Motto:
Ce pot să fac cu Dorul-zbucium care mereu mă cheamă
Spre Necuprinsul Nalt? E să mai cresc, s-ajung ca să-mi deschidă
Poarta. Când Trandafirii deplin vor înflori în mine, nici Vamă
Nu va mai fi! Și atuci mă va cuprinde Dorul, și… ființa mea timidă,
În plină floare… va plânge cu lacrimi din Lumină…
Prin ochii Speranţei…
În rătăcire cumplită hrănind închipuirea iluzorie
De a fi suveranul Galacticii, prin încăpăţânare şi mândrie
Omul lumii vechi a stricat orânduirea Lui Dumnezeu.
Din îngâmfare a ignorat avertizările Profeţilor,
Adevărul adus de Iisus şi a pecetluit ostilitatea
Printr-o Golgotă.
Acea Oribilă sete de grandoare atât de maladivă şi beteagă
Tăinuia în pământeni, încă din începuturi, acel germene
Al pieirii lor, germene care sporea odată cu închipuirea,
Pregătea catastrofe, cataclisme, nenorociri declanşate
Astăzi în belşug.
Numai Judecata, numai o Judecată Divină poate opri declinul,
Poate naşte un Neam Nou, prin schimbarea omului însuşi
A aceluia care a adus confuzia prin voinţa greşită, tăgăduind
Existenţa Lui Dumnezeu, a Legilor Lui.
Oameni! Îmbrăţişaţi speranţa, grăbiţi-vă să faceţi bine,
Iubiţi-vă! Nu uitaţi de cei mai trişti, mângâiaţi toleranţa,
Indulgenţa în cumpătare, respectaţi femeia în sine,
Altfel şi Bărbatul şi Femeia Neamului Nou din dezgust
Din grozăvii se vor naşte.
Prin ochii Speranţei, privire pătrunzătoare, văd şi nădăjduiesc
O lume a Neamului Nou în Marea Iubire zămislită din Iubire,
Read More »
