Cuvânt și iubire

Vino, iubite !

Vino, iubite
să ne plimbăm
prin marele atelier
al cunoaşterii,
inspirând vraja
aştrilor neadormiţi!

Să îmbrăcăm
pala de foc a iubirii
în frânturi de răsfăţ
clipe de-ncântare
la ivirea primilor muguri
în braţele fragede
ale inimii
pe platoul zorilor
sub mlădierea
vibrantului senin
al cerului
care se topeşte
printre pleoape suave
în surâsul ochilor
atingându-ne discret
cu mişcări lente
ca într-un vals de Brahms.

——————————-

Vasilica GRIGORAȘ

30 aprilie, 2018

Explozia salcâmilor

Au explodat salcâmii-n alb de înger
Retina troienindu-mi-o instant,
De-atâta puritate redundant
În colțul lunii mă înțep și sânger.

Au explodat salcâmii în miresme
Încât mi-aleargă ciute albe-n vene,
Prea plin de dorul tău, mă-mbăt alene
Cu vin ‘n-a zorilor catapetesme.

Au explodat salcâmii-n praf de cretă
Părând sub raza lunii reci fantome,
Având de depresive nopți simptome
De triluri de privighetori fac chetă.

Miresme-n ale primăverii scocuri
Au explodat salcâmii-n albe focuri.

Mereu lângă tine

Prefă-te iubito în iarbă pe dealuri,
La rându-mi, în rouă, în zori mă preschimb,
Prefă-te-n icoană, să pot a-ți fi nimb
Ori râu în câmpie să pot a-ți fi maluri.

Read More »

Jurământ

Iubitule, de astăzi vreau să-ți fiu mireasă,
Eu rochia albă vreau să-mbrac.
De astăzi vreau să-ți fiu aleasă,
Tu, astăzi, să te-mbraci în frac.

Să ne luăm frumos de mână ,
Să mergem noi doi la altar.
Să- mi pui pe cap sfântă cunună,
Azi, să ne dăm inimile-n dar.

Să ne jurăm de astăzi cu credință,
Când verighetele ni le schimbăm,
Şi dacă ne-o fi cu putință,
Să încercăm de azi, să nu ne înjurăm.

Că aurul pe degete are carate,
Şi străluceşte-n soare orbitor.
Ar fi păcat, să ştii iubite,
Să ne mințim de azi,
Jurând un fals amor.

Să dănțuim frumos cu popii,
Strâns mâna-n mână ne rotim!
Şi când ajungem seara-acasă ,
Să ne gândim şi la copii.

De astăzi, dragul mei iubite,
Aş vrea de azi să te compun.
Şi nu uita ca-ți sunt mireasă,
Ție, de azi, eu mă supun.

Să ne- ncheiem povestea de iubire,
Peste mulți ani, c-o droaie de copii.
Să mergem mână-n mână-n tăinuire,
La bătrânețe-n moarte, tot mire vreau să-mi fii.

———————————

Simina PĂUN-MOISE

30 aprilie, 2018

Ochii de infinit

Doi nebuni frumoși să fim
Și-n fiecare clipă să ne uimim
Eu cu o floare, tu sărutare
Ascunse după colț prin sertare.

Ochii de infinit să zâmbească
Moartea tandru să ne iubească
Să ne ducă acolo unde ea
Și-a pierdut de mult timp iubirea.

Read More »

pospai de bani albi –
coşul cetăţeanului
la înălţime

Selecție și comentarii: Ioana Dinescu
,,Un senryu cum scrie la carte, care interpretează magistral câteva elemente ale fotografiei, îmbinându-le într-un tot unitar și ironic. ”Coșul” zilnic este – în imagine – în mod evident la înălțime, cu alte cuvinte, în viața noastră de cetățeni ”sub vremi”, e clar că prețurile au crescut. Pospaiul de zăpadă adunat pe coș se transformă în poem în bănuți albi (și puțini!). Mai frumos și mai nimerit nu se putea spune!”

(POEME EVIDENȚÍATE LA CONCURSUL LUNAR DE HAIGA — aprilie 2018)

Foto: Paul Alexandru

————————-

Vasilica GRIGORAȘ

29 aprilie, 2018

Fără nume

De ce, mămico, m-ai abandonat?
Mi-e frig şi-s singurel în pat,
Nu știu să zic mamă și tată
N-am cui să cer un strop de apă.

Sunt mame ce la sânul lor
Îşi cresc din greu al lor odor,
Îl cresc din greu și din nimic
De azi pe mâine câte-un pic.

De ce sunt eu printre străini
Născut cu împărțite vini.
De ce în lumea asta mare
Nu ești să-mi dai o sărutare?

Cu ce-am greșit de m-ai lăsat
În pat străin şi-abandonat
Ca să trăiesc de azi pe mâine
Nebotezat şi fără nume?

Mai sunt copii abandonați
Cu numele de înfiați,
Dar mângâierea pentru noi
Era mai dulce de la voi.

Sunt trup şi suflet de la tine
Firav si fără nici un nume,
Şi-s în salon băieți si fete,
Vino mămico…că mi-e sete…

—————————-

Vasile COMAN

Ploieşti

26 aprilie, 2018

Motto:

„Nu trebuie să permitem ceasului şi calendarului să ne împiedice să vedem că fiecare clipă a vieţii este un miracol şi o taină”.

(H. G. Wells)

Dacă omul este o taină pentru sine însuşi, putem vorbi şi despre o „taină a scrisului”. Scrisul ce a venit ca o apă vie pentru cel însetat, dornic de a prinde lumina din cuvânt, impunându-se cu taina sa de indestructibilitate. Această permanenţă a omului până la veşnicie este însăşi taina omului, care este văzută de unii înțelepți la scriitori, ca ceva profetic.

Scrisul este lumina lina ce mi-a inundat sufletul din clasele primare. Stihuri, dedicații nevinovate care au atras atenția dascălilor. În clasele primare, profesorul Axente Staicu văzuse în mine acea sclipire și m-a încurajat prin diverse concursuri literare, apoi olimpiade de limba română. Publica-sem pentru prima dată în revista „Semenicul”. A fost o pauză lungă, poate prea lungă. Eu scriam… scriam pentru mine, mereu aveam un carnețel unde îmi așterneam gândurile.

Am considerat întotdeauna că scrisul este o terapie a sufletului. Nu eram pregătită să-l împărtășesc cu ceilalți. Soțul, copiii au fost cei care m-au încurajat să scot primul volum de versuri. Scriitorul și criticul Adrian Dinu Rachieru a fost cel care mi-a editat primul volum și majoritatea celor care au apărut. La primul volum au fost cele mai mari emoții. Trăiri adânci, greu de descris, chiar contradictorii, între bucuria dăruirii cititorilor a ceea ce scriam şi îngrijo-rarea receptării de către aceştia.

După ce predasem manuscrisul începusem să plâng. Exista o lipsă de încredere de care mă mai lovesc și acum. Probabil nu vroiam să dezamăgesc  aşteptările publicului, iar pe de altă parte, fiecare dintre noi își dorește să fie tot mai bun în creație…

Volumul s-a bucurat de succes din partea celor care l-au citit. Evenimentele din Iugoslavia m-au afectat și atunci a mai apărut un volum dedicat fraților sârbi. Se confirmă faptul că şi suferinţa, durerea perso-nală, a semenilor, a popoarelor inspiră. Grotescul, urâtul sunt categorii estetice întâlnite în artă, film, muzică, dar şi în literatură. Astfel, fiecare se manife-stă în forma care-i este la îndemână. Este strigătul, care doreşti să-ţi fie auzit. E o formă de empatie, cae ajunge mai uşor la sufletul semenilor, dar şi plăcută Domnului.

Poate şi originea mea bucovineană, conjunctura istorică a copilăriei mele, plecarea familiei din locul de baştină să fi fost motorul inspiraţiei. Recunosc, tot familia a fost cea care m-a determinat să mai public. Îmi amintesc cu plăcere cum Vlad, fiul meu mergea în complexul studențesc și le citea amicilor versuri spre desfătarea acestora. O tânără liceeană, Andra pictase mai multe tablouri pe spatele fiecăruia fiind scrise caligrafic versurile care i-au inspirat imaginile. Am reușit să le expunem la una dintre lansări.

 Au urmat mai multe volume de versuri, un volum de eseuri, două volume de memorialistică, și un volum de referințe critice. Antologii, volume colective, apariții în mai multe reviste din țară și diaspora.

Sunt emoții care nu pot să fie descrise. Crezi că scrii doar pentru tine, dar pe de altă parte descoperi că poți transmite și dărui iubire, poţi înlătura griji, angoase, poţi semăna speranţă şi întări în credinţă. Ce poate să fie mai frumos decât iubirea, decât împărtăşania din acelaşi pocal? Şi pentru că tot ce dăruieşti se întoarce mai devreme sau mai târziu, într-o formă sau alta, m-au bucurat semnele de apreciere primite. Invitată la o școală generală, am fost așteptată cu un tort care avea coperta ultimului volum și după recitările elevilor din creațiile mele, am fost înconjurată pentru a mă atinge, pentru a vedea dacă sunt vie.

Viața este surprinzătoare. Uneori mai primim câte o șansă de a merge mai departe… Credința mi-a fost reazăm. Am depășit boala secolului, apoi un infarct și totuși… taina omului este una sacră. Mai aveam ceva de făcut, mă întrebam între două vise? Cu siguranță… Am avut și am alături oameni extraordinari. Cărturarul Artur Silvestri a fost unul dintre cei care a lăsat în urmă o filă de Pateric…

Nina Ceranu, Ilie Chelaru, doi editori și scriitori care la vremea potrivită mi-au întins mâna. Omul de radio George Balica împreună cu compozitorul Gheorghe Iovu au fost mereu prezenți cu poezia mea pe unde, pe un CD împreună cu Lacrima iubirii.

Scriitoarea și omul de radio Veronica Balaj, prof. univ. dr. Dumitru Mnerie, Fundația Ioan Slavici, Emilia Țuțuianu, Ștefan Doru Dăncuș, George Roca, s-au dovedit de-a lungul timpului promotori corecți și parteneri ideali.

Da, putem vorbi despre această taină a scrisului cu un sentiment al lucrului bine făcut din iubire și prin iubire. Harul este ceva tainic. Suntem datori de a lăsa în urma noastră ca o mărturisire câteva gânduri despre truda prin cuvânt. Sunt conștientă că o parte din sufletul meu se regăsește printre filele cărților mele. Trăiri unice, personale dar și manifestările de zi cu zi ale celor apropiați sau nu, care mi-au indus dorința de a striga…

Uneori, un scriitor poate lăsa un jurnal mai veridic decât un istoric. Scriitorul trăiește fiecare secundă arzând ca o torță. Nu suferă de indiferență… Fiecare dintre noi, lasă în drumul său ce a semănat. Dacă am semănat iubire, iubire să fie.

Acum, privind în urmă, nu am altă dorință decât a promova și a încuraja pe alți tineri în taina scrisului. O fac cu dragoste și atât cât Cel de Sus îmi îngăduie. Ce am învățat până acum? Să cred în miracolul vieții, prețuind fiecare clipă, dăruind iubire în lumina blândă a cuvântului.

———————-

Mariana GURZA

Timișoara, România

Aprilie 2018