Cuvânt și iubire

Înțeleg că a devenit banală această întrebare. Pare un lucru atât de înțeles, atât de firesc, doar împreună am putea pune buldogul kremlinez cu botul pe labe. Și totuși nu ne unim! Este împotriva elementarei logici. În special, acum când după semnarea de către cele peste 150 de autorități locale a Declarațiilor de Unire cu România, curentul unionist este în ascendență, Unirea este mult mai realistă, mai pragmatică.

Din păcate pe parcursul acestei scurte istorii de apr. 30 de ani dreapta a fost mai întotdeauna dezbinată, măcinată de ranchiună, bolnavă de blestemata rânză moldovenească. Există, de fapt, o explicație. Trebuie să înțelegem un lucru: vechea nomenclatură sovietică, serviciile secrete, nu puteau lăsa acest curent al Mișcării de Eliberare Națională la voia întâmplării. De aceea, trebuia să ne așteptăm la infiltrarea masivă a agenților kgb în rândurile ei. Așa s-a și întâmplat. Iuda Roșca, vândut pentru 30 de arginți, a bătut în această Mișcare, apărută spontan, într-un fel împotriva logicii comuniste, după o perioadă de 50 de ani de spălare a creierilor sovietică, de rusificare, deznaționalizare, mancurtizare a acestei așchii de popor român, până a distrus-o complet. Unde mai este acest altădată puternic Front Popular? La groapa de gunoi politic. Maurul și-a făcut treaba și a plecat. De fapt a sărit în „taceanka” rusească a lui Dodon.

Aceeași soartă a avut și atât de promițătorul Partid al Forțelor Democrate (PFD) – partid al intelectualilor. După doar opt ani de existență a dispărut, de asemenea, din cauza conducerii defectuoase. Electoratul este un barometru foarte sensibil, lucru neglijat deseori de liderii partidelor. Lipsit de încrederea electoratului PFD a dispărut după ratarea șansei de unificare a forțelor democrate în alegerile parlamentare din a. 2001, fapt ce a adus la guvernare pe o durată de tocmai opt ani anacronicul partid al comuniștilor al lui V. Voronin. În această perioadă formațiunile de dreapta și centru dreapta create de Mișcarea de Eliberare Națională au dispărut. Dar deoarece locul pe segmentul de dreapta – centru dreapta nu putea rămâne mult timp pustiu spre sfârșitul celui de-al doilea mandat al comuniștilor au început să renască ca pasărea Phoenix din cenușă formațiuni politice de dreapta-centru dreapta.

Unul din imboldurile importante în acest sens l-a dat crearea în a. 2006 de către maestrul Nicolae Dabija a Forului Democrat al Românilor din Moldova (FDRM). S-a întâmplat acest lucru în perioada de maximă teroare comunistă după formarea anacronicei coaliții voroșchiste (între pcrm și ppcd). Acțiunile realizate de FDRM în primul an de la fondare (organizare de manifestații, lansare declarații, lansarea campaniei de colectare a semnăturilor pentru aderarea la Uniunea Europeană și redobândirea cetățeniei române (au fost colectate peste 200000 de semnături)) au favorizat apariția formațiunilor de dreapta-centru dreapta, chiar dacă liderii acestor partide neagă acest rol. De menționat și rolul săptămânalului „Literatura și Arta” care a rămas aceeași torță aprinsă la capătul tunelului în întunecimea regimului comunist, pe care unii încearcă să-l subestimeze.

Read More »

Scrisul e locul în care existența capătă sensul tainic și adevărat pe care în viața reală nu îl putem percepe, din cauza distanței față de noi înșine și de convențiile relațiilor în care ne aflăm. Dincolo de contrastele realității obiective din care facem parte, literatura ne aduce într-un loc în care toate asperitățile se netezesc, forțate de sinceritatea și intensitatea trăirii, pe care numai anumite cuvinte o suportă. Confesiunea, în plus, permite spațiul cel mai larg al exprimării directe, chiar dacă prin intermediul simbolurilor, al metaforei sau al alegoriei, fie poezie sau proză, persoana I este haina în care se cuprind cele mai profunde conținuturi ale spiritului și ale sensibilității noastre. Cititorul va întâlni, în spontaneitatea acestui act de dăruire genuină, confortul unei regăsiri sau al reprezentării propriilor fantome, care altfel ar rămâne, poate definitiv, „în dulap”, amenințând cu cronicizarea și cu o posibilă suferință ulterioară. Prin urmare, lectura devine un punct de întâlnire al ideilor, un labirint în care, pe rând, autorul și cititorul preiau rolul de conducător, antrenându-se reciproc în a descoperi tiparele inițiatice pe care este construită viața, atât de complexă și multiplu fațetată încât pare imposibil de cuprins într-o singură formulă, omniscientă.

Camil Petrescu spunea: „Eu nu pot vorbi onest decât la persoana I”, iar mărturisirea lui deschidea calea literaturii autenticității, apropiind literatura noastră, și așa conservatoare, de marea literatură occidentală, dedată modernității. E de la sine înțeles că acest tip de literatură nu incumbă, în chip necesar, biografismul, care are limitele lui impuse de experiența însăși, iar ea devine o expresie a destinului universal, în care se regăsesc, în proporții variabile, arhetipuri ale întregii umanități. Nimic mai impresionant în artă decât „iluzia vieții”, adevărurile ei căutate de-a lungul mai multor secole de civilizație și spiritualitate, formele ei nebănuite, mai simple sau foarte sofisticate, prin care fiecare individ se regăsește în oglinda magică a esențelor topite în carte, devenită imagine a lumii.

Viața unui scriitor ține de domeniul exemplarității, pentru că, spre deosebire de ceilalți oameni, ea trece printr-o dublă expunere, ca printr-o perdea de raze X a căror doză îi poate fi, câteodată, fatală. Pe lângă faptul că trăirile, viziunile, proiecțiile sale depășesc limita umanului, atât de mult, nefiresc de mult atașat de contingent, simte și nevoia de a le încarna într-un text care nu face altceva decât să descompună, bucată cu bucată, toată acea construcție interioară pe care o susține cu propria ființă chiar înlăuntrul lui, simțind în proporție dublă, trăind în proporție dublă, o dată în sine, apoi în carte. Probabil că puțini oameni realizează faptul că, citind, consumă, rând cu rând, însuși corpul eteric al scriitorului, hrănindu-se din visurile lui pentru a-și contura propriile visuri, devorând cu pasiune fabulația lui pentru a-și urzi propriul imaginar, pentru a se vindeca, a găsi răspunsuri sau a se consola cu gândul că existența nu e decât o repetiție a acelorași tipare, într-o formă mai mult sau mai puțin mimetică…

„Orice carte e un răsad de fantome”, scria, în una din ultimele sale lucrări, Ion Petru Culianu, dar cât de puțini înțeleg acea cosangvinitate care se produce, în momentul lecturii, între scriitor și cititorul său? A pătrunde în intimitatea unei cărți nu este altceva decât a atinge cu mâinile goale sufletul unui om care s-a dezgolit până la ultima rană. Trebuie să mergi pe vârful picioarelor ca într-un sanctuar, și să te ferești de păcatul de a întina lucrurile de acolo. Pactul cu cititorul e un fel de pact cu diavolul, și întocmai așa se petrece, pentru că niciodată nu știi ce primești în schimbul sufletului. Gloria e efemeră și, în unele cazuri, vine abia după moarte, care dă lucrurilor o aură particulară, de parcă viața în sine nu ar fi o perpetuă luptă… Receptarea e un act de consonanță cu spiritul cărții, la care nu oricine ajunge, pretextând diferențele structural imanente, mascate sub haina obiectivității.

Read More »

PLÂNS DE TOAMNĂ

 
Suflă vântul, codrul geme,
Viețuitoarele sunt toate mute…
Se-ascunde soarele, se teme,
După nori zvârlind blesteme,
Furtuni, ce uraganele-și asmute,
De toate și de toți temute…

 
Și ceru-i una cu pământul,
Te-asurzește tropotul de herghelii,
Al tunetelor ce prevestesc mormântul,
Grămezilor de frunze, fost veșmântul,
Copacilor dezgoliți acum de vijelii,
Cu hoardele de fulgere pe glii…

 
În ropote cad stropii grei de ploaie,
Și parcă se-ntețește mai mult corul…
Trunchii se apleacă, se îndoaie,
De secetă începe să se-nmoaie,
Bolovanii și țărâna pe uscat ogorul,
Primind în pântecele lui sporul…

 
Șiroaiele de apa se adună în băltoace,
Din ceruri se preling pe povârniș…
De-atât-amar de timp, soroace,
Din cer săgețile-argintii vor să se joace,
Trăgând la vale grămada de prundiș,
Amestecat, cu putrezit frunziș…

TOAMNA  pictura de Ana Nora Rotaru

din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

*

PENTRU UN PUMN DE VIAȚĂ…

 
Furtuni grele și ploi trecut-au peste noi,
Am ținut piept, până ce viscolul ne-a secerat…
Ne-a spulberat în vânturi, ca frunze veștejite-n roi,
Așa cum ne țineam, strâns de mână, amândoi,
Prin bălți ne-a trecut viforul, prin mocirle și noroi,
Pân-am căzut la poalele pădurii și-am sângerat
Și-ncet… ne-am macerat…

 
Din dorurile multe ne-am făcut atâtea vise,
Cu care deschideam, din drum, porți ferecate…
Din trăiri, cu lespezi-lespezi făurit-am paradise,
Lăsând pe flori și frunze noianul versurilor scrise,
Pline de miresmele unei iubiri, ce nu se isprăvise,
În hazardul jocului de cuvinte dulci și înfocate,
Zacute azi, ca împușcate…

 
C-un strop de putere bâjbâi, să te ating pe mână,
Sub brumă scormonind, prin humă, printre mărăcini…
Să-ți dau căldură din sângele ce-mi curge-n vână,
Din gura mea s-asculți, șoapta iubirii ce-ți îngână
Și buzele să-ți umezesc cu lacrimile din fântână,
Din sufletu-mi durut, tomnatic și el plin de rugini,
Că poate-om răsări din rădăcini…

 
Și-apoi, de vom răzbi, să ridicăm spre cer privirea,
Lăsând în urmă-ne furtuni ce-au-mpovărat trecutul…
La Zei cerând Harul lor sfânt, sub aripă ocrotirea,
Primăveri să mai simțim, soarelui prinzând lucirea,
Trăind un pumn de viață, cât ni-i dat, nu nemurirea,
Că cerând mai mult, nu știu cât vom plăti tributul,
De-a descoperi necunoscutul…

——————————

Anna-Nora ROTARU

Atena, Grecia

5 mai, 2018

,,TOAMNA” studiu pictură de Ana Nora Rotaru pe pânză în ulei,

de dimensiuni 90cm x 60 cm, din volumul de picturi și poezii ,,Ut pictura poesis”

Dacă

Dacă dintr-o dată plec?
Dacă dintr-o dată plec
fară să spun,
fară să vezi,
fară să auzi,
fără să ştii, adică?

Dacă dintr-o dată îmi iau zilele…
alea trăite în visarea ta.
Şi plec…

Dacă dintr-o dată,
mă duc acolo?
Acolo, de unde pescăruşii nu se mai întorc niciodată.
Acolo, unde copacii cresc cu rădăcinile în sus
şi de fiecare rădăcină atârnă câte o stea…
– Tu, pe a mea, o mai vezi pe undeva?

Stai pe piscul acela şi-ți spun ce se va întâmpla!
( te rog frumos….un pisc mai sus!
îmi eşti prea aproape
şi frumusețea ta mi-e orbitoare.
Dacă te privesc din nou,
gura mi se va încleşta
şi iar nu îți voi spune:
te-am înşelat în fiecare noapte
cu o femeie ce-mi era datoare.
TU
erai undeva departe, erai dincolo de zare.)

Acolo unde mă duc,
floarea soarelui va fi cheală.
– a facut o cură de citostatice
în urma cancerului iubirii noastre.
Degeaba!
Doar ea, mă va striga!

Şi soarele, acolo, răsare din adâncul pământului.
Şi Luna, acolo, lumineaza când e învelită în curcubeu.
Şi ea, şi el, mă vor striga mereu !

Copiii nenăscuți, cresc acolo, cu picioarele în sus
şi se prind cu mâinile de gleznele mamelor
ca ventuzele.
Să nu mai rămână singuri niciodată.
Ai mei vor fi,
fericirile mele din viața toată!

Pentru că eu…..
dacă dintr-o dată plec…

Nu vreau decât sa te țin de mâna
şi să mă uit in palma mea.
Într-a ta, cântă o cucuvea.

Pe urmă poți fugi în lumea toată…
Plecarea mea,
nici n- a mai fost vreodată….

———————————

Simina PĂUN-MOISE

5 mai, 2018

~ imagine internet ~

CEZARUL ARE TOT CE SE CUVINE

    Motto:

       ,,… Lasă-mă să plec ca și când n-aș pleca, Lasă-m-să plec ca și când aș veni…”

                                                 (din poezia ”Lasă-mă să plec” de Natalia Pântea)

Cezarul are tot ce se cuvine,
Să aibă-un porumbel bolnav de zbor,
Mâini și picioare dezlegate,
Ușa e vraiște deschisă
Poate zbura cu primul nor.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Să zboare-atât cât vrea un porumbel,
Unde e loc mai mult în suflet
Scoate puișori și-i crește,
Sau… unde crede că-i de el.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Pentru a nu stârni furtuna,
Ori zbori-ori mori, ori pleci-ori rămâi,
Soluții par a fi destule,
Fii bun și-alege… numai una.

Cezarul are tot ce se cuvine,
Decizia doar lui îi aparține,
Ori pleci, ori rămâi, ori ești cea dintâi,
La fel ca și cea de pe urmă,
Căci tot ce se face-i spre bine!
————————–

Victor COBZAC (VicCo)

3 mai, 2018

CAI DEZLEGAȚI

Aleargă cu mine pe pajiști de vară,

Ni-s caii viselor sub cer dezlegați.

În crupa vânjoasă sărim fără scară,

Pe umeri nu mai purtăm nici o povară,

Nicicând în suflet n-am fost mai bogați.

N-avem nevoie de șei sau zăbale,

Se desprind din caiele potcoave de lut.

Calea-i tivită cu haine regale

Țesute în nopți de trăiri vegetale,

Când dorul curgea spre un mal neștiut.

Din coamele albe se-nalță lăstunii

Purtând pe aripi bucurie și dor.

Învăluiți cu brâul cald al lunii,

Cu inima-nfruntând vuietul furtunii

N-au rătăcit vreun drum spre cuibul din obor.

Vino, dă-mi mâna, zvâcnește-ntre noi

Stindardul de pace cu tot ce-am trăit.

Sub cerul acesta nu va mai fi vreun război,

Alergând pe pajiști spălate de ploi,

Iubirea ne poartă spre un mal însorit.

——————————

Lavinia BUD

Timișoara

5 mai 2018

“Eu nu sunt, n-am nimic deosebit. Sunt un om ca toţi oamenii. Şi atunci, făcând zi de zi un mic exerciţiu de rezistenţă, eu m-am îmbogăţit şi întărit spiritual. Eu citeam nişte cărţi şi cu gândul să găsesc argumente împotriva comunismului, a materialismului. M-am înarmat pentru asta şi exersam. Fiecare puteam face asta. Toţi am fost la fel de laşi, la fel de fricoşi. Eu am fost la fel ca şi ceilalţi, exact aşa de fricoasă, de laşă, poate mai mare. Dar, eu am încercat să fac exerciţii şi alţii nu. Au zis că e degeaba. Aşa spun românii la toate…”, D.C.

Publicistă, traducătoare, profesoară, Doina Cornea este simbolul luptei anticomuniste.
A fost în timpul regimului comunist vocea care a criticat dictatura. Şi, pentru că a avut o voce, a trecut prin anchete, a fost arestată, bătută, calomniată, denigrată. A ieşit în stradă în zilele lui decembrie 1989. Şi a continuat lupta anticomunistă şi după Revoluţie. A trăit “ca şi cum frica nu ar exista, ca şi cum Securitatea nu ar exista. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii”, mărturisea ea într-un interviu.

În 1982, Doina Cornea trimitea prima ei scrisoare postului de radio Europa Liberă. De atunci, profesoara de franceză de la Universitatea “Babeş Bolyai” a început bătălia împotriva regimului comunist.

A scris peste 30 de texte postului de radio, a publicat o carte în regim samizdat, urmată de alte patru traduceri din limba franceză. În 1983, a fost dată afară din universitate, iar la trei zile de la revolta muncitorilor din Braşov, 15 noiembrie 1987, Doina Cornea împărţea fluturaşe de susţinere împreună cu fiul ei. Pentru acest fapt, a fost arestată vreme de cinci săptămâni.

“Eu am această credinţă, că n-am luptat degeaba şi când am pornit lupta mea împotriva acestei distrugeri a oamenilor în comunism, mi-am zis aşa: dacă cinci oameni o să-i aduc să gândească corect, este un lucru câştigat. Pentru că binele, gândirea corectă, este minoritară în lumea noastră. Nu gândeşte majoritatea bine”, afirma Doina Cornea la TVR.

“Am instinctul conservării extrem de dezvoltat. Dârdâiam de frică că vor trage în noi. Dar, ca şi cu Europa Liberă, poţi să dai înapoi în astfel de situaţii? Nu se poate! Să fi ştiut că mor, că fac un infarct de frică şi tot m-aş fi dus. I-am mai domolit puţin, ne-am oprit la Teatru, apoi am trecut pe sub puştile soldaţilor care se aflau acolo unde era mai demult sediul partidului. Erau taburi şi soldaţi pe taburi cu puşti. Atunci am început să strigăm: “Armata a cu noi!”. “Am zis că sunt bătrână şi dacă se trage nu e mare pagubă.. Apoi s-a tras asupra mea”.

A fost asemuită de presa străină cu disidenţii polonezi şi ruşi Havel sau Yablokov.

Doina Cornea a fost asistentă universitară la Facultatea de Filologie a Universităţii ‘Babeş-Bolyai’ din Cluj-Napoca.
Distribuirea clandestine a volumului “Încercarea labirintului”, de Mircea Eliade, a reprezentat începutul disidenţei, în 1980. Au urmat alte patru traduceri-samizdat, din limba franceză.

A fost destituită, în 1983, de la Universitatea din Cluj-Napoca şi anchetată.

A răspândit, în 1987, manifeste de solidaritate cu muncitorii din Braşov. Au fost arestaţi timp de cinci săptămâni. Până în decembrie 1989, a avut domiciliu forţat, fiind în permanenţă supravegheată de fosta Securitate.

După 22 decembrie 1989, a făcut parte din Consiliul Frontului Salvării Naţionale, organism din care şi-a dat demisia la 23 ianuarie 1990.

A publicat: “Liberté? Entretiens avec Michel Combes” (1990), “Libertate?” (1992), “Scrisori deschise şi alte texte” (1991), “Faţa nevăzută a lucrurilor (1990-1999). Dialoguri cu Rodica Palade” (1999), apărută în 2000 şi la Paris (“La face cachée des choses”), “Puterea fragilităţii” (2006).

Volumul “Jurnal. Ultimele caiete (1988-1989)”, apărut la editura Fundaţiei Academiei Civice, 2009, a fost lansat pe 31 iulie 2009.

La începutul anilor 1990, Doina Cornea a publicat volumul “Puterea fragilităţii”, reeditat în anul 2006 de editura Humanitas. Aici sunt adunate scrisorile sale deschise adresate lui Nicolae Ceausescu, dar şi cea adresata muncitorilor din Braşov, după revolta de la “Tractorul” din 1987.

A primit titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Libere din Bruxelles (1989) şi a fost decorată cu Legiunea de Onoare, în grad de Ofiţer, cel mai înalt ordin al Republicii Franceze în anul 2000. Ordinul “Steaua României” în grad de Mare Cruce, a fost decoraţia oferită de preşedintele Emil Constantinescu în acelaşi an. Steaua de Merit a Ungariei i-a fost acordată de fostul preşedinte ungar Ferenc Madl.

Papa Ioan-Paul al II-lea a decis în 2003 ca Doina Cornea să devină Cavaler al Ordinului Sfântul Papă Silvestru.
Regele Mihai I, despre care Doina Cornea spunea că “este singura iubire care i-a mai rămas”, i-a acordat Crucea Casei Regale a României în 2009. În acelaşi an, ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a onorat-o cu “Legiunea de Onoare” în grad de comandor.

“Lupta mea nu s-a îndreptat, în esenţă, împotriva lui Ceauşescu, ci impotriva comunismului ca ordine socială. Am luptat împotriva unui sistem. Ceauşescu nu era decât un produs al sistemului. (…) M-am străduit, realmente, să trăiesc ca şi cum frica nu ar exista, chiar dacă am resimţit-o destul de des. Trebuie să rămânem liberi, să nu devenim robi ai fricii. Adevărul este că toţi aceşti ani au reprezentat pentru mine un bun exerciţiu, în fond. Mi-am spus: trebuie să trăiesc ca şi cum Securitatea nu ar exista”, mărturisea Doina Cornea într-un alt interviu.

În urma unui accident vascular suferit de Doina Cornea pe 10 septembrie 2008 s-a retras din viaţa publică.

Fosta disidentă a regimului comunist Doina Cornea a murit, în noaptea de joi spre vineri, la vârsta de 89 de ani, fiind bolnavă de mai mult timp. Doina Cornea va fi înmormântată luni la ora 15.00 în Cimitirul Central din Cluj-Napoca. Trupul neînsufleţit al acesteia urmează să fie depus anterior în foaierul Casei Universitarilor.

Dumnezeu să o odihnească în împărăția sa !

—————————————–
Dumitru CONSTANTIN
Toronto On / 4 Mai 2018

Sursa: http://www.observatorul.com/default.asp?action=articleviewdetail&ID=18396