20 Apr
2018

Vasilica GRIGORAȘ: Tanka

Tanka

Sub lună nouă
în urechea mării-ascult
mitul sirenei –
o inimă cioplită
de atâtea valuri reci
x
Under the new moon
in the sea’s ear I listen
to the siren’s myth –
a heart carved
by so many cold waves

(Traducere Alina Lavinia Grigoraş)

(Din vol. Ochi în ochi cu luna: Tanka şi pentastihuri – Looking the moon in the eye: Tanka and pentastiches, Napier-NZ, Scripta manent, 2017)

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

20 Apr
2018

Anna-Nora ROTARU: Versuri

… ŞI ÎNGERII-AU CĂZUT DIN CER…

 
Mai cad şi ultimele frunze uitate în copaci…
Musteşte trotuarul de ploaie în băltoace…
Şi nu ştii încotro s-apuci şi ce să faci,
Ţipând, ai vrea liniştea s-o spargi, dar taci,
Închis în Universul tău micuţ, ca o găoace !

 

În gât, rămâne vocea de parcă ai fi mut…
De răzvrătite vorbe ce le-nghiţi nemestecate…
Arunci priviri fugace-n jur, arăţi a fi pierdut,
Nu-ţi place lumea, ce, cu mâinile-ai făcut
Şi-ţi pare-acum un joc de cuburi aruncate !

 

E întuneric… linişte apăsătoare… nu-i târziu…
Oraşu-i gol… pustiu de oameni şi orice vietate…
Nimic nu mişcă, nu se-aude, stropii cad zurliu,
Din ploaia monotonă, prelinsă, ca zidul străveziu,
Stropind lalele negre, în rărunchii tăi plantate !

 

Şi… te tot poartă paşii, în urmă-ţi nu laşi urmă…
Ştiind de traiul tău, atât de mic şi de mizer,
Te-apuc-o neagră disperare, ca rătăcit de turmă,
Că nu ai rost şi viaţa, cu fiecare pas se curmă,
Pitulat în colţul lumii… săracule Om stingher !

 

Chiar faţa, să nu-ţi se vadă, o ascunzi în glugă…
Şi plânsul… chiar şi-n pumni, îţi este sugrumat…
Că dup-o viaţă-ntreagă, te simţi umilă slugă,
Nimeni să-ţi vină-n ajutor, nici Dumnezeu la rugă,
Să-ţi schimbe cursul vieţii, anost şi zbuciumat !

 

Ai vrea un şut să tragi în toate, să se sfarme…
Să nu te simţi, atât de slab, pitic, neputincios…
Însă nu poţi schimba nimic, când celalt doarme,
Nici bătându-ţi geaba gura, cu gloatele-n larme,
Dar nici cu mâini crucişe, aşteptând Cuvânt Pios !

 

Şi chiar, cum s-auzi, în lumea asta destrămată…
Se-mprăştie cuvintele, in ploi pe caldarâm… mă tem
Că, şi Îngerii au căzut din cer cu ploaia înspumată,
Din lumea lor, fără prihană, ce poate-i sfărmată,
De-o Mâna mai presus de Ei, ca-ntr-un blestem !

 

JOC DE GÂNDURI PRINTRE RÂNDURI

 
Sunt prea blândă şi-un pic plăpândă…
Nu mai pot s-aud, “adevărul” nud,
Ce-mi stă la pândă, râzând a izbândă,
Nemilos şi crud, ca un zmeu zălud…

 

Nu am ce zice şi cin’ să-mi explice…
Obosii-n zadar, jucând viaţa la zar…
Pentr-un pumn de alice, devenii complice
Şi din falnic stejar, ajunsei ţânţar…

 

Nu mai vreau veste, dintr-alea funeste,
Ce-mi par minune, a sorţii nebune,
Ca-n mijloc de fieste, să-mi facă feste,
Voind să-mi răsune, fals cânt pe strune !

 

Nici suspiciune, ce-n minte îmi pune,
Idei când poznaşe, când pătimaşe ,
Fără-nţelepciune şi strop de raţiune,
Gânduri vrăjmaşe, ce-mi păreau gingaşe !

 

Nu am putinţă, îndeajuns credinţă,
Să-mi schimb ”veşmânt” şi discernământ…
Ştiu… că-n nefiinţă, voi primi sentinţă,
Dând jurământ, c-am s-ascult Cuvânt…

 

Ştiu…că acolo Sus, la al vieţii apus,
De vei fi întrebat, spune-adevărat,
Ca cinstit supus, că regreţi nespus
Şi d-eşti vinovat, poate-i fi iertat…

 

Din viaţa-ţi întreagă, hai hui pribeagă,
Nu-ncerca zadarnic, s-arăţi slugarnic…
Mai bine reneagă, trăirea-ţi beteagă,
Din suflet amarnic, pân-acum jalnic…

 

Ştiu… la cântar nu furi, nu simţi, nu înduri…
Iţi vor da tratament, după testament,
La feţe caricaturi, îngereşti trăsături,
Fără sentiment, nici trecut, nici prezent…

 

Acolo-n Nicăieri, vei uita ce-ai fost ieri…,
Nimic n-o să ştim… de grăim… cum trăim,
N-ai ce să speri, dar nici teamă că pieri,
Nu ştim cât zăbovim sau de-i locul sublim…

 

Nu semnezi foi, nu te-aşteaptă nevoi,
Nu te simţi prigonit, de ochi urmărit,
Nu te sperie strigoi, nu-s la pândă ciocoi,
Nu te simţi istovit, ci-n pace liniştit…

 

Iar după căinţă, vei alege-o dorinţă,
Cel ce ştie de toate şi-n timp socoate,
Cu-a Lui bunăvoinţă şi cu-a ta credinţă,
Pe brânci şi pe coate, te-i întoarce poate…

 

 

,,DUPA FURTUNA, CURCUBEUL” de Anna-Nora Rotaru

pictura  în ulei, pe pânză, dimensiuni 120 x 90 cm,

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

RĂTĂCIRI PE CALEA TIMPULUI

 

Învârtindu-ne în jurul axei existenței, ca breloc,
Ne fuge timpul, ca trenul, din trecut spre viitor…
N-avem vreo țintă anume, doar cu puțin noroc,
De-un vagon ne agățăm, căutând vreun loc,
Lăsându-ne în voia soartei, ca un copil neștiutor !

 
Read More »

20 Apr
2018

Camelia CRISTEA: Poesis

Mulţumesc

 

Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă-mi supărarea,
Riduri, valuri de întristare
Îmi tot tulbură cărarea…

 

Rugăciunea-mi întăreşte
Şi dă-i aripi că să zboare
Către Cerul de lumină
Unde raiul e în floare!

 

Nădejdii ce-i în risipă
Dă-i curaj să toarcă iar,
Fire de credinţă, pace,
Că nimic nu e-n zadar.

 

Inima-n genunchi se roagă
Nopţile în privegheri,
Cât de harnică furnică
A rămas pierdută-n ieri…

 

Clopotul tăcerii sfinte
Mai răsună azi în strană,
Îngeri, Sfinţi, plini de lumină
Îmi mai oblojesc o rană.

 

Pune mâna Ta pe frunte
Şi alungă tot ce-i trist,
Uneori mă pierd cu firea…
Mulţumesc, deci mai exist!

 

Am înflorit

 

Am înflorit în liliacul din grădină
Şi-n tei mi-am pus sărutul de cu zori,
Din meri bătuţi, cu frunză de sulfină
Trimit spre tine calde îmbrăţişări.

 

Mă – alintă o iasomie despletită
Mirată-n râsul ei mă regăsesc
Miresme dulci, cu iz de sânziene,
Mă poartă pe tărâmul cu poveşti.

 

Mă vei afla albită în cireş
Şi-n clopotul de lăcrămioare,
Adorm în trandafiri şi mă trezesc
În lujerul din fiecare floare.

————————-

Camelia CRISTEA

București

20 aprilie, 2018

20 Apr
2018

Simina SIMINA: Gata !

Gata!

 

Nu vreau să mă întorc!
Acum, ce rost mai are?
Sunt între noi doar semne de-ntrebare.

 

E totul gri şi-ntunecat
Nici nu mai ştiu, atunci, cine-a plecat.
Că tu te-ai dus abandonat,
Sau eu atunci, poate-am plecat…

 

Nici nu mai ştiu ce -a fost cu noi..
Eram din ce în ce mai goi.
Şi paturile ne erau pustii
Le împarțeam și ne ceream doar amnistii.

 

Rolul jucat, era din ce în ce mai greu.
Atata ne mințeam, mințindu-l chiar pe
Dumnezeu.
Şi ne mințeam că-i soare și frumos
Şi între noi era atât de-ntunecos!

 

Nu de-ntuneric mi-era teamă!
De tâmplele care-mi zvâcneau mi-era,
să nu m-adoarmă.
De sângele ce-mi clocotea încet în vene
Că nu venea sfârşitul ăsta sa se-aşterne.

 

Acum …văd…vine toamna colorată.
Când a fost primavară? Niciodată!
A fost doar vară străvezie.
Nu a fost viață. Aşa a fost sa fie!

 

Valizele de-acuma ne sunt pline
De dor, de-amar și de ruine.
Nu ştiu de le putem căra.
Ai grijă, să nu le încurcăm, cumva!

 

Să n-o luăm iar de la cap,
C-atunci ți-aş deveni satrap.
Şi n-aş putea să mai fiu eu.
L-aş da înlături, chiar pe Dumnezeu!
Şi-aş căuta doar semne de mirare,
Când în valize le-am pus pe cele de-ntrebare.

 

Şi-aş căuta să scot tăcerea dintre noi
Dar nu se poate….
Suntem atât de trişti și goi….

 

Ni-s sufletele toate pustiite.
Nici nu mai ştiu cum să te strig, iubite!
Ni-s sufletele pline de noroi…
Atația ani i-am petrecut în doi!

 

Unde s-au dus, nici nu mai ştim.
Nici tu, nici eu, nu vrem să mai trăim
Această scenă jucată din ce în ce mai prost,
Când viața noastră, de-acum nu are niciun rost.

 

Când suntem semne de-ntrebare
Şi orice loc din suflete ne doare.
Nu ma întorc, n-am sa revin.
Să ştii, iubite, că tu, ai fost un dulce chin.

—————–

Simina SIMINA

20 aprilie, 2018

20 Apr
2018

Nicu GAVRILOVICI: Poezii

 

Privind în oglindă
Văd doar un om perfect de imperfect,
Un înger la aripă c-un defect,
Un bulgăre întunecat de tină
Ce fură apoi dăruie lumină.

 

Văd umbra celui care aș fi fost
De vieții-nțelegeam ascunsul rost,
Un sâmbure-ncolțit în alte sfere,
Al sufletului rod dorind s-ofere

 

Celui flămând, având veștmântul rupt…
Calvarul greu al dragostei, abrupt,
Silindu-mă a îl urca mereu
Spre-a întâlni în vârf pe Dumnezeu.

 

Sunt doar un om, atât… Sunt cel ce sunt,
Ce zilnic umbra proprie o-nfrunt.

Îmi este frig

 
Mai lasă-mă să te ating, nu plânge,
În vene ți se zbat vâltori de sânge
Pe care palma mea, fugară arcă
Încearcă în Eden să se întoarcă

 

Mai lasă-mă, nu plânge, să te-ating,
Cu sărutări și șoapte să te ning,
Purtată de-ale-mbrățișării valuri
Să te depun pe-ale saltelei maluri

 

Ca pe o scoică ce ascunde perle…
Să fiu ocnașul osândit la gherle
Ce-n inimă te port ca pe-o icoană
A unui înger fără de prihană.

 

Să te ating mai lasă-mă, nu plânge…
Îmi este frig… Porți flăcări calde-n sânge…

—————–

Nicu GAVRILOVICI

20 aprilie, 2018

20 Apr
2018

Petru Daniel VĂCĂREANU: Deșert de cioburi

Deșert de cioburi

 

Cine-și mai poate azi
vedea greșelile “caste”
când toată lumea privește
și ascultă de oglinzi

 

ce chiar dacă sunt sparte
în cioburi noi ne mirăm
de câte chipuri arătăm
ce ne par nevinovate

 

când pe noi ne ascultăm
în deșertul de cioburi
cu zale pentru gândiri
și-n miraje ne preamărim

——————————-

Petru Daniel VĂCĂREANU

18 aprilie, 2018

20 Apr
2018

Costache NĂSTASE: Carieră

CARIERĂ
Am străbătut numai pe jos
Drumul ascendent al vieţii,
A fost şi greu dar şi frumos
Ca să-mi obţin epoleţii.

Asimilând tot ce se poate
Prin cunoaştere directă
Am căutat răspuns la toate
Păstrând direcţia corectă.

Au fost şi multe sacrificii
Dar au putut fi suportate
Compensate cu delicii
De cea mai bună calitate

Lângă ai tăi munceşti, iubeşti
Iar viaţa nu-ţi mai pare grea
Când cauza ce o slujeşti
Este aceeaşi cu a ta.

Iubindu-mi ţara, meseria
Mi s-a părut că e firesc
Să pot oricînd să-mi apăr glia
Şi tot ce este românesc.

—————————————-
Costache NĂSTASE

București

18 aprilie, 2018
Foto: Tramvai Răşinari 1969 ,pl.414

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii