Vasilica Grigoraş în dialog cu Ioan Nicolae Mușat
Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR – 2017
09 ianuarie 2018
Vasilica Grigoraş: Ioan Nicolae Muşat, ne-am cunoscut de foarte puţin timp, doar online. Accesând surse de informare electronice, am aflat câteva date, despre viaţa şi activitatea ta, care mi-au stârnit interesul să te cunosc mai bine, şi cred, că şi cititorii doresc acest lucru. Ai avut amabilitatea de a-mi trimite câteva numere din revista „Orizonturile Bucuriei” şi două cărți ale tale: „Catedra Sfântului Mare Mucenic Sava”, Buzău, Alpha MDN, 2015 şi „Paştile Tău, Doamne!”, poezii, Buzău, Teocora, 2016. Mă simt binecuvântată pentru acest dar minunat şi-ți mulţumesc din suflet. Deoarece ştiu că poţi cunoaşte un om, dacă nu în totalitate, măcar parţial prin scrierile sale, şi mai cred că din tot ceea ce citim, aflăm, descoperim, învăţăm câte ceva. În momentul în care am primit cărţile, m-am rugat să mă lumineze bunul Dumnezeu să le citesc, să înţeleg esenţa şi să scriu ceva despre ele. Volumele şi publicaţiile periodice primite se bucură de grafică de excepţie, expresivă şi atrăgătoare. Am deschis prima carte, începând să citesc materialele introductive, semnate de nume sonore ale intelectualităţii literare şi spirituale ale Buzăului, dar şi din întreaga ţară. Constat foarte repede că nu e suficient acest lucru, apoi am luat un creion şi o hârtie, luând notiţe. Pe măsură ce înaintam în lectură pot afirma, fără teama de a greşi, că descopeream „diamante”, bine şlefuite, şi mă refer atât la conţinutul cărţii, dar şi la autor, clădit la „sfânta şcoală a Domnului”. Consider că ar fi o impietate să reproduc eu câteva informaţii despre tine şi volumele de autor, te voi ruga să vorbești și despre ele. Ești directorul fondator al revistei Orizonturile Bucurei, ești președintele fondator al Asociației pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR, ai lansat o salutară şi lăudabilă iniţiativa a publicării unei antologii sub egida ASCIOR, confirmare a ceea ce spun fiind receptivitatea unui număr însemnat de poeţi şi scriitori români, trăitori în România sau în ţări adoptive. de aceea, te rog, să ne spui: Cine ești domnule Ioan Nicolae Muşat? Aş vrea să precizezi obârşia, formarea profesională, pasiuni, … tot ceea ce crezi că te reprezintă.
Ioan Nicolae Muşat: Bună ziua distinsă Vasilica Grigoraș! Îți mulțumesc mult pentru prietenia acordată în mediul virtual, pentru aderarea la ASCIOR și pentru publicare în prima antologie a asociației ASCIOR: Antologia pentru Civilizația Creștină, ASCIOR 2017, dar și pentru acest interviu, care, sperăm, va lămuri câteva aspecte privind Civilizația Creștină, Asociația pentru Civilizația Ortodoxă ASCIOR, antologiile ASCIOR. Trăim într-o lume a morții, a confuziilor, a înșelăciunii, a distrugerii și vrem să ieșim din această capcană ce ne-am întins-o singuri și nu știm, nu putem căci nu vrem să folosim împotriva hidrei propriul ei venin. Și, în pofida faptului că lumea merge foarte accelerat spre Cataclismul Energetic Global, oamenii nu au timp pentru viața lor și a copiilor și nepoților lor. Vor să înțeleagă aceste lucruri grele repede, în două-trei pagini, fără cultura necesară, fără discernământul necesar, fără efortul și strădania necesare cunoașterii a ceea ce este și ce-ar trebui să fie. Cu speranța că acest lung interviu nu va fi zadarnic, să purcedem la lucru.
Probabil că omul nu se poate vedea cu discernământ pe sine însuși și nici nu este cunoscut pe deplin în timpul vieții sale. Abia după zeci sau sute de ani de la trecerea sa la cele veșnice se alege cine a fost acel om pe pământ. Omul este subiectiv în ce-l privește, societatea este confuză, foarte confuză acum și în a se cunoaște și în a-și cunoaște Calea dar și în a-și cunoaște cetățenii. Deci, trebuie să ajutăm societatea să se cunoască și, cunoscându-se, să se înțeleagă și, înțelegându-se, să se definească, să-și cunoască și să-și definească proprii cetățeni, iar aceștia, prin și cu ajutorul unei societăți clare, curate și responsabile să se înțeleagă și să se rostuiască pe ei înșiși….
V.G.: Nu așa, cu siguranță este mult prea vag și alambicat pentru cititorii noștri, mult mai concret, cine ești, ce vrei, ce crezi că poți să faci Ioan Nicolae Mușat?
I.N.M.: M-am născut în Fefelei, un mic sat pe atunci, acum înglobat în orașul Mizil, la doar câteva case de locul nașterii academicianului Grigore Tocilescu, un mare istoric, epigrafist, folclorist și arheolog care, probabil, a vrut să continue în alt fel cercetările privind importanța mondială a Daciei… Am fost botezat la biserica Sfânta Treime din Fefelei, am urmat cursurile primare și gimnaziale la Şcoala nr. 2 din apropierea Fefeleiului, am făcut apoi Liceul industrial pentru Construcții de Mașini, nr. 1, București și am absolvit Facultatea de Automatică a IPB, București în 1983 cu nota 9 pentru lucrarea de licență: „Automat programabil pentru Linia de turnare în forme vidate”. Apoi, după o primă întreprindere am ajuns la Buzău, la IEELIF (pe atunci), întreprindere județeană de irigații unde am avut mai multe inovații nebrevetate dar care au ajutat producția.
V.G.: Deci, ești un om de profesie strict tehnică, liceu tehnic, facultate tehnică, orientare strict tehnică, inginer cu preocupări de inginerie… Cum se explică aceste cărți de factură teologică, filozofică, politică, socială, lirică: „Catedra Sf. Mare Mucenic Sava” și „Paștile Tău, Doamne!”, care sunt probabil rădăcinile viitoarelor inițiative, revista Orizonturile Bucuriei și asociației ASCIOR?
I.N.M.: Prin milostivirea Domnului și prin dragostea oamenilor am fost binecuvântat cu mai multe seturi de aripi pe care, din păcatele și nevrednicia mea, le-am folosit rău mult prea adesea… Preocupările naive de toate felurile, teologice, psihologice, filosofice, ba chiar lirice, au început probabil pe la 12-13 ani din pricina unor mari probleme de adaptare… Am avut mare binecuvântare cu înțelepciunea tatălui meu, Ioan, cu blândețea și afecțiunea mamei, Lucia, cu minunații bunici Ștefan și Ana, cu sprijinul surioarei mele mai mari, Georgeta, cu minunata învățătoare și apoi profesoară și dirigintă Elena Rădulescu, cu înțeleptul, omenosul și sfătosul profesor de matematică din gimnaziu, Gheorghe Negoiță (care acum este membru fondator la ASCIOR), cu acel unic și plin de har Părintele Alexandrescu Pompiliu, parohul care m-a botezat și cununat și cu mulți alții cărora le mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul ce mi l-au dat, salvându-mă de mine, de modul eronat prin care vedeam din început lumea. Apoi, când făceam inovațiile la serviciu, strict necesare creșterii productivității muncii, lucrul pe șantier în zona Oreavu lângă Râmnicu Sărat, s-a născut ideea Roboților Energetici, idee la care am lucrat ani și pe care trebuia s-o expun (cu succes) la Institutul de la Brașov care se ocupa cu promovarea energiei neconvenționale. Ca să convingi specialiști de prim rang privind avantajele Roboților Energetici trebuia să ai o strategie bine fondată căci „adevărul necunoscut (unul)” venea în mediul „adevărurilor acceptate” (majorități și minorități) și trebuia să răstoarne prejudecăți… Așa s-a născut înainte de 1989 tema științifică ERGOGETICA sub forma „Conducerea informațională a sistemelor sociale”. Problemele grave din familie, moartea tatălui meu datorită unui accident de muncă, cutremurătoarea cădere a comunismului și neputințele științei de a rezolva problema adevărului, toate m-au aruncat într-o depresie acută datorată unei crize de identitate…
Salvatorul trimis de Bunul Dumnezeu, Părintele Prof. Dr. Mihail Milea, Duhovnicul Buzăului mi-a zis: La Dumnezeu sunt toate răspunsurile! Sunt sigur că a vorbit de la Dumnezeu căci prin puterea pe care mi-a dăruit-o, după acest moment, studiul Sfintei Scripturi și Sfinților Părinți a avut cu totul altă putere! Apoi alte mari încercări m-au păscut: accident, infirmitate, ba mai mult cam 10-11 luni lucrat la opaiț căci, printr-un concurs de împrejurări, unde locuiam, la mai mulți locatari ne-a tăiat curentul electric (firma de unde ne alimentam). Dar, din mare mila Sa, a trimis Dumnezeu doi îngeri cu chip de om, Distinsa Doamnă asistent Man Maria și distinsul, grabnic ajutător, profesor Vlădescu Alexandru, prin mijlocirea cărora, o organizație de binefaceri olandeză „Să-i îmbrăcăm pe cei goi” condusă de Domnul Nicolas și mama sa, mi-au dat și lumină și casă și masă, și, ce-i mai important, o cameră pentru ERGOGETICA, lucru care chiar m-a uimit grozav… Dumnezeu să le dea multă sănătate, bucurie și darul cel mare, mântuirea, căci m-au ajutat și să trăiesc dar și să-i pot ajuta pe alții să trăiască! Astfel de prin 92-93 ERGOGETICA, această nouă știință privind comuniunea umană s-a ridicat de la „Conducerea informațională a sistemelor sociale” la „Conducerea informațională pe principii creștine a comuniunilor”, un salt am spune de la căruță la nave cosmice, un salt prin care știința, devenind conștient și benefic slujitoare a dreptei credințe, își depășește condiția telurică integrându-se condiției transcedentale umane, știința devenind din „șarpele care otrăvește seducând omul” în „șarpele cu cap de câine”, ajutător al dreptei credințe, conform prorocirii zalmoxiene: Cap științei voastre puneți dreapta credință, prorocire făcută prin stindardul pelasg, devenit apoi steagul dacic!
V.G.: Stai că nu înțeleg ce vrei să spui! Se pare că este o regretabilă confuzie! Nu amestecăm știința cu credința, sunt ontologic distincte din toate punctele de vedere, ca sfere de interes, domeniu de activitate, metode, perspective, tot… Lămurește mai pe îndelete ce vrei să spui atât cu această problemă a amestecului științei în credință, lucru cu totul neverosimil, cât și ce este sau, ce ar trebui să fie, ERGOGETICA.
I.N.M.: Nu este o confuzie, așa cum omul în carne și oase se transformă în omul născut din apă și duh, tot astfel, știința, din putere telurică rătăcitoare și seducătoare a omului, prin schimbarea firii oamenilor și slujirea lor, devine ajutătoare omului întru ridicarea în dreaptă credință.
