14 May
2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Azi e-n celebrare dorul

AZI E-N CELEBRARE DORUL

                                                 (Ciclul: Răspântii)

… trupurile sunt aici, în căutarea gurii de aer,
din care să-și tragă ostoiul, așternuturile
doar că nu plâng, spectacolul nu cere aplauze
și lor li se pare nedrept
că nu sunt luate de drept ca parte,
năduful și-a deschis compendiul și-și cere loc
în locul meu !
acolo unde mi s-ar trebui să fiu …
unii spun că mânăriile sunt tot farmecul
teatrului de păpuși, dar eu mă încăpățânez,
asta nu știe năduful !
și mi-l aud cum se trece-n SUPLICIU,
mă rog, acum știe orice mișc, m-am descătușat,
iar viitura trage totul după ea, nu sunt opreliști,
simt cum izbește-n dinlăuntru
și parcă o teamă mi-a atins aripa zborului …
dar zborul sunt eu !!
de ce atâta teamă, când îngerul răspântiilor,
însuși el !
i-a dat polei aripei, și uite câte clipe în uimit
își cern nisipurile peste noi !
de unde teama asta ?
până și Dimineața s-a lăsat în mohorât la auzindu-te,
unele stele căzute nouă-n pervaz din poala nopții,
deși temeau stinsu-n lumină,
ni s-au rămas de martor deapănului nopții
în UNUL-ne !
câteodată mă întreb cum de Mărțișor …
dar simt că perpetuumul acestei întrebări
mă va întrece în vârstă și este incredibil cum puterea
mă intră și-mi duce izvorul afară, din curat …
apa mea poate atinge orice în dauna răului,
iar rugăciunea mea are focul de curăție,
noaptea aceasta s-a venit simandicoasă
și s-a plecat în pericolul de a-și fi uitat țoalele aci,
unde toată lumea caută pace …
stai, sărutul are nevoie de resuscitare !
doar un cuvânt și buzele s-au năpustit întru nedezlipit,
ceva din pletele nopții se-nșuvița în umbre
din colțurile încăperii, dar un adii de raze îi dădu vânt,
să se ducă …
ce să fi fost !?
simții un of de gelozie din suflul ei,
nu și-ar fi vrut plece …
hei !… nu te supăra, te-am mai primi și mâine,
din căzut de înserat și până-n zori …
de pe noptieră, tic-tac-ul orologiului deja îi surâdea …
dar Mărțișor !
azi e-n celebrare dorul,
și doru-mi de tu mi-a cerut promenadă prin sufletul tău,
să-ți știe răspântii,
să-ți știe prăvăl,
prin care sângele-ți varsă ecou de suspin printre ceruri
și nu sunt mai puțin de 99 !
acolo am ascuns cele cinci veșnicii,
acolo ne-așteaptă-n răspântia lui anul-lumină …
dar Mărțișor … Mărțișor !
mi te strigă IUBIREA-IUBIRE,
tainele ei nu-și mai au nimic în ascuns,
Mărțișor, Lumina ne-a plinit !
noi dăinui-vom sărut …

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

——————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

13 mai, 2018

 

14 May
2018

Simina PĂUN-MOISE: Versuri

Provocare…

 

Dansăm de astăzi, deci, iubite!
În ritm de vals, adagio şi tango.
Dansăm cu florile pe câmpuri,
Dansăm, cu sufletele azi ne bucurăm.

 

Şi fluturii ne țin din aripi ritmul,
Şi- avem ciulinii pajii iscusiți.
Dansăm de astăzi, deci, iubite,
Tu voievod, eu o domniță cu suspin.

 

În dansul meu, am împletit cununa
Din anii tinereții ce-au trecut.
Abia acum ne ştim spune pe nume,
Când pe la tâmple, arginții ni s- au prins.

 

Mă- ncurc în rochia-mi seculară…
Picioarele-mi parcă plutesc.
Văzduhul tot ne spune legea dansului sălbatic,
Ne strigă păsările cerului domnesc.

 

Dansăm de astăzi, deci, iubite,
Pădurile îs înverzite şi foşnesc.
Ne strigă animalele-ngrozite,
De teamă, dansul, eu, să nu- l greşesc.

 

Mă ții de mână stâns.
Mă doare!
Şi degetele,
Unele într-altele ni s- au sudat.
Dansăm cu piruete, scăpați din închisoare,
Dansăm, pâna ce amețiți picăm în pat.

 

În patul dulce-al înserării,
Cu frunze de caşmir ne învelim.
Şi stăm uniți ca Soarele şi Luna.
După ce dansu-l consumăm…..
Ne mai privim?

 

Şi noi

 

Şi noi am fost odată tineri!
Şi noi, purtam tricouri, adidaşi şi rucsac!
Şi noi, băteam – timid, cu pumnu- n masă,
Şi- atunci, când mama şi cu tata ne priveau,
Spuneam şoptit şi înroşiți; acum…eu tac…

 

Şi noi am dat tribut tristeţii,
Şi noi, iubeam timid prin parcuri cu castani.
Palmam şi noi țigări ascunse,
Şi noi, am încercat frumoasele hachițe de golan.

 

Read More »

14 May
2018

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Îngerul în glasul tău

ÎNGERUL ÎN GLASUL TĂU

                         (Ciclul: Răspântii)

 

… Dimineața se-mbătase cu soare,
cupele cerului fuseseră pline, iar ea,
ea sorbise tot-tot,
până la ultima picătură …
i se sădiseră bujori de raze-n obraji,
o vedeam clătinându-se-n răspântii,
dăduse ceva polei și aripilor unui înger
ce adormise acolo, în noapte …
și ce voci aducea îngerul din dormind,
și peste toate,
tu:
-mă mai iubești ?
cum mă-ntrebasei zile-n șir, la telefon …
parcă văd îndepărtările cum se chircesc acum sub pală de poleit
ca și cum le-ar fi părut rău cât ne-au năpăstuit, ca și cum …
fierbul din mine se întețea !
încercam un forțaj de memorie …
chiar unele amintiri mă implorau să mi le păstrez …
-mă mai iubești ?… îngerul, în glasul tău,
-enorm !… eu, de undeva, în susur de ecou,
și-n amfora minții reînfloreau amintirile,
vedeam, boboc după boboc, desfăcându-mi-se-n
fereastra sufletului,
și mă pomeneam zumzăind,
după polen …
dar ce mi-ar fi trebuind ?
întind brațul și și mi te-nlănțui în cuprind,
nectarul buzelor tale mi-e doar la un fâlfâi de geană,
și noi ?
plângeau petalele amintirilor, cui ne lași ?
enorm !!… îngerul din nou,
ba chiar m-nlănțuia primenindu-mi chipul,
simțeam aura cum se elonga atât cât să cuprindă
arealul pe care se pusese cu genunchii, cerul …
ce murmur murmurul buzelor și moiul lor stârnește
toate poftele, toate –toate …
inimile lăsau impresia că sunt în așteptare,
aș !
puseu după puseu loveau în sternuri
că în îmberbecuirea lor,
sânii striveau încercările perilor de a se îmbățoșa,
trupurile-și întețeau tropăitul pe coșurile de piept
și parcă-parcă dulcele …
dar, de gustibus, non !
și când te gândești de câte ori ne trăisem memorialul durerii,
martor stă SUPLICIU !
sigur că l-am împărțit în doi,
atâta sânge de lacrimă lăsase dâre pe pereții sufletului,
dar,
acum sufletul cânta Oda bucuriei,
UNUL-ne nu ni se mai voia în ascuns,
iar lacrima nu mai dădea tonul la plâns !
da, durerea ceea își are memorialul ei !
pe care noi ni l-am legat de destinul biblic al iubirii,
numai că, din trăit, am scoborât IUBIREA – IUBIRE,
adusă dinspre DUMNEZEU !
și DUMNEZEU s-a bucurat …
altfel cum, acum, dimpreună efectiv ?
Dimineața însă nu punea întrebări,
ne scălda în lumina-i fiecare por
și porii ni se-ndeveniseră, fiecare în parte !
un mic pocal …
Dimineața ne îndemna să ne sorbim, por cu por,
la final !
și ce bucurie !… lasă Oda,
freamătul din noi îmbăta orice formulă de mișcare,
imboldul ce ni-l purtam, stârnea poftele oricui, necum,
un vânt se acordă-n bonton !
și ce divă boarea !
muzeul de aur prinsese de bal,
coborî și pendulul,
se vroia de țimbal !

… ne lăsăm ochii în ochii tăi, Cititorule, dacă te bucuri !?

————————————–

Marta Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

12 mai, 2018

 

14 May
2018

Anna-Nora ROTARU: Poesis

COPILUL NATURII

 
Sunt un copil al tău, Natură,
Un punct, c-un suflet viu în stern…
Cu ochi din cer şi maci pe gură,
Un fulg de nea în iarna pură,
O rază-n întunericul etern…

 

Printre flori, sunt şi eu floare,
Din cea ce-i socotită… rară…
În mine port amestec de culoare,
Împodobind grădini şi sanctuare
Şi câte-o placă funerară…

 

Un mugur sunt şi eu în primăvară
Şi dintre toţi, mai preţios…
Pan’ să-nfloresc, mă scutur iară,
Trăindu-mi clipa dulce-amară,
O lacimă-s în ochiul tău nesăţios…

 

Un strop de apă din izvoare…
În Univers, o zbatere de-aripă…
Un bob de rouă sunt, o boare,
Pe scena timpului, erou ce moare,
C-o viaţă, cât ţine veşnicia-n clipă…

 

O notă de ferice din concert…
O licărire sunt în noaptea sumbră…
Cocul de nisip al încinsului deşert,
Printre ipoteze, un adevăr incert
Şi pe cărarea vieţii… doar o umbră…

 

Read More »

12 May
2018

Simina PĂUN-MOISE: Poesis

Adio

 

Suntem săraci
cu câte-o vorbă,
Suntem săraci
cu câte-un vis.
Suntem săraci
cu câte-o viață
Probabil,
aşa ne este scris.

 

Dacă ne-am ține de mână,
dacă în ochi ne-am privi,
probabil, atunci, pentr-o clipă,
cât de uşor ne-ar putea fi!

 

Văpăile ies din priviri,
din inimi săgețile-ascunse,
copacii-n tăcere troznesc,
cărările-n suflet rămân nepătrunse.

Ne dor sărăcia şi chinul,
ne-omoară tăcerile-n doi,
singurătatea ne este destinul,
ce cuplu am fost!
Nici nu mai cred c-am fost doi!

 

Te-aştept la margini de oră,
pe câmpul abia înverzit.
Te-aştept să ne spunem adio.
Adio, ce bine-ai venit!

 

Să nu ne-părțim jurăminte,
să nu ne-mpărțim amintiri!
Te rog să o iei tu înainte,
m-am săturat să îți curăț poteca de spini.

 

Şi nu îti întoarce privirea,
şi nu te uita că-sărac
c-o vorbă, un vis sau c-o viață.
Nu ai tu dreptul sa judeci,
tu n-ai fost femeie,
ai fost doar un drac!

 

Cum cade soldatul pe câmpuri,
aşa ți-am căzut în visare.
Cum seceră grâul în vară,
aşa secera dorul ce doare.

 

Nu îmi privi sărăcia!
Pe-a ta, să ți-o iei înapoi!
Te du prin câmpia-nverzită!
Te du înainte, eu merg înapoi!

 

Mă duc unde-a fost începutul,
acolo-am rămas pustiit.
Te du să găseşti infinitul,
eu vreau să rămân sărăcit.

 

Adio, deci, de astăzi iubito,
adio, îți spun fericit.
Te du cu un zbor de aripă!
Nici nu mai cred
că noi doi ne-am iubit!

 

Iubeşte- mă!

 

Desenează-mă!
Ia-mi mâna şi desenează-mă!
Mută- mă de fiecare dată
pe altă tablă de şah!
Astăzi să fiu nebun,
mâine să fiu regină!
Şi-acum….
Să-ți fiu!

 

Îndrăgosteşte-mă!
Ia-mi inima şi îndrăgosteşte-mă!
De fiecare dată,
mută-mi inima la tine în piept
şi umple-mi-o cu dor!
Alină-l !

 

Cutreieră-mă!
Ia-mi paşii
şi du-mi-i pe văi şi munți!
Apoi,
coboară-mă pe ape!
Lasă-mă să anin de salcie,
să urlu şi să strig.
Nu-mi şterge lacrima !

 

Îngroapă-mă!
Fă-mi groapa
la margine de şah,
de inimă, de salcie.
Cădeşte-mă şi cântă-mi Psalmii!

 

Iubeşte-mă!

 

Mă voi topi

 

Cuvinte nerostite
îmi vin acum în minte,
şi gesturi de tandrețe
uitate de cu zori.
Mă plimb alene-n gânduri,
mă plimb prin labirinturi,
blestemul vieții noastre,
îmi dă acum fiori.

 

Ne-apropiam în noapte,
ne lepădam de scuturi,
ne întregeam întregul
din noapte până-n zori,
dar dimineața nopții,
ne omora visarea
şi cu-aripile frânte,
ne pregăteam,
atât de separați,
de zbor.

 

Şi ultima-mi rostire,
şi astăzi tu mi-o bântui.
Şi primul meu cuvânt,
şi astăzi mi-e tot dor.
Apropierea noastră
a dat mereu abisuri,
iar liniştea strigată,
cadavre-care nu mai mor.

 

În orizont mă bântui,
pe linia lui, astăzi,
valsezi frumos, uşor.
Te-ascult
când nu-ți găseşti cuvinte,
puțin câte puțin,
mă voi topi de al tău dor.

———————————

Simina PĂUN-MOISE

12 mai, 2018

11 May
2018

Eleonora SCHIPOR: Maria Vatamanescu o femeie cu mâini de aur

Doamna Maria Vatamanescu din Pătrăuții de Jos este o femeie cu mâini de aur. Ea știe să facă lucruri frumoase și necesare. Am descoperit în casa ei icoane și tablouri cusute cu mărgele, cu o măiestrie deosebită. M-au impresionat mai ales icoanele. A cusut și coase și ștergare, năframe. Toate sunt frumoase. M-au impresionat mai ales ștergarele cusute anume de sfintele Paști.

            În afară de icoane și tablouri, doamna Maria Coase și rochii, cămăși. În deosebi mi-au plăcut rochiile, de diferite culori pe care le îmbracă la biserică, nunți, cumătrii, hramuri sau alte ceremonii religioase sau  familiare. Toate sunt deosebite și îți atrag atenția prin frumusețea și măiestria cu care au fost cusute. Are și mașină de cusut de care se folosește atunci când are nevoie.

            Mi-a mărturisit că multe din aceste lucruri le coase în Italia unde și-a găsit de lucru de vreo 3 ani și ceva. Îngrijind de bătrânele de aici, coase tot timpul, astfel îi mai trece și dorul de casă, de cei dragi, de sat. Reparațiile făcute în ultma vreme au fost și sunt costisitoare, de aceea a fost nevoită să plece la câștig peste hotare.

            Am mai descoperit în camerele deja frumos reparate și aranjate copaci decorativi tot făcute de mâinile ei harnice. Cândva a mai vândut câte ceva din cele făcute de ea, acum le face mai mult pentru sine și pentru membri familiei.

            Mie nu-mi rămâne decât să-i doresc meșteriței Maria Vatamanescu din Pătrăuții de Jos, succese, răbdare, sănătate și același optimism de care a dat dovadă întotdeauna.

—————————–

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuţii de Jos, Ucraina

11 mai, 2018

10 May
2018

Gheorghe Constantin NISTOROIU: Regimul totalitar al protocoalelor (partea a IV-a)

   „Pentru că iudaismul este o religie a unei alegeri corporale inalienabile, nu foloseşte crezul ca principiu de excludere. Iudaismul tolerează erezii de tot felul.”

                              (David L. Blumenthal)

 

   O Europă, unde realitatea fiecărei naţiunii are întrupată gena religioasă, psihologia, spiritul ei creativ ce sunt adânc structurate întru comuniunea cu Dumnezeu, dezmembrată de naţionalismul popoarelor, poate conduce spre o Sahara a etniilor.

   Sinergia dintre naţiune dacică şi Dumnezeu, prin Elita spirituală, prin geniul creativ al Neamului, prin harul intuiţiei şi al cerului de genii, martiri şi sfinţi, poate da naştere celor mai ademenitoare opere profetice circumscrise teandricului românesc.

   Temelia şi Stâlpul unei Naţiuni întru dăinuirea veşnică sunt religia şi naţionalismul.

   Naţionalismul creştin-ortodox al dacoromânilor prin ambele sale naturi: etnică şi religioasă constitue temeiurile cele mai profunde ale creativităţii profetice ale comunităţii propriu-zise care, se revelează prin toată moştenirea sa: Gând, Cuvânt, Har, Rugă, Cânt, Umor, Faptă, Idee, Credinţă, Adevăr, Frumos, Divin, Uman, Jertfă, Dragoste, Realizare, Asumare, Responsabilitate, Înaintaşi, Străbuni, Strămoşi.

 Cu alte cuvinte: Românii cu Cerul şi Pământul lor întru Trecut-Prezent-Viitor.

   „Naţionalismul este-şi lucrul acesta se ştie, de la Eminescu încoace-un act de creaţie spirituală. Conştiinţa de sine a unei comunităţi omeneşti, conştiinţa la o lungă participare istorică, şi mai ales valorificarea vieţii prin această participare-sunt acte de trăire spirituală.” (Mircea Eliade, Vremea, Aprilie,1937)

   În afara naţionalismului creştin-ortodox lumea se rostogoleşte spre o pantă abjectă, stupidă, grosolană şi cretină, vorba lui Conu Alecu Paleologu: „Suntem înconjuraţi de o degenerescenţă dusă până la animalitatea cea mai crasă.” (Ciprian Chirvasiu, „Destine fără noi”, Ed.Badea-2006)

   Doamne fereşte! Dacă România se prăbuşeşte definitiv, nădejdea e în Basarabia.

   „Dacă orice urmă de patriotism ar dispărea din România, există Basarabia. De acolo ne va veni scăparea.” (Mitropolit Antonie Plămădeală)

   Scena marii Drame a omenirii de astăzi a fost amplasată la încrucişarea dintre prăpădul capitalist şi comunismul catastrofic, împodobită în tragismul migraţiilor.

   Astăzi Europa trăieşte din plin „profeţia” lui Richard Kalergi: metişarea populaţiilor.

   El însuşi descendent dintr-o mamă japoneză-Mitsuko Aoyama şi un tată-Heinrich von Coudenhove Kalergi, diplomat austro-ungar şi-a pus sângele în mişcare…

   Mii de tineri de rasă mixtă se unesc anual prin căsătorii interrasiale, ori nu, producând urmaşi supranumiţi: „Copiii de Kalergi.”

   Dialectica lui Kalergi promovând mişcarea „Pan-Europeană”, n-a invocat un plan de excepţie, ci unul de normalitate.

   Invaziile, migraţiile lumii islamice au pornit ca o stare de excepţie şi s-au aşezat ca o stare de normalitate. Deceniile de multiculturalitate politică desfăşurate pe o arenă deplină a toleranţei, doar din partea unei tabere, a transformat „Zonele interzise” în micro-state autonome sub suzeranitatea Shariei. Cruciaţii Mileniului Trei nu mai sunt creştini, ci musulmani. Minoritarii etnici, cetăţeni ai statului respectiv s-au unit cu emigranţii sosiţi ulterior în vederea constituirii statelor islamice independente, dar în interiorul naţiilor creştine.

   Cruciaţii musulmani au creat pe baza „epurării etnice”, respectiv a descreştinării populaţiei creştine faimosul Londonistan, prin care elaborează „Proiectul Emiratelor Islamice”, cucerind oraşele: Birmingham, Bradford, Derby, Dewsbury, Leeds, Leicester, Liverpool, Luton, Manchester, Sheffield, Tower Hamlets-Republica Islamică Tower Hamlets şi Waltham Forest.

   Franţa, nerămânând mai prejos adăposteşte peste 5 milioane de musulmani în 751 de „Zones urbaines sensibles”. Lyon, Marseille, Paris, Toulouse, au devenit noile Mecca/ Kaaba franceze.

   20% din populaţia capitalei Belgiei, Bruxelles este musulmană. În Germania fenomenul extinderii „Zonelor interzise creştinilor”, ia amploare uluitoare. Italia de asemenea se confruntă cu această „Cruciadă musulmană”, ca o replică mai târzie dată foştilor Cavaleri cruciaţi sprijiniţi de papalitate.

   Olanda păstoreşte peste 40 de zone la fel de interzise nemusulmanilor, precum: Amsterdam, Denventer, Leeuwarden, Maastricht, Rotterdam, Ultrecht…

  Ţara premiului Nobel se mândreşte la nivel european cu cea mai generoasă lege a emigrării. Goteborg şi Malmo au peste 25% populaţie musulmană.

   Imamul oraşului Malmo, Adly Abu Hajar se mândreşte cu: „Suedia este cel mai bun stat islamic din lume.” (G-ral (r) Aurel I. Rogojan, „Emiratele Occidentale Unite”, în „Ocupaţie fără tancuri şi soldaţi”-Ion Măldărăscu, Art-emis.ro; Soeren Kern, Emiratele Unite ale Europei de Vest, în Hudson New York)

   Varianta negativă a „integrării” care urmează o dinamică necreştină, nefirească deci, asigură rasei albe, genocidul/ antisemitismul alături de descreştinarea Europei.

   Are mare dreptate scriitorul israelian Yigal Ben-Nun care aprobă osteneala profetică a lui Kalergi şi într-un fel ne avertizează pe noi toţi creştinii: „Migraţia arabă a fost cel mai bun lucru care s-a întâmplat în Europa în ultimii 50 de ani. Arabii din Europa sunt un fapt de viaţă. E timpul să începem să acceptăm că nu există nici o modalitate de a bloca migrarea chinezilor, pakistanezilor sau arabilor în Europa… E adevărat, Europa nu va fi ceea ce a fost odată, dar asta e un lucru bun… Cu cât mai mulţi emigranţi din Africa şi Asia vor ajunge în Europa, cu atât mai bine va fi. Mai devreme sau mai târziu, copiii şi nepoţii lor se vor căsători cu veterani europeni, vor da naştere la metişi şi vor schimba demografia ţărilor. Europa va fi complet diferită de cea pe care o cunoaştem astăzi.” (Certitudinea, Anul 2, Nr. 10-2018)

   Cine va scăpa de fenomenul metişării? Singura rasă care nu şi-a profanat etnia: Iudeii circumcişi Legii vechi: „să nu se amestece cu alte neamuri”, ci doar să le stăpânească!, ar completa rabinul de astăzi.

   Pentru cine va fi mai bine metişarea Europei? Tot pentru singura rasă ultranaţionalistă care s-a conservat atât de milenar.

 Capitolul XIV: <<Când va fi sosit domnia noastră, nu vom recunoaşte nici o altă religie afară de aceea a Dumnezeului nostru unic, de care e legat destinul, deoarece noi suntem poporul ales, prin care chiar acest destin e unit cu soarta lumii. Din acest motiv va trebui să nimicim toate credinţele. Faptul că prin această nimicire a credinţei se sporeşte numărul ateilor din zilele noastre, nu ne va stânjeni străduinţele, ci va servi ca pildă generaţiilor care vor asculta predicile noastre asupra religiei lui Moise, al cărui sistem stoic şi bine conceput va fi izbutit să cucerească toate popoarele.>>

   Asumarea noţiunii de „popor ales”, însumează responsabilitatea de a fi ceea ce ţi-ai propus, adică deasupra lumii. Dacă mergem pe sinteza acestei asumări, atunci destinul „poporului ales” devine logic: Destinul omenirii.

   Cum „poporul ales” nu se poate creştina, atunci toate popoarele creştine şi necreştine pot deveni mozaice sau în cel mai bun caz subjugate.

   Domnia „poporului ales” nu înseamnă a stăpâni doar finanţele, comerţul, presa, ci şi cultura, religia, ştiinţa, şcoala, educaţia, comunităţile cu întreg patrimoniul lor tradiţional, material, spiritual.

                                  Directiva nr. 14

   „Când se va instaura domnia noastră nu vom recunoaşte nici o altă religie în afara celei care crede în Dumnezeul nostru (Iehova), de care este legat destinul nostru, pentru că noi evreii suntem poporul ales, prin care acest destin este legat cu evoluţia lumii. În consecinţă şi din acest motiv trebuie să distrugem orice altă religie. Dacă această distrugere va da naştere ateilor, noul stadiu de transformare nu ne va îngreuna planurile, ci va servi de exemplu pentru generaţiile următoare, care vor înţelege prezicerile noastre despre religia lui Moise, al cărui ingenios sistem stoic va sfârşi prin a cuceri toate popoarle.”

   Capitolul XV: <<Când vom începe în sfârşit să luăm puterea în mână, cu ajutorul loviturilor de Stat, pregătite în aceeaşi zi, şi după ce vom fi hotărât desfiinţarea tuturor guvernelor existente (iar până atunci va mai trece multă vreme, poate un veac întreg), vom căuta să împiedicăm uneltirile şi comploturile împotriva noastră…Vom publica o lege care va sili pe toţi foştii membri ai societăţilor secrete să părăsească Europa, centrul stăpânirii noastre. Hotărârile guvernului nostru vor fi definitive şi fără drept de apel.>>

   Relaţia iudeilor cu cea a creştinilor este invers proporţională cu ceea ce gândesc şi fac. Pe când primii dispreţuiesc succesele care sunt trecătoare în folosul impunerii planurilor unei lungi perioade de timp, creştinii sacrifică toate planurile lor care i-ar conduce la veşnicie, la aură deci, pentru succesele efemere ce le dă alura de iluzie.

                                  Directiva nr. 15

   „Când prin lovituri de stat pregătite peste tot pentru aceeaşi zi, după ce ne vom fi asigurat de neputinţa tuturor guvernelor existente (şi va mai trece încă mult timp, probabil un secol întreg, până să le vină momentul-socotind din 1892), în sfârşit vom începe să domnim, vom verifica atent să nu existe comploturi împotriva noastră…

Vom vota o lege prin care toţi membrii vechilor organizaţii secrete vor fi obligaţi să părăsească Europa, centrul guvernului nostru. Hotărârile puterii noastre vor fi ferme şi fără drept de apel.”

   Capitolul XVI: <<Cu scopul de a nimici toate forţele colective în afară de ale noastre, vom desfiinţa Universităţile, prima etapă a colectivismului, şi vom întemeia altele într-un nou spirit. Conducătorii şi profesorii lor vor fi pregătiţi în taină pentru opera lor, prin programe de acţiune secrete şi amănunţite, de la care nu se vor putea abate întru nimic. Vor fi numiţi cu o deosebită băgare de seamă şi vor fi în întregime dependenţi de guvernământ…Vom înlocui clasicismul, ca şi orice studiu al istoriei vechi…Vom şterge din amintirea oamenilor toate faptele veacurilor apuse, care nu ne sunt plăcute, nepăstrând decât pe acelea care zugrăvesc greşelile guvernelor creştine.>>

   Ce este vital acum pentru Istoria naţională? Absenţa ei, manualele alternative, fără trecut glorios şi dacă se poate scoaterea în relief a viciilor, violenţei, căderilor, corupţiei, înfrângerilor, păcatelor, nonvalorilor, liberalismul, gloria comunismului, un alt Mihail Roller troglodit şi călău al Istoriei sau istorici care nu le pasă de Adevăr.

   Pentru unii Istoria a rămas o legendă. Pentru unul „este o poveste frumoasă”. Pentru cei mai mulţi însă nu mai există.

   Alături de aur şi presă, alte două mari puteri conduc la cucerirea unei naţii, a unor popoare: Învăţământul şi Educaţia care trebuiesc descreştinate şi convertite politic.

   Tocmai de aceea cei care tind să devină stăpânii lumii promulgă completa liberalizare a învăţământului sub toate treptele lui: de la Grădiniţă până la Universitate. Toate şcolile trebuie să devină autonome, liberale astfel încât să se cultive incultura, analfabetismul, ateismul, iresponsabilitatea, denigrarea valorilor, a Patriei, a Bisericii, politicianismul cronic, violenţa de orice natură, deligvenţa, sexualitatea, desfrâul, incestul, pedofilia, homosexualitatea, bădărănia, furtul, crima, laşitatea, minciuna, calomnia, camăta şi numai drepturile fără datorii sau obligaţii.

   Deviza „Aleşilor” pentru creştini: Trebuie şters totul: Trecut-Prezent şi Viitor!

                                Directiva nr. 16

   (Trebuie să precizez de la început că această directivă este aplicată aproape cuvânt cu cuvânt de iudeo-sionişti în toate ţările dominate de comunism.)

„Cu scopul de a distruge orice punct de adunare străin nouă, vom închide toate universităţile, care reprezintă principalul loc de reuniuni, inaugurând altele sub o formă nouă. Rectorii şi profesorii (ai noilor universităţi) vor fi pregătiţi în secret pentru treaba pe care o vor avea de făcut. Vom elimina din programa de învăţământ dreptul politic şi tot ce se referă la problemele politice. Din universităţi nu au voie să iasă tineri care să fie în stare să realizeze proiecte de legi constituţionale. Vom înlocui clasicismul şi orice studiu al istoriei antice-cu studiul progresului viitor. Vom şterge din memoria şi tradiţia oamenilor toate evenimentele care nu ne plac din secolele trecute, păstrându-le doar pe cele care arată greşelile guvernelor creştine.”

 

   Capitolul XVII: <<…Ne-am îngrijit deja să discredităm clasa preoţilor creştini şi să le dezorganizăm astfel misiunea, care ne-ar putea astăzi stânjeni mult. Înrâurirea ei asupra poporului scade din zi în zi…Vom aşeza puterea bisericească şi preoţimea, în nişte cadre atât de strâmte, încât înrâurirea lor va fi nulă faţă de aceea pe care au avut-o altădată. Când va veni momentul de a distruge pe vecie curtea papală, atunci degetul unei mâini nevăzute va arăta popoarelor această curte. Dar când popoarele se vor azvârli asupra ei, noi vom apărea ca apărători ai acestei curţi…Regimul nostru va fi apologia stăpânirii lui Vişnu, care îi serveşte de simbol; cele o sută de mâini ale noastre, vor ţine fiecare un resort al maşinii sociale.>>

 

   Ca să construieşti o Biserică, trebuie să ai şcoală, adică să fi trecut prin şcoală.

   Construind Biserica ai deja educaţie în Şcoală, învăţământul înnobilându-se.

   Dacă ai Şcoală şi Biserică atunci ai un popor luminat, credincios, omenos, harnic, cinstit, înţelept, jertfitor, iertător, cu dragoste de Neam şi Dumnezeu, adică de Frumos, cu bunăvoinţă faţă de alte naţii care sunt cuvincioase cu comunitatea ta.

   „Unicul scut al limbii şi religiei noastre este casa lui Dumnezeu. Toată şcoala românilor este biserica… şi numai sub scutul altarului avem pază a ne păstra limba şi datinile strămoşeşti.” (Mihăilă Gritta, 1762-1837, propietar roşien de mină de aur, ctitor a 7 biserici şi 7 şcoli)

   Sunt doar câţiva mari preoţi ortodocşi cu har care cresc, educă şi şcolesc comunităţi de ordinul sutelor de copii: nenăscuţi, născuţi, orfani, abandonaţi, lepădaţi de părinţi ori de stat, care fac cât Şcoala şi Biserica la un loc, ba chiar mai mult.

   Alţii, tot cu har şi cu inimă de Român ctitoresc asemeni marilor Voievozi cu darul poporului frumoase, înălţătoare şi majestuoase Biserici. Cinste lor!

   În rest cămătari pe toate drumurile şi prin toate lăcaşurile ctitorite de înaintaşi.

   Dacă ai dărâmat Şcoala, atunci cu siguranţă urmează distrugerea Bisericii, ajutând chiar creştinul pentru a se cuceri foarte uşor Cetatea Omeniei creştinului adevărat.

   Cele mai mari prigoane francmasonice de exterminare a Clerului au început cu Revoluţia Franceză, Revoluţia bolşevică, Războiul civil din Spania, ocuparea samavolnică a Regatului Român prin trădarea regelui Mihai, prin capitularea şi ocuparea necondiţionată de la 23 August 1944.

   Revoluţia Franceză a adus Cerului obolul sacrificiului raportat la Cler (cifrele sunt mai prejos de realitate): „lichidarea brutală a clerului… Din 70 000 de clerici (arhiepiscopi, episcopi şi preoţi), 46 000 au fost destituiţi, închişi sau exilaţi, apoi ucişi prin ghilotină, împuşcare sau înec.” (Ieronim Hristea, De la Steaua lui David la Steaua lui Rothschild. Ed. Ţara Noastră, Bucureşti-2004, p. 141)

   Revoluţia iudeo-bolşevică din Rusia raporta cu mândrie bilanţul jertfei Bisericii, ocupând locul I universal privind genocidul clerului: „din 900 de mănăstiri, 722 au fost rase de pe suprafaţa pământului, iar altele au fost transformate în depozite sau grajduri. Au fost ucişi 201 de arhiepiscopi, 1 219 preoţi.” (ibid., p. 177)

 

    În Războiul civil din Spania unde au participat şi insurgenţi-comunişti români, alogeni în frunte cu Walter Roman/ Erno Neulander, (fără cifre definitive), violări şi ucideri în rândul călugăriţelor, cu profanarea lor în sfintele lăcaşuri, cu „moaştele călugăriţelor Carmelite, pângărite…, aproape 20 000 de biserici au fost distruse sau prădate. Numărul preoţilor asasinaţi se ridică la aproape 16 000…” (ibid., p. 195)

   Drama Bisericii Ortodoxe Române între 1947-1964 s-a alăturat şi ea martiriului Creştinismului universal cu circa 34 de ierarhi prigoniţi, (Pr. prof. dr. Ioan Dură, Ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române îndepărtaţi din Scaun şi trimişi în recluziune monastică de către autorităţile comuniste în anii 1944-1981. Bruxelles-Belgia), cu peste 6 000 de preoţi, monahi şi monahii ortodocşi vânturaţi prin închisorile, temniţele şi lagărele comuniste, cu preoţi ucişi şi prezbiterele aruncate în penitenciare sau pe drumuri din casele lor fără nici un sprijin.

   Numai în Colonia Galeş-cea a preoţilor de la Canalul Dunărea-Marea Neagră s-au înregistrat între 800-1000 de slujitori ortodocşi ai Altarului lui Hristos.

   Astăzi, la noi Şcoala şi Biserica sunt vraişte, înregistrându-se Recordul celor mai nepregătiţi învăţători, profesori şi a celor mai lacomi popi şi ierarhi francmasoni din întreaga istorie multimilenară a Daciei, respectiv a Valahiei Mari.

   Nimeni nu compromite mai bine Clerul Bisericii decât necredinţa şi avariţia lui, lipsa vocaţiei şi absenţa misiunii-virtuţi fundamentale slujirii lui Hristos.

                                 Directiva nr. 17

   „Am avut grijă să distrugem clasa preoţească creştină, influenţa ei şi să provocăm astfel eşecul misiunii sale, pentru că altfel chiar ne-ar fi putut deranja. Influenţa acestei clase asupra poporului scade de la o zi la alta. Vom limita clerul şi preoţii la un cerc atât de restrâns, încât influenţa lor va fi redusă la minim în comparaţie cu cea dinainte. Când va veni momentul pentru a distruge complet curtea papală, degetul unei mâini invizibile va arăta popoarelor spre această curte. Iar atunci când popoarele vor năvăli asupra ei, noi evreii ne vom înfăţişa drept apărătorii săi.

Doar Regele evreilor va fi adevăratul papă al lumii şi patriarhul bisericii internaţionale. Politica noastră va fi o reîncarnare a Domniei lui Vişnu, simbolul noastru. În fiecare dintre cele o sută de mâini ale noastre vom ţine o pârghie a mecanismului vieţii publice.”

 

   Read More »

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii