Chemând o păpădie…
Chemând o păpădie
se reîntoarce
în mii de scântei
la chemarea vântului.
Se spune că, în vis,
trăim continuarea
unei vieţi neperisabile.
Se spune, doar se spune,
încă nu putem şti.
Revenind, aici,
prin tainica uşă,
ni se şterg amintirile.
Ne rămân frânturi-scântei,
stingându-se
la lumina zilei.
FRĂMÂNTĂRI DE PRIMĂVARĂ
Și…viața se trezi-ncet din agonie…
Pământul negru miroase a ploaie, ud…
Ecoul aduce de departe-o simfonie,
Prin firele de iarbă, de un verde crud.
Din adâncurile obscure-ale uitării,
Un zumzet crește vrând s-apuce
Să spargă zidurile mute-ale tăcerii…
Explozie de culori în ochi străluce
Și-acolo, unde umblam pe nicăieri,
Cu mintea-mi pierdută și plăpândă,
Azi, sorb cu nesaț miros de primăveri,
Cu sufletul cu tot, cu inima flămândă,
Vino cu mine
Vino cu mine-n grãdina iubirii
pe-al cãrei suflet arat de curând
au înflorit zâmbitori trandafirii
transfiguraţi de surâsul tãu blând.
Vino şi culcã-te în al meu gând
ca într-o iarbã cu firul plãpând
s-auzi cum freamãtã trupu-mi flãmând.
Sunt plin de cântec, deci vino şi-nvaţã
noi melodii ca apoi sã le cânţi
numai atunci când din noapte şi ceaţã
pe al meu cer vei dori sã te-avânţi.
Vino ca lacrimile sã mi le zvânţi,
îngerii dorului sã mi-i încânţi,
punând altoiuri pe arborii-mi frânţi.
Primăvara
Primăvara parfumată
Se comportă că o fată
Schimbă straiele mereu
Şi nu ştie ce e greu.
În camaşa de verdeaţă
Într-o bună dimineaţă
A îmbrăcat subit grădina
Şi-a negat ca ei e vina…
Muguri a pus în copaci
De uimire tu să taci
Şi-n mănunchi de viorele
A prins gândurile mele…
Pe alei printre castani
A înflorit ca nişte ani
Şi în zbor de flutur visul…
Mi-a vestit că-i paradisul!
——————————-
Camelia CRISTEA
București
17 martie 2018
ULTIMUL ŢIPĂT
îmi era frică
îngrozitor de frică
durerea îmi izbea fruntea obosită
şi am ţipat
într-o noapte
în tăcerea cuvintelor nerostite
nimeni nu a auzit
pereţii vieţii au crăpat
vântul urla prin unghere
dincolo, oraşul era liniştit
nimeni nu a auzit nimic
sau nu au vrut să audă ultimul țipăt
privirea s-a stins între stele
într-o dimineaţă
o ultimă dimineaţă
în parcul însângerat
m-am aşezat pe o piatră
în jur alte pietre
Read More »
Parabola “talanților” ne spune că un “om bogat” a plecat în locuri depărtate și înainte de a pleca a împărțit slujitorilor săi din bunuri (talanți) în dorința de a le vedea înmulțite la întoarcere. Unuia i-a dat zece, altuia cinci, altuia unul singur. La întoarcerea “omului bogat”, cel care primise zece “talanți” a adus alți zece, câștigați prin truda lui, și tot așa ceilalți au adus un câștig stăpânului lor. Dar cel cu un singur “talant” a adus înapoi talantul spunând ca s-a temut să îl folosească. Mâniat, stăpânul, a luat talantul și la dat celuia care avusese din început zece, iar pe sluga leneșă a aruncat-o în “întunericul cel mai din afară”. Este o parabola foarte amenințătoare și care necesită explicații.
Există în fiecare dintre noi o anume tentație, până la un punct firească și direct emoționantă, de a ne da “importanță”. Atunci când această tendință rămâne în limitele bunului simț și modestiei, ea este de folos căci, arată căutare și trudă în a ne află și împlini rostul pentru care am fost aduși și lăsați în ființă. Dar, de multe ori, această înclinație de care vorbeam este exagerată, prilej de a cădea în trufie și încă mai adesea, în ridicol. (Mai ales acest lucru se întâmplă bărbaților bătrâni care, de multe ori, ajung să exaspereze cu exemple, în care rolul de frunte îl au chiar ei, și sfaturi trufașe și lipsite de interes, depășite. Femeile, datorită faptului că sunt mai smerite și că întotdeauna sunt devotate copiilor, sunt mai ferite de această primejdie căci, iubindu-și copiii, acceptă senin prezentul și nu insistă asupra “importanței” experiențelor trecute).
Read More »
FIOR DE PRIMĂVARĂ
Copilărie,
zbucium și neliniște,
revino în sufletul meu
și mângâie-mă!
Azvârle peste pădurile mele
zâmbet alb de primăvară,
prinde-mă-n legănarea ta
să mai pot rămane,
măcar o clipă,
aproape de rădăcini,
aproape de cer…
O ploaie de primăvară
cade fior peste mine
și-mi simt fața scăldată
de lacrimile ploii
arzând…
————————–
Lavinia BUD
Timișoara
17 martie 2018
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip
