Cuvânt și iubire

În urmă cu doar câteva zile am purtat o discuție, în spațiul virtual, cu o fosta colegă. În esență discuția era despre modul în care percepem “lumea” actuală, ce socotim să fie bun și rău în ea. Pe scurt nici unul, nici altul nu ne-am putut convinge și am rămas la părerile din început: ea încredințată că “globalismul” și accesoriile sale ar fi un lucru bun și eu încă mai convins că sunt un lucru rău. În mod civilizat am ajuns de acord că “nu suntem de acord”. Dar în încunoștințarea acestei stări, fosta mea colegă, a aflat de bine să afirme, în legătură cu spectaculoasa întoarcere la Ortodoxie a unei mari țări, de fapt ea a citat pe altcineva: “cva la bătrânețe se face damă Ortodoxă”. Bănuiesc că dorea să fie asta un soi de ironie derogatorie. De fapt nu era. Era afirmarea unui adevăr Ortodox fundamental despre cine sunt “cei chemați”.
Dacă  “ea“ (“cv..a” citată) face acest lucru dovedește că este și inteligență și grijulie și biruitoare. ”Ea” nici măcar nu este singulară. Acest model de comportare l-a avut, mult înaintea “dânsei” în discuție, tălharul “de-a-dreapta”, cel care în ultimul ceas a “răpit” Raiul. În această privința să fim bine înțeleși. Sub legea Romei crucificați erau doar cei care puneau în primejdie statul Romei și tâlhării cei mai odioși, care uciseseră și între cei uciși se aflau prunci. Asemenea crime legea Romei nu le tolera. Deci acel tâlhar trebuie că era apăsat de mari păcate, categoric mai mari decât ale “dânsei” pomenite. Dar, o singură mărturisire l-a așezat direct în Rai, înaintea tuturor drepților Vechiului Testament. Iar asta este absolut consistent cu mesajul și voință Fiului lui Dumnezeu: ”n-am venit să chem, pe cei drepți, ci pe păcătoși la pocăința”. Dumnezeu îi cheamă și îi primește pe cei care știu și se căiesc de starea de păcat și nu pe “deștepții” trufași și nici pe “drepții” neascultători. Iar pocăință nu înseamnă plâns fățarnic și semne exterioare, înseamnă “întoarcere”(“metanoia”,”pokoi”) de la calea cea rea. Iar cine sunt cei chemați? Este fiul risipitor, este femeia “prinsă în adulter”, este vameșul, este tâlharul de pe Cruce, toți cei care în ceasul încercării, cu nădejde și credință, cheamă ajutorul Lui.
Read More »

„Mereu şchiopătând prin dezastre,

Mereu cu osânda pe frunte,

Credeam că tot spini sunt şi-n astre,

Şi-n ceruri tot temniţe crunte.”

(RADU DEMETRESCU GYR)

   Teoretic anchetatorul şi anchetatul sunt două forţe, două puteri care se studiază ca la şah, încercând fiecare să intuiască mişcarea celuilalt, să-i anticipeze atacul, să simuleze o mutare greşită, uşoară pentru a contraataca greu, frontal, decisiv. Iniţial fiecare bănuieşte despre celălalt că ştie mai mult, că poate mai mult. Este un studiu de acomodare, de adaptare, de cunoaştere, de cântărire, de apreciere, poate chiar şi de admiraţie.

   Ancheta este fiica moştenitoare, odioasă a Anchetatorului sadic. Ambii aparţin diabolicului.

   Unul vine în numele legii, fără-de-legii, minciunii, mistificării, ipocriziei, abuzului, tiraniei puterii samavolnice, proletariatului, Internaţionalei, masoneriei, celălalt se apără în numele Adevărului, Dreptăţii, Credinţei, Conştiinţei, Iubirii de Neam şi Dragostei de Dumnezeu.

   Metodele însă cu care lucrează şi operează cei doi sunt complet diferite. În general anchetatorul este înfiorător ca înfăţişare, schimonosit, semidoct, crud, ateu, o brută încrezătoare în sine, în regim, în cei care-l sprijină chiar greşind deseori.

   Poate uza de orice mijloace, de orice tehnici, de orice brute, de orice bătăuşi, de orice joc.

   Poate fi amabil, cald, calm, binevoitor, politicos sau rece, nervos, perfid, turbat, călău.

   Read More »

„Minciuna premeditată nu mai e o chestiune de fantezie, ci de caracter.” – Tudor Mușatescu

    Minciuna este definită de dicționar ca fiind o afirmație prin care se denaturează în mod deliberat adevărul; neadevăr, deprindere de a minți, înșelăciune, vicleșug, ficțiune, plăsmuire,  născocire, răsucirea adevărului într-o măsură mai mică sau mai mare. Când este însoțită de vicleșugurile mincinosului, de ipocrizia lui, produce confuzie, tulbură gândirea și atmosfera dintre oameni.

   Este și teribilism, dar și o stare de spirit negativă a stăpânilor față de supuși. Ei au interesele lor care sunt mai presus de grija pentru popor, țară, deși, actori buni fiind, jură că le pasă. Unii – supușii – deznădăjduiesc, alții – conducătorii – se împătimesc. Devin hoți, mincinoși, palavragii, trădători. Pasul înainte făcut de mincinos este ipocrizia – minciuna transpusă în comportament uman bine conturat pentru cel ce o folosește, în care naturalul dispare complet. Ipocritul se arată altfel de cum este, adoptă această atitudine pentru a ascunde gândurile și acțiunile lui, urâciunea din suflet, fiind ghidat doar de dorința de putere și avere.

   Read More »

Ultima filă dintr-o viaţă

E-o dimineaţă albastră, dar nu şi pentru tine, Reyhaneh,

fata din tărâmul de aur, închisă şapte ani,

maltratată şi judecată a fi executată

prin spânzurătoare

pentru împotrivirea întinării ei.

În noaptea aceea blestemată

ar fi fost moartă,

după ce ar fi fost pângarită,

de nu ar fi înfruntat, cu un stilou,

frica şi demonul atacator.

Read More »

DE-AM MAI  FI O DATĂ…

Mă plimb pe aleea noastră de-altădată,
Și-acum, ca și atunci, sunt pomii înfloriți…
Parfumul lor suav mă poartă cufundată,
În amintiri ce retrăiesc, cu mintea inundată,
Pe-acolo, unde-n urmă, mi-s pași bătătoriți,
Pe piatra timpului aspriți…

Parcu-i pustiu, pe noi parcă ne-așteaptă…
Mai este banca noastră, scorojită-n vreme…
Ba, chiar e și statuia, cu femeia pe o treaptă,
Cu cap plecat, de-o soartă mai nedreaptă,
Că tare ar striga, pe noi din nou să cheme,
Să-i ștergem lacrima când geme….

Read More »

CHEMAREA IUBIRII

te caut în gânduri răvășite
printre ceaceafuri frământate
pierdut în plecări temerare
rătăcit în cuvinte nerostite
scriu ieri și azi
un vers doar ție
te aștept în amurg
pierdut în clipa cea dintâi
pe buze aduc aroma pură a unui vis
ce lungă e cărarea către tine
nu-ți cer decât să fiu al tău
o noapte sau o veșnicie
Read More »