30 Mar
2018

Lia RUSE: Luciri de reverie

LUCIRI DE REVERIE

 

Ascult în vremea asta doar tăcerea,

Respiră înserarea prea liniştit, egal…

Se-aude ora curgând în adierea

Aerului ce se-mbracă-ntr-un albastru pal.

Viclean măreşte visul distanţa şi-o reduce,

Apar frânturi de viaţă şi iarăşi se ascund

E moale seara! Şi…nostalgia dulce

Se luminează în vârtejul în care mă afund.

Dezvelind clipa sărita-atunci din ornic

Cum se perindă imagini ce s-au dus!

Căci gândul scormone, mereu, atât de dornic

S-aducă umbra  din trecutul ce-a apus :

O umbră cam brunetă de atâta vară,

De-atâta dragoste era, uşor, uimită

Şi,.. în parfum de chiparos şi tămâioară,

Candoarea-i fu cu zâmbete acoperită…

……………………………………………………………

Seara, peste vise, lasă aşteptat ecou,

Mă simt lângă umbra radiind lumină,

Din lumină se desprinde un miracol nou

(E-un fel de bucurie cu plângere divină).

————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

30 martie, 2018

 

30 Mar
2018

Elisabeta IOSIF: Iubiri în primăvară

Iubiri în primăvară

 

Înbrățișează-mă iubite, acum, când vuiește

Doar primăvara desculță!  Când pădurea iubește,

Și gândește în culori visătoare, mărunte

Iubește-mă-n ploaie pe versuri cărunte,

Când Dumnezeu pictează prin raza aurie…

Și-n martie printre copacii goi și-n rouă purpurie…

Departe-i lumina de mai, ce renaște prin frunze!

Iubește-mă acum, când pădurea e prinsă

În  vise-mpletite  în vânt de lumina prelinsă

Și poți să-mi aduni viori pân’ la bolta-nstelată

Cuprinde-mă-n  iubirea de flori cu lumină perlată!

——————————–

Elisabeta IOSIF

București

30 martie, 2018

29 Mar
2018

Ben TODICĂ: Scrisoare către un frate român

Ca să-ţi răspund la întrebarea: Care-i diferenţa între acum şi “Pe vremea când umblam pe jos…” din poemul unui autor necunoscut, aş putea spune că e mult de-atunci şi, totuşi tema e atât de actuală!

În 1979, după şase luni de stat în lagăr în Italia, la Trieste şi Latina (oraşul lui Mussolini), lângă Roma, m-aş fi întors acasă şi erau mulţi ca mine care am descoperit că occidentul nu este cu adevărat libertate. Doresc să vă spun că din 2000 de refugiaţi, cel puţin jumătate sunt nişte fiinţe extraordinare pentru că au reuşit să treacă prin filiera filtrelor comuniste de frontieră. Nu este uşor să decizi între viaţă şi moarte sau distrugerea fizică pe viaţă dacă eşti prins, că din punct de vedere social eşti pe viaţă pătat, proscris. Iar cealaltă jumătate au ajuns acolo căraţi de alţii, unii criminali, alţii agenţi infiltraţi şi mulţi tolomaci care nici nu ştiu de ce şi cum au ajuns acolo. Vestul este o maşină extraordinar de bine organizată care controlează şi exploatează omul la maximum, transformându-l în vierme sau, mai nou, compar toate oraşele mari cu “Găinării”, ferme de găini care înghesuite nu fac altceva decât să producă şi să consume 24 de ore. Zic 24, pentru că oamenii dorm câte 4-5 ore pe noapte şi chiar atunci când dorm lucrează şi în vis la bandă rulantă. Consoarta mea punea capace la cutii pe linia de asamblare, iar noaptea, în pat, prin somn îşi mişca mâinile, săraca lucra continuu. În fabrică, în România se transpira cu apă, în vest cu sânge, capitalistul ştie să scoată tot din tine şi te plăteşte după lege.

Astăzi pot spune şi demonstra că în comunismul copilăriei şi tinereţilor mele de până la 26 de ani când am trecut fraudulos graniţa din curiozitate şi pentru aventură în vest, am fost mult mai liber şi am putut să am experienţa creaţiei divine. De fapt, pentru asta suntem aici, pe pământ. După ce îmi plăteam tributul de şase ore, că atât se lucra la exploatarea uraniului şi tot atât la şcoală ca elev eram apoi liber să fiu EU, să-mi creez lumea şi universul meu. Să cutreier toate văile şi munţii Banatului, să mă joc în natură cu jucării făcute din natură, pentru că eram sărac şi  nu aveam bani pentru jucării, pe care le priveam doar prin fereastra librăriei. Faptul de a nu avea poate fi criticat şi folosit ca justificare să nu-ţi placă perioada comunismul, însă poate să fie un beneficiu mult mai mare în construirea caracterului şi descoperirea stării tale creative. Or fi fost crime şi violenţe la intrarea comunismului în ţară pentru că aşa se întâmplă la orice schimbare de regim, însă ele se epuizase în 20 de ani, deci eu nu le-am prins. La căderea comunismului în ’89 s-au produs tot atâtea crime şi chiar mai multe. Eu consider plecarea a 5 milioane de români să trăiască în diaspora tot crima se numeşte. Ştiu că 1% din ei rămân ca şi mine conectaţi la ţară şi participă la evoluţia ei, însă 99% o ignora şi încet, încet se integrează în locul unde s-au aşezat, rămânând doar cu umbra dorului, ei şi urmaşii vor fi asimilaţi.

Am vizitat 18 ţări şi nu am văzut libertate aşa cum a existat şi există în ţările comuniste, în ţările sărace, unde din cauză că nu există forma modernă de exploatare şi deci nu eşti preocupat de existenţă aşa cum eşti forţat în sistemul materialistic şi de consum, ai timp să te descoperi pe tine şi pe cel de lângă tine. Dovada e că în India, unde sunt cei mai mulţi săraci din lume sunt dezvoltate cele mai multe filozfii de viaţă. La fel şi în săraca China.

Read More »

29 Mar
2018

Marta Polixenia MATEI: Un ,,Cuvânt înainte…altfel” la volumul ,,Medica – geneza suspinului ireversibil” purtând semnătura poetului Marin Beşcucă

Tu te-ai născut să poetești iubirea…

Din trupul ei, secunda, te-a hărăzit Poem !

Ţi-e sufletul de stea vecin cu nemurirea,

când te aşterni cuvânt din doruri ce te cern …

 

Da, așa-i scrisesem nu demult, la ceas aniversar, celui pe care-l botezasem NĂSCUT POEM, privind cum versul i se curgea din peniță încătușat în aura metaforelor ce se rostogoleau pe hârtie aidoma fuioarelor de curcubeu zămislite din cer după ploaie … ploi de cuvânt străluceau în poeme din șlefuiri de gânduri, sufletu-i așternut de coală Poemului și totul la vedere !

Văzuse și ea, Medica, și sufletu-i citi și-l percepu, la început cu oarecare sfială, însă fluidul ce izvora dinlăuntrul lui i se inseminase-n simțiri prin vers, trăindul împrăștiat în cerneluri vorbea și pe limba sufletului ei, ceva din vibrândul acela o-ncercase și pe ea, scrisul nu-i era strein, flacăra cuvântului îi mistuise și ei dinlăuntrul … dar n-a fost să fie !…

Ea avusese parte de croiul altui drum, foarfecele sorții o împinseseră-n departe și din departe își găsise desfăt în citind și lectura o purtă în gând de prietenie către Marin, iar el își despleti sub ochii ei corola viselor încuiate-n sertar, petale de vers îi dezveleau polenul sufletului risipit în cuvânt, parfumul prieteniei se difuzase-n areal și-n pași domoli își împrumutase o lojă-n confesional.

Și da, ea i se-ndevenise martor și trăirilor sfetnic întru momente de tulbur, ea, Medica, reușise să se insinueze-n PRIETEN, poate unicul, în adevăratul sens al accepției.

O temusem dintru începuturi, dar teama mi se risipise-n surâs când mi-am auzit-o pentr-ntâia oară … caldul glasului ei mă-ndemna la poveste și poveste i m-am destăinuit și eu, taina încrustată-n ODISEIC își dezvelise miezul, o făcusem părtașă firului de tors din alb și roș și ne-am vroit-o-n primăvara de noi, mugur … și de Nașă !

Geneza suspinului ireversibil incita la desfrunzire, plămada se coapse în pâine și ne-o împărțirăm pe din trei, ne modelasem dialog … noi, cu Povestea, ea cu Sipetul de păstrare …

Uneori, Medica venea de reazem versului din caldul cernelii și ce freamăt stârneau aprecierile ei, atât de limpezi, așternute pe coala cititorului de FB !

Iată-ne una, susurată în coadă de poem din sufletul ei candid :

… frunte plecată ție Scriitorule!

IUBIREA … filozofia iubirii – acel câmp imposibil de cuprins puterilor omenești, împletire arzândă de simțiri și lumină, de arderi profunde și șoapte de neînțeles, doruri și frigele apropierii , în metafore împletite cu fir de foc, făcând partecipă și natura, în cheamătul ființei iubite , depășind ceruri … iar de metafora nu-și mai are puterea, plecându-se cu fruntea la pământ, cere ajutor sunetelor : “auzind o lacrimă ce geme în gând, rumorile dinspre strada mare … șoapte visate la margini de dor , clinchetul sângelui” … împletindu-le cu jocuri de lumini și umbre … “pune clinchet în licăr de stele” …

Read More »

29 Mar
2018

Victor COBZAC: Ce faci…când inima-ți șoptește?

CE FACI… CÂND  INIMA-ŢI ŞOPTEŞTE?

 

Ce faci?
Copila mea
Cu ochii cruzi, ca iarba,
Tu, bob de rouă-n vârful ascuţit
Ca buzele cu gust de fragă
Pentru însetata- mi gură,
Cimitir, de unde…
Nu se mai întoarce nimeni,
Măcar pe-o clipă
Te-ai gândit,
Ce faci?

Read More »

29 Mar
2018

Alexandru NEMOIANU: ,,Oamenii vor înnebuni”

Într- foarte clară și răspicată proorocie, Sfântul Antonie cel Mare (251-356 A.D) avertiza; ”Va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva ca nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.”
Este o proorocie clară, fără subtilități, pur și simplu înfățișând fapte care se vor întâmpla. Nu sunt prea multe de spus în jurul acestei apoftegme; ea este sau adevărată, sau neadevărată.
Dar dacă vom privi, cu minimala bună credință, fără părtinire, ”sine ira et studio”, vom vedea că acea proorocie s-a împlinit.
În momentul de față tot ce era socotit criteriu existențial, punct de referință morală a fost, sau este pe punctul, să fie înlăturat.
Credința, familia, Neamul, ”țara”, au ajuns să fie socotite categorii “depășite”, vechituri ce ar trebui cât mai repede înlocuite. Dar acest iureș iconoclast, distrugător, se oprește la acțiunea de fărâmare, de anihilare. Distrugerea, este elementară, este act negativ prin excelență. Stări și așezări pot fi distruse dar problema este cu ce le înlocuim. În această privință actuala “putere”, ”globalismul sodomit” nu oferă soluții, oferă tot mai multe bombe și tot mai multă mizerie; fizică și morală. Nu este lipsă de multe exemple. Să ne gândim la încercările de a spurca până și conceptul de “familie”, să ne gândim la “prețuirea” dată aberațiilor de comportament (sodomiei), să ne gândim la furia îndreptată către Biserici și către Statul Național. Iar în locul lor ce ni se oferi? Patimi, singurătate, mizerie, anihilare, existență instinctuală. Iar modul în care această programată distrugere este făcută are mai multe înfățișări.
Read More »

29 Mar
2018

Marta Polixenia MATEI&Marin BEȘCUCĂ: Gară pentru doi

Gară pentru doi

 

… îți simt mângâiul,
pictezi cuvinte pe pânza sufletului fântână …
arcul timpului capătă culori nemaivăzute,
penelul gândului, înmuiat în cerneluri,
conturează oglinzi de noi …
albastrul e-n ele căprui,
căpruiul e albastru,
umbre devin lumini …
iar eu … eu nici nu mai reuşesc să respir …
să scriu, nici atât …
trăiesc nebunia ce-mi așterni, iubindu-mi-te,
în timp ce tu … începi să fremeţi sub graba degetelor
ce vor să te ştie,
să-și lase amprenta pe fiecare centimentru de tu,
te-ating pe dor și-l simt răzvrătit,
răsad de răscol trupului meu …
și se credea că dorurile nu se pot atinge …
aș !
… chiar așa, Mărțișor, chiar așa !
dorurile își au și ele poezia lor,
dorurile își au filozofia lor,
au propriu-le simțământ de zbor …
ba au și scrisoare de trăsură !
câteodată, le confunzi cu părți de trup,
(eh tu, Odiseic, Odiseic …! )
sunt când în albastru,
sunt când în căprui,
important se rămâne GARA PENTRU DOI !
și acolo …
dorurile chiar noi !!
dorurile știu mai bine cât și cum din iubire,
dorurile se joacă ele însele cu noi,
dorurile calcă prin noi căutând în dincolo de reguli,
dar Mărțișor,
chiar așa,
de unde la noi reguli !?

Read More »

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii