Cuvânt și iubire

Această nouă carte a autorului Pavel Rătundeanu Ferghete cu un titlu atât de semnificativ – Nădejdea Phoenixului – apare la Editura SITECH – Craiova, 2017, an recent încheiat, dar pe care autorul din Ciubăncuța de Cluj nu a vrut să-l lase să treacă așa oricum!

Este extrem de grăitoare până și coperta cărții care ne dezvăluie de la bun început direcția dedicației acesteia, desigur Phoenixului – Eminescian! Nădejdea reînvierii Neamului nostru asemenea legendarei Păsări Phoenix din Carpații noștri, care reînvia din  cenușa propriului Cuib! Cartea aceasta cuprinde în cele 209 pagini, poeme deosebit de frumoase, dedicate în principal poetului geniu Mihai Eminescu. Cuprinde de asemenea file de jurnal, scrisori, s.a.m.d.

Autorul este un adept al unei culturi sănătoase, a acelei morale și respect pentru tradițiile românești care nu trebuiesc uitate. Cartea ne aduce din acele valori ale clasicilor, de care autorul se simte mult legat cu acel fir sufletesc al darului său scriitoricesc, nelipsiți fiind desigur  Eminescu, Blaga, Brâncuși, Ioan Alexandru, dar și din generația lui!

   De fapt prin cărțile deja publicate, dlui Rătundeanu se dovedește un pasionat  culegător de folclor. Are deja publicate câteva volume de culegeri din tradițiile și obiceiurile creștine în preajma sfintelor sărbători la români.

Spre exemplu: Colinde din Transilvania, Balade din Transilvania, O altfel de  cântare a cântărilor, Despre Ritualurile la înmormântări. Autorul  nu uită nici copiii scriind despre și din folclorul copiilor. Citind cărțile lui Pavel Rătundeanu-Ferghete, ai impresia că pe undeva, nu departe, s-ar afla acel Anton Pann, cântărețul bisericesc, dar și esopianul nostru românesc.

      Pentru a te apuca să scrii despre acest autor și cărțile sale, probabil că va trebui, oarecum, să simți o anume tărie, mai bine zis o anume rezonanță la stilul în care inspirațiile creației sale literare capătă veșmântul lingvistic, propria expresie, ce îi este specifică; ca de altfel specifică fiind fiecărui poet sau scriitor în parte.

       Read More »

Prima participare a Principatelor Unite la o expoziţie Universală are loc în 1867, la Paris. Responsabil de proiect cum s-ar spune în zilele noastre, savantul Alexandru Odobescu (1834-1895), ce ocupase această funcţie încă din timpul guvernării lui Cuza-Vodă, a expus pe Champ-de-Mars un întreg inventar de obiecte şi imagini ce constituie şi azi nucleul conceptului de specific românesc, de la costumele tradiţionale, la inventarul casnic şi de la planşele cu biserici, la modele decorative extrase de pe frescele de la Argeş. Cu totul, după cum reiese şi din broşura Notice sur la Roumanie, tipărită cu acest prilej, s-a urmărit a se elimina din imaginarul colectiv al lumii civilizate vechiul stereotip al cetăţii asediate, a insulei de latinitate dintr-o mare slavă, cum era perceput anterior spaţiul local românesc şi a se promova ideea, productivă economic, după care românii nu ar fi, ca popor, cu nimic mai prejos decât confraţii lor belgieni, francezi ori englezi, ba chiar din contră, identitatea românească, de la Bizanţ încoace, înseamnă un spaţiu cultural civilizat şi un interior confesionalizat.

Cu totul, participarea României la acest conclav al economiei mondiale a avut ca rezultat reinventarea folclorului şi a vârstelor de aur ale istoriei naţionale, de la tradiţia romană, la cea bizantină, şi în sfârşit, la Şcoala Ardeleană, prilej de reflexie asupra latinităţii dar şi a civilizaţiei româneşti, în ansamblu. Surprinzător, reeditarea manifestării, din 1937, pe aproximativ acelaşi amplasament, nu a făcut decât să reconfirme tezele lui Odobescu, de data aceasta promovate de Dimitrie Gusti, iniţiatorul, între altele, a unei sociologii originale, purtând chiar numele de ştiinţă a naţiunii române, bazată pe metoda monografică şi promovată cu succes de Şcoala Sociologică de la Bucureşti.

În mod surprinzător, expoziţia a promovat cu succes conceptul de noua Românie, amestec de naţionalism (romantic) şi clasicism de inspiraţie ariană. Prin concepte precum Delta Dunării – edenul melancolic, ori bisericile maramureşene din lemn – România organică şi profundă, Regatul român făcea dovada că ştie să gestioneze „ştiinţa naţiunii”, orientând-o către un specific local, sănătos şi unitar. Alături de emblema – Regele Carol, Mecena al culturii, românii au folosit cu succes şi elementul folcloric, etalat din plin la Pavilionul-restaurant, construit după planurile lui Octav Doicescu, unde concertau zilnic taraful lui Grigoraş Dinicu, naiul lui Fănică Luca, căluşarii selectaţi de Harry Branner, şi vocea jovială şi distinsă a Mariei Tănase.

În mod surprinzător, imaginea identităţii româneşti din 1937 pare şi astăzi un proiect „închis”, câtă vreme, după mai bine de 8 decenii, nu reuşim să  ne desprindem de acelaşi stereotip păgubos şi declasat – punte între Orient/Estul sovietizat şi Apus, ţara noastră este percepută ca un tărâm al trăirilor voluptoase şi extreme, un paradox, câtă vreme suntem singurul popor latin ce frecventează biserica de „rit grec” (ortodoxă). Orientali ori balcanici, pretenţioşi, risipitori ori snobi, românii rămân poporul estic cel mai atras de valorile civilizaţiei occidentale.

Read More »

Ce putem spune pentru început, doar atât: nespus de frumoase lucruri realizează scriitorul român, omul care este mereu în căutare de sine, în căutare de tot ceea ce este sublim în viața pământească (cu certitudine, de tot ce este sublim pentru el însuși, concomitent, și pentru semenul său). Din ierarhia acestor definiții și valori ce includ în sine aspectele morale, estetice și intelectuale ale omului face parte și scriitoarea Ligya Diaconescu, personalitate distinsă a neamului românesc, coordonatoarea proiectului literar „Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume” / „Contemporary worldwide romanian writers Anthology”, ediție bilingvă – română-engleză, Starpress, Editura Olimpias, România, 2018. Prin lucrarea susmenționată, Ligya Diaconescu (poet, scriitor, publicist, jurnalist, economist) realizează o operă literară ce pune în valoare atât inteligența proprie, cât și inteligența scriitorilor români contemporani din întreaga lume. În contextul dat, Mary Smith (New York),  prefațatoarea antologiei, scrie: „parcurgând paginile acestei lucrări, coordonate de o Doamnă a intelectualităţii vâlcene, ai senzaţia că traversezi istoria şcolii românești care în pagini încărcate de cultură şi înţelepciune, ca nişte „turnuri” înalte ale Cetăţii, pun baza unei splendide construcţii, pe care o numesc civilizaţia Logosului… Las cititorilor plăcerea de a savura minunatele creații românești și sunt convinsă că nu doar românii vor fi încântați de acestea ci și vorbitorii de limbă engleză de pe toate meridianele lumii…” (traducere engleză-română: Ramona Elena Enachioiu). Într-adevăr, antologia respectivă este o realizare nespus de pozitivă prin intermediul căreia se profilează produsul muncii creatoare al scriitorului român de pe toate meridianele lumii, acesta desemnând, în același timp, sistemul însușirilor esențiale ce se intersectează cu arta culturii spirituale. Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume unește în sine poezia și proza românească, astfel, cuprinsul lucrării fiind completat de totalitatea ideilor și concepțiilor ce reflectă aspirațiile specifice fiecărui autor. Textul poetic, cât și compunerile în proză ale scriitorilor români sunt curente ce aparțin creației literare de la începuturi și până în prezent.

Read More »

La origine scribii, intelectualii, singurii care știau să scrie și să citească, transmiteau voința Faraonului, Împăratului, Regelui, poporului. Nici nu se punea problema ca ei să aibe un mesaj propriu. În Sfântul Imperiu Roman de Națiune Germană erau preoții Papei sau administratorii Impăratului, până când principii germanii ies din Biserca Sf. Petru, protestează în case de rugăciuni, temple, dinamitează Imperiul și fac astfel posibilă Revoluția Franceză, o acțiune propagandistică anticatolică, care-l înlocuieste pe Dumnezeu cu Progresului și zeița Rațiunii în catedrala Notre Dame, Paris.

Intelectualii liberi cugetători, materialiști, naționaliști, socialiști cu viziunea Rațiunii și Progresului apar după lichidarea Imperiului. Credința lor, religia tehnico-științifică e dominantă și au în față un mare viitor. De ea se folosesc și moldo-valahii, atât pentru a submina refacerii unității de credință cu Roma, cât și pentru al legitima pe Conducătorul lor, ca socialist, european, democratic, liberal și alte etichete. Pentru că Programul de emancipare națională și sociala e al Școlii Ardelene, încercarea moldo-valahilor de a fi model de urmat de toți românii e contraproductiv. Pe de alta parte Biserica Unita cu Roma a acceptat, dupa episcopul Ioan Bob, linia maghiara de la Strigoniu și a fost lichidată de ortodoxo-comuniști. Azi Biserica Unită e periferizată, în timp ce maghiarii sunt mereu în alianța cu moldo-valahi. Ideea Unirii este a Școlii Ardelene, faptă e a Vechiului Regat, asta creează, că și alianța PSD-UDMR împotriva Școlii Ardelene, confuzie, frustrare, de o parte și alta a Carpaților.

Read More »

,,RĂSĂRIT PE MALUL MĂRII ” de Anna-Nora Rotaru

pictură personală în ulei, pe pânză, dimensiuni 150 x 120 cm,

din volumul de picturi și poezii  ,,Ut pictura poesis “

*

PEREGRINARE SUFLETEASCĂ

Îmi las sufletul nomad
Şi eu pe-o coamă de visare,
Pe-un alt tărâm, pe alt răzvad,
Cât pot să vadă ochii-n zare,

Să se ridice-apoi spre-naltul,
Nadir, zenit, să vadă-n pripă,
De ăsta mi-i destin sau altul,
Nu vreau să piardă nicio clipă !

Răsărit de e, sau asfinţit,
Rebel, îl las să mi se scalde,
Ca un condor de-abia sosit,
Pe malul altor ţări mai calde !

Ocol să facă-n lumea-ntreagă,
Poate-o să vadă şi-alte Terre…
Mai înţelept poate dezleagă,
Cel mai de preţ dintre mistere:

De-unde-am venit, unde ne ducem ?
Cine ne-a pus pe acest mal?
Din Scrieri poate să traducem,
Ce scop slujim, ce ideal ?

DORURI NESFÂRŞITE

Mi-e dor de primul val,
Mi-e dor de spuma marii,
De-aceleaşi stânci la mal,
De-apusul roşu, ireal,
Topit pe buza zării…

Read More »

Prelucrare grafică: Irina Lucia Mihalca

*

 Un răsărit pe un întins de ape…

Un răsărit pe un întins de ape…

Cimitir de ape? Naufragiaţii se pierd

pe valurile uneori, furtunoase.

Eşti aşezat între virgule, undeva la capăt.

Mereu îţi găseşti unul

ca să poţi trece mai departe.

O torţă de lumină porţi cu tine,

trăind în două lumi.

Ce se ascunde între două puncte?

Nu există niciun semn de circulaţie,

nimeni nu ştie încotro s-o ia.

Unu-doi, început-sfârşit, deal-vale,

axă de noduri, echilibru,

mijlocul cărării. Unirea.

Între viaţă şi moarte

se pune virgulă, totuşi.

Stând pe aceeaşi corabie,

unde e timpul

creionat în spaţii ideale?

E timpul sfârşitului nostru?

Nu, doar un timp!

Read More »

Beatrice

Pe-un fir de cer o amintire,

mă cheamă astăzi înapoi,

era târziu şi era lungă iarnă,

lumini veneau atunci la noi.

În noaptea ce curgea agale,

pe-o strună de vioară plecai,

până la el, cu mâna micuță

o bucurie, iubind, îi dăruiai.

Era târziu. Lumea se dusese

în somnul de viață în ascuns,

gândul tău pe-o coardă căuta

o clipă, cu un suspin de arcuş.

Lacrimă pe obraji de zăpadă,

mâna mică, udă şi rece vibra,

în casă respira, dintr-o lumină,

“Seranadă pentru tati” şi… ea.

——————————

Eugenia BUCUR

Slatina

4 martie 2018 Read More »