2 Apr
2018

Ileana Cornelia NEAGA: Săptămîna Mare

Săptămîna Mare

Îi Săptămîna Mare, Prier în calendar
Iar prunii-s încărcați cu flori dalbe, cituș*
O toacă bate-n deal, pe văi ecou-i clar
O mamă-și strînge doru-n mîinile căuș.

 

Și oile-s ciopor, păscînd neliniștite
Cu ochii umezi, știind ce-o să se-ntîmple.
Se-apleacă peste mal cu crengile-nverzite
O salcie ce plînge cu mîțișori pe tîmple.

 

Îi Săptămîna Mare, tot omu-acum postește,
Fasolea cea bătută la loc de cinste îi
Doar câte-un păcătos, la dulce, mai rîvnește
-Ptiu!… Doamne, iartă-mă!… își zice-n sinea lui!

 

Iară în Joia Mare, ceara se topește
Se împistresc* la ouă ori se fierb cu ceapă
Se coace și colacul, fașîr* se pregătește
Să aibă creștinul după ce bea… apă!

 

Ia foc cimitirul cu lumini aprinse
Bucuria-i mare: – Cristos a-nviat!
Cerul se deschide, doruri mai sunt stinse
Lumină-i în suflet: – Adevărat a-nviat!

Cituș – buchețel; împistresc – încondeiază; fașîr – drob.

——————————-

Ileana Cornelia NEAGA

2 aprilie, 2018

2 Apr
2018

Alexandru NEMOIANU: Despre statornicia românească

Cei care au studiat trecutul românesc ori s-au aplecat spre alcătuirea unor lucrări de sociologie ori psiho-sociologie românească, au fost cu toții, unii dintre ei admirativ alții critic, izbiți de ceea ce unii au numit statornicia iar alții încăpățânarea românească. De fapt ceea ce îi întâmpina era impresionanta continuitate de comportament și conștiință unității de neam și lege pe care fără multe vorbe o trăiesc toți Românii sau, oricum, majoritatea lor zdrobitoare și semnificativă.
Chip și fel de explicații au fost avansate, unele credibile și cu meșteșug alcătuite iar altele extreme de năstrușnice, dar chiar și așa câteva recapitulări pot fi de folos.
Spațiul românesc a fost locuit din timpuri imemoriale. Descoperirile arheologice merg efectiv până la “zorile istoriei”, la vremea când primii hominizi au apărut. Din momentul în care istoria a început în înțelesul ei deplin, că înșirurire a dezvoltării comunităților omenești cu suișurile și coborâșurile lor, spațiul românesc apare locuit, cutreierat de nenumărate popoare și imperii care s-au petrecut unele după altele. De cele mai multe ori ignorați de izvoarele “oficiale” și istoriile politice totuși la sfârșitul acestor treceri de războinici cuceritori și atunci când imperiile pe care “lumea nu putea să îi mai încapă” dispărea, același popor apare continuând, practic neschimbat , viața și existența lui milenară, în majoritate covârșitoare, Neamul Românesc. Dovadă statorniciei este evidență ce ne putem întreba este ce a făcut-o cu putință ? Răspunsul nu este ușor și doar o sinceră considerare a structurilor care s-au menținut și reapărut , practic neschimbate, poate oferi un răspuns credibil. Căci este limpede și logic că ceea ce este mereu întâlnit la capătul “epocilor istorice” a făcut posibilă și continuitatea românească și miraculoasa sa supraviețuire, chiar dacă se aflau în calea “tuturor răutăților”.
Read More »

2 Apr
2018

Ana ARDELEANU: cum laptele poeziei

 

cum laptele poeziei

 

nimic nu e alb
cum laptele poeziei
doar îngerii
uitându-se-n oglinzi
după păcatul zâmbirii,
după cioara ochiului,
ca după-o imensă metaforă

 

nimic în sine nu e milostiv
cum milostivă este trecerea
cu două crengi de măslin
pe cerul capului

———————————

Ana ARDELEANU

1 aprilie, 2018

2 Apr
2018

Marta Polixenia MATEI&Marin BEȘCUCĂ: Nimburi de gând

Nimburi de gând

Cornul lunii s-a ascuns din nou în plinul ei rotund, la fel cum tu te ascunzi în mine în fiecare noapte în care visul de noi mă bântuie … aievea ! Geana se zbate în veghe, amprenta visului nu o pot şterge, sunt degete și colţuri de buză peste tot, până și pe suflet …
Dar e dimineaţă ! vei spune, privind la Orologiu … pendulul clipelor numără oile dorului ce vor să mă sfâşie aidoma unor lupi înfometaţi, poate-poate, adorm … dar, pe cine păcălesc eu ?!… doar câinii dorm fără nicio grijă, în timp ce eu număr oile nesomnului, gândindu-mă la tine … un crâmpei de zi va fura lunii strălucirea-i lampionică, mai e doar un ceas, iar palmele încă frig de atingerea ta … noaptea mi se evaporă încet printre degete, nu ştiu visul de mi te-a ajuns, dar ţi-am fost … oare-ai ştiut ?
Dimineaţa o să te întâmpine cu freamătul nopţii mele albe, LUNA nu se mai vede, dar e acolo, cornul ei nevăzut mă-nţeapă în pleoapă …

***
… totdeauna am prețuit visul de noi,
totdeauna !!
zorii știu cu precizie cum miezul din noapte
mi-a pregătit așternutul,
dar așternutul de atâtea ori rece în cel dintâi căzut de soare,
și simțeam mereu bântuitul acela încărcat de mister,
alergam prin mine în căutându-l,
dar căutândul meu se era unul cu picioare de lut,
Read More »

2 Apr
2018

Irina Lucia MIHALCA: Veșnicia cuvintelor (poeme)

În veşnicia fără cuvinte

 

O stea se stinge în preludiul nopţii.

Scuturându-şi aripile, în crengile salciei,

o pasăre îşi cântă ultimul cântec.

Tot ce nu i-a putut spune va afla pe celălalt mal.

 

Ea a plecat spre apa cerului,

prin fiecare viaţă, pe aleile fiecărui pas risipit,

porţile s-au închis.

La chemarea umbrelor adormite,

vântul nu-şi mai adie tânguirea ruinelor.

 

Ea a plecat prin zăpada dorului,

spre ţara soarelui un zbor de fluturi fixează

eternitatea clipelor trecute.

 

Mâinile ei au rămas impregnate pe trupul lui.

Fără regrete, rând pe rând,

porţile s-au închis.

Despărţiţi, prin absenţă,

se regăsesc în adâncul lor.

 

O ultimă amintire – petale de iasomie

împrăştiate

de furtuna inimilor spre luna pictată.

 

Read More »

2 Apr
2018

Călimara CuPrivighetori: Aripi frânte (poeme)

asfințit

 

 

Când aripile-ți or să se coboare
Ștergându-mi lacrima din atriul stâng,
Atunci  va fi prima zi de sărbatoare
Cântată pe acest pământ.
Atunci  îngenunchea-vor ploi și munți,
Vîntul își va ține suflarea
Iar fulgi de zâmbete mărunți
Topi-va de pe trupul nostru ceara.
Când soarele va adormi la răsărit
Și  fruntea-mi  îți va cuprinde fruntea
Vom ști că-n viețile în care am murit
A fost doar lupta de-a reface puntea
Read More »

2 Apr
2018

Anna-Nora ROTARU: Paradoxuri lirice

 

VÂNZĂTOR DE VECHITURI 

 

Veniți, frați buni, că am marfă bună pe tarabă,

Nimic nu-mi lipsește, mi-e plină cu de toate…

Am vrute și nevrute, pentru ce-ați dori voi treabă,

Nu stați pe gânduri, întrebați cât costă mai degrabă,

Orice prin cap vă trece și cum mintea vă socoate,

Îmbulziți-vă, hai, dați din coate !

 

Vând coșu-acela-n stânga, plin cu feluri de memorii,

Unele-s mai noi, altele-s mai vechi, după dorință…

Au amintiri, unele-s fermecătoare, cu vraja comorii,

Altele-s rele, cu omenești greșeli și planuri iluzorii…

Unele-s cu trăiri bune, fericite, cu haz, făgăduință,

Altele-s nesăbuite, după preferință !

 

Vând conștiințe, unele curate, altele-s camuflate,

În stare foarte bună, cumpărați-le fără de frică…

Sunt din acelea, sau sfințite, albe, imaculate,

Sau, din alea, mai… așa, ce-au fost bine spălate

Habar n-are careva, cine să știe și să-ți interzică ?

N-are nimeni ce să-ți zică !

 

Vând deasemeni și pachete, pline cu prestanță,

Pentru cei dornici, cărora pe drum le-a fost pierdută…

Mai multe informații, vis-a-vis, la magazinul Ignoranță,

La colț, între strada Deznădejdii și strada Speranță,

Numai că, funcționara-i cam nervoasă, surdo-mută,

Dar se-ndulcește cu valută !

 

Vând și-ndrăzneală, curaj berechet și eroism în saci,

Vă dau cât vreți, dacă doriți, puteți să umpleți carul…

Am și vorbe goale, gogoși umflate, de muțești și taci,

Să ții discursuri, mare politician să fii, când n-ai piștaci

Și, când simți că ți-ai întregit pe cinste monetarul,

Lasă flecăreala și fă pe demnitarul !

 

De nu-s bani în buzunar, nu-i bai, că nu contează,

Mă plătiți, de-aveți la teșcherea, respect și gingășie…

Că, și la mine câteodată, bunătatea-mi dormitează,

Răutatea-n musafirie-mi vine uneori și cochetează,

Dar o pun eu la mezat, că-s specialist în pungășie

Și-o vând, pe un dram de duioșie !

 

 

DU-MĂ MURGULE…

 

Hai, du-mă murgule, în pas vioi cât mai departe,

Dincolo de Soare-Răsare și de Soare-apune…

Hai să las tot ce mă doare și-i povară deoparte,

Tăceri, vise măcinate și gândurile-mi deșarte,

Că mi-i-ncleștată gura, nimic nu am a spune,

Tristețea mă răpune…

Hai să fugim, prin văi, pe dealuri, peste mări,

Printre dune de nisip, pe țărmuri și prin valuri…

Că, ce-am de așteptat din viața asta-n frământări,

Cedând la fiecare pas ? Sătulă sunt de renunțări…

Hai, fă-mă să-mi găsesc un loc al meu și idealuri,

Pe-un alt tărâm și maluri…

Ascultă-mi inima cum bate și cere o izbândă,

Că nu mai am răbdare să aștept visând cu jind…

Nu vreau să rătăcesc cu tapla-mi sângerândă,

Furând stropi de ferice, cu-arcanul stând la pândă,

Ci, izvorul ei să-l caut, oricât putea-voi să colind,

Să-mi văd soarele mijind…

Și nu mă sperii de balauri cu ochii lor de jar,

Ce-n cale vor ieși, în fuga mea pe continente…

Nu cred că pe-astă lume mă născui-n zadar,

Dar teamă mi-a fost, să schimb cursul și hotar,

Cufundată-n neputința mea, gânduri demente…

Azi, frâu liber dau la sentimente…

 

LA TAIFAS CU CONȘTIINȚA

 

Mai stau câteodată și eu la taifas,

Cu doamna gândurilor mele, Conștiința…

S-o răscolesc în adâncul nopții ceas

Pe perna mea, când își cată de popas

Și mă învață ce-i aia Chibzuința …

 

Încerc să-i fiu cât pot mai bună amică,

S-o țin curată, albă, ca neaua primenită…

Nu-mi facă vreo reproșare, cât de mică,

În oglinda sufletului privindu-mă, la o adică,

Să n-o văd că-i de himere-ademenită,

 

Furată de fapte dubioase și murdare,

Ce o pândesc la fiecare colț de drum…

Să știe că-s acolo și-o apăr cu răbdare,

Dreaptă însă, fără tendință de fardare

Și, tot ce-o-ntinează, voi preface-n scrum !

 

Nu vreau să poarte ghimpi și bolovani,

Ce-o vor împinge pe malul scufundării…

Terfelită, ronțăind-o o șleahtă de guzgani,

Scuipată-n mutra mea, pe câțiva gologani,

Că, inocența și-a pierdut, în mreaja hazardării !

 

Știu că-i liberă să-mi aleagă precum vrea,

Nu-i i-oi pune eu sârmă ghimpată și hotare…

Dar nici în cârcă să-mi stea ca o povară grea,

Ascunsă dup-ale minții cercevele și zăbrea,

Să plângă-n hohot, a regret și remușcare !

 

ÎN COLŢUL LUMII

 

Ce să-ţi dăruiesc în lumea asta mică ?

Trupul mi-e străin şi parcă fără vlagă…

Doar mâinile spre cer în rugă se ridică,

Cerând un strop de milă, poate pică,

La sufletu-ţi rănit să-i pun pe plagă…

Făptură dragă…

 

În colţul ăst-al lumii, straniu şi de smoală,

Unde să-ţi sădesc seminţe de culoare,

De sunete să-ţi umplu odaia ta cea goală,

Mângâindu-ţi fruntea aşezată-n poală ?

Să-ţi şterg din minte vreau orice te doare…

Vis ce moare…

 

În viaţa asta, cam searbădă şi tristă,

Cum s-alung umbre ce te-nfricosează ?

Cât mai pot s-adun lacrima-n batistă,

Spunându-ţi că întuneric nu există ?

Doar că, lumina e firavă, dormitează…

Pe-a cerului spetează…

 

Pe deşertul ăsta unde ne-am născut,

În care colţ să pot să-ţi fac un Paradis ?

Pe dune de nisip, ca zid de neîntrecut,

Cum să-ti făuresc palat din apă şi din lut ?

Adânc, în trupul meu am să te-ascund, abis…

Liman de vis…

—————————————-

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

2 aprilie 2018

 

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii