Cuvânt și iubire

Dincolo de timp
din perdea mă răsfaţă
un câmp plin cu maci –
nemistuite flăcări
din prima mea iubire
x
Across time
a meadow full of corn poppies
is dandling me –
undigested flames
from my first love

(Traducere: Alina Lavinia Grigoraş)

(Din vol. Doar cu pana inimii, tanka = Only with the pen of the soul, tanka, Iaşi, PIM, 2016)

———————–

Vasilica GRIGORAȘ

27 aprilie, 2018

Gânduri şi cuvinte

 

Iată gândurile zboruri şi cuvintele dragostei

Cât sunt de grele acele nopţi

În care încerc să pulsez

Prin arterele mele

Către inima ta

Cât sunt de grele acele nopţi

Când îmi caut sufletul plecat

Pe urmele tale

 

Dacă încep sa scriu

Mă pierd şi mă regăsesc

În scrisori asuprite

Care refuză să mă arate printre linii

Mă regăsesc uneori

Printre lacrimile care umezesc hârtia

Sufletul meu rămâne captivul sinelui timid

Sufletul meu ar vrea să fie liber

Sufletul meu refuză eliberarea

Uneori

Atunci când scriu

Încep să uit că există alfabete standarde bariere

N-aş vrea să exagerez

Dar dacă scriu despre dragostea mea

Întruchipată în semnificaţii între linii

Mă regăsesc pe mine însumi în iubire

Tulpină luminată cu sensibilitate

———————–

Ayman ISMAIL

27 aprilie, 2018

      

Neapolis

 

Mi-e somn de visare-

atârnă ca ciorchinii de strugure,

ca nada…

O sfâșie plăticii și cegii cu solzii aspri.

O arunc în vâltoarea apei

și spuma mă-năbușă glorios.

 

Mi-e somn de vânt,

odrasla vlăguită de taifun-

vârtej ce bate dinspre apus,

din Oceanul ce se vrea a fi pacific-

un Tot ce mă îneacă

pe din două,

veșnic ud

pentru ochiul meu tulbure,

pentru inima mea largă,

pentru infinitul stingher…

 

Norii plâng moleșiți,

soarele se dezumflă

înțepat de lună,

nici cerul nu zâmbește

și nici pământul nu grăiește,

doar apele se retrag din matcă

și îmi inundă visul.

 

Read More »

Neînţeleasa ploaie

 

Prin picuri de ploaie,

amurgul scutură petalele florilor de prun,

pe ramuri, copacul suspinului

îşi poartă uşor florile.

 

Neînţeleasa ploaie, prin argintul nopţii,

despică umbrele iubirii–culori,

vârtej de imagini,

silabe, spaţii, cuvinte.

Frânturi de umbre se preling

prin zborul sufletelor regăsite într-un sărut,

lacrima lui o aude în sufletul ei.

Frunzele de pelin

împrăştie aroma tristeţii.

Cândva s-au plimbat pe marginea vieţii,

azi rătăcesc prin ceaţa pădurii.

 

Margini pierdute prin vis,

pe pod, o fata printre lacrimi priveşte

apa şi timpul domol curgător.

În liniştea apei, prin pleoapa închisă,

depărtările scad.

Acum el pluteşte în barca cea neagră.

Vremea furtunii s-a sfârşit.

 

Pe băncile goale, pe-alei, străzi, vânt şi frunze,

tăind curcubeie, prin raze de soare şi stele,

Ea ştie, mereu El e în inima ei…

 

O primăvară este gândul tău…

 

 – O primăvară este gândul tău!

Din depărtări, la chemarea zidurilor adormite,

ecoul ne propagă respiraţia,

unind durerea şi iubirea, clipa şi speranţa…

 

– Cine-mi redă acest tainic parfum,

acest dar fără rădăcini?

Pe drumul început din nostalgie, devenit pas,

devenit dans, devenit zbor şi timp,

devenit tăcere,

zi şi noapte, trecutul uimeşte

aburul prezentului unui timp de-amintire,

unui timp de regăsire, unui timp de uitare…

 

– Dincolo de trup este adevărul!

Sub cerul nostru, cuvintele nasc inscripţii

pe pietre, pe frunze, pe petale,

pe drumul unde zefirul le risipeşte…

( cu pietre arunci în mare,

pietre verzi, roşii, albastre,

pietre lucioase, pietre rotunde,

în multe cercuri concentrice undele se propagă… )

 

– Toate pornesc de la un punct spre centru!

Dincolo de marginea vieţii,

orice desprindere naşte un început uluitor.

 

            – Sub clarul de ceas al liniştii albe,

construcţia din petale nu se poate dărâma.

În foşnetul clipelor intri pe poarta lunii,

( în candela timpului nu există distanţă )

pe cărări nesfârşite,

prin oglinzi de cristal, călătorim spre stele

izvorâte din scoici de lumină.

 

– Nu te teme de vise, în aerul ce trece

prin oglinzile timpului,

acolo nimic nu te poate răni,

nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare!

Dincolo de fiecare oglindă un copil doarme,

iar steaua care-l însoţeşte,

în aer, îi multiplică visul-evantai.

 

Arc peste timp, prin umbrele stelelor,

cu un nufăr în palme,

pe cărarea albastră, te voi întâlni.

– Deschide-ţi braţele, tu, clipă a visului meu!

– O primăvară este gândul tău!

 

Refugiu în lumina unui zâmbet

 

Copilul de aur e-n tine, e-n noi,
mereu te priveşte, surâde.
Chiar dacă valurile trec,

priveşte-i zâmbetul poznaş.

Întoarce-te, găseşte-i calea,
deschide-ţi inima,

ascultă-i tainica şoaptă,
lumină caldă,

candelă vie,
nestinsă de niciun vârtej!

Acest refugiu să-ţi fie locul

când norii negri

şi deznădejdea te vor lovi.
Condus de el,

vei înţelege

că viaţa-i darul nepreţuit.

 

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui

 

Eu, tu, aici, acolo,

rotunde piruete, în paşi de dans, împrăştie fiori,

în adierea visului, suspin e cântecul.

Prin frunzele risipite de toamnă
asculţi curgerea timpului, din amfora antică

sorbi melodia – delicat mir –
beţie a umbrelor nopţii, emoţie furată din astre.

Prin noaptea-nvăluită în vrajă,

o mână mângâie perna, un fluture albastru adie…

 

O însingurare solară răsfiră cuvintele,

adânc pătrund în respiraţia unui timp comun,

pare să ne coase, unul de altul,

în punctele cardinale ale inimii.

Estompat este totul,

ceva s-a pierdut, acolo, în vânt.

Nimic nu mişcă durerea, asemeni unui lac liniştit…

 

Viaţa se scurge prin timp, iar timpul îşi are timpii lui!

Labirint este viaţa, labirint este moartea,

coridoare invadate de alte coridoare

ce nu duc nicăieri,

pânza vieţii nu derulează nimic,

mileniile însele trăiesc în adâncuri!

 

Stăpâna omului este viaţa, surprizele ei,

feliile tortului de migdale,

când dulci, când amare.

Un paradis pe care nu-l vedem

trece prin dreptul

mâinilor noastre, spre visul unei patimi.

 

Ştii că ceea ce trăieşti în clipa asta

depinde de întâlniri întâmplătoare? Peste ani,

clipa prezentă va fi, la rândul ei, o uitare întâmplatoare.

 

Pe unda sufletelor pereche, umbrele sunt îngeri,

când ele nu mai sunt locaţii în materie, îşi caută alţi timpi,

îngeri care aşteaptă cuminţi regăsirea, reîntâlnirea cu noi.

 

Nimic aici, doar tăcerea ce curge din bolţi…

——————–

Irina Lucia MIHALCA

București

26 aprilie, 2018

 

 

Ascultă, creștine…

 

Ascultă, creștine, cum inima-ți bate
și nu cade pradă desfrâului tău,
ci-ncearcă să-ți scapi sufletul de păcate
și-nvață să cauți milă la Dumnezeu.

Tu sincer te roagă de ploaie, de soare,
de pâine, de apă, de tot ce-ți dorești.
Și când vei avea tot ce vrei la picioare,
să nu uiți, pe Domnul, ca să-L mulțumești.

Iar dacă îți pare că-i crâncenă viața,
tu șterge și uită regrete de ieri,
alungă din suflet furtuna și ceața
și nu cere toamne, ci doar primăveri.

Și dacă îți pare că lumea-i zgârcită –
învață să dai ca să poți să primești,
iar pentru un ghiont sau o palmă primită –
învață să ierți ca să poți să iubești!

Ascultă, creștine, cum sufletu-ți cântă
și laudă Domnul în cântecul său.
Să nu uiți că viața e una și-i sfântă
și să-L mulțumești de ea pe Dumnezeu!

—————————–

Natalia BRADU
Bălți, R. Moldova

26 aprilie, 2018

Eroina unui basm

 

din când în când
rămân cu mine însămi
pe veranda visului

 

mă imaginez
eroina unui basm
întind mâna spre Crai Nou
şi împreună
urcăm în Carul Mare
ne plimbăm cu artă
prin ploaia fecundă
şi prudentă
îmbrăcând
fiorul parcursului pur

 

răsfoiesc
pagini din cartea vieţii
consemnări confidenţiale
despre armonii trecătoare
şi vuiete dense
nădejdi împlinite
şi dulci amăgiri
raţiuni cuminţi
ori judecăţi neroade
iubiri nevinovate
şi pasiuni pline
de argumente goale

 

cu peniţa subţire
scriu dieta sufletului
oglinda adevărului
o stare ciudată
cald culcuş
scrânciobul visării
pace senină
în toamna adâncă

(Din vol. “O corabie la timp potrivit”, Iaşi, PIM, 2018)

————————

Vasilica GRIGORAȘ

25 aprilie, 2018

Lecție de zbor
Învață-mă să zbor… împinge-mă
de pe cornișa pleoapei tale tremurânde…
Telurice vibrații vei resimții
când zborul meu va lua sfârșit.
Ca un meteorit
voi cădea în palmele tale
transpirate de așteptare;
un crater se va naște din îmbrățișarea noastră,
un tsunami în albastrele vene…
Radiații de dor
vor străpunge carapacea albastră
a cerului…

 

Prăvale-mă
din cuibul voluptoaselor brațe…
Învață-mă să zbor!

 

Durere

Durere, câine credincios,
ca o umbră mă urmezi, pretutindeni.
Îmi miroși atât de bine urmele,
te guduri
privindu-mă în ochi,
gata să mai rupi un petec
din zdrențuita haină
a fericirii…
Read More »