20 Mar
2018

Viorel BĂETU: Căpitanul, vaporul și …românii!

Suntem pe un vapor mare, cu pavilion aparținând statului Bahamas și care se învârte în jurul Pământului. Acum locuim aici… la bord, de două luni și mai avem încă două luni  până ajungem la punctul de unde am pornit, adică portul Amsterdam, unde vom reveni definitiv pe scoarța tare și terestră.

Între timp am văzut Lisabona, ne-am clătinat zdravăn de tot în golful Biscaia, unde marea e de obicei  înfoiată, am fost la Madeira insula primăverii veșnice,  am traversat oceanul Atlantic până am dat de Barbados în Caraibe, unde se spune că e plin de pești zburători!? …dar noi n-am văzut nici unul!!! Așa că ne-am încercat norocul în insula Grenada, adică în arhipelagul Antilelelor Mici unde găsești un rom foarte bun, dar pești zburători ioc.

Apoi am luat-o spre canalul Panama și în drum ne-am oprit puțin la Cartagena, faimosul oraș care ocupă un loc de frunte în orice film sau poveste cu și despre „Pirații din Caraibe”. Celebrul Francis Drake, fost un corsar, navigator, neguțător de sclavi și om politic englez din era elisabetană, a cucerit și jefuit orașul în 1585 și ca el încă câțiva francezi ca Jean-Bernard Louis de Saint-Jean, Baron de Pointis, și Jean Baptiste du Casse, așa că locuitorii s-au săturat de atâția pirați adevărați și au construit un zid de apărare, lung de unsprezece kilometri cu bastioane și bastionașe, care este și astăzi mândria orașului. După zid se află  o bijuterie de orășel colonial, cu nenumarate palate în stil andaluz cu o catedrală care adăpostește un muzeu al faimoasei inchiziții spaniole și cartierul Getsemani al micilor meșteșugari. Poate ar trebui amintit, că orașul după ce a trecut de la spanioli, un pic la englezi, apoi un pic la francezi, a redevenit spaniol, ca într-un târziu, în 1822 să se rupă de Europa și să se intregreze în America de Sud unde de altfel e localizat, fiind acum pe teritoriul statului Columbia.

Trecerea din Oceanul Atlantic în Oceanul Pacific prin Canalul Panama, este un eveniment care trebuie trăit „live” ca să-l poți înțelege cu adevărat. Este un număr de precizie absolută, iar pe puntea de comandă exterioară a vasului, „ai noștri ca brazii”,  cei doi ofițeri de navigație, Cătălin trei trese, Victor două trese și cadetul Daniel care, împreună cu ceilalți ofițeri au condus vasul prin canalul îngust,de la o ecluză, la a doua ecluză și la următoarea ecluză până am ajuns în Oceanul Pacific. Acum urmează nouă zile pe mare până vom ajunge la Nuku Hiva în arhipelagul insulelor Marchize iar apoi în Tahiti, Morreea și Bora Bora.

Read More »

20 Mar
2018

Irina Lucia MIHALCA: Ieșirea din labirint/Comentariu Gheorghe Apetroae

Ieşirea din labirint

 

Ard clipe la temelia templelor,

urnind lespedea simţi

vaierul lanţurilor.

 

Mai departe de soare,

insula virgină

apărută din mare

( cu fiori pătrunzi în ea ).

 

Am sărutat vântul, crezând că-s ochii tăi!
Un mesager nevăzut,

vântul călător mi-a dăruit sărutul.
Parfum suav, mister printre stele,

doar buzele tale în vise!
Misterul învăluie

visele tale,

o lume unde puţini au acces.

 

Read More »

20 Mar
2018

Nicolae BĂLȚESCU: Poesis

                                                          Motto:

Omul fără Dumnezeu este Nimeni,

vine din Nicăieri și pleacă În nu știe unde

 

 

Nu puteam să învăţ a trăi…

 

Nu puteam să învăţ a trăi pământeşte vreodată

În şirul de existenţe, pe atâtea cărări zbuciumate,

Pe atâtea meridiane, pentru a-mi putea găsi

Menirea.

 

Încercam să învăţ diverse roluri pe scenele

Cunoaşterii şi ale ispitei, ca apoi să-mi spăl

Chipul de lacrimi amare al destinului ce-l năşteam

Neîndurător.

 

De fiecare dată apăreai în calea-mi tu, Femeie!

Trezind un dor fierbinte, aruncam privirea spre Cer

Năpădit de reverii, ca din nou să cad în capcana-ţi plină

De farmec.

 

Vestigii ce dor, răni neînchise mi-au lăsat destinele Nilului,

Piramidelor, Atlantidei şi Troiei, deşertul Saharei în chinuri

Cumplite de faceri: doar de tine râvnit m-am lăsat,

O, Femeie!

 

În deznădejdi, mă chinuiau Văile Plângerii, regate

Întregi de victorii lăsasem în gloria altora.

Zornăitul de arme, blestemul şopteau: A ucide nu este

Un act de bărbăţie.

 

Pace visam, armonii, echilibru în Galactici şi pe Pământ,

Să recapăt respectul de sine, respectul pierdut de Bărbat.

Privirea, dorul îndrept să-l obţin de la tine, Femeie

A Neamului Nou!

 

 

Odă

 

Din Netimp căzui veșnic fraged, înfășurat

În mantii eterne, strălucitoare. De neînțeles,

Din slăbiciune, oare, mă copleși neîndurător

Și amnezic pământescul?

 

De mai multe ori, teluric, mă mișcam între

Spațiu și timp. De fiecare dată, această

Cvadridimensiune insista să mă-mpace

Cu gândul morții…

 

Desfătarea Morții, necruțătoare, traversa,

Bântuia toate existențele epocilor și erelor:

O charismă demonică înlănțuia identitatea

De pământesc…

 

Din început pământescul îmi lumina poteci.

Suferința îmi răsări în cale: regate de victorii

Lumești, scăldate în lacrimi, sânge, slavă, jalnic

Și cumplit, m-ardeau de viu…

 

Ajută-mă, Doamne, s-alung nepăsarea crudă de Înalt,

Să trezesc Eul din mine ,,A fi”! Pe mine, mie redă-mă,

Să mă regăsesc bucuros în orice clipă, să nu pot învăța

A muri pământește vreodată…

 

 

Să mă ierți, Primăvară…

 

Primăvară, te rog să mă ierți…

O Lume străină, grăbită

Nu te-a văzut înflorind…

Capul aplec și te las să mă cerți.

Păreri de rău în valuri mă cuprind.

Iartă-mă, o Lume aleargă

În Nicăieri, de Materii orbită…

 

Te rog, să mă ierți, astăzi plâng.

Primăvară cu sufletul plin de viori,

Cărările tale pururi nasc Univers

Cu poteci-curcubeie în culori

Și-ar pluti orișicine pe unde de vers!

Dar, oarbă, o Lume te calcă nătâng

În picioare. Te rog să mă ierți, Primăvară…

 

Primăvară, te rog, să mă ierți.

O lume de pământeni, în credință săracă,

Uitării lăsă iubirea dintâi

Și-n deșarte închipuiri, posacă,

Își acceptă culorile ei…

Este trist, pământenii nu te mai vor

Primăvară în sfinte culori…

————————————

Nicolae BĂLȚESCU

 Chișinău

20 martie 2018

20 Mar
2018

Giovanni PAPINI (1881 – 1956) în vizită la Lenin, Moscova, 3 iulie, 1923

„Am cheltuit douăzeci mii de dolari ca să-l văd pe omul acesta şi, într-adevăr, am impresia că nu i-am aruncat pe fereastră”.(Giovani Papini, 1881-1956)

Moscova, 3 iulie, 1923. M-am trudit aproape o lună, dar, în sfârşit, am reuşit. Venisem în Rusia numai ca să cunosc pe acest om şi nu voiam să plec fără să-l fi auzit vorbind. Mi se părea că e unul din cei trei sau patru oameni în viaţă, care merită să fie ascultaţi. Ca să ajung până la el, am cheltuit aproape douăzeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacşişuri soldaţilor roşii, daruri orfelinatelor – dar nu regret. Mi se spusese că Vladimir Ilici era bolnav, obosit şi că nu putea să primească pe nimeni, în afară de intimii săi. Nu mai locuia la Moscova, ci într-un sat din apropiere, într-o veche locuinţă boierească, cu obişnuitul peristil de coloane albe la intrare. Vineri seara, ultimele dificultăţi au fost înlăturate şi telefonul m-a inştiinţat că eram aşteptat duminică. I se spusese lui Lenin că fondurile mele ar putea să ajute începuturile anevoioase ale Nep-ului şi acesta consimţise să mă vadă. Am fost primit de soţia sa, o femeie grasă şi tăcută, care m-a privit aşa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intră în salonul lor. Pe Lenin l-am găsit pe un mic balcon, sezând la o masă mare, acoperită cu foi vaste de desen. Mi-a făcut impresia unui condamnat, căruia i se permite, în ultimele ore pe care le mai are de trăit, să-şi piardă timpul în pace, cu fleacuri. Capul său foarte cunoscut, de tip mongoloid, părea tăiat din brânză veche şi uscată: ţeapăn şi totuşi molatic. Între buzele lui respingătoare se vedeau două rânduri sinistre de dinţi, ca ai unui cap de mort. Craniul său, lung şi gol, făcea impresia unei urne barbare, tăiată din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni şi inchizitori de pasăre de pradă stăteau pitulaţi îndărătul pleoapelor însângerate. Mâinile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea că fuseseră groase şi puternice, mâini de mujic, dar în aspectul lor descarnat anunţau apropierea morţii. Nu voi uita niciodată urechile lui de fildeş lustruit, întinse în afară ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, înainte de liniştea cea mare…
20 Mar
2018

Ioan MICLĂU-GEPIANUL: Doamne, alt păcat ne-ndeamnă!

Doamne, alt păcat ne-ndeamnă!

 

Nu știu când au mai fost vremuri

De-așa crâncenă-ntristare,

De-așa doruri și grăbire,

Ce observi la fiecare!

 

Nici odihnă n-au, să vadă

Versul nostru pus pe rug,

Oameni mari cu bună carte,

Parcă din adins produc

O apatică lansare,

Motivând cum versul clasic,

Azi valoare nu mai are!

Read More »

19 Mar
2018

Radu BOTIȘ: Mănunchi de miresme cu drag dăruite

După ce Proniatorul Dumnezeu a ajuns către finalul creației, înainte de a se odihni (cum spune Sfânta Scriptură) și-a desavârșit măreața operă prin om, coroana tuturor creaturilor.Trebuia aceasta pentru ca cineva înzestrat cu rațiune și sentiment să se bucure de toate minunățiile înconjurătoare. Marcă planul Marelui Creator!

Omul, în care Acesta a investit suflet și prețuire neîncetată, omul pentru care Iisus Hristos acceptă să coboare din slava cerească ,,luând chip de rob” tocmai pentru ca ,,iertarea pentru neascultare” să redea scopul primordial pentru care a fost creat: preamărirea lui Dumnezeu. Iubirea și aspectul de jertfă a demonstrat grija permanentă a Celui care, pe lemnul crucii, deși cuprins de durere a avut tăria să spună:,,Iartă-I,Doamne, că nu știu ce fac”. Iertarea Lui implică iertare și din partea noastră față de cei din jur, iubirea lui implică și iubire necondiționată și pentru noi, față de noi și față de cei de lângă noi.

Cât de frumoase pot fi coordonatele vieții ghidate după cele trei virtuți teologice: Credința, Nădejdea și Iubirea. Nu întâmplător spun adesea că omul creștin este omul etalon atât pentru Biserică dar și pentru societate, în ansamblul ei.
Avem posibilitatea să ne recunoaștem și să ne prețuim Creatorul în multiple moduri urmându-I sfatul spre propria noastră mântuire.
Frumusețea cuvântului izvorât dintr-o inimă nobilă o face pe doamna Elena Armenescu, nu întâmplător, să spună în versurile:
”Ajută-i Doamne să se cureţe de păcatele lor grele
Întăreşte-le cugetul, dă-le din nou voinţă şi putere/ Adă-ţi aminte Dumnezeule!Aspru nu ne judeca/Îndreaptă-ne căile, ocrotește-ne! măreşte Oastea Ta!” ca noi, fiecare, asemenea unei rugi către înalturi, prin sincere căințe,avem nevoie să ne reîntâlnim Tatăl ocrotitor, cugetând la sfatul psalmistului atent diortosit:

Nu vorbe goale
Ci palate de fapte
Clădeşte frate!
(Cale)
Minipoemele și aforismele cuprinse în cartea de față purtând titlul ,,Miresme Albe”, parcurgându-le:

Hrisov de leagăn
Al neliniştii mele
Eternitatea.
(Meditație)
aflăm despre multe altele ca: destin, evadare, inocență ori taină, puritate, remediu…iar pentru fiecare:
Înfrigurată
Mâna caută Semnul
Dragostei Tale!

Fără sorți de a greși putem afirma că Elena Armenescu prin ceea ce face poate fi inclusă în rândul poeților de inspirație creștină și nu întâmplător jurământul lui Hippocrate, pentru apărarea vieții, dublat de sensibilitatea unei trăiri căreia îi închină frumusețea cuvântului, o reprezintă.

Read More »

19 Mar
2018

Harry ROSS: Gânduri rebele (50)

  • Omenia nu se potriveşte cu josnicia.

  • De un om rău nu te scapă nici Dumnezeu.
  • Împreună nu înseamnă nimic… dacă nu are ceva ce aduce a click.
  • Somităţile par a fi din altă lume, titlurile cântăresc mai mult decât un nume.
  • Solitudinea se dovedeşte benefică după o lungă căsnicie anemică.
  • Fiecare vrea să fie om, dar îi lipseşte un etalon.
  • Omul nu l-a imitat pe primul creator, dar tot ce a creat a fost pe placul tuturor.
  • Nu putem reproşa nimănui nimic. În fiecare zi ne îngropăm câte un pic
  • În ciuda tehnicii digitale avansate, omul rămâne piesa de verticalitate.
  • Durerile acoperă tot Pământul, ce păcat că nu le ia vântul.
  • Omul e propriul lui administrator, dar bilanţul său te  scoate mereu dator.
  • Read More »
Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii