Cuvânt și iubire

NICHITA STĂNESCU

31 martie 1933 – 13 decembrie 1983

*

– Nichita, ce faci tu Nichita? a întrebat îngerul…
și l-a invitat la masă alături de Heruvimi și Serafimi iar el… a venit în chip smerit cu potop de har, voință şi libertate…
Așa a hotărât Domnul, Ierarhia Cerească după gradul de sfințenie…
Iar Nichita povestea despre neam, despre iubirea din pieptul lui…sau poate de Bulevardul cu castani din Ploiești…
Read More »

Nichita, mereu

iubiți-mă

sunt poezia-n care vine ploaia

sunt însăși lacrima

lacrima unui vers niciodată găsit

ploaia lacrimii

celei ce trebuia să fi fost

ploaia este altar și rug

mă închin

în genunchii lacrimi pe cuvânt

iubiți-mă

sunt ploaie și mă dor

—————————-

Adriana POPA

Timișoara

31 martie 2018

NICHITA TOTDEAUNA

 
Spărgând tipare perimate,
El, zeul blond al poeziei
Ne-a dăruit nestemate
Scrise cu pana veșniciei.

Deschizând uși și ferestre,
În Casa Limbii Române
Pătruns-au adieri celeste
Care de-a pururi vor rămâne.

Cum singur mărturisea
La piatră, pasăre sau pește
Era mândru că știa
De șapte ori românește.

El împletit-a din cuvinte
Salbe de mare frumusețe
Aducându-ne în minte,
Gingășie și tandrețe.

Multe păsări cântătoare
Depășindu-și limita,
Scot triluri înalțătoare
Pe versurile lui Nichita

Și astăzi când admirăm
Ninsori de miei și de petale,
Trăim, iubim, visăm, cântăm
Sub semnul poeziei sale.

——————————–

Costache NĂSTASE

București

31 martie 2018

LIMBILE OROLOGIULUI ÎMI ÎNȚEPAU PLEOAPA

… noaptea-și purtase printre degete mângâiul Lunei,
nesomnul flirta cu plinul ei de argint,
prin faldurile perdelei care dezvelea ferestrele
până la a li se vedea pulpele,
linse de umbre !
limbile Orologiului îmi înțepau pleoapa
cu secundele ucise de zorii care le și
făcuseră prohod,
în crăpatul de ziuă !
totul era un plâng … și noi,
pe buza unui vis,
sfârtecat !
Read More »

Cerc închis

Și astăzi ca și ieri,
ca și mâine,
îmi vei fi izvor
și bucată de pâine…

Și mâine ca și azi,
ca si ieri,
îmi vei fi petala
așteptatei primăveri…

Si ieri îmi doream,
ca si mâine, ca azi,
să fim urme pierdute
sub cetini de brazi…

—————————-

Nicu GAVRILOVICI

31 martie 2018

CUVÂNTUL

mereu vorbesc
nimeni nu ascultă
ascultă dar nu aud
aud dar nu înțeleg
uneori adun gânduri din tâmpla timpului
în roua pură a dimineților ce trec
din ploi clădesc o lume
târziu am văzut
era un ocean de lacrimi
la răsărit sau la apus
asta nu știu acum a spune
pe deal am pus o cruce
pentru a ne ruga
pentru cel ce azi se duce
am chemat timpul
în ropotul ultimului cuvânt nerostit
rătăcit în urma spațiului irosit
am zgâriat pe cer cuvântul
așa a apărut omul
apoi am plecat să zidesc o casă în cer
la răsărit de soare
pentru cei ce vin
pe masă am pus trupul
în pahare am turnat sângele meu

————————————–

Viorel Birtu-PÂRĂIANU

Constanța

31 martie 2018

Îndurătoare Maică

Îndurătoare Maică te chem în rugăciune
Să-Ți spun ce mă apasă, ce-i rău în astă lume
Aș vrea să tai necazul în două de se poate,
Iar grijile mărunte să le dau la o parte!

Când nopțile toride rânjesc în geamul meu
Îmi dai în paza un Înger, nimic nu este greu…
Și-aprinzi o lumânare cu inima de Mamă,
Iar frica și păcatul în fire se destramă…

Tu ești mereu de veghe și ne arăți și calea
Cu râvna-Ți cunoscută alungi însingurarea,
Când drumul rătăcim te-arăți îndurătoare
Și ai cu fiecare îndelungă răbdare!

Read More »