Doar Poeții
Ard Poeții pe un rug ce doar Dumnezeu îl știe
Și împart cu vrerea Lui lacrimile pe hârtie…
Îngerii șoptesc Cuvinte ce au fost muiate-n har,
Ei le îmbracă-n poezie și dau slavă pentru dar!
Doar Poeții
Ard Poeții pe un rug ce doar Dumnezeu îl știe
Și împart cu vrerea Lui lacrimile pe hârtie…
Îngerii șoptesc Cuvinte ce au fost muiate-n har,
Ei le îmbracă-n poezie și dau slavă pentru dar!
Recent lansat la ICR Tel Aviv, volumul „Hoinar de suflet halandala”, al scriitorului și gazetarului Roni Căciularu, poate concura cu succes la titlul de cea mai bună carte a anului, publicată în limba română în Israel. Dar, mai mult decât atât, este o carte care trece fără probleme Mediterana, adresându-se cititorului din țară și integrându-se firesc în literatura română, cea, vorba lui Călinescu, indivizibilă.
Aceasta, în pofida faptului că, în chip firesc, locuind în Țara Sfântă din 1983, majoritatea „hoinărelilor” băcăuanului Roni Căciularu au loc prin realitatea israeliană. In special prin Tel Aviv, un oraș prin care scriitorul este (pe bună dreptate!) îndrăgostit, și pe care îl cunoaște în toate aspectele sale. „Hoinarul” este, de fapt, un iscusit reporter literar, un prozator care se plimbă nu numai pe străzi, în galerii de artă sau parcuri, ci și prin stări de spirit, prin amintiri și cultură.
„Hoinărelile” încep cu o „luare în posesie” a Tel Aviv-ului: poartă de intrare în Israel a noilor „olim” și, totodată, fascinantă metropolă a spiritului evreiesc, întâiul mare oraș întemeiat de poporul lui Israel din timpurile biblice încoace. Prima proză, care dă și titlul volumului, este o „mise en abîme” a întregului, căci, redactată în fragmente, punctează toate „popasurile” pe care următoarele proze le vor face prin realitatea israeliană și românească. Străzile, parcurile, forfota, arhitectura, colțurile vechi din Yaffo: toate instituie o stare, sub semnul căreia receptăm textele următoare.
Dezmorțire prin amorțiri
Ești oprirea timpului sau bulă de săpun,
Îmi amintești nimic din ceea ce aș ști
Despre imponderabilita
Nu am cum să îți șoptesc taina celor doi din noi,
Iar de mă întrebi, îți teatralizez superficiale exclamații,
Dacă tot mă autoproclam reflecția fulgerelor din norii tăi.
Îți istorisesc cu zgârcenie ceea ce nu te trezea,
Amorțirea după drogul bătăilor din spatele clubului
Se dublează prin trofeul plinătății evadării.
Maică țară
Ține-ți maică țară, fruntea sus în lume !
Cât ești tu de mică, vulturii te vor
Chiar de-au rupt din tine, malurile-anume
Chiar de-ți plânge Delta și munții te dor
Poartă-ți maică țară, zâmbetu-ntre umeri !
Cât ești tu de tristă – să nu afle vântul!
Nu-ți lăsa copiii, nu te-opri să numeri
Galbenii din traistă, graiul, zăcământul.
merii în floare –
bluza de anul trecut
mult prea strâmtă
,,O nouă primăvară. Merii ca merii, dar și fetele-s în floare și merele lor se pare că sînt tot mai proeminente. Tot poemul e lucrat numai cu abrevieri și apropouri. Cititorul se bucură să le suplinească pe unele, să le ghicească pe celelalte”. (Corneliu Traian Atanasiu)
————————————–
Vasilica GRIGORAȘ
Vaslui
1 Martie 2018
,,UNDEVA, O CASUȚĂ ÎNTRE PLOPI ” de Anna-Nora Rotaru
pictură personală în ulei, pe pânză, dimensiuni 90 x 70 cm,
din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”
LA CĂSUŢA CU MUŞCATE…
De casa mea m-apucă dorul,
De-aceea cu muşcate la fereastră…
Cu ani în urmă-mi luasem zborul,
Trăgând în urma mea zăvorul,
Spre-o lume nouă, mai albastră…
Plecai aşa… într-o neştire…
Corabie, cu pânzele în sus…
Împinsă doar de-o presimţire,
Că voi găsi un cuib, iubire,
Din toate celea, mai presus !
Şi-azi… corabia nu mi-i epavă…
Viaţa, nu-mi este-o amăgire…
Păstrez în mine-aceeaşi lavă,
Aceeaşi dragoste hulpavă
Şi-aceeaşi flacără-n simţire !
Între lumi nu sunt pribeagă…
Drumurile, nu prea-ncurcate…
Şi de-mi sunt, mâna-mi dezleagă,
Cu chiu, cu vai şi cât în şagă,
Braţele-mi sunt suflecate !
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip