
eram dublura unui eu pierdut în doi

veșnic rătăcit pe drumul meu
plecam și reveneam mereu
în geamurile vieții timpul încă bate

Read More »

O societate e condamnată, dacă e decuplată de Dumnezeu, dacă munca e decuplată de remunerarea ei și sexualitatea de procreere.

O idee, papa Benedictus XVI

***

Un profesor de economie de la un colegiu a declarat că nu a picat vreodată pe cineva la examen, dar a picat, la un moment dat, o grupă întreagă.

Acea clasă a insistat că socialismul este funcțional și că nimeni nu ar trebui să fie sărac și nimeni bogat, ci toată lumea EGALĂ! Profesorul le-a spus, „OK, vom face în grupa aceasta un experiment asupra socialismului. Se va face media tuturor notelor și fiecare va primi aceeași notă, astfel încât niciunul nu va pica și niciunul nu va primi, evident, nota maximă.”

După primul test, notele au fost adunate și împărțite la numărul de studenți…și toți au primit un 8. Studenții care au studiat intens au fost supărați, dar cei care au învățat mai puțin au fost bucuroși peste măsură. Cum cel de-al doilea test se apropia, studenții care studiaseră puțin au învățat și mai puțin, iar cei care studiaseră mai intens și-au spus că și ei vor o „pomană”, așa încât și ei au studiat mai puțin. Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit. Când a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4.

Notele nu au fost crescătoare deoarece au apărut certurile, acuzațiile, ura și nimeni nu a vrut să învețe pentru beneficiul altuia. Spre marea surpriză a studenților, toți au picat. Profesorul le-a spus că socialismul va eșua, în final, deoarece atunci când recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, în mod firesc, mare. Dar când statul nu mai acordă acea recompensă, nimeni nu va încerca sau va dori să aibă succes.

Read More »

Foto: Afrin, Siria, după un bombardament 2018

 *

Doi arbori se iubeau

Doi arbori aprig se iubeau
Dar pădurarul ranchiunos
Trunchiul le reteză
Și-i luă la el acasă
În vatră însă iar se întâlniră
Și în focoasă-mbrățișare
S-au mistuit împreunați.

Milostenie

O pasăre-și făcuse cuib
În vârful unui arbore înalt
Copacul îl rugă pe Dumnezeu
Doamne, fii bun și nu abate
Furtunile spre mine.

 ————————————–

Hussein Habasch (1970) Afrin, Kurdistan

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

* (The Love of Two Trees: Two trees were madly in love/ The vindictive woodchopper/ Cut their trunks off
He took them home/ By chance the two trees met in the fire place/ They embraced happily/ And burned together.***Mercy: A bird built his nest/ Atop a high tree/ The tree called God/I beg you God/ Do not send storms in my direction.)