17 May
2018

Ioan Miclău ,,Gepianul”: Eroilor din Gepiu

  MONUMENTUL EROILOR

     GEPIU-BIHOR-ROMÂNIA

AMINTIRE

 ”PIATRA SFINȚITĂ”

18 MAI, 2014

***

 EROILOR  DIN  GEPIU

 

Sfinți Eroi,

Au răsărit flori

Din osemintele Voastre;

Țărâna vetrei noastre

Sunt trupurile Voastre;

Sfinți Eroi,

De pe mormintele Voastre,

Se ridică lumină,

Voi sunteți fiii noștrii,

Dascăli și profeți,

Militari și poeți,

Prin strălucirile Voastre,

Ne dezvăluiți

Arderile vremilor în veșnicul lor mers!

Goarna Îngerului pentru voi,

Sfinți Eroi,

Era Iubirea, Cuvântul, Dumnezeu!

Și Neamul,

Și Vatra,

Și Limba,

Și Biserica lui Hristos Cel Crucificat,

La Sânul Lui vă odihniți

Acum! Și-n inimile noastre,

Și-n veșnicia anilor ce vin!

——————————–

Ioan Miclău ”Gepianul”

Cetățean de Onoare al Comunei GEPIU

 

 

17 May
2018

Nâzim HIKMET: Peste mare, un nor…

Fotografie de Germain Droogenbroodt

 

Peste mare, un nor…


Peste mare – un nor marmorat,
Pe mare – un vapor argintiu,
În mare – un peștișor galben,
Pe fundul mării, alge albastre…

Pe mal, un bărbat
despuiat,
nemișcat
cugetând:

Nor să fiu
sau mai bine vapor?
Pește, mai bine
sau poate o algă?

Nu, drag băiat:
ce-ți trebuie ție, e să fii marea,
cu nor și vapor, cu alge și pești.

NÂZIM HIKMET Turcia (1902-1963)

Traducere Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Din “A pesar de la gran noche y otros poemas

(”În ciuda nopții mărețe și alte poezii”)

 

16 May
2018

Vavila POPOVICI: Obrăznicia proletară

 „Cultura merită riscuri, riscuri enorme. Fără cultură suntem cu toții doar bestii totalitariste”.

Norman Mailer

   Pentru bolșevici, cultura trecutului, creatorii și reprezentanții săi puteau fi aruncați în „groapa de gunoi a istoriei”, după cunoscuta expresie a unuia dintre liderii bolșevici. În loc, urma să fie creată și impusă „cultura proletară” (proletkult) – cultura socialistă de mai târziu – al cărei scop era formarea „omului nou”. Despre bunul simț al „omului nou” nu se vorbea, fiindcă el era înlocuit cu nerușinarea.

   Comuniștii de la noi din țară au copiat comportamentul bolșevic, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci cum poți mai bine, nu trebuie să te lași călcat în picioare, trebuie să reacționezi prin atitudine violentă, să fii mereu deasupra celuilalt. Marx împărțise lumea în clase și accentuase ceea ce le deosebea, nicidecum ceea ce le unea. Pe unii i-a declarat „buni” iar pe alții „răi”. Pe cei „buni” i-a îndemnat să-i urască pe cei „răi” și să elimine clasa lor prin luptă.

   Puii comuniștilor crescuți în ideologia familiei lor și a celor din jur, numiți astăzi neocomuniștii zilelor noastre, gândesc aidoma: Decât să stai cuminte în colțul tău, mai bine să fii îndrăzneț. Iar pentru ei îndrăzneala este egală cu obrăznicia, întrucât îndrăzneala lor ajunge să nu aibă limite. Ei nu pot face diferența între aceste două feluri de comportament și lipsiți de bun simț, de înțelegere, de respect, se comportă obraznic.

   Zicala românească mai puțin elegantă: „S-a suit scroafa-n copac”, se referă la cei care provin din familii sărace (datorită lenei) și care au fost lipsiți de educație, de bunele maniere, sau dintre cei cu venituri mici, medii, dar cu ifose de snobism, specimene de oameni mediocri, „impotenți” și care ajung „potenți” peste noapte, lipsindu-le însă exercițiul puterii conducătoare, experiența necesară.

   Lichele, oameni fără merite, fără să fi făcut ceva pentru societate, simt dintr-odată nevoia / gustul de preamărire. Ei nu mai țin cont de onoare, de respect pentru alții care au realizări în viața lor, care au profesat conform pregătirii lor, și trec la arma imediat următoare a obrăzniciei, comportamentul arogant.

   Albert Einstein spunea: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va depăși interacțiunea umană. Lumea va avea o generație de idioți”. Din nefericire, se pare că am ajuns să trăim acea zi. E suficient să ne uităm la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, la oamenii care sunt promovați în funcții de conducere. Trăim într-o vreme a mediocrității, a lipsei de cultură, lipsei de profesionalism, a incapacității în acțiune. O vreme în care când prostul își găsește sprijin în alt prost. Și se adună proștii ca într-un ciorchine (alura unei familii): … „bob cu bob să ne unim…”. Și s-au unit!

  Auzim obraznice întrebări, obraznice răspunsuri, obraznice decizii, fără consultări, fără a ține seamă de părerile și drepturile altora de a cunoaște problemele și de a lua decizii. Ei trec, cum spune proverbul, și peste cadavre.

   Obraznicii au diferite profesii și diferite vârste, pot fi femei, bărbați. Constatăm cu regret că, în zilele noastre unele femei întrec bărbații în acest comportament, pierzând din gingășia, prudența care le caracteriza altădată.

   Obraznicul este omul lipsit de respect, de scrupule, față de cei din jurul său, dar care nu uită uneori să se aplece în fața unei persoane de la care vrea să obțină un profit care să-i satisfacă orgoliul. Este, deci, ori cameleonic, ori slugarnic. Este nesimțit fiindcă nu-i pasă de lovitura pe care i-o dă celui de lângă el și nici de reacția acestuia. Deși ar trebui să aibă respect pentru educația omului din fața lui, încearcă să-l umilească cu obrăznicia sa. În acel moment se remarcă două nivele de discuții, de pregătire, de educație, unul al omului cu realizări practice și de bun simț obținute în viață, și altul afirmându-se printr-o obrăznicie proletară, exagerată cochetărie și purtând o prea mare pălărie… Vorba jurnalistului bine cunoscut „un neica nimeni”, sub o pălărie care-i ascunde lipsa de cultură, de dotare intelectuală.

   De cele mai multe ori obrăznicia este rezultatul unei educații greșite din familie. În general copiii răsfățați devin obraznici. Și au fost destui copii răsfățați înainte de 1989, copiii protipendadei comuniste, dar și a celor care s-au ridicat prea sus, și au ajuns acolo unde nu le era locul. Au fost și mai sunt părinți care încurajează obrăznicia, considerând că în viață trebuie să înveți să te descurci oricum, lovind în dreapta și-n stânga ta, necunoscând granița dintre îndrăzneală și obrăznicie. Să ai obraz de scoarță fardat!

   Faptul că individul nu conștientizează defectele sale, denotă lipsă de inteligență, și din nou, de bun simț. Iată cum proverbul „Obraznicul mănâncă praznicul”, în doar câteva cuvinte exprimă plastic, situația în care o persoană impertinentă obține ceea ce dorește, deși nu merită, de multe ori prin minciună, spoială și îndrăzneală. Persoanei respective nu-i pasă de ce cred sau spun ceilalți! „Obrăznicia, boală fără leac.”

   De obicei, după îndrăzneală urmează aroganța care reprezintă o formă particulară a obrăzniciei, și mai apoi – nesimțirea și nepăsarea pentru erorile făcute, pe care le consideră normale, firești, și la reproșuri răspunde cu o nevinovăție candidă, etalează o sinceritate obraznică, stâlcește până și limba în care se exprimă și ne provoacă râsul. Dar continuă a se comporta în același mod. Persoana mimează simplitatea alături de îndrăzneala fără limite. Simplitatea, dacă nu ar fi mimată ar putea avea și evlavie înlăuntrul ei și ceva copilăresc, ceea ce nu este cazul. Este redat tabloul lumii în care trăim, o lume strâmbă, meschină.

   Astfel de persoane ajung să ne dezamăgească prin lipsa de cultură, de respect pentru poporul acesta căruia nu-i lipsește bunul simț, fiindcă nu i l-a putut nimeni fura. Măcar atât i-a mai rămas. „Cel obraznic de dinainte-ți ia, fără a cere ceva. Ferește-te să nu-ți ia tot”, spune alt proverb.

   Norocul nostru este că „Cerul i-a dăruit omului, spre a-i recompensa toate greutățile, trei lucruri: speranța, visul și zâmbetul…”. 

————————-

Vavila POPOVICI

Carolina de Nord

16 mai, 2018

16 May
2018

Victor COBZAC: În doi să zbori e mai ușor!?

ÎN DOI SĂ ZBORI E MAI UȘOR!?

Motto: 

            “…Îngăduie-mi Doamne
să sfârtec tăcerea din somnul pietrei…”

(din poemul fără nume, de Mihaela Aionesei)

 

Doamne!!!
Mai lungește-mi
Viața,
Să pun umărul și eu,
Să cioplim aceiași piatră,
Ce-a trimis-o…
Dumnezeu,
Să aprindem focul care,
Încă mai mocnește-n ea,
Ca în vârf de plopi,
Scânteia,
Să aprindă câte-o stea.
Și atunci când ne-o fi sete
De-a albastrului divin,
Să pășim,
Desculț voi merge,
Pentru doi
Să mă închin.
Dacă simt în spate aripi,
Care fâlfâie din greu,
Ca ecoul să răsune,
Iar de sus, parfum de nor,
Se îmbibă în năframa,
Ce te prinde
De minune,
Te invit… sub o aripă,
Care s-a deprins cu visul,
Cine fața să i-o spele,
Din culori de curcubeu.
Să ne-ascundem printre stele,
În doi și zboru-i
Mai ușor!?

————————
Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

16 mai, 2018

 

16 May
2018

Costache NĂSTASE: Luciditate

LUCIDITATE

 
Tot vrând să cuceresc redute,
Am traversat mai des, mai rar
Şi momente neplăcute
Dar totul era temporar.

 

Am savurat multe succese,
Eram cumva învingător
Am și acum vechile trese
Rămase piese de decor.

 

Acum, prieten cu eşecul
Oricât aş coborî ştacheta,
Să nu devin cumva ridicol,
E timpul pentru altceva.

 

 

Când tot îți plouă şi îţi ninge,
Când devii trist fără motiv,
Iar vârsta peste tot te strânge
Eşti scos din joc definitiv.

 

 
A accepta realitatea,
A nu huli ce nu-ţi convine
Înseamnă că luciditatea
Încă e prietenă cu tine.

———————————

Costache NĂSTASE

București

16 mai, 2018

16 May
2018

Nina TĂRCILĂ: Poem de vară

Poem de vară

 

cearcăne străvezii, planetă de vară,
vântul leagănă macii la drum de seară,
în lanuri strălucesc duminici cu pleoape de rouă,
iubirea veche se îmbracă-ntr-o rochie nouă
şi-i scapără ochii, se simte atât de frumoasă
cu aerul ei fragil din fum şi mătasă!
se rostogolesc tristeţi vechi şi se duc departe,
amiezile se despletesc în amurguri şi-n şoapte,
în zâmbetul tău plutesc irizări astrale –
eu ameţesc amestecându-mi toate punctele cardinale
şi-ţi mângâi tâmplele obosite de drumuri şi dor …
ascultă! în palme-mi pulsează inima, iubitul meu călător!

———————————–

Nina TĂRCILĂ

Timișoara

15 mai, 2018

16 May
2018

Simina PĂUN-MOISE: Petală pe ochi

Petală pe ochi


Ochiul verzui al minții tale
A fost străpuns de o rază de soare .
Şi ochii tăi verzi
Erau dintr-o dată
Roşiatici, ca soarele la apus seara,
În vară.
Pe pleoapă purtai
Petală roşie de la o floare.
Nu ştiu de ce,
Dar credeam că ochiul te doare.

 

Am vrut mâna ciungă să o întind,
Pleoapa să ți-o ridic.
Dar cum să o întind?!
Că prin a ei durere nu mai simțeam nimic.

 

Piciorul, alene, cel şchiop,
Îl târam prin lanul de maci.
Voiam să-nțeleg
A cărui petală
O purtai pe acel ochi verzui-sângeriu.

 

Îti spun, am ştiut că petala este de mac !
Pentru că macul, tie, atunci ți-a fost drag.

 

Mâna o să mi-o cos
Să nu îmi mai fie ciungă.
Pucioru-l ridic
Să pot să alerg
Când rămân doar o umbră.

 

Îți deschid ochiul.
Petala ți l-a vindecat.
Să pui, în lan, înapoi ,
Petala din ochiul de drac.

——————————————

Simina PĂUN-MOISE

15 mai, 2018

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii