Între noi – chemare, dorinţă, iubire
“Ambârţzâteadzâ laonlu şhi v’as eshţzâ ambârţzâtatu,
T’as ai cadialihea ţziva, lipseaşhti s’nu ai ici ţziva.”
– di’tu mintea budistâ –
“Îmbrăţişează universul şi vei fi îmbrăţişată,
Pentru a avea cu adevărat ceva, trebuie să nu ai deloc”
– învăţătură budistă –
– Avem nevoie de clipe
să ne descătuşăm ~ o picătură de viaţă.
Un lanţ al vieţii, fiecare picătură contează!
Orice cuvânt ajuns la noi face înconjurul lumii
şi se-opreşte cu un mesaj exact acolo unde trebuie.
– Nu toţi citim mesajul, nu puţini sunt cei
ce vor spune: “n-am înţeles nimic de la viaţa asta!”
Posibil să fi fost un mesaj,
posibil încă să mai fie vreme să-l desfacă.
M-ai chemat, m-ai adus în unda noastră,
deschizându-mi, rând pe rând, petalele.
De când simţi că eşti, aici, în adâncurile mele?
– De foarte demult! Dacă mi-ai cucerit teritoriul viselor
este veche memoria clipei, căci visul e starea de-amintire
a unor clipe din memoria sufletului.
Poate că, în vis eram acolo mereu
şi-n lumina viorie a dimineţii ţi s-a revelat trăirea.
În vis suntem noi!
– Gestiunea mea e clară – zero stoc –
pe programul meu transparent
aşa arată – zero – nicio grijă!
Când ai ceva, ai şi griji? Iubirea este o grijă?
– Ce ne este dat trebuie păstrat în “condiţii optime”,
mai ales iubirea e-o gestiune
cu un produs extrem de perisabil,
implică o atenţie deosebită.
O adâncă simţire, trăire! Aşa ne trăim viaţa,
simţind-o, aşa au apărut şi zeii,
din intensitatea iubirii şi metamorfoza luminii!
– O gestiune nu are simţiri…do, re, mi, fa, sol…
tot ce creşte va descreşte!
Te iubesc, lumina vieţii mele ceţoase,
ştiu, vrei stele aprinse şi-n plină zi!
– Vreau să te împlinesc, adânc, să-ţi tai respiraţia
-“ochii tăi ca două stele sunt dorinţele mele”-,
să plângi pentru că nu-ţi poţi controla emoţia,
să simţi magnetul dintre noi,
să accepţi ciocnirea faliilor,
să te bucuri de cutremur,
să simţi intens momentul divin,
să râzi, să ne scuturăm ca valul de emoţii,
să revenim în noi calmi, aşezaţi!
Asemeni fântânii care ne-ascultă
tainele adâncului,
trimiţând înapoi, potolit, ecoul ce se risipeşte…
Inima mea pe tine te cheamă, îi asculţi cântecul?
– Un dulce preludiu la simţirea din adânc
este cântecul inimii tale
şi asta nu vine oricând,
dar când vine, vine şi te surprinde.
Un vis prelungit la infinit!
Read More »
