Cuvânt și iubire

Ce ne face să ne întoarcem, mereu, la locul nostru de „mai frumos” și „mai bine”? La Împărăția din noi? Nu cumva un presentiment că noi eram, dintotdeauna, de acolo?…

Ce ne face să nu rămânem căzuți, să nu stăm cu gândurile pe „podeaua” păcatelor, să nu contemplăm Existența de jos, din căderea noastră? Căci contemplarea Existenței în momentele în care suntem jos, cu mintea „jos” e de fapt contemplarea întunericului. Din care vine, sigur, deznădejdea.

Căci asta e Minunea. Existența se contemplă din picioare! Nu de jos. Jos ea nu poate avea decât sensul unui fel de prăbușiri a lumii, a ceva pierdut. Cei care ajung la deznădejde o fac pentru că măsoară Existența din căderea lor. Din sensurile ratate ale lumii. Din ceea ce Ea nu mai poate să ofere. Din ceea ce Ea nu mai are să ofere. Asta e rețeta Celui Rău pentru a invita omul la abandon. La sin-uciderea vieții.

Dar Secretul lui Dumnezeu e acesta. Secretul Vieții înseși. Existența se contemplă din RIDICAREA noastră! Pentru că acolo sunt toate sensurile ei, dintotdeauna. Toate înțelesurile Vieții sunt „în picioare”. Nu jos. Nu în neant. Tot ce e bun și frumos și valoros în Existență se vede cu mintea „din picioare”. Asemenea unui Copil care se întoarce mereu la Căluțul lui…

De aceea, să practicăm acest exercițiu minunat. Ce dumnezeiesc de simplă e starea Împărăției! E ca un Copil care știe că viața toată e acolo, pe Căluțul lui… Cade adeseori. Se scoală și încalecă pe căluț neabătut, ca și cum cineva i-ar fi distras atenția. Cade din nou. Petrece mai mult timp „pe podea” decât pe căluț. Dar, lucru dumnezeiesc, el nu dă nicio valoare timpului de „pe podea”. Ca și cum cineva l-ar fi făcut să-și piardă vremea cu altceva. În loc de căluțul lui. Toate sensurile vieții, toata bucuria, toate memoriile sunt acolo, pe căluț. Căluțul e singura stare în care poate exista „realitatea”. Singura care trebuie să fie. Și singura care va fi, dintotdeauna!

Să rămânem cu acest gând dumnezeiesc. Să ne întoarcem mereu la Căluțul nostru! Și însuși Timpul va căpăta altă valoare. Nu va mai fi timpul căderii, al plecării. Ci mereu timpul Întoarcerii, ca și cum căderea însăși ar deveni un Arc pentru Întoarcere.

Să vedem Împărăția Cerurilor ca un Copil pe Căluț… Cineva, ceva, ne tot aruncă de pe el. Dar asta nici nu contează. Nu a contat niciodată! Ci dorinta de a încaleca mereu pe Căluț, până când vom rămâne acolo, pentru totdeauna! Și nimeni nu ne va mai da jos.

Ține, Doamne, Căluțul, că venim!…

———————————-

Ierod. Iustin T., 14 februarie 2020

Să facem un exercițiu sufletesc.

Să măsurăm salvarea lumii. Dar nu după măsura cu care o măsuram până acum, cea a logicii corecte. Și nici după măsura celui care suferă de lume, care fost rănit cumva de lume, și așteaptă un soi de retribuție din partea lui Dumnezeu. Pentru omul care gândește asa, „lumea” e declarată ca și pierdută. Sau „majoritar” pierdută. De ce? Pentru simplul fapt ca i-a făcut un rău lui. Deci și salvarea ei e lăsată fără sorți…

Dar noi să nu gândim așa. Ci după gândul acela minunat cu care venim la Împărtășanie, de fiecare dată. Când zicem: „cel dintâi dintre păcătoși sunt eu…”.

Și atunci, dacă ne însușim acest gând, o, minune, structurile lumii se schimbă! Atunci am provocat un cutremur în întreaga Creație și în destinul ei…

Cum?

Chiar așa. Dacă eu sunt „cel dintâi dintre păcătoși”, atunci recunosc, cu pocainta, ca sunt cel din urmă din Creație. Adică, într-un fel frumos și minunat, recunosc că „eu sunt cel din urmă care merită salvat”…!

Și dacă eu sunt cel din urmă care merită salvat, atunci – ca prin minune! – o lume întreagă stă înaintea mea, plină de posibilitatea salvării! Desigur, asta vine pe masura curatirii și întoarcerii ei la Dumnezeu… Dar eu îi recunosc ei, acestei lumi pe care m-am obisnuit s-o denumesc „rea”, o șansă mai mare de întoarcere și curățire, și în cele din urmă, de salvare – decât mie. Pentru că eu mă văd cel din urmă și la salvare, și la curățire, și la întoarcere.

Pare incredibil. Dar lucrurile Adevarate sunt din categoria celor „incredibile”!

Ideea finală e că un gând smerit, un gând de pocainta asumat personal, are puterea de a schimba din temelii structurile lumii. Micul nostru gând poate să producă un „cutremur” duhovnicesc în Creație.

Și asta, dacă încetăm să vedem „lumea” ca mai puțin vrednică de salvare decât noi. Dacă măsurăm cu măsura Dragostei pe care o așteptăm noi înșine.

Ce minunate ai făcut, Doamne, lucrurile! Cum pot gândurile Tale să salveze lumea Ta, în care cei de pe urmă suntem… noi!

Exercițiu frumos și cu gust de Împărăție!

——————————————–

MISTERUL CRĂCIUNULUI   

    

Crăciunul cu Sărmanii – Crăciunul cu Flămânzii

Copii  nedreptățiți de Soartă – -așteapt’ Crăciunul

să-ncalece Pegasul – Vis-Străbunul

s-atingă Lunii – Miezul Alb al BRÂNZII !

 

Crăciunul înfrățește Oamenii – cu Turma           

Asinul – Boul – apoi Magii-s Urma !

Ei – Magii : Aur – Smirna și Tămâia

din Iesle isc’ – odat’ cu PRUNCUL-FOC : TĂRIA !

 

o – MUMĂ : stai cu Fruntea pe MINUNE

căci PRUNCUL Ți-este FRATE – ți-este STRUNE !

Cântecul  MUMEI suie Scări de Îngeri :

 

când vezi Crăciunul – dinToate Minunile să sângeri  !

…iar Miezul Alb al Brânzei Selenare

re-aduce CHEAG – și ROST și FOC – în Toiul Iernii – Posace și Polare…!

***

 

CASĂ FĂCUTĂ DIN ÎMPUȘCĂTURI

 

casă făcută din împușcături

și explodând – într-una – Zei Auguri :

e bântuită de Cormoranii Roșii

care își duc – pe Aripi – Moși-Strămoșii…

 

Casă-a Vântoaselor de Crimă

își scuipă Cărămizi – și orice Rimă

se prăbușește și dezintegrează

doar Pulberile îi mai stau de Pază !

 

…ăsta-i Castelul oricărui Poet :

învârtejit de Stele-Minaret

răzbește cu Ferestrele-n Neant

 

și-l ia peste picior – pe Nenea Kant…

…auzi – Novice ? – ori ai adormit ?

îți pot servi – oricând – un Mit – sau un Efrit !

*

Cuvântul – Neprețuitul Explozibil

îți face Imposibilul – Posibil

și trece Trotuarul drept la Zei

luând la-njurat – pe Sfinții Derbedei…!

***

 

 

 

 

SCRUM

2 Ianuarie 2020

 

…când Alfabetele – în toate

Lumile și

Limbile (mai perfecte decât

perfecte)   – vor fi deplin

uitate – atunci

Patru sau Cinci

Degete de-ale mele – vor

zgâria – pe Peretele

Cerului – Adevăratele

Semne ale Vieții și

Morții – Ființei și

Neființei

 

vor  zgâria-scrie – trudnic și

necruțător –  nu din

Iubire – ci

Neiertătoare…!

 

…apoi –  – nemaiexistând

nimic – căci

SCRISUL UCIDE ! – se vor face

Scrum – și ele – Patru sau

Cinci Țipetele – Patru sau

Cinci Degetele…

 

…Scrum făr’ de-nceput ori

Sfârșit – fără Limite ori

Suflare….

***

 

MAMEI MELE – CEA DIN ALTĂ LUME

 

când îmi va suna – și

mie – Ceasul – vreau ca

tu – Mamă – și nu altcineva – să vii

să mă întâmpini – să mă

iei – spre Altă

Lume

 

n-am nevoie de

toate Sperietorile

Popești – n-am nevoie nici de

Moarte

 

pe Drumul spre Locul cu

Copaci Rari – să vorbim

Mamă – de-ale

noastre – câte n-am apucat să

vorbim – aici – pe

Pământ

 

pe Drumul spre Locul cu

Copaci Rari – repetă-mi – Mamă – iar și

iar – Alfabetul Vieții și

Morții : astfel – din nou – la

nesfârșit – Tu și numai Tu – Mamă

să mă Naști

 

între noi doi – Toate

rimează – Mamă – Toate rimează : Moartea mea

devine – așa cum se și

cuvine – în felul acesta – un nou

Poem – cu doar Două

Cuvinte : Tu și

Eu

 

e cel mai frumos Poem – dintre cele

pe care nu le-am scris – încă

niciodată

***

 

FEMEIE

 

femei nebune – proaste și-ngâmfate

ba năvăliți – ba spargeți zări – cu fuga :

când veți crăpa – eu – c-un făraș – pe toate

să înmulțiți gunoiul – îmi voi pune Sluga…

 

n-ați priceput din lume decât…”Cârlig de Pește”

nemernicia voastră – de Bine ne ferește !

…proști au mai fost bărbații – când v-au băgat în seamă :

din voi – de-aș vrea fiertură – nu iese nici de-o zeamă !

 

…de ce s-o fi-ncurcat și Dumnezeu-Manole

să-l dez-oseze pe Adam – scoțându-i coaste ?

măcar de-ar fi făcut costiță cu fasole

 

nu-ntruchipări de isterii iocaste !

…băi – ăștia – voi – tembelii dumnezei :

nu șubreziți Biserici – spurcând Zidul – cu…femei !

*

să-i frângi – cu-adevărat –

Oasele – unui Om

(…Adam… – …sau cum i-o fi

zicând lumea lui !) – ca – din schijele Lor

spinoase – să-nchipui o Făptură

pletoasă – buhoasă

slinoasă – păduchioasă

ranchiunoasă –  și-ntre

”picere” – inadmisibil de

puturoasă ! – foc și

paie de…”lasă-mă că nu te

lasă”… – …numai pentru ca

apoi – umflându-Te în Penele-Ți

Albastre – să-i dai nou Lepros

Nume – acela de

”Femeie” –  asta e treabă de

Tâmpit de Beție – Plebeu

iar nu de

Adevărat Dumnezeu !

***

 

DACĂ POLIȚIȘTII – POLITICIENII ȘI MAGISTRAȚII

 

dacă polițiștii – politicienii și

magistrații – nu sunt cei mai

Oribili Criminali din

Lumea Asta (…Lumea

Asta : cea mai bine disimulată – pentru

proști – Organizație din

Univers : Sindicatul Suprem al

Crimei !) – înseamnă că eu sunt o

Gâscă Sălbatică – și l-am purtat – pe

aripile mele (…cele

franjurate de Vânturi

Furtuni – și pidosnice – și de

gală…!) – peste toată

Suedia – pe

Nils Holgerson – simbol al

Nevinovatei Minciuni și al

Naivității Cretine !

***

 

FEMEIA MODERNĂ

 

…și-a pus pe

cap – Oala de Noapte-nflorată cu

Gălbejite-Asasinate

Picurând-Licurind (…acid….mult

acid fermentat-puturos…!) Securistico-Chinezește – și-a

Trântit – mândră – pe

Ea – Halatul de

Băi Oceanice (…Halatul cel

peticit cu sute de

Continente Duhninde…!)  – apoi

s-a încălțat – vanituoasă – cu

Doi Cactuși

Texani  : Femeia

Modernă ! – MATA

HARI – de

Dămăroaia și

Vârful  P…Țigăncii !

***

 

JEG DE ZEI – STĂTUT LUGUBRU – A PĂTRUNS ÎN APE

 

Jeg de Zei – stătut lugubru – a pătruns în Ape

Valuri vin și Valuri pleacă – nimeni să nu scape !

peste tot – Arici de Umbre otrăvesc Lumina

dar veni-va Ziua-Ntâia : va trezi Ondina …

 

Strigoi de Păduri – vag palid – cercuiesc Oceanul

doar privind Apocalipsa – te îngheață-aleanul…

au rămas – în Pod de Ceruri – Sinucise-Icoane :

cine – iar – auri-va Sfinții – dormind în Piroane ?

 

Însuși Dumnezeu ne vinde – târguindu-și Raze

Diavoli se hlizesc la Stele : își sticlesc Ucaze :

să primim iude-n Altare – Preoți de Noroaie

 

și să-i ungem Regi de Râuri – Prinți Broscari – în Ploaie…

…hai – întoarce Fila Asta : Apele se-neacă :

de e prea mult Rău în Lume – de plictis – el pleacă…

***

 

NU MI-ESTE FRICĂ DE NIMIC – DA-S AMĂRÂT DE TOATE

 

nu mi-este frică de nimic – da-s amărât de toate :

un Șarpe – Deznodat Circar – uită să umble-n Coate…

sap Groapă de Fântână – cică : sap numai sub picioare !

când am gătat – iàca ce poznă ! – în Miez-Pământ mă doare !

 

nu mi-este frică de nimic – da-s amărât de toate :

căci Razele-s de rumeguș – Soarele n-are toarte…

nu mai huliți – voi – Bestii-Oameni – un Rătăcit de Soartă :

s-a fost făcut Inima mea o Gaură de Poartă…

 

Orbi – din Clopotnița Măririi – nu văd Minuni în Iarbă

aud doar Glia Cătrănită – gata – oricând – să fiarbă !

…cu ce-ai plătit – Drumeț Tovarăș – Vremea – să mai trăiești ?

 

mai ții urechea  către Cântec – Suflet ai de Povești…

…și Zeii – azi – sunt tulburați : nu știu ce cată-n Ceruri !

…vor învăța de sub Vitrină : se strâng Strașnice Geruri…

***

 

 

 

AȘCHIE DE DOINĂ

 

dacă mer’i din floare-n floare

viață fără de cărare

la urmă năcazu-i mare :

te alegi cu o cicoare

uscată de soare

dată-n gălbinare…

 

…ori c-un Zid  Chiurliu

de-un Sălaș Pustiu…

***

 

FLORI DE GHEAȚĂ SE-NCRUSTARĂ – PE ALTARE – -N GERUL LUMII

 

flori de gheață se-ncrustară – pe Altare – -n Gerul Lumii

în Biserica Pădurii mă pândesc Liniști Senine

Lămpile din Ierni-Regine pâlpâie – în Toiul Strunii :

Harfe-Raze se destramă – în Pervaze Cerești – Crine

 

o – Păduri – Cetăți de Zâne – mângâiați Răni Răstignite

și primiți – prin Ceți – Drumețul cu Căile Rătăcite :

la Altarul din Pădure s-a-nchinat chiar Inorogul

spre Altarul din Pădure – Izvoare sticlescu-și Snopul…

 

în această Sfântă Iarnă – Nălucirea Vis-Zăpezii

Tărâm Nou îmi pregătește : Roura de Miez-Amiezii !

Elfi – Ondine – Salamandre – mă întâmpină-n Cântare :

 

e o Limbă Dumnezee – și în Cer – și-n orice Mare…

…Țări de Duhuri – Continente – se strâng – ciotcă – la Altar

căci Hristosul – Viu-Iubirii – a trecut – deja – Hotar…

*

…la Altarul din Pădure – străjuit de Inorogi

toți se strânseră – cu Focuri : ÎMBLÂNZIRII să te rogi !

***

 

OMUL CARE-A MURIT DIN ÎNTREBĂRI

 

Omul care-a murit din Întrebări

degeră-n Cântec – degeră în Stele :

Omul care-a murit din Întrebări

afli-l la Vechituri și-n Lanțuri Grele…

 

de ce  – tu – oare – nu răspunzi cu Întrebarea

care te-ar libera de Boli și Duhuri ?

Piron chircit-a – -n loc de Valuri – Însăși Marea !

…iar Sânge către Sânge nu dă Muguri…

 

”Messire – unde-i Misticul Potir ?”

…așa se-aude Leacul Nemuririi…

dar Parsifal – căutând Lebăda de Safir

uită de Fiul-Lohengrin – Fiul Firii…

 

…Omul care-a murit din Întrebări

nu va-nvia sub Săbii de Răspunsuri

Omul care-a murit din Întrebări

singur ales-a – el – să moară – -n Munții Cei de Grunzuri…

 

…Sancho Panza – Chip de-Arlechino – tu de ce urăști ?

o – Sancho Panza – unde-i Veselia-ți de Bonom ?

Lacrimă de Pierrot – tu – Sancho – nu poți să iubești

după ce ai asasinat Uitării – -n tine – Primul Om !

 

…Sancho Panza a murit din Întrebări

tot veghind la Capul Cel cu Glugă :

…Don Quijote-Crisalidă – arde Zări

Don Quijote-Flutur – metamorfozat în Slugă…

***

 

FLUXURI ȘI REFLUXURI COSMICE

 

Apa și cu Focul : din Obârșii – Vrajbă !

Apa și cu Cerul – despărțiri de-o Clipă :

toate se împacă – dar eu nu-s prin preajmă

în Eoni când trece Duhul de Risipă

 

port în piept Pojarul – și nimic nu-l stinge

dar port și Altarul : Deget îl atinge

și – pe loc – îngheață – Copaci ca și Stele :

Soarta spre-ei pășește – cu Popasuri Grele…

 

o – nu vreau Iubire – vreau doar Înălțare

Orbii – toți – să creadă c-am trecut de Zare

Preoți – toți – ai Vămii – strig’ că-s de vânzare

 

lasă-n urmă-o Dâră : o Dâră de Sare…

…cumpără și vinde – Zeul Posăcit

căci mai are Creieri – Suflete – de-unit…

***

 

FARSE COSMICE

 

nu-ți pleca – spre mine – Capul –  Capul Neiubit

a trecut – pâș-pâș – Ograda – Cel Ce m-a Zidit…

Urma-i vreau s-o iau cu mine – Celui Ne-mblânzit

și să-i scot – în Drum – Oceanul – Ochiul Cel Orbit…

 

greu mă-mpac – cu Tine – Doamne – pe Cărări de Codru :

vreau – în Catastif – ast’ Viață – s-o ștergi ca pe-un Mit

mie – Neamuri să se-nchine – că – altfel – e modru…

și vreau Socoteala noastră – Hriste – să ne fie Chit…

 

căci și Chiții din Adâncuri – Temelii de Lume

au pornit – din Val – să cânte – din Băieri să sune…

…Seară s-a făcut în Lume – trec Apocalipse

 

abia Mâine o să vadă Sfântul – câte-s lipse…

…Fruntea – Doamne – Ți-e senină – toate-s judecate

dar mă tem că – -n Vremea asta – Farse-au fost jucate…

***

 

MOARTEA STĂ ÎN PICIOARE

 

moartea stă în picioare : fiți

politicoși – aduceți-i un scaun – să ne

mai privească și

de jos în sus

 

moartea stă în picioare : n-o lăsați

niciodată – să stea în

picioare – să vă privească

suverană – plină de

ifose gratuite : în definitiv – nu e decât

și ea – un slujbaș

oarecare – ca fiecare dintre

noi

***

 

ABURI DÈȘI – DE VRAJBĂ – LATRĂ DIAMANTE

 

Aburi dèși – de Vrajbă – latră Diamante

Păianjenul Casei molfăie-și Amante

Gânduri devorează Clàunii-de-Pereți…

…voi sta pân’ diseară ascuns în Bureți…

 

linge Dimineața Tălpile-de-Amiază

Soarele de Noapte nu se mai sforțează :

a găsit Călugăr care să nu crează

din Icoana Lumii făcând o Sfârlează

 

Gușterii – de Gușă – cu ură se mușcă

pe jos eu împrăștii – de Venin – o Dușcă

Clopotari se-mbarcă pe Corăbii Bete

 

Oceanul-Sărmanul – a murit de sete…

…Piaza-Rea din Lucruri se sulemenèște

ca să cred eu – totuși – că ea mă iubește…

***

 

NU VREAU NICI AMINTIRE – NICI SĂ URĂSC NĂTÂNG

 

Tânjind – o Fată pe-o Bancă – -n Parcul solitar :

unde ești tu – oare – -acum ? – …da – ai trecut Hotar…

ești Urma Tinereții mele – -aproape ștearsă

răstignind Slove – pe-o Bătrânțe arsă…

 

…era-atunci Iarnă – Copaci-Schelete plâng :

nu vreau nici Amintire – nici să urăsc nătâng…

un Diavol prefăcutu-mi-a Junețea  – -n Spini

iar Fata de atunci – în Pângăriții Crini…

 

Aghesme de Catran – în Visuri vor să verse :

sunt Duhuri prea subtile – sunt Duhuri prea perverse

ce-au meșterit – în Ceruri – Hidosul Luciu : Oarbă-Oglinda

 

au rupt – între Rău-Bine – luminoasă – Grinda…

…Bătrân – de-acum – urlând exasperat

am nimicit – în urmă-mi – tot ce-ați schimbat !

***

 

UN BÂLCI – CU PROȘTI – CU TICĂLOȘI – CU CRIMINALI

 

un Bâlci – cu Proști – cu Ticăloși – cu Criminali

cu Cârtițe – Păduchi și Popândăi – toți…”raționali” !

aceasta este Lumea-n care Popii-și sun’ Talanca

la Moara-de-Minciuni – unde e scumpă Fleanca…

 

Biserici-de-Hazna – sub Munți de Brazi și Fagi

rostogoliți cu Banii – Nori de Cicliști : toți – Draci !

tot ce n-ai vrea să întâlnești – aici e berechet :

degeaba mormăie – -n dureri – Bătrânii Codri – -ncet…

 

…Hristoase-al meu – nu-ți mai găsești nici Locul

nici Graiul tău de Foc nu-i Toiul și Mijlocul…

eu zic să tragi – fără Mustrări de Cuget – Decorul-cu-Amurg :

 

Read More »

Cupca este un sat cu vechi și frumoase tradiții ce se transmit din generație în generație.

          Deosebite sunt sărbătorile de iarnă din acest frumos sat bucovinean. Reamintim cititorilor noștri că este printre puținele sau unicele sate bucovinene unde de Crăciun se colindă trei zile și trei nopți la rând.

*

          Nespus de frumoase sunt sărbătorile de iarnă la CIE Cupca, unde micuții de la grădiniță, elevii claselor primare, mijlocii și superioare sub îndrumarea educatoareloir, învățătoarelor, profesorilor și diriginților de clasă, administrației școlii, ajutați de părinți și rudele apropiate pregătesc un concert ale obiceiurilor de iarnă cum mai rar întâlnești. Frumoasele costume naționale, vechile obiceiuri ale Plugușorului, Caprei, Ursului, Cerbului, Căluților, colindelor, cântecelor, dansurilior, glumelor, fie vechi, sau îmbinate pe ici pe colo cu nuanțe moderne dau sărbătorilor de aici un colorit aparte. O muncă deosebită depun în aceste zile de la finele lui decembrie conducătorii și diriginții de clasă, pregătind scenarii, organizând repetiții, având grijă de decor etc. Mai ales sunt ocupați elevii, diriginții și părinții claselor a 11-ea, care sunt principalii moderatori ai carnavalului de revelion.  Lor le revine și misiunea de a decora sala de sărbătoare, a împodobi tradiționalul brad, a amenaja totul frumos și cu gust. Acest Carnaval  din fiecare an, care este un adevărat spectacol ce nu poate fi redat în cuvinte, trebuie pur și simplu văzut. An de an, se schimbă elevii, profesorii, decorul sălii, dar mereu rămâne același farmec și frumusețe deosebită ale acestor minunate tradiții de iarnă.

*

*

          Ele, aceste sărbători de iarnă, cu farmecul lor aparte, le rămân în suflet pentru totdeauna, cu magia lor deosebită, cu urările de bine, pace, sănătate, împliniri, realizări, bucurii, speranțe, vise frumoase, împăcare sufletească, binecuvântare cerească și Un An nou fericit.

          Fie ca acest an, ce în curând ne pășește pragul să fie bun, pașnic, rodnic, deosebit în toate.

          LA MULȚI ANI!!!

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca, Ucraina

Crăciunul este, dacă ne gândim noi bine, PRIMA RĂSTIGNIRE a Lui HRISTOS-DUMNEZEU. Sensul Răstignirii Cristice este, în mod EGAL: 1- Autosacrificiul Dumnezeiesc, pentru Mântuirea Omenirii, cât și : 2- Îmbrățișarea Cosmică Supremă, prin care HRISTOS-DUMNEZEU ne reia, întru Sinele Său Divin – și ne redă STĂRII NOASTRE REAL-ADEVĂRATE : aceea de Prieteni și Frați mai Mici ai Lui HRISTOS-DUMNEZEU – dar și STARE DE FRĂȚIE-ÎNFRĂȚIRE (…iar nu de CANIBALISM RECIPROC !!!), între TOATE regnurile (precum era/este în Rai : ”Atunci lupul va locui laolaltă cu mielul şi leopardul se va culca lângă căprioară; şi viţelul şi puiul de leu vor mânca împreună şi un copil îi va paşte. Juninca se va duce la păscut împreună cu ursoaica şi puii lor vor sălăşlui la un loc, iar leul, ca şi boul, va mânca paie; Pruncul de ţâţă se va juca lângă culcuşul viperei şi, în vizuina şarpelui otrăvitor, COPILUL ABIA ÎNŢĂRCAT ÎŞI VA ÎNTINDE MÂNA. NU VA FI NICI O NENOROCIRE, NICIO UCIDERE ŞI NICIUN PRĂPĂD, ÎN TOT MUNTELE MEU CEL SFÂNT!”) : Peștera=Regnul Mineral, Ieslea=Regnul Vegetal, Turmele de Oi, Asinul și Boul=Regnul Animal, Păstorii=Regnul Umano-Divin, Magii=Vizionarii, Prorocii și Sfinții=Spiritele Supraumane, Scările de Îngeri=Prima Treaptă Vizibilă, spre Re-Împăcarea/Re-Unificarea, dintre DUMNEZEIRE și FOSTA FIINȚĂ CĂZUTĂ (o FIINȚĂ COMPLEXĂ, FORMATĂ DIN CHIPURILE TUTUROR REGNURILOR…!).

Nașterea, Întru Chip și Trup, a Lui Dumnezeu-HRISTOS (în Bethlehemul Iudeii), înseamnă RE-NAȘTEREA NĂDEJDII NOASTRE DE MÂNTUIRE ! – …sub rezerva IUBIRII-ÎNFRĂȚIRII, NECONDIȚIONATE, între TOATE ELEMENTELE CREAȚIEI LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Sau, cum spunea THOMAS DE KEMPIS (1380-1471), în veacul al XV-lea : ”IMITATIO CHRISTI” – ”URMAȚI-L PE HRISTOS-DUMNEZEU[…ÎNTRU TOATE ȘI ÎNTRUTOTUL…]”!

Și după spusa (…spusă-mărturie, transmisă nouă de preotul IOAN VALENTIN ISTRATI…) Sfântului ILIE CLEOPA (întrupat între 1912-1998), fost stareț, la mânăstirea Sihăstria Neamțului: „Îmi amintesc, pe când eram copil [aveam vreo patru ani pe-atunci…] – că am mers la Părintele Cleopa, la Sihăstria, împreună cu tatăl meu, preot, pentru a asculta vorbele de duh ale Părintelui Cleopa. […]Marele Sihastru s-a aplecat, cu un zâmbet sănătos, spre mine. Eu m-am pierdut în faţa sa şi am putut doar să îngaim: <<Măi… Moş Crăciun!>> Atunci Moşul Cleopa a râs copilăreşte şi a zis: <<Ehei…, nu sunt Moş Crăciun, dar… SUNT RUDĂ CU EL>>”. Mult mai târziu am realizat profunzimea cuvintelor lui: orice om care dăruieşte cuvânt duhovnicesc, din toată inima lui, e rudă cu Moş Crăciun, dăruitorul ascuns de daruri pruncilor, OMUL CARE SEAMĂNĂ, PRIN IUBIRE, CU DUMNEZEU”.

Deci, Crăciunul să fie, pentru noi, toți (și asta, MEREU: SĂ FIE UN CRĂCIUN PERPETUU, ÎNTREG ANUL, ÎN DUHUL NOSTRU !!! – …nu doar în Noaptea Calendaristică a Magilor ! – ci TOT ANUL, TOATĂ VIAȚA! – întru NOAPTEA DUHOVNICEASCĂ A MAGILOR!!!)  :  REVELAREA IUBIRII, CU ȘI ÎNTRU HRISTOS-DUMNEZEU ! – …iar ÎNVĂȚĂTURA DUMNEZEIASCĂ, A IUBIRII DESĂVÂRȘITE, SĂ ÎNCEAPĂ DIN PRUNCIE !!!…deci, mai cu seamă : CU PRUNCII SĂ ÎNCEAPĂ DĂRUIREA CEA ASCUNSĂ, DUMNEZEIASCĂ, ÎNTRU DESĂVÂRȘITA IUBIRE-FRĂȚIE, CU/FAȚĂ DE ÎNTREAGA CREAȚIE A LUI HRISTOS-DUMNEZEU !!! Adică, să fie o IUBIRE ”ASCUNSĂ”, cu semnificația de a  crea O ATMOSFERĂ DE IUBIRE, O STARE DE IUBIRE DUHOVNICEASCĂ! – …fără de ”surle și trâmbițe”! – …și, firește, fără…sufocantele reclame comerciale, de la televizor, radio, de pe Internet etc.

Multă, multă sănătate, TUTUROR! – și:

SĂRBĂTORI FERICITE !!! – UN CRĂCIUN LUMINAT !!!

LA MULȚI ANI !!!

Doamne IISUSE HRISTOASE, DUMNEZEUL MEU,-ajută-ne, ocrotește-ne și ne călăuzește, înspre, Sfântă, Lumina Ta! Cu, mereu, aceeasi admirativă prețuire și caldă prietenie, frăție întru Duh,

——————————-
Prof. Dr. Adrian BOTEZ

Crăciun, 2019

Adjud, Vrancea

Acest concurs  tradițional are loc anual. Anul acesta prima etapă a avut loc în școlilie din raionul Hliboca.

            Bine s-au pregătit elevii, ajutați de profesori, diriginți și părinți, susținuți de direcția școlii de la CIE Cupca.

            Creația literară a fost prezentată mai întâi de membri cenaclului literar „Lămâița” care activează de zeci de ani în școala noastră (conducătoare – E. Schipor). Absolventa acestui an de învățământ, nominantă la Festivalul raional „Steluța bucovineană” Marta Belici a recitat poezia „Cocoarele” (Juravli) în limba ucraineană, autor O. Olesi. Pe urmă elevul clasei a 11-ea Adrian Opaeț e recitat o poezie scrisă de clasicul literaturii ucrainene Yurii Fedkovici, iar colega sa Romina Morar a recitat poezia „Iarna” în limba engleză. (Îndrumătoare – A. Tarâța, M. Ovaciuc și A. Bicer).

            A doua nominație „Arta teatrală” a debutat cu sceneta „Motanul bucătar” pregătită de elevii clasei a 3-ea, sub îndrumarea învățătoarei lor V. Marcu. Elevii clasei a 5-ea au pus în scenă un fragment din povestea lui Ion Creangă „Pupăza din tei”, ajutați fiind de diriginta de clasă L. Sucevan, susținuți fiind de prima lor învățătoare R. Țugui și de profesoara de limba română O. Bojescu. Un fragment din copilăria Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko și anume „Tarasik și mama” ( în limba ucraineană) a fost înterpretat de elevii clasei 7-ea, dirijați de profesoara de ucrainologie M. Alerguș.

 

            A trea nominație – Folclorul a fost prezentată prin grupa vocală a școlii cu câteva cântece populare, elevele fiind îmbrăcate în frumoase haine naționale. Două cântece populare românești a prezentat tuturor una dintre cele mai bune eleve ale școlii noastre Marta Belici. Conducătoarea grupului este profesoara de limba maternă Lucica Dușceac.

            Un grup de instrumentiști ai școlii (vioară, saxofon, acordeon) au interpretat la diferite instrumente muzicale mai multe melodii populare românești și ucrainene.

            Juriul în componența lucrătorilor Casei de creație pentru copii și tineret din centrul raional Hliboca au dat o apreciere justă pregătirii și desfășurării festivalului dat.

            Sincere mulțumiri aducem părinților, profesorilor, elevilor pentru pregătirea costumelor, expozițiilor și numerelor artistice. Tuturor le dorim succese și numai bine.

——————————-

Eleonora SCHIPOR,

CIE Cupca

Ce n-am da să reînvățăm să simțim taina Crăciunului cu adevărat? N-am plăti mai mult decât pe orice brad sau orice cadou? Și totuși, de ce nu mai simțim Crăciunul ca pe un eveniment din altă lume…? De ce nu ne impresionează ca și cum ar fi – să zicem – cel mai reușit film SF al tuturor timpurilor? De ce nu putem să trecem dincolo de o încântare familială de brad, cadouri, bunătăți pe masă, care ține câteva zile și apoi ne aruncă iarăși în ritmul vieții noastre?

Răspunsul e o “setare” pe care am făcut-o noi sufletului nostru. Cândva, demult. Noi ne-am “setat” să trăim Craciunul în cea mai îngustă și mai limitată dimensiune a persoanei noastre. Pare ciudat, dar această limitare e tocmai cercul nostru de familie, rude și prieteni. Adică unde am ajuns să vedem toți idealul: “Crăciun în familie”. Acolo se poate ajunge, dar nicidecum bucuria Crăciunului nu e de acolo. Ea se “aduce” în familie. Dar e din altă parte…

Totul ține de felul în care ne vedem persoana noastră. Noi am ajuns în lume să fim soți și soții pentru cineva, să fim tați și mame pentru cineva, să fim frați, iubiți și iubite pentru cineva… Slavă Domnului și pentru asta! Dar… – și aici e minunea! – noi suntem “ceva” pentru cei dragi luat din altceva, mult mai mare și necuprins. Noi suntem oameni luați din umanitatea întreagă, aparținem lui Dumnezeu și omenirii întregi. Nu suntem exclusiv ai nimănui, și nimeni nu poate să pună stăpânire pe noi – aici e frumusețea! Și tocmai de aceea, acceptăm să le aparținem familiei și prietenilor în particular, cu drag, prin taina Cununiei, prin legătura prieteniei și prin alte legături binecuvantate de Dumnezeu. Suntem 100% mai întâi ai omenirii, ai trupului lui Dumnezeu la nivel de umanitate (din care se face Biserica), și apoi, din acest 100%, le încredințăm celor dragi, să zicem, 10%, 20% sau oricât vrem noi, ca dar liber și asumat.

Asta numai ca să înțelegem că ce dăruim noi, ce punem deoparte pentru alții, e din libertatea persoanei noastre în Dumnezeu. Căci la nivel de umanitate, putem să nu fim ai nimănui în special, ci să fim ai tuturor, frați și surori în Creație, așa cum ne-a vrut Dumnezeu. Și aici, în această parte măreață a persoanei noastre, în care nu mai suntem soții sau prietenii cuiva anume, ci bun prețios tuturor din umanitate, aici, ne trăim Tainele, aici aflăm mirajul Crăciunului și înrudirea noastră cu umanitatea pentru care Iisus S-a născut. În largul persoanei noastre, a persoanei adevărate.

Și de-aceea a lăsat Dumnezeu ca familia să fie o celulă binecuvântată, în care învățăm să ne extindem iubirea “agapae” (nu eros, care e rezervată intimității) peste toată omenirea. În care învățăm să trăim bucuria Crăciunului ca persoane ale umanității întregi, care aduc în particular, Taina în căminul lor, la familia și la copiii lor. Căci familia de sânge n-a fost făcută să fie locul unde se creează și se trăiește Taina, ci locul unde se aduce și se împărtășește.

Să nu ne mire asta, căci așa a lăsat Dumnezeu lucrurile: frumoase, largi și minunate! Iisus a venit ca un Copil al lumii întregi, chiar dacă prin darul Mamei Sale. Magii au venit să i se-închine ca niște oameni liberi ai lumii întregi (Gaspar, Baltazar și Melchior), și nu exclusiv ca soți ai soțiilor lor sau tați ai copiilor lor lor. Au dus apoi, desigur, Vestea în căminul lor, ca o bucurie stranie, “SF”, din afară de lume… Păstorii n-au venit nici ei ca rude ale cuiva, ci ca “rude” ale umanității întregi. Așa a putut trăi fiecare Crăciunul, acum 2000 de ani, ca om liber aparținând tuturor, ieșit din matca rudeniei sau a sângelui, ca micul Iisus însuși. Căci altfel, El ar fi fost doar “bunul” Mamei Lui și al neamului lui David, în care S-a născut. Or, Slavă Domnului că n-a fost așa…! Căci cum ne-ar fi aparținut El tuturor?

Ce înțeleaptă e randuiala Lumii! Să dea Dumnezeu să inversăm perspectiva. Să nu mai căutam să înghesuim Craciunul în masa, cadourile și familia noastră. Să-l trăim “în afară”, în acel loc minunat în care ne suntem toți, unul altuia, familie în umanitate și Biserică. Cumva, poate înțelegem de ce oamenii, între zidurile unui lăcaș, cauta o rudenie mai măreață și mai grandioasă la nivel de umanitate. Una de care n-au parte acasă. Dar pe care o duc acasă, în familia “mică”, tocmai pentru c-au dobândit-o în Familia Mare…!

O ieșire la aer binecuvântată, și parfum de Crăciun tuturor, în Marea Familie!

Ierodiacon Iustin T., 10 decembrie 2019