Cuvânt și iubire

Abac

Cronos macină petrecerea
înșiruind
abac
de rid,
cu rid,
lângă alt rid!

6 aprilie, 2018

 

2 x 24

Martie,
mugurul,
ghem de gheață
deșirând zâmbet,
deșirând cald,
deșirând senin
în realul spulberat
de liniștea asurzitoare.

24 martie, 2018

————————-

Constanța-Doina SPILCA

Timișoara

La mulți ani, Doinița!

DE PAȘTI

 

În văzduh, miros de flori,
Sânziene , păpădii…
Darul Domnului, comori,
Giuvaere peste glii.

 

Zburdă mieii prin livezi,
Câtă vremea îi mai lasă,
Că-n curând n-o să-i mai vezi,
De-asta soartă nemiloasă .

 

Mâine sângele va curge,
Peste florile-aplecate…
Ultim țipăt va străpunge,
Piepturile sfârtecate.

 

Așa-i… spune obiceiul…
Cică-i dat de Dumnezeu !
În ce Carte-a scris condeiul?
Care mână de iereu ?

 

Eu nu cred în legi haine,
Nici nu cred că-i creștinesc !
Eu vreau doar cu vin și pâine,
Pe DOMNUL să mi-l jelesc !

 

VOINȚA, DORINȚA ȘI CREDINȚA

Din pântecul mamei, dureri pe lume m-au adus…
Dureri și sânge de-atunci, mă-nsotesc până acum…
Am crescut, ani peste ani, pe spate mi s-au suprapus,
Dar în marsupiul veșniciei, embrion sunt, necompus
Și sacul amniacal, să-l părăsesc, nu vreau nicicum,
Sigur adăpost, oricând și oricum…

 

VOINȚA mi-o trimit, să facă ceva ture pe împrejur,
Să-mi spună cum e lumea și ce-ntâlnește pe afară…
Să fie-atentă-i strig, pe unde-și pune talpa, o conjur,
Că nu știi ce hiene, șerpi, pândesc prin buruieni, în jur,
Așteptând să mi-o atace sau să mi-o prindă-n gheară
Vreun uliu, în cale să-i răsară…

 

Dar ea, nu dă importanță, nici gând să mă asculte…
Desculță-naintează, ca o adolescentă-mbujorată…
Să culeagă miere și nectar din flori, zâmbete multe,
Lăstarele speranței, gnoză din lujerii științelor oculte,
Să-mi aducă vestea bună, să nu mai fiu îngrijorată,
Că-i bine-n lume-adevărată…

 

Mi-e teamă, când uneori, uită să se-ntoarcă VOINȚA,
Mi-e teamă ca NEPUTINȚA, să nu cumva s-o prindă…
Dar, din colțul meu, o văd mână-n mână cu DORINȚA
Și, prin desișurile vieții, întâlniră-n drum CREDINȚA,
Braț la braț încercând o lume-ntreagă să cuprindă,
Ca-napoi venind, lumina să aprindă…

 

Și-ncet-încet, ca un copil plăpând, să îmi îndrume pașii,
Pe stiutele cărări numai de ele, fără obstacole și frână…
Fără să mă-nspăimânte la răscruci zmei fioroși și uriașii,
Ca să nu caut pântecul mamei ascunzându-mă ca lașii,
Vrând să ajung și eu să sorb din Apa Vieții, din fântână,
Ca vieții mele să îi fiu stăpână…

 

ÎNGENUNCHEAZĂ…

De simți că mintea ta te doare,
Și totul pare-o searbădă vitrină,
Că sufletul își pierde din culoare
Și-n picături de ceară moare,
Tu, îngenunchează și te-nchină…

 

Când ceea ce vezi sunt doar iluzii
Și-i plictisită lumea de rutină,
Când, gândul se-ncurcă în confuzii,
Hrănit ca pe bolnavul în perfuzii,
Tu, îngenunchează și te-nchină…

 

Când nu dai nici stropi de bunătate
Și totu-i tern și plin de tină,
Când ai pierdut ideea de dreptate,
Când cântăresc doar cele căpătate,
Tu, îngenunchează și te-nchină…

 

De vezi în jur doar amăgire,
Că adevărul e ascuns după cortină,
Minciuna, de domnește în vorbire
Cenușă-i pe ceea ce credeai iubire,
Tu, îngenunchează și te-nchină…

 

De pașii însă, nu te duc în depărtare,
Nu spune că doar alții sunt de vină…
Degeaba te ascunzi prin dezertare,
Așteptând la Sfinți să-ți dea iertare…
Tu… îngenunchează și te-nchină…

 

 

CREDINȚA SĂ NU-ȚI PIERZI…

 

Să vă spun ce-am auzit despre-un vajnic alpinist,
Ce voia singur să suie, al lui munte de o viață…
Cât mai sus voia s-ajungă…pan’ la poalele lui Crist,
Să ne spună c-a învins, că-i semizeu și nu paiață !

 

Tot urcând plin de nădejde, țelul să-și îndeplinească,
Noaptea neagră se-așternuse… fără lună, fără stele…
Mai avea un pic la vârf, curaj făcu să nu se-oprească,
Că v-ajunge acolo sus, stâncile-s doar jucărele !

 

Însă-i lunecă piciorul, spre prăpastia ca de smoală !
Haosul, gură căscată, l-aștepta să-l înfășoare !
Toată viața-și depăna, când aprigă, când domoală,
Cerând Domnului să-l lase să se bucure sub soare !

 

Și deodată… se oprise…cineva i-a prins frânghia…
Rămăsese-n voia soartei, hăul gata să-l înghită…
Făcu rugă cu suspine, Domnul să-și uite mânia,
Moartea ca să i-o alunge, cum stătea în colț pitită !

 

”Doamne iartă și ajută, doar la tine mi-i speranța !
Nu mă voi pripi la vorbe, n-am să mai păcătuiesc…
C-umilință oi crede-n tine, îmi voi lepăd-aroganța,
Cu sfințenie am să ascult, logul tău dumnezeiesc ” !

 

Din-ntuneric și adâncuri răzbătu vocea supremă
Ce-i spunea:”taie-ți frânghia, de tu crezi atâta-n mine” !
”Doamne”, zise el, (cum să nu intri în dilemă ) ?
„Să-mi tai frânghia, ce la viață, doară ea mă poate ține” ?

 

Și… trecură ore-n noapte, pan’ de zi s-a luminat…
Ochii noștri ce văzură… vai, pedeapsă, ironie…
Doar un pic de la pământ, de-o frânghie atârnat,
Zăcea omul înghețat, Faust, in crunta tragedie !

 

Deci… niciodată să nu crezi că Domnul tău te lasă…
Doar încredere să ai, Mâna Dreaptă ți-o va-ntinde…
Nu crede că nu te-aude, nu te-ajută sau nu-i pasă,
Numai tu să întinzi mâna, El îndată ți-o va prinde !

 

 

TE SIMT, MAMĂ SFÂNTĂ…

 

Ştiu cât te-a durut atuncea, Sfântă Mamă,
Să-L vezi pe Fiul Tău pe cruce răstignit…
Simt durere-adânc în piept să-ţi geamă,
Îngenuncheată, sub veşmântul tău cernit !

 

Spatele mi-i apăsat, şi mie de-o povară,
Crucea grea, la pământ să mă supună…
Gust de-oţet simt şi vorbele de-ocară,
Dar şi trăsnete şi muget de-aprigă furtună…

 

Simt şi eu piroanele, parcă-n tălpi şi mâini,
Suliţa în coastă, pe frunte mă dor spinii…
Pe câţiv-arginţi, cu tâlhari şi cu păgâni
L-au sacrificat, să fie izbăviţi creştinii !

 

Deznădejdea-mi ţipă, de acea sentinţă,
Ca un cuţit în inimă, ce s-a înfipt profund…
Se zbate sufletu-mi de-atâta neputinţă,
Simţind cum zace Fiul, pe cruce muribund…

 

Doamne, cât doare atâta nedreptate…
Cum poţi să-nghiţi sau cum s-o sorbi,
Ca faptele necugetare le fie lor iertate,
La turmele de surzi, de muţi şi orbi ?

 

Mamă Sfântă, ascultă-ne ruga pioasă,
Iartă-ne, de mai ai cu noi vreo vrere…
Şi pe creştete, cu mâna Ta duioasă,
Izbăveşte-ne şi dă-ne să izbutim, putere…

——————————–

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

6 aprilie, 2018

ÎN AJUN DE SĂRBĂTORI PASCALE

 

 

Trimitem și primim… colete,
De pe tot globul pământesc,
Un vin de casă, brânză, pască,
Nimic mai cald, mai omenesc.

 

 

Împrăștiați prin lumea largă,
Cu-n dor de casa părintească,
Nuci, mere… din livada care,
A dovedit să-mbătrânească.

 

 

Hristos a înviat! Curg lacrimi,
La cei plecați, la cei rămași,
Din gura celor dragi, drag sună,
Părinți, copii, nepoți… urmași.

 

 

Puțini care-și mai pot permite,
Chiar dacă doru-n sufletul geme
Din când în când să se întoarcă,
De unde au plecat de-o vreme.

 

 

De-ar avea aripi… ar zbura,
În gând… amețitor… de sus,
Până când… de-atâta au putere,
Să-și muște buzele pe-ascuns.

 

 

Trimitem și primim… colete,
Miros de busuioc, tămâie,
Credința-n Dumnezeu și dorul,
Țin flacăra… iubirii… vie.

———————————–

Victor COBZAC (VicCo

Chișinău

5 aprilie, 2018

Dorințe la ceas de răscruce

 

Bate greu ciocanul în piron,
Cum au scris profeții în Canon,
Plânge cerul, tremură pământul,
Suferă precum un miel Preasfântul…

 

 

Lemnul ce cândva catarg s-a vrut
Palmele cu sânge și-a umplut,
Spinul care fruntea-nsângerează
Pentru-o clipă, roză se visează,

 

 

Miere vrea oțetul cel din vin,
Sulița, ar vrea să fie crin,
Îngerii, ostași se vor, în zale,
Foc din cer pe oameni să prăvale…

 

 

Numai osânditul fără vină
Dându-și duhul, vrea, și e, Lumină…

 

Trezire

 
Read More »

 

Răsărit-a lumii

 

 
Lumină din Lumină cea răsărit la coloana sfânta a infinitului
Zorile ce s-au ivit nu ating frumusețea absolută a Luceafărului,
Gându-mi stă statornic reazăm pe calea dreaptă a nemuririi,
Merg cu crucea jertfei până la Golgota necuprinsă a iubirii.

 

 

Drumu-i plin de suferinți și mă închin ca să ajung între sfinți,
Luminază-mi raza vieții mele și din patimi fă-ne mai smeriți.
Poți să ajungi la cunoștința adevărului prin Logosul cel întrupat,
Legea Sfântă și dreaptă, El ne-a dat-o, pentru a fi fără de păcat!

 

 

Răsăritul cel de Sus venit pentru a ne răscumpara pe pământ,
În Muntele cel Sfânt al dreptății s-a arătat în al Său veșmânt,
Mântuire ne-a dat și moartea pre moarte cu putere a călcat,
Din umbra morții și a întunericului prin cruce Tu ne-ai eliberat.

——————–

Claudia BOTA

6 aprilie, 2018

Rugăciune în sfânta şi marea zi
de vineri din Săptămâna Patimilor

 

Cu sufletul zdrobit, cu umilinţă,
şi-adânc cutremurat de jertfa Ta,
privesc, Iisuse, marea suferinţă
prin care ai trecut spre-a ne salva.

 

Cât de umilitoare şi ce multe
au fost cele ce blând le-ai îndurat:
scuipări, batjocuri, palme şi insulte
si biciuirea trupului curat.

 

Cununa Ta de spini o simt pe frunte,
piroanele mă ard îngrozitor,
şi ale Tale suferinţe crunte
îmi curg în suflet, Doamne, şi mă dor.

 

Te-au pus între tâlhari, ca să-njosească
menirea pentru care ai venit,
însă lumina Ta dumnezeiască
a lor cumplită ura-a biruit.

 

Te văd murind şi sufletu-mi îngheaţă,
privesc plângând cum în mormânt eşti pus
şi dacă nu aş şti că Tu eşti viaţă,
aş cădea mort, de moartea Ta răpus.

——————————

Anatol COVALI

București

6 aprilie, 2018

 

NOAPTEA INVIERII

 

Bat clopote în noaptea împăcată a lumii,

Sunetele de-argint aduc duioşie în suflete.

Toţi credincioşii merg sfioşi spre clipa rugăciunii

În lăcaşul diafan cu umbre violete..

Şi,..toată lumea întinde mâna să ia lumină.

Se aprind privirile ridicate către cer,

Lumina primită-n astă noapte e divină…

Şi,..tot ce se întâmplă învăluit e în mister!

E noaptea Învierii!.. Prin aer blând se duce

Un cântec, plâns de bucurie: Cristos a Înviat!

În transparenţa orei omul îşi face cruce…

Cântă îngerii,-n biserică, -aşa- ca altădat`…

……………………………………………

Sclipirile-n căuşul palmei pâlpâie uşor

Fulgeră palid şi mărunt în noaptea albastră,

Prinsă-i toată atmosfera în fumul tămâior,

Ele se sting după ocol, trecute prin fereastră.

……………………………………………

Cerul e deschis şi clipele-s străluminate,

Imaginile  intră în dor din trecutul prelung,

Din amintiri, o, Doamne, vin visele mirate

Iată,.. cum trec prin noapte! Le simt, dar, -nu pot- să le-ajung!

Din dorul scânteind se aprinde o întâmplare:

În casa cu miresme suntem, cu toţi, la masă,

Ciocnim paharul rubiniu ca în sărbătoare…

Imaginea de-atunci şi-azi, în minte mi-e rămasă!

Da! Masa e încărcată, de Paşte, cu de toate,

Numele voastre mi-au rămas, în braţe, să le strâng

O,..ce n-aş da să vă aduc din lumile iertate…

…………………………………………….

Nu, nu este încă ziuă,  şi-mi vine iar să plâng…

————————–
Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

6 aprilie, 2018