Cuvânt și iubire

Listen to songs from the deep

translated from romanian by Simona Mihalca

 

Luţziafiru di dzuâ şhi’di noapti,
un primitu eshţzâ cu pirpirunji aroşhii,
şhi njirli, şhi limunii, şhi pirâ, tuti di anvârliga! *

 

Mind’s sleep has no purpose,

A flight over watery mirror of stars

A sea with waves

which break on the shores of our souls,

A fire overcame water

A stunning moment of love!

Where a star falls everyone

Comes out to feed

All the birds are singing in their language,

even if not all have musical ear.

They were not awakened yet; those who have

To feel the beauty of this time!

 

The moment particles impact,

colliding with each other,

the moment that will change their destiny

forever. One moment, only!

 

Letters make love to each other,

United in a silk thread.

To taste the water you must seek

Drought drops. It can be

With excitement, only for you to burn and live!

 

You, sun dancer, oscillate

like a compass needle between North and South,

between East and West! The key is in you

You just now realized

What the sacrifice

Started for the mirror in your soul means.

 

Seek the answer in the crystal ball,

We are reflected in the mirror inward!

It looked like a river that in no way

Could be swam across.

You were waiting for me on the bank with fire,

to dry my clothes. That’s you!

 

I have conquest your sight, many poppies there,

I miss freedom of expression so much.

As I have seen! I like what I found:

a good host with hot tea on the table

willing to stare into the eyes of her guest.

 

– Come, sit next to me, baby,

Listen to songs from the depths,

murmured with closed eyes!

My violin, violin vibrating with me

Otherwise, just a play without master!

Violin through which you have sung ballad pain,

A magical illusion is life!

 

If it had not been touched, it wouldn’t sing

as the lightning that touches the sea

would not make a pearl for a while.

It’s happiness touched with your fingertips,

an unmistakable smell and taste

 

Without seeking outside,

tomorrow will still come.

You penetrate deep into the smile’s light,

understanding yourself, increasing your own being,

That’s you, truly; otherwise,

everything changes!

Not every violin sings as

the soul feels, it happened to you

 

People differ

through the spoken words, just facts make us heroes.

If I draw the median I see excellence,

the sublime of feeling giving birth to life or gods.

Tu yilii nâ mutrimu t’as nâ videmu fârâ di câsuri…**

 

How far youare from yourself, when you forget

the seed light planted

which waits

to sprout, to brow, to bloom!

 

______________________________________

Morningstar and Eveningstar,

you are a story of red poppies

and blue, and yellow and the flame around*

 

In the mirror we look to see ourselves with no mistakes**

 (translated for Aromanian)

 

SUNTEM

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Read More »

REVENIRE

 
Presimt c-ai să revii la mine,
Mi-o spune cerul şi pământul,
Şi sângele zvâcnind în vene
Şi norii, păsările, vântul.

 

Mi-o spune dorul ce te-ncearcă
Venind precum o adiere
Şi presimţirea mea de parcă
Se va produce-o revedere.

 

Cum se întoarce pasărea
La cuibul părăsit în toamnă
Vei reveni iubita mea
Că sufletul aşa te-ndeamnă.

 

Te va aduce înapoi
Miresma zilelor trăite
Când împărţeam totul la doi,
Şi dorul de- a fi regăsite.

 

Eu cu speranţă şi decenţă
Am să te-ntâmpin în pridvor
Şi mai bogaţi c-o exerienţă
Vom relua al nostru zbor.

————————

Costache NĂSTASE

5 mai, 2018

Dacă există o „taină a scrisului”, sigur este ascunsă în celulele sângelui meu. Când scriu, uit de trecut, de viitor, mă detaşez complet de tot ceea ce mă-nconjoară. Sunt parcă în transă, concentrată pe ideile care vin ca un izvor din vârful unui munte divin curgând sprinten în valea sufletului meu, primenindu-l, învigorându-mi mintea, binecuvântând inspiraţia.

Călătorind în timp, pe firul memoriei, pot mărturisi că am simtit taina scrisului, ca un fascinant joc al cuvintelor, de când eram copil, înainte de-a merge la şcoală. Găseam rime la orice cuvânt cât ai bate din palme şi mă exprimam metaforic, ceea ce pe mama mea, Domnul s-o odihnească, nu prea o încânta, fiindcă îmi spunea că „băteam câmpii”. În familie circulau nişte poveşti că unele rude din partea tatălui erau talentate la rime şi puteau compune poezii pe loc, pornind de la orice cuvânt. De fapt, tatăl meu, care a fost învăţător când eram mică, dar care şi-a schimbat mai târziu profesia, intra în jocul meu de-a rimele şi-l simţeam într-un fel complicele care mă încuraja să continui să mă joc în acest fel.

Într-un interviu acordat în urmă cu vreo zece ani prietenei mele de-o viată, Vasilica Grigoraş, mărturiseam că primele două poezii pe care le-am scris la începutul clasei a doua, le-am lăsat intenţionat într-un caiet pe care l-a luat învăţătoarea mea, d-na Liuba Matei, acasă, să verifice o temă. Învăţătoarea m-a întrebat a doua zi dacă am copiat poeziile dintr-o carte ori dacă m-a ajutat cineva şi din întrebările ei am înţeles că poeziile mele aveau un oarecare merit, dacă ea nu putea crede că mintea mea le concepuse. Probabil că atunci când am devenit conştientă că poeziile mele aveau valoare, am intuit că aveam talent la scris, o „taină” care mă oprea din joaca cu ceilalţi copii şi mă îndemna să iau tocul în mână, să înmoi peniţa în cearneala înspiraţiei şi să scriu.

În timpul adolescenţei, misterul scrisului meu a început să fie sesizat de profesorii care m-au luat sub aripa lor, călăuzindu-mă în arta scrisului cu dragoste, blândeţe şi profesionalism, devenind mentorii cărora le sunt recunoscătoare şi pe care-i elogiez ori de câte ori am ocazia. Tudor Opriş, care din păcate nu mai este printre noi, a fost una dintre figurile emblematice ale carierei mele de scriitor. Tudor mi-a devenit mentor în primul meu an de liceu. Am fost mereu uimită de puterea lui de creaţie, de ingeniozitatea şi diversitatea creaţiei sale. Uşa casei lui a fost mereu deschisă celor care aveau nevoie de încurajarea şi îndrumarea lui. M-am simţit binecuvântată să fiu unul dintre discipoli, prietena lui şi a familiei lui, timp de 50 de ani.

Tudor este socotit primul istoriograf al revistelor şcolare şi al debutului şcolar al scriitorilor români, pe o perioadă de aproape 200 de ani. Sunt onorată că am fost inclusă în cartea lui „500  debuturi literare: Istoria debutului şcolar al scriitorilor români: (1820-1980)”, pe care am şi editat-o în 1991 când lucram la Editura Porto Franco din Galaţi.

Poetul şi profesorul huşean, Ion Alexandru Angheluş care s-a stins din viaţă în urmă cu 31 de ani, înfiinţase şi conducea la Casa de Cultură din Huşi un cenaclu literar cu şedinţe săptămânale, a avut de asemenea un rol însemnat în afirmarea talentului meu literar, în perioada adolescenţei. Îmi amintesc că în fiecare lună erau întâlniri cu membri ai cenaclurilor din Bârlad şi Vaslui; de asemenea, destul de frecvent erau învitaţi poeţi şi scriitori consacraţi din Iaşi. Alt mentor, de asemenea plecat dintre noi, care şi-a pus amprenta pe activitatea mea viitoare de redactor a fost Mihai Cărăuşu, profesorul meu de limba română din liceu, care m-a inclus în colectivul de redacţie al revistei Năzuinţe şi care, timp de trei ani, mi-a dat cu încredere teancuri de creaţii ale altor colegi liceeni să le citesc şi să selectez pentru revistă. În acei ani adolescentini, asta însemna o mare responsabilitate pentru mine, ceea ce mi-a ascuţit spiritul critic şi de analiză a textului scris.

În 1968, am debutat cu poezii în revista Zorile a Liceului „Cuza Vodă” din Huşi, unde am învăţat în primul an de liceu. Tot în perioada liceului am avut publicate poezii în antologiile „Treptele luminii” (Iaşi, 1970), „Confesiuni” (Vaslui, 1970), „Zboruri” (Iaşi, 1971), în ziarele locale şi în revista Amfiteatru din Bucuresti, unul dintre redactori ei, fiind poeta Ana Blandiana.

Read More »

At First – The word …

First, there was the Word
and the Word was enlightened in the man,
in flower, in stars, in moon,
in stone fountains and in sea.
The man took the words,
mixed them,
composed them through snowflakes,
in the rain’s drops, in wind and in scent of leaves, in Edelweiss, in the North Star
in soulmates, in  forget-me-not,
in thoughts from dreams,
in a calligrame.
The words began to fly,
a dance to  sky and to sun.
Beacause of fear, man has snatched them.
He took them away,
Hid them in depths
creating new words,
always mutilated
psalms of longing and dreariness,
the word pain, wounds, illness and death,
mud, darkness,
words watered in tears of eternal fear.
Gradually the words have faded
in rail stations,in hospitals, on fronts, wars.
There are memories left
and their shadows
in the hearts, in chants,
in tales, in ballads,
Small lanterns
in flights of butterflies,
lotus petals, child’s glances
thoughts-poems
flower buds, in rays of sunshine…

 

 

La Început – Cuvântul…

 

La Început, Cuvântul a fost
şi Cuvântul s-a Luminat în Om,
în floare, în stele, în lună,
în piatră, fântâni şi în mare.
Omul a luat cuvintele,
le-a amestecat,
le-a compus prin fulgii de nea,
în stropii de ploaie,
în vânt şi miresme de frunze,
în floarea-de-colţ, în Steaua Polară,
în suflet-pereche, în nu-mă-uita,
în gândul din vis,
într-o caligramă.
Cuvintele au început să zboare,
un dans
spre cer şi spre soare.
Din teamă, omul le-a smuls,
le-a îndepărtat,
le-a ascuns în adâncuri,
formând noi cuvinte,
mereu mutilate,
psalmi de dor şi de jale,
cuvântul durere, răni, boală şi moarte,
noroi, întuneric,
cuvinte udate în lacrimi din veşnica teamă.
Treptat cuvintele s-au stins
prin gări, în spitale, pe fronturi, războaie.
Au mai rămas amintiri
şi umbrele lor
în inimi, în cânturi,
în poveşti, balade şi doine,
mici felinare
în zboruri de fluturi,
petale de lotus, priviri de copil,
gânduri-poeme
în muguri de floare, în raze de soare…

 

Before

Before darkness to cover everything,
before warm smile, play and song disappear,
before life suddenly goes out,
before the fear to be a huge wound,
boundlessness night before you enter,
before death become master,
before the tears points flesh, bodies, pain, blood,
before you, before me,
before weapons
before hatred,
onwards murder
above all,
smile came cold glass
voluptuous confusion
the fog dispersed,
A tiny maze
lost
the infinitely small.

A dream chained.
Japanese cherry trees
have not blossomed.

 

 Înainte ca…

 

Înainte ca bezna să acopere totul,

înainte ca zâmbetul cald, jocul şi cântecul să dispară,

înainte ca viaţa brusc să se stingă,

înainte ca frica să fie o imensă plagă,

înainte ca necuprinsul nopţii să te pătrundă,

înainte ca moartea să devină stăpână,

înainte de lacrimi, puncte de carne, trupuri, durere, sânge,

înainte de tine, înainte de mine,

Read More »

Te las, condei!

 

Condeiul, de mine,
astăzi se desparte.
Am să îl rog să stea frumos în cui,
să stea măcar o vreme mai departe,
iar tu, te rog frumos,
nimic să nu îmi spui.
Nu încerca să- mi spui
că asta mi-este harul,
şi nici măcar că mă stimezi!
De vorbe seci întreg îmi e paharul,
aş vrea pe foaia mea, să nu mai treci!
Cerneală, nu mai ai o iotă,
nici pentr- o slovă nu mai pridideşti,
aş vrea să înțelegi peniță:
cu mine, nu te mai împrieteneşti!

 

Iubitul meu condei, prieten,
ce până ieri pe coal-ai alergat….
de astazi să te dai în lături,
căci stând atât cu tine,
prietenii, pe toți i-am depărtat!

 

Şi nici măcar nu-ți cer recunoştință
că te- am plimbat prin alte lumi!
De astăzi de mi-e cu putință,
plec fară tine, la spitalul de nebuni.

 

Iubitul meu condei,
te decupez din palmă,
te- abandonez cu degete cu tot;
dar ce să fac să mi te scot din suflet,
că acolo mi-eşti înfipt
şi nu ştiu cum să fac,
cum să te scot.

 

Căci de te scot pe tine,
îmi scot şi sufletul afară
şi rămân gol şi pustiit.
Condeiule, rămâi cu mine!
Noi doi, atâte- am tăinuit!

 

Read More »

Rondel, rondelului

 

Între pereţi de sticlă-aşez rondelul,

Să nu-l atingă praful ori uitarea,

Să-l vadă soarele, să-l ştie cerul,

Iar omul să-i iubească armonizarea.

 

Orice poet să vadă-n el modelul,

Dorind să-i cânte-n rimă-mbrăţişarea.

Între pereţi de sticlă-aşez rondelul,

Să nu-l atingă praful ori uitarea.

 

Iubiţi-l şi-i slăviţi înfăţişarea!

Lacrimi din suflet curs-au prin penelul

Poetului, ca să-şi atingă ţelul:

Un giuvaer în versuri – alinarea.

 

Între pereţi de sticlă-aşez rondelul…

 

 

Rondelul iubirii în iarnă

 

Poveşti de dragoste răsar sub fulgi de nea,

Iar inimi calde fac cuib sub albul lor,

În foc lumesc se contopesc un el şi-o ea,

Zăpezi-vitralii închipuind din dor.

 

Read More »

La începutul anului 2018 am avut deosebita bucurie să lecturez un volum de teatru pentru copii și tineret „Reuniune“, autor Ana-Cristina Popescu din Caransebeş, apărut la finalul anului 2017, la Editura InfoRapArt, Galați.

Volumul cuprinde douăzeci și șase de piese de teatru. Unele pornesc de la jocurile copilăriei, ca de exemplu „Unde să mă ascund?“, de la jocul ascunsa, pe urmă ajunge să surprindă complexele unor personaje, traumele lor, copii fiind, și încercarea lor de a le depăși. Grasu, complexat datorită aspectului său fizic, dar și pentru faptul că rămâne mereu ultimul la joc, se ascude în spatele unei sobe pentru a nu fi găsit. Acolo adoarme și este căutat de personaje precum „Dragostea“, „Timpul“ și chiar „Death“, moartea, de care se ascunde, le evită, până ce „Death“ îi șoptește că a murit și el se trezește din vis datorită colegilor ce-l găsesc în spatele sobei. Visul acesta îl va ajuta să se schimbe. Alte piese de teatru au ca punct de plecare unele povești ale copilăriei, ca de exemplu „Fata babei se mărită“, respectând tradițiile și obiceiurile populare de nuntă, dar totodată încercând să vindece personajul anunțat încă din titlu, de lăcomie. Sunt și piese de teatru ce prezintă momente din viața unor sfinți, ca de exemplu „Sfântul Mare Mucenic Mina, ocrotitorul celor păgubiți“, secvențe din Sfânta Scriptură „Cândva, în noaptea sfântă“, „Magii“, „De Paște“, „Înfricoșata judecată“, încărcate de învățături. Frumusețea limbii române este elogiată în piese de teatru precum „Să iubim limba strămoșească“, piesă în care un personaj se lovește la tot pasul de englezisme, sau în „Balul verbelor“ ori chiar „Fazan“, piesă de teatru ce pornește de la un joc al copilăriei și ajunge să arate frumusețea, melodicitatea cuvintelor limbii române. Se poate observa că piesele de teatru, cu toate că sunt destinate copiilor și tinerilor, sunt încărcate de simboluri.

În piesa „Călător printre umbre“, simbolul central este o imagine cromatică, verdele. Femeia cu ochi verzi este cea care urmărește un personaj toată viața. După moartea acesteia, personajul principal al piesei se călugărește, însă nu scapă de această obsesie a verdelui. Când bătrânețea îl încearcă, întâlnește o altă femeie cu ochi verzi ce îl tulbură, dar care se dovedește a fi fiica lui de care nu a știut nimic, fiica lui cu prima femeie ce i-a atins sufletul, cea cu ochi verzi, dar pe care a pierdut-o când a adus pe lume om. Apar și alte simboluri în această piesă, târâtoarele ce reprezină temerile personajului principal. La final, personajul scapă de umbrele ce l-au urmărit mereu, de întuneric, și găsește verdeața, speranța aceea de liniște, regăsindu-se pe el, identitatea, familia pierdută, și se apropie și mai mult de Dumnezeu, de dragostea absolută.

„Alternanță“ este o piesă de teatru ce pune în opoziție virtuțile și viciile. Înțeleptul este personajul care, de la masa lui încărcată de cărți, aduce în scenă o mulțime de personaje cu scopul de a critica defecte și a le afla leacul. Aduce în scenă Bețivul, Omul lacom, Mincinosul, Invidiosul, dar și Adevărul, Cumpătarea sau chiar Moartea. Prezintă secvențe din Sfânta Scriptură, precum cea a bogatului ce i-a rodit țarina, spre a le raporta unor vicii, în cazul de față lăcomiei, sau secvențe din poveștile copilăriei, ca de exemplu Pinocchio, spre a ajunge la un alt personaj, Mincinosul.

Read More »