Cuvânt și iubire

„Cântă, zeiţă, mânia ce -aprinse pe- Ahil Peleianul”, aşa începe Iliada, opera care stă (de 3000 de ani!) la temelia literaturii europene. (Acest început îl impresiona pe Marin Preda, când voia să sublinieze adevărul vieţii, ca obiect al literaturii). Despre ce vorbeşte Homer, în Iliada, ce-l „motiva” să scrie?! Oare de ce scria Homer?

Despre ce scrie, în general, autorul (scriitorul)? „Sunt suflet în sufletul neamului meu/ Şi-i simt durerea şi amarul”, se exprimă George Coşbuc. Este vorba despre poet? Despre neamul din care face parte? Despre glorie? Ana Blandiana, într-o poezie, „Racine”: „M-aşteaptă Fedra, Regele şi Gloria!”. Ar mai trebui să răspundem la o întrebare: oare ideea cititului este însoţită inevitabil de aceea a scrisului? Îmi amintesc bine titlul primei cărţi citite, „Cei trei muşchetari”, de Alexandre Dumas. Când începe de fapt aventura conştiinţei, în momentul lecturii (cititului) sau al scrisului?! Să îndrăznim să definim, în prealabil, scrisul ca un act de conştiinţă al celui care face acest pas temerar!

Un critic definea cititul ca pe un act pasiv, în timp ce scrisul era considerat unul activ, viril! Cu aceste enunţuri ne apropiem pas cu pas de obiectul real al întrebării: de ce scriu? Mai întâi, scriu din dragoste pentru cărţi! Mi-am imaginat lumea ca pe o imensă bibliotecă, toate peripeţiile existenţei se desfăşoară pe culoarele nesfârşite ale acesteia, o viaţă derulată în interiorul unei biblioteci! Am visat o bibliotecă încăpătoare, care să fie deopotrivă sală de lectură, grădină, spaţiu de agrement şi de visare. Într-o nuvelă de Cehov, acesta imaginează un personaj care rămâne închis  voluntar ani de zile, într-o bibliotecă şi, în timpul acesta, citind, el mărturiseşte că a făcut revoluţii, a trăit iubiri mistuitoare, a atins o înaltă cunoaştere, încât existenţa în sine îl lăsa nepăsător.

Apoi, scriu, pentru că, pur şi simplu, vreau să mă exprim, să spun altora, doritori sau interesaţi, care îmi sunt gândurile şi sentimentele despre semeni, despre tot ce mă-nconjoară. Această dorinţă de exprimare nu este ceva programat sau premeditat, ci mai curând un act spontan, subiectiv, ireprimabil! Scriu, pentru că aşa simt că trebuie să fac! În „Jurnalul de la Păltiniş”, la un moment dat, Liiceanu, pornind de la lecturi şi cărţi, îl întreabă pe Noica: „De ce trebuie să scriem cărţi”? Acesta îi dă un răspuns filosofic, cu o profundă motivaţie culturală Noica vobeşte despre „Dumnezeul culturii”! Pornind de-aici, s-ar putea răspunde că, citind cărţi, suntem îndemnaţi să scriem noi înşine cărţi! Vrem să avem vocea noastră proprie în materie de cărţi şi cultură. De ce scriu totuşi?! Poate pentru a mă cunoaşte mai bine, pentru a şti cine sunt, pentru a mă descifra (despuia) mai complet! Să spunem, poate este pretenţioasă această formulare, pentru a ajun-ge la sinele ascuns („adâncul persoanei”, cum se spune în teologie), la partea tainică a fiinţei, pentru a accede la dimensiunea metafizică a existenţei. În cele din urmă, procedând prin eliminare (să ne amintim de acel „neti, neti” al filozofiei indiene), putem formula răspunsul la întrebarea: de ce scriu?

Read More »

Procesul de îmbătrânire al omului este un fenomen normal al vieții umane, dar, contrar acestuia, în procesul evoluției umane se produc schimbări enorme ce contribuie atât la accelerarea procesului de îmbătrânire, cât și la ameliorarea respectivului proces. În cazul dat, totul depinde de mediul social în care există omul și de capacitatea acestuia în a mânui secretele naturii înconjurătoare. Conform statisticilor mondiale, se certifică că în țările unde există bunăstare socială și economică, atunci și procesul de îmbătrânire a populației este mai lent, adică speranța de viață este cu mult mai mare în raport cu media mondială. Un viu exemplu, sunt un șir de țări dezvoltate în care speranța de viață este cu mult mai ridicată față de alte țări în curs de dezvoltare (unde populația este lipsită de multe bunuri materiale, inclusiv, lipsa unei  alimentații de calitate, nivelul de trai, modul de viață, asistența sanitară destul de proastă sau inexistentă, condițiile climaterice, etc.) și față de media mondială care este de 71 ani. Astfel, printre țările unde populația are o speranță de viață mărită pe primul loc în lume se află  Japonia (cu o longevitate medie de viață de 83 ani), urmată de Singapore (83,1), Spania (82,8 ani), Elveția (81), Coreea de Sud, etc. (informează BBC în baza studiului realizat de World Happiness Report,  http://www.bbc.com/travel/story/20170807-living-in-places-where-people-live-the-longest). Iar în țările unde omul se confruntă zi de zi cu neajunsuri materiale/ economice/ sociale, atunci și procesul de îmbătrânire al acestuia este cu mult mai rapid. Astfel, este deja cunoscut faptul că procesul de îmbătrânire al omului este cu mult mai accelerat în condițiile vulnerabile de existență, adică a omului din țările sărace care, în același timp, are și un nivel mai redus de dezvoltare umană. Acest lucru, cu certitudine, este un fenomen destul de trist și alarmant în epoca civilizației moderne, însă realitatea este destul de prezentă în unele țări precum: Chad, țara cu o speranță de viață în medie de 50 ani, Zambia, Sierra Leone, Africa de Sud – 63 ani, Moldova cu 71,4 ani – țara cu aproape cea mai mică speranță de viață din Europa. Dacă să ne referim la continentul european, atunci situația în problema speranței de viață pentru anul 2017 se prezintă astfel, date furnizate de Banca Mondială: pe primele locuri cu cea mai mare durată a vieții se regăsește Italia și Spania, respectiv cu 83,5 și 83,4 ani; iar pe penultimele locuri la acest capitol este Moldova cu 71,4 ani, Ucraina cu 71,2 ani. În acest clasament România are o speranță de viață cu mult mai înaltă decât în Moldova, fiind cu 75 de ani (http://unica.md/monden/moldova-cea-mai-mica-speranta-de-viata-din-europa/).

Speranța de viață, fiind durata medie de viață a unui om, este conținutul prin care omul există cu toate problemele cotidiane, incluzând în sine modul de viață cu nivelul de trai corespunzător,  mediul climateric și mediul social, precum și mulți alți factori ce corelează existența umană. Este cert, în timp ființa umană a conștientizat și a descoperit foarte multe componente ale naturii care pot contribui benefic la sistemul de sănătate și, respectiv, la îmbunătățirea/ prelungirea vieții. Însă, necătând la toate acestea, omul pe parcursul vieții este constrâns să cunoască și acele mutații care contribuie negativ la calitatea vieții sociale și personale, fiind dependent de organizarea administrativă și politică a mediului social prin care își menține existența. În acest caz, conținutul existenței își schimbă traiectoria, astfel omul fiind supus de a-și trăi viața prin componente mai mult negative, decât pozitive. O asemenea situație are loc în societatea basarabeană, țară în curs de dezvoltare, țară cu aproape trei decenii de independență (desprinsă de sistemul sovietic), țara care la ziua de azi are deja o populație bătrână. O realitate destul de evidentă în plan mondial și național la capitolul îmbătrânirii, pentru anul 2016 Moldova plasându-se pe locul 157 din 228 țări prezente în clasament (informează Geoba,  http://stiripozitive.eu/libview.php?l=ro&idc=28&id=2780&t=/Locuri/Stil-de-viata/Top-10-ari-cu-cea-mai-ridicata-speranta-de-viata-din-lume&year=&month=4). Iar dacă să ne referim la România, atunci țara în clasamentul mondial se plasează pe locul 109 din 224 state, o situație cu mult mai bună (informează The World Fastbook CIA, 2016, http://www.descopera.ro/dnews/16118640-care-este-speranta-de-viata-medie-in-diferite-zone-de-pe-glob-unde-se-situeaza-romania). Conform statisticilor, la nivel naţional speranţa medie de viaţă în Moldova pentru anul 2016 este de 71,6 ani (dintre care la bărbați 67,5 ani; la femei 75,5 ani. http://diez.md/2016/07/19/care-este-durata-medie-a-vietii-in-republica-moldova-ce-spun-statisticile/). Nemijlocit, cetățenii din localitățile rurale trăiesc cu 4,2 ani mai puțin față de acei din localitățile rurale (informează Geoba). Aceasta înseamnă că procesul demografic al țării este afectat de factori sociali nespus de negativi care, la rândul lor, dezvoltă doar condiții nefavorabile ce influențează procesul de îmbătrânire rapidă a populației. Una dintre cele mai serioase aspecte ale acestui proces este sărăcia socială care, la rândul ei, contribuie esențial la reducerea natalității, la creșterea mortalității premature, la dezvoltarea procesului migratoriu în afara țării, în rezultat, reducând considerabil numărul populației și, în același timp, fiind accelerat procesul de îmbătrânire al cetățenilor. Un factor destul de alarmant pentru Moldova este și mortalitatea infantilă, cu 9,7 la o mie născuți (media în UE fiind în 2016 de 3,6 la o mie născuți); respectiv, în clasamentul mondial cu locul 126 din 222 state prezente în clasament, cu 13,6 la o mie născuți în 2012    (http://ro.getamap.net/ranking/infant_mortality_rate/2091.html). Totodată, mortalitatea prematură a cetățenilor moldoveni este de asemenea o realitate îngrozitoare, cauza fiind bolile sistemului nervos, afecțiunile cardiace, tumorile, etc., și, nu în ultimul rând, subnutriția organismului, acest factor dezvoltând boli specifice, apoi urmând decesul prematur. Aceasta înseamnă că nivelul de trai în Moldova este foarte scăzut (cel mai jos nivel de trai din Europa), iar statul moldovenesc pentru sistemul de sănătate alocă doar cinci la sută (estimat) din PIB, cheltuieli prevăzute pentru anul 2018 (țările dezvoltate alocând pentru sistemul de sănătate cel puțin 7% din PIB). Astfel, Moldova se plasează printre ultimile locuri în Europa la capitolul „ponderea cheltuielilor publice pentru sistemul de sanatate”. În consecință, dacă rata natalității pentru anul 2016 a fost de 10,5 născuți-vii la 1000 de locuitori [nivelul natalității în localitățile rurale (11,8%) este mai înalt decât în localitățile urbane (8,8%) cu 3 la sută, informează Biroul Național de Statistică din Moldova] sau de 37,3 mii născuți la numărul total al populației (3551,9 mln), atunci corelația este numai în favoarea procesului de îmbătrânire rapidă. În așa mod, prin reducerea esențială a numărului de copii cu vârsta de până la 15 ani, prin reducerea considerabilă a numărului de persoane apte de muncă cu vârsta între 15-60 ani apare destul de vizibil și fenomenul de îmbătrânire rapidă a populației. Pe lângă cele menționate, procesul de îmbătrânire a populației depinde în mare măsură de nivelul de cultură și de trai foarte redus, acesta incluzând în sine alimentația necorespunzătoare, asistență sanitară inexistentă, sistemul sanitar de o calitate inferioară, sistemul politic foarte fragil și instabil, mediul social nesănătos ce este bazat mereu pe stări de stres și tensiune neuropsihică, etc. Însă totuși, procesul de îmbătrânire demografică depinde cel mai mult de nivelul foarte scăzut al natalității. Dacă în unele țări nivelul de viață și de trai al omului devine tot mai bun în timp, iar natalitatea este într-o cantitate foarte mare, atunci în societatea basarabeană toate acestea se înrăutățesc tot mai mult de la o zi la alta.

Read More »

Aveam nouă ani şi eram considerat un elev „fruntaş”. Acesta e şi motivul pentru care un coleg a apelat la mine să-l ajut la definirea unei poezii dedicate marelui Stalin. I-am furnizat rima (Kremlin) şi am considerat că misiunea mea a fost îndeplinită. Probabil însă că microbul a pătruns şi după o perioadă de incubaţie, m-am pomenit scriind versuri. Umoristice! De unde şi de ce, nu ştiu nici acum.

Pe la 12 ani m-au publicat în ziarul local, apoi în cel regional, curând la revista „Tânărul scriitor” şi pe la 15 ani am fost invitat la Congresul pe ţară al tinerilor scriitori, la Bucureşti. A urmat o perioadă în care am publicat foarte mult la „Urzica”, la „Albina”, la „Magazin” care devenise foarte cerut de cititori,  apoi la „Contemporanul” şi la „Luceafărul”

Drumul meu era hotărât, aşa că la 17 ani dădeam examen de admitere la Medicină. Şi am fost admis. La Institutul de Medicină din Iaşi exista o brigadă artistică de succes care se numea „Seringa”. Gaze-ta satirică (de perete) se numea tot „Seringa„. Acolo mi-am făcut veacul, în afară de colaborarea săptămânală la pagina umoristică a ziarului „Facăra Iaşului”.

Eram singurul medicinist din subredacţia „Vieţii studenţeşti”… unde eram coleg cu Marin Sorescu, Mircea Radu Iacoban, Roni Căciularu – cu toţii filologi convinşi. M-am străduit totuşi să fiu prezent la cursurile clinice şi stagiile  din spital, din când în când la radio Iaşi şi uneori la revistele literare, unde îi întâlneam pe scriitorii Andi Andrieş, Corneliu Ştefanache, Cornel Sturrzu şi alţii.

Am abolvit facultatea cu succes, am fost repartizat într-o comună suburbană din Botoşani unde am lucrat ca medic, dar o perioadă am fost şi secretar literar la Teatrul „Eminescu” din Botoşani. Apoi medic secundar dermatolog la Bucureşti. Poetul Florin Mugur, cu care m-am împrietenit, m-a îndemnat stăruitor să scriu despre mediul spitali-cesc. I-am replicat că nu-i locul de unde se poate inspira un umorist. A rezultat totuşi o carte, un fel de jurnal, pe jumătate umoristică… „Şarpele şi Cupa”. Editată de Junimea din Iaşi, a avut o presă bună, recomandată de Aurel Baranga, Sebastian Costin, Mircea Sâtimbreanu, Mircea Iorgulescu şi Valentin Silvestru.

Au urmat alte numeroase  schiţe umoristice, publi-cate mai întâi în reviste şi adunate apoi în volume (unsprezece), multe dintre ele de prietenii mei scriitori Mircea Radu Iacoban, George Roca, Mihai Batog Bujeniţă. Liviu Antonesei, Ştefan Maier. Tradus la Madrid în spaniolă, editat în România, Israel, Spania. Am publicat în Australia, Germania, Anglia, Canada, Statele Unite.

Schiţele au fost preluate și de reviste din Cipru, Belgia, Noua Zeelandă. Un episod interesant în Polonia: la Universitatea din Cracovia există o facultate de limbi străine cu o secţie de limba română. Studenţii preferă texte umoristice, iar profesorii i-au solicitat lui Liviu Antonesei, care e profesor universitar la Iaşi, şi lui George Roca, consilier editorial şi editor la Sydney, volumul „Chemaţi doctorul”. Pentru studiu, desigur!!!

Mă opresc aici cu relatarea mea succintă, dar sper să am ce scrie şi în viitor. Pentru că taina scrisului rămâne pentru mine o taină.

———————-

Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

aprilie 2018

Gărgăriţa

Gâză, gâzuliţă,
Cu nume de Gărgăriţă,
Rochie roşie cu buline,
Nimeni nu-i ca tine.

Chiar şi micii prunci
La tine vin pe brânci,
Să te mângâie-ar dori
Fără să te sperii.
Să vă jucaţi împreună
În mireasma din grădină,
Sub copacul cel umbros
Lângă scrânciobul faimos.

Fetele te-drăgesc,
În mână te-ocrotesc
Şi fără de preget
Te pun pe-un deget,
Să le spui deschis
De li s-o împlini un vis:
Privind încotro vei zbura,
Să ştie unde s-or mărita.

Te admiră mic şi mare,
Totul este o încântare,
Apoi, în zbor pleci voioasă,
La tine acasă.

(Imagine internet)

————————–

Vasilica GRIGORAȘ

1 mai, 2018

Suflet însetat

Caut prin buzunare și jurnale,
Amintiri adunate prin gândurile
Nopților lungi ce sunt călătoare,
Ating visele albe- întâmplătoare.

Amintirile acestea sunt picături,
Picături mari sau mici din suflet,
Pictate cu trudă în taina unei veri
Pe un tablou meditativ de șevalet.

Adierea te-ntâmpină în vâlvătaia inimii,
Hrănită cu dor și miere dulce amețitoare,
Dezminte-mă să-mi regăsesc setea luminii,
Când glasul tău îmi cheamă apriga cugetare.

Abia în trecere de reușesc să te-ntrezăresc
Căutătoarea stelei fără nume mă numesc,
În drumul singurătății ce este fără de hotar,
Nimic în lumea asta mare nu este în zadar.

Privesc lumea cu a ei surâs pe care o iubesc,
Deși în fiecare zi clipele de ieri aici se risipesc
Noianul acesta lasă un fum în trecerea prin viață
Când nu mai sunt nici umbre atuncea totul te-ngheață.

———————–

Claudia BOTA

1 mai, 2018

CONDEIUL TIMPULUI

Sunt pana ce scrie cu slova din suflet
Un gând cu aromă nedescifrată,
Sunt pana din aripa micului cuget,
Ce zboară ca gândul în lumea uitată.

Sunt dor rătăcită-ntre astre anume
Ce, par infinit necuprins, neatins,
Sunt dor călător de pe-o stea fără nume,
Sunt clipa din noapte care nu s-a stins.

Sunt ciob dintr-un picur, cristal argintiu,
Pe care nici soarele nu-l poate usca,
Sunt himera de aici și din spatele viu
Al sufletului drag, oriunde s-ar afla.

Sunt paznicul porții imperiului alb,
Uriaș sentiment nepătruns,
Înrobit de dragostea gândului dalb-
Adânc în a sa inimă, cred că s-a ascuns.

Sunt ce nu par și sunt ce am fost,
O voce senină din cer infinit,
Sunt slova din ruga venită din Cosmos,
Din ținutu-i un haos plăcut, nesfârșit.

Sunt sticla ce fulgerul nu o poate strica,
Eu apăr minunile lumii nepăzite,
Sunt siguranța din mirifică persoana sa,
Sunt ciobul din viața lumii nesfărșite…..

————————-

Mariana POPAN

30 aprilie, 2018

A fi nefiind

Mi-e iarăşi dor de tine.
Mi-e iarăşi dor de ploile târzii, de aripile din iubire, de tăcerile ascunse-n iarbă.
Miros a soare când te-aştept.
Miros a ger când tu-mi răneşti, cu paşi grăbiţi, zăpezile din suflet.
A venit iar aprilie, castanii plâng iar alb şi tu te duci şi iar te duci către niciunde.
„A fi sau a nu fi….Aceasta-i întrebarea.”
A fi nefiind…e tot o intrebare.

——————-

Adriana POPA

Timișoara

28 aprilie, 2018