Cuvânt și iubire

Ambiţia iernii

timpul

cu ochi de gheaţă

defilează printre iţele

încâlcite

în ghemul universului

suflul iernii

prinde contur

neaşteptat

şi-n răscroiala vântului

îşi pecetluieşte

ambiţia mincinoasă

de rămas bun

tulburător şi dureros

este nodul

dintre anotimpuri

florile mă ning

c-o privire dulce-amară

mugurii inerţi

stalactite ale sufletului

mijesc în versuri albe

zâmbesc

în plânsul adânc

şi sper că este

doar o adiere

răsfăţată în amurg

care se rostogoleşte

fremătător şi sigur

spre renaşterea naturii

şi înnoirea omului.

———————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

24 martie 2018

Ziua cucului

Ziua-i de Blagoveștenii, cucul, limba și-o dezleagă

Prin zăvoaie desfrunzite, numele-și strigă degrabă.

Dar și eu îngândurată îl întreb cu glas șoptit

-Cucule să-mi spui, tu mie, câți ani, mai am de trăit?

Că dădui apă și sare, la îngeri, mâncai  și pește

Nici nu m-am sfădii* cu nime’, tu cuc, mă blagoslovește.

Veselă să fiu tot anul, să am pace, bucurie.

Vreme faină de-o fi azi, așa și la Paști să fie!

Nu uit să merg cu securea să o vadă prunii, merii

Mă încord* la ei în glumă, să rodească via, perii!

Îi curăț de uscături și musai, în foc să ardă

Se purific-orizontul, pier omizile-n livadă.

Ciripind, se-ntorc în sat, în stol mare, rândunele

Aducând o veste bună, dragă și inimii mele:

Ziua o fi tot mai lungă, întunericu’ doboară

De-acum pot ca să mă jur, zău de nu: – Îi Primăvară!

Sfădii – certai;  încord – răstesc;

Bunavestire – 25 martie

Cântă cucu’ la fețâie

-în grai-

Cântă cucu’ la fețâie* pă Poduri șî la Prislop

Creapă muguru” la salcă, la cireș da’ șî la plop

La doșcină* pă la umbră încă nu s-o gișgețat

Colțu’ ierbii înverzășce, primăvară-i deja-n sat!

Pă Ogreze un băciuț sapă greșuri* pă su’ meri

Pă holda ce îi arată, cu plugu’, abgia ge ieri.

Ș-api samănă cu mâna, samânța ge-ovăz gin sac

Trăierat la moașa-n șură, ge negină șî ge mac.

Pă l-amniaz’ cu sapa-n space vine șî nanuța-n grabă

Cu prânzu’ cald în tașcuță* ș-adălmașu’ în uiagă*!

Sparge bruși pă arătură cu mucea săpii su’ hat

Ge săpoi să pringe leciu”*, p-inge-o rămas negrăpat.

O ierugă* nu afundă împărce-n postata-n două,

Apa să nu îmbălțască, ge-n vară mult o să plouă.

Împlântă ș-o ciuhă-n cale cu o mână ge păiușă

Sî să vadă ge geparte, p-aci nu-i mai cărărușă!

Cucu’ cântă la fețâie pă crenguță ge alun

Faină-i viața pă la sace, n-am cuvince să vă spun!

Fețâie – în fața soarelui; doșcină – loc la miazănoapte; greșuri – brazdă neîntoarsă; tașcuță – coș  mic  împletit din pănușe de porumb; adălmașu” în uiagă – recompensă, răchie în sticlă; leci – pământ lutos; ierugă – șănțuleț.

————————-

Cornelia NEAGA

24 martie 2018

 ODĂ  ȚĂRANULUI  ROMÂN

                            (Versiune nouă)

Scump spic de grâu,

Învie- cu Sfânta Înviere,

Scântee spre cer,

Imensa ta putere!

Icoana din boabă,

Chipul Maicei Sfinte

Ne aduce hrană,

De suflet, de minte!

Țăran, înger-bun,

Palma ta cea arsă,

De soare, de ger,

De sudoare ștearsă,

Vreau să ți-o sărut!

Ești a lumii minte,

Ești sfântul pe Cruce,

Ești bunul Părinte!

O odă îți scriu,

Spre înveșnicire

Țăranule Român:

Ești Odă de Iubire,

Ai braț de mântuire,

Din Ceruri Sfântul cere,

Învie – cu Sfânta Înviere!

————————————–

Ioan MICLĂU-GEPIANUL

Australia

22 martie 2018

„Viața trebuie înțeleasă numai privind înapoi, dar trebuie privită trăind înainte. A suferi înseamnă a avea un secret comun cu Dumnezeu. A îndrăzni înseamnă a-ți pierde, pe moment, siguranța. A nu îndrăzni înseamnă a te pierde definitiv pe tine însuți.”

 – Sören Kierkegaard

   Se împlinesc în curând 200 de ani de la nașterea filozofului, scriitorului și teologului danez Sören Aabye Kierkegaard, cel care a folosit prima oară termenul „existențial”. „Existența înseamnă că ai libertatea să alegi cine ești, înseamnă să trăiești din plin”, spunea Kierkegaard. Considerat drept o „natură stranie și complexă”, gânditor incomod, controversat și greu de clasificat dar nicidecum ignorat, despre Kierkegaard s-a mai spus că „a asemănat geniul cu vijelia care se ridică din direcția contrară vântului”.

   S-a născut la Copenhaga, în data de 5 mai 1813 și a decedat la 11 noiembrie 1855. A studiat teologia și filozofia la universitatea din Copenhaga, studii pe care le-a prelungit destul de mult, profund nemulțumit fiind de deșertăciunea existenței sale și de incapacitatea de a-și găsi sensul vieții. Tânăr fiind, își exprima iritarea față de modul de studiu care se rezuma la o cunoaștere/înțelegere pur teoretică: „la ce mi-ar folosi să am în față adevărul gol-goluț, dacă mi-e indiferentă semnificația lui pentru ființa mea?”. A debutat cu eseul „Din hârtiile unuia încă viu” (1838), o critică la adresa lui Hans Christian Andersen, scriitor și poet danez, celebru pentru basmele sale. Cartea care i-a conferit celebritate a fost „Sau-sau” (1843). Au urmat aproape 40 de volume cu subiecte variind între filozofie, psihologie, literatură și religie.

   Jurnalele ținute de el au luminat „străfundurile labirintice” ale ființei sale, confirmând legătura dintre operă și viață. A avut o influență hotărâtoare asupra teologiei și filozofiei moderne, în special asupra filozofiei existențiale, cu toate că opera sa s-a bucurat de o recunoaștere târzie.  Să ne amintim că filozoful și matematicianul René Descartes (1596-1650) definise mai înainte punctul de început al existenței, prin conceptul filozofic „Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum” (Mă-ndoiesc, deci cuget; cuget, deci exist)”.

   După obținerea licenței în Teologie Kierkegaard a plecat la Berlin cu intenția de a audia un ciclu de conferințe ținute de Schelling, un filosof german care, în tinerețea sa, colaborase îndeaproape cu Hegel. La început, Kierkegaard a fost impresionat favorabil de ceea ce auzea, fiind de acord cu argumentația lui Schelling, dar mai târziu și-a manifestat opoziția față de ideile acestuia: „Schelling bate câmpii într-un mod intolerabil”, exprimase la un moment dat. A urmat acea perioadă prolifică a vieții sale, lucrarea „Sau-sau” fiind prima carte cu teme filozofice, literare și psihologice cu care și-a început ascensiunea.

   Să amintim o întâmplare din perioada tinereții când, în urma unui atac virulent asupra unei persoane  din timpul studenției a cărei lipsă de moralitate îi era cunoscută și care avea pretenția de a ocupa o catedră universitară, s-a trezit cu o ripostă dureroasă. Cel atacat împreună cu editorul revistei la care scriau amândoi, au publicat articole și caricaturi care l-au rănit, necruțându-i înfățișarea fizică și nici obiceiurile. Umilit public, Kierkegaard scria în jurnalul său: „Până și băiatul măcelarului se crede aproape îndreptățit să mă insulte urmând îndemnul celor de la „Corsarul” – (numele revistei). Dovadă de sinceritate și fină ironie – totodată.

   Read More »

,,A fi lucid înseamnă a-ţi da seama perfect de limitele şi neputinţele tale.

Luciditatea e o categorie dizolbantă.

Însă la Dumnezeu n-ai acces prin luciditate, că Dumnezeu trebuie primit, nu înţeles.”

Petre Ţuţea

       O veni să fie şi răscrucea ce pare a indica unul din vârfurile unui triunghi, a unui „trei”. Ce va fi oare acea răscruce, acel vârf de triunghi? Adevărul? Sau o „îmbiere” amăgitoare desigur a „urâtului”?

       Destin delimitat de tragismul unei nedreptăţi la dimensiuni naţionale, asumate şi personal (cu o exemplară nobleţe de sorginte creştină), Mircea Vulcănescu a devenit un simbol moral indiscutabil, mult mai cunoscut decât gânditorul, pe care unii îl consideră, alături de „reprezentanţii de frunte” ai „tinerei generaţii” interbelice: Constantin Noica, Mircea Eliade, Dan Botta, Paul Sterian”113, o personalitate formată „la şcoala lui Dimitrie Gusti şi la cea a lui Nae Ionescu”114.

       Ne permitem de la început apreciereea că o astfel de încadrare porneşte de la aspectul exterior al gândirii filosofului. În fapt, sedimentele unui sistem pe care doar vrăjmăşiile şi vicisitudinile epocii în care a trăit Mircea Vulcănescu nu l-au lăsat să se edifice.

       Conferinţe, articole adunate în câte o broşură sub presiunea grabei editorului, fişe sau schiţe pentru o operă ce n-a fost să fie: toate acestea,desigur,seamănă cu… ceea ce ne-a rămas de la Nae Ionescu, ba chiar şi de la Nichifor Crainic sau Constantin Rădulescu-Motru, însă la o examinare mai atentă se dovedesc a fi net diferite… altfel.

      Că este aşa, ne-o dovedesc cu prisosinţă textele sale, aşa cum apar ele, în cele trei volume apărute sub îngrijirea lui Marin Diaconu şi a lui Zaharia Balica115, însemănate fişelor pregătitoare ale unei conferinţe, curs sau articol, uneori acestea din urmă mult mai… substanţiale în ceea ce priveşte gândirea filosofului, afirmat ca personalitate reprezentativă într-un mod aparte, încă de la vârste fragede116. Poate că în acest context ar trebui să ne oprim asupra tezei sale de licenţă, „Individ şi societate în sociologia contemporană”, teză care justifică apropierea ulterioară a filosofului de Gusti, cum se va vedea, şi de cercul lui Jacques Maritain, despre care acelaşi autor al prefaţei volumelor amintite scrie că „îl va influenţa în unele din scrierile sale”117.

       Cu tot respectul cuvenit, ne permitem afirmaţia că amprenta personalismului este cu mult mai amplă decât lasă M.Diaconu a se înţelege prin afirmaţia respectivă. Mai mult, ar fi interesant de făcut o paralelă între cei doi gânditori, cărora le găsim multe preocupări comune, chiar dacă ele au soluţii diferite, şi m-aş referi aici la perioada americană a lui Maritain, dar şi la cea în care Vulcănescu a activat în diverse funcţii administrative. Regăsim şi la unul, şi la celelălalt, probleme cu care s-a confruntat întreaga societate în perioada premergătoare celui de-al doilea război mondial şi chiar în timpul acestuia, dar şi aceeaşi raportare la credinţă, trăită, asimilată ca mod de a fi, ca soluţie pentru înţelegerea întregii game de elemente ale existenţei.

       Considerăm justă periodizarea pe care M.Diaconu o face în legătură cu activitatea lui Vulcănescu, începând cu „noile împrejurări ale anilor ’20, când idealul naţional fusesese realizat şi reformele social-economice considerate încheiate, iar pentru intelectualii români trecea pe prim-plan „idealul cultural”, diverse grupări instituţionalizate („Ideea europeană”, Societatea Română de Filosofie, Institutul Social Român, Societatea de estetică ş.a) contribuie la o mai intensă culturalizare a publicului românesc, al cărui număr creşte considerabil şi care el însuşi s-a dovedit mai receptiv la diversele manifestări. Se cuvine totodată a evidenţia efervescenţa vieţii spirituale, cu cele mai diverse şi diferite orientări culturale, ideologice, aflate în dialog şi în tensiune, o înteagă dialectică, chiar, cu treceri de la o poziţie la alta, cum putem azi descifra şi o anume confuzie în ideile unor gânditori, dar, oricum, nu erau posibile indiferenţa, detaşarea sau ignorarea”118, însă, dincolo de argumente (să le spunem nu cantitative), ne e greu să urmăm o asemenea formulă.

       Read More »

Neaua mieilor

A nins în zori pe ghiocei
Cu fluturi mari ca de bumbac,
Se tânguie doi brebenei
Lâng-un toporaș posac.

INTROSPECŢIE ÎN RAZELE TALE

Soarele tău, iubire,
Despică ceru-n două
Când negura-mi de doruri
Te cerne din cuvânt…
O jumatate-i umed,
Din timpuri ce mă plouă,
Cealaltă jumătate –
Lumină mi-e-n pământ…
Și-n gemele de gânduri
Mi-ai încolţit splendoare
Când roua de sub gene
Rostogolea tăceri,
Renaşti în mine flori,
Pe când o frunză moare,
Căzută pe altarul
Iubirilor de ieri…
Din tremur de petale,
Ai sufletu-mi în palmă…
Obrajii tăi, pe sân,
Mi-i vreau, să-i odihneşti,
Sărut să-ţi fur din rază
Și-n minte să adoarmă
Orice tăgăduire,
Atunci când te trezeşti …

———————————

Marta Polixenia MATEI