Democrația de tip Westminster e specifică protestanților. Catolicii cultivă democrația creștină. Africanii și asiaticii adaptă instituții occidentale la specificul lor, avem astfel democrație hindusă, musulmană, confucianistă, budistă, idolatră și forme etnice legitime, dacă respecta standardele de civilizație, drepturile omului, creația lui Dumnezeu, nu voința unui Dictator, care se crede, sau se vrea Zeu.
Ortodocșii au renunțat la Războiul Rece și preiau acum legile, limbajul și instituțiile democratice occidentale, ca țările coloniale în trecut. Totuși alternanța la putere în est se deosebește încă de cea din vest. La Moscova și București, în a treia și a patra Romă, avem stilul cezaro-papal al Împăratului ca monarh absolut și Viceregent al lui Dumnezeu. Roma îl vede pe Papa ca Vicar a lui Iisus și pe Împărat în Biserică. Lumi complet diferite, diamentral opuse!
La greco-ortodocși Sfântul Duh purcede de la Tata, pe când la latini, catolici de la Tatăl și Fiul. O reprezentare grafică a sistemului ortodox este cercul, în centrul căruia Împăratul și Vicarul lui Iisus sunt una, pe când la catolici este elipsa cu două focare, Papa și Împăratul. Numai în occident există o societate civilă, un echilibru al instituțiilor create în ultimul mileniu. Ridicolul societății civile la ortodocși e trecut cu vederea pentru că-i numai un moft la modă în tranziție.
Eforturile ortodocșilor de a se transforma în occidentali sunt Forme fără fond, iar entuziasmul lor capitalist e neverosimil pentru pragmaticii occidentali. Nicolai Berdiaev vede în înclinația prooccidentală a ortodocșilor o componentă mistică orientală, pe când apusenii văd efuziunea procapitalistă a ortodocșilor ca o lipsa de realism. De fapt și unii și alții sunt sinceri și vor refacerea unitatea creștină.
