20 May
2018

Apariție editorială: Reflecție Contemporană, de Galina Martea

Recent la Editura Bestelmijnboek din Olanda a fost lansat volumul de interviuri „Reflecție Contemporană”, de Galina Martea, savantă și scriitoare. Cuprinsul acestei lucrări, cu 118 pagini, conține dialoguri pe diverse teme sociale, în mod special, despre conceptul de idee și unitate națională; despre conceptul educației și instruirii, și importanța sistemului de învățământ în orice societate; despre dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale; despre valoarea jurnalistului și a jurnalisticii în societate; despre universalitatea eminesciană, etc.; și, respectiv, despre Centenarul Marii Uniri, în dialog fiind Academia Româno-Americană de Științe și Arte (ARA) și Galina Martea (membru titular ARA). Un capitol aparte este dedicat sistemului de instruire și educație al țărilor slab dezvoltate din sud-estul Europei și anume: a celui din Moldova. Chestionarii interviurilor sunt personalități din sfera academică, iar intervievatul, cu răspunsuri la toate întrebările, este autorul acestei cărți.

Pe coperta cărții scriitoarea și savanta Galina Martea menționează câteva concepte proprii care au fost expuse în lucrare și anume: „Intelectul uman reprezintă capacitatea de acţiune care dezvoltă şi produce schimbări pozitive în evoluţia individului şi societatea acestuia. Astfel, toate acţiunile realizate prin intermediul intelectului uman pot fi atribuite la capitolul valorii, prin valoare fiind determinată importanța și rolul fiecărui individ într-un mediu social”… „Dezvoltarea personalităţii prin cultura identității naţionale este cheia succesului în educație și în dezvoltarea unei societăți civilizate”… „Educaţia este acea funcţie care transmite comunicarea adecvată în formarea corectă a sistemelor şi subsiste­melor din societate şi la comunicarea adecvată în formarea corelaţiei calitative de convieţuire dintre societate şi individ… Rolul esenţial al instruirii şi educaţiei este de a menţine echilibrul intelectual şi spiritual al omului în­tr-un mediu social, formându-i astfel personalitatea şi identitatea…”. 

Galina Martea (1959) este doctor în științe economice, academician, savant, scriitoare (poetă, prozatoare, eseistă, publicistă, critic literar).

Sursa: http://armoniiculturale.ro/2018/05/02/aparitie-editoriala-reflectie-contemporana-de-galina-martea/

—————–

 Sincere felicitări, scriitoarei și omului de știință, Galina MARTEA!

18 May
2018

Constantin MARIN: Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos de Pr. stavr. Radu Botiş

Lucrarea, apărută prin binecuvântarea dată de P.S. Iustin Sigheteanul, a văzut lumina tiparului la Editura Inspirescu (Satu Mare, 2013 şi a fost premiată la secţiunea Didactică, în cadrul ,,Cărţile Anului, Baia Mare, 2012. De asemenea, se precizează faptul că aceasta a apărut sub egida Asociaţiei Cultural-Creştin-Umanitară ,,Ars Vivat”.

În ,,Cuvânt înainte”, semnat de Pr. lect. univ. Dr. Gheorghe Şanta (de la Facultatea de Teologie Ortodoxă Cluj-Napoca) se menţionează: ,,Cuvântul ca mesaj duhovnicesc îşi îndeplineşte sensul înalt numai atunci când slujeşte adevăratei realităţi, când are o putere ziditoare. Cuvântul zideşte din conştiinţa răspunderii faţă de semen, atunci când omul înţelege cuvântul ca pe o realitate dialogală. Prin Cuvântul lui Dumnezeu, se împlineşte o terapie duhovnicească. Cuvântul Scripurii are puterea renaşterii spirituale a vieţii integrale, fiind instrument forte în educaţie”.

,,Prefaţa” este realizată de Asist. univ. Dr. Valerian Marian, care consideră că ,,Parabolele şi pildele Mântuitorului (…) se înscriu, prin excelenţă, în categoria acelor exprimări care, sub forma cuvintelor înţelese de oameni, trimit la o realitate infinit mai profundă, inexprimabilă, inepuizabilă, ca sens, şi depăşind orice înţeles”.

Părintele Radu Botiş şi-a ,,parcelat” cartea sa în Cinci capitole: I. Persoana divino-umană a Mântuitorului Iisus Hristos; II. Mântuitorul Iisus Hristos – Învăţătorul prin excelenţă; III. Mântuitorul Iisus Hristos – Pedagogul şi modelatorul fiinţei umane; IV. Mântuitorul Iisus Hristos, Cuvântul-model pentru exegetul de azi; V. Actualitatea catehetică a pildelor lui Iisus.

În ultima parte a cărţii, descoperim capitolul intitulat ,,Din suflet prin Cuvânt” – gânduri despre carte.

Din primul capitol al cărţii, suntem părtaşi la opinia şi atitudinea părintelui Radu Botiş, referitoare la Scriptură şi, implicit, la Cuvânt: ,,Lumea fizică, deşi nu este conştientă sau nu poate fi ea însăşi conştientă de iubirea lui Dumnezeu, este făcută, şi ea, ca mijloc al iubirii Lui faţă de oameni şi, ca atare, să se arate tot mai desluşit El, cu iubirea Lui prin ea sau ca oamenii să vadă în ea iubirea lui Dumnezeu, iradiind prin ea lumina dumnezeiască, de care se umplu, văzând-o coborâtă chiar în cele ale lumii fizice”. Cât priveşte ,,Lucrarea Învăţătoarească a lui Iisus”, autorul cărţii de faţă consideră că aceasta este ,,elastică şi variată, ţinând cont de vârsta, gradul de cultură, profesiunea şi preocupările ascultătorilor Săi”. Iar despre ,,Iisus Hristos – pedagogul şi modelatorul fiinţei umane”, părintele Radu Botiş consideră că ,,Activitatea publică pe care a desfăşurat-o, mai bine de trei ani, Fiul lui Dumnezeu, a fost suficientă pentru a desăvârşi Revelaţia”. În continuare, sunt desfăşurate în carte (în detaliu) principiile şi metodele pedagogice folosite de Mântuitorul: principiul psihologic; principiul intuiţiei; principiul practic-educativ; metoda dialogului; metoda analitică; metoda observaţiei; metoda exemplului personal. Păstrând modelul fundamental – Mântuitorul Iisus Hristos – autorul cărţii pe care o recenzăm aminteşte de: pilda semănătorului, a seminţelor bune şi a neghinei, parabola despre comoara ascunsă în ţarină, despre mărgăritar şi năvod, parabola nunţii fiului de împărat, pilda despre lucrătorii viei, pilda lucrătorilor celor răi, pilda cu împărţirea talanţilor, parabola smochinului neroditor, pilda samariteanului milostiv, pilda bogatului nemilostiv şi săracul Lazăr, pilda celui ce datora zece mii de talanţi, pilda despre oaia şi drahma cea pierdută, pilda fiului risipitor, evanghelia din duminica lui Zaheu, pilda vameşului şi a fariseului, pilda bogatului ce i-a rodit ţarina.

Din suflet prin Cuvânt”, se numeşte capitolul dinspre finalul lucrării părintelui Radu Botiş. Aici descoperim opinii exprimate de oameni de condei despre această carte cu caracter pedagogic. Iată, în ordine, titlul materialului-contribuţie şi numele comentatorului acestei cărţi: ,,Iisus Hristos Atotputernicul Divin – Unificatorul prin înţelepciune între Cel ce L-a trimis pe pământ şi istoria pământeană”, de Al. Florin Ţene (Membru al Academiei Americană-Română, Preşedintele Ligii Scriitorilor Români); ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos”, de Titina Nica Ţene (membru fondator al Ligii Scriitorilor Români); ,,Mântuirea prin Hristos şi… Om”, de Preot Protopop Onorific Ilie Bucur-Sărmăşanul (Liga Scriitorilor Români, Preşedintele ASTREI Sărmaşu – jud. Mureş); ,,Şi erau uimiţi de învăţătura Lui, căci cuvântul Lui era cu putere”, de Preot Ion Turnea (Liga Scriitorilor Români); ,,Îndemn şi stăruinţă”, de Ernest E. W. Herman (Liga Scriitorilor Români); ,,Gânduri despre noi”, de Prof. Dr. Mihaela Rotaru; ,,Adevărul Mântuitor”, de Prof. dr. Elena Trifan (Liga Scriitorilor Români); ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos. Ieşirea din labirint, de Prof. Virginia Paraschiv (critic literar şi eseist, Liga Scriitorilor Români); ,,Dumnezeu lucrează prin oameni!”, de Ligya Diaconescu – ,,Revista Internaţională Starpres” (româno-canado-americană), membru al Clubului de Presă Transatlantic, membru fondator al ,,Association des mass-médias et journalistes roumaine sans frontiere”; ,,Carte de învăţătură”, de Prof. Traian Rus; ,,Şcoala, ca spaţiu al desăvârşirii omului”, de Prof. Valeria Oros; ,,Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos” – o cale de urmat, de Ing. Ion Nălbitoru (Liga Scriitorilor Români); ,,Gânduri aşternute”, de Prof. Ioan Ciorca (Liga Scriitorilor Români); ,,Atribute ale educaţiei religioase”, de Prof. Victor Becheanu (Liga Scriitorilor Români); ,,Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”, de Prof. Olimpia Mureşan (Liga Scriitorilor Români); opinia exprimată de Prof. Olimpia Sava, asupra cărţii de faţă; ,,Preotul Radu Botiş”, de Prof. dr. Adrian Botez.

Lucrarea părintelui Radu Botiş, Aspecte pedagogice şi catehetice în lucrarea de mântuire a Domnului Iisus Hristos se constituie ca o participare şi contribuţie concretă la uriaşul efort de asanare a lumii de azi, în care ne este dat să trăim.

———————————-

Constantin MARIN

18 mai, 2018

18 May
2018

Eleonora SCHIPOR: Muzeele și rolul lor în viața noastră

În fiecare an la 18 mai sărbătorim Ziua Mondială a Muzeelor. Anul acesta, tema Zilei Muzeului este: „Muzeele și peisajele culturale”, care este și tema Conferinței Consilului Internațional al Muzeelor, ce se va ține la Milano între 3 și 9 iulie. Tema a fost aleasă pentru a se sublinia necesitatea legăturilor între vizitatori, generații și culturi la nivel global.

„Muzeele sunt un mediu important al schimbului de experiențe cultural, îmbogățirea culturilor și dezvoltarea înțelegerii reciproce, cooperării și a păcii între oameni”. <<Președintele Consiliului Internațional al Muzeelor (ICOM)>>

            Cu câțiva ani în urmă a fost deschis oficial muzeul istoric al satului Cupca, în incinta CIE Cupca. Cele trei camere găzduiesc materiale cu conținut istoric, documente, cărți, fotografii, standuri, hărți etc., dar și obiecte vechi – vase, unelte, tablouri, icoane, ceasuri, cusături, haine, tablouri ș.a.

            Azi, aproape toți elevii și profesorii școlii noastre au vizitat muzeul nostru, au ascultat cele relatate de mine, dar și de membri cercului de Tineri muzeografi ce activează în școala noastră chiar de la înființarea muzeului. Elevii au pus întrebări, au răspuns la întrebările noastre referitor la istoria satului de baștină și a învățământului în Cupca, au examinat cu atenție exponatele, documentele, fotografiile…

            Felicităm pe toți acei care și-au legat viața de lucrul muzeelor, repară, îngrijesc, adună exponate pentru muzeele noastre.

———————

Eleonora SCHIPOR,

directoare pe principii obștești a muzeului istoric din s. Cupca

Ucraina

18 mai, 2018

18 May
2018

Simina PĂUN-MOISE: Poeme

„Macii” de Claude Monet

Fiecare

 

Fiecare are locul lui în lume.
Fiecare are suflet și destin.
Fiecare este el un TOT anume,
Fiecare vine-n viață mort câte puțin.

 

Cocheteaza cum, cu cine poate.
Se iubesc frumos și nebunesc.
Tăvălite stau femeile pe spate,
Printre maci și flori de măr domnesc.

 

Read More »

17 May
2018

Victor COBZAC: Dorință

DORINȚĂ

Mă vreau copac,
În curtea casei mele,
Un nuc, sau poate-un măr,
Cu albinuțe mici în plete,
Mai bine un cireș amar,
Să-i fugă umbra pe perete,
Cu crengile să intre-n casă,
Tulpina să mi-o dau cu var,
Să guste cine vrea din mine,
Cei mici să urce de pe prispă,
În vârf cei curioși din fire,
Tata îl văd urcat pe scară,
Trage de-o creangă mai subțire,
Mama în poale mă culege,
Cu cea mai mare surioară,
Iar cea mică încă nu-nțelege,
Că un cireș îi este frate,
De sânge, care o iubește,
Mă vâră-n gură cât încape,
Ea râde și se veselește,
Iar eu m-aplec până la Pământ,
Cu crengile de roadă pline,
În loc de mâini, vreau să-i cuprind,
La rândul lor și ei pe mine,
Iar eu, cu frunzele, să plâng,
Bărbații plâng doar când li-i bine.

Mă vreau copac, în curtea casei,
Ici să mă nasc și ici să mor,
Să-i văd pe toți șirag pe prispă,
Atunci când o să-mi fie dor.
Mă vreau cireș amar, pelinul,
Parfumul meu cel preferat,
Să curgă lacrimi printre frunze,
Cireașa să se scalde-n ele,
Pentru a fi la gust… amare,
Numai un pic, la fel ca viața,
Mai dulci ca soarta de bărbat.

—————————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chișinău

22 martie, 2018

17 May
2018

Eleonora SCHIPOR: Ziua cămășii cusute

           Anual ziua de 17 mai  este și ziua mondială a cămășii cusute (a cămăşii tradiţionale ucrainene). Ziua cămăşii tradiţionale ucrainene, marcată în fiecare an în a treia zi de joi din luna mai, a fost sărbătorită pentru prima dată în urmă cu zece ani, la iniţiativa unui grup studenţi de la Universitatea Naţională ”Iuri Fedkovici” din Cernăuţi. În prezent, însă, sărbătoarea este marcată în 50 de țări din întreaga lume.

            În cămăși cusute în diferite stiluri, având uzoare felurite au venit elevii și profesorii de la CIE Cupca.

            Ne-am fotografiat în fața școlii, pe aleea cu castani, care anul acesta au dat în floare mai devreme ca de obicei, întâmpinând cu drag pe toți cei care pășesc pe frumoasa noastră alee. Anul acesta sărbătoarea cămășii cusute a coincis și cu marea sărbătoare creștină Înălțarea Domnului. Așa că avem dublă sărbătoare în ziua respectivă.

            În imaginile respective îi vedeți pe elevii și o parte din pedagogii noștri îmbrăcați în cămăși cusute. Îi felicităm pe toți și credem că în anii următori toți cetățenii țării vor îmbrăca cămașa, iia, sau chiar costume în stil național. Principalul e să fie pace pe pământ și liniște în sufletele oamenilor.

———————————–

Eleonora SCHIPOR

Cupca, Ucraina

17 mai, 2018

17 May
2018

Camelia CRISTEA: Înălțarea

Înălțarea

 

Se Înaltă Hristos în cerul deschis,
Departe de zarvă și gloata nebună,
Un înger vorbește de raiul promis
Și are nădejdea înfiptă pe strună.

 

Altarul se-aprinde în flacără vie
Lumini necreate lucesc în sfârșit
Cer și pământ sunt împreună,
Prin jertfa suprema s-au întâlnit!

 

Serafimi și îngeri și-acoperă ochii,
Lumina-i orbește când cerul e plin,
Cățuia se-aprinde în inima popii
Și umple biserica toată cu mir.

 

Mireni din strană oftează ușor
E taina acesta mult prea înaltă,
O inimă vie în piept încă saltă
Profundă traire ce n-am s-o măsor…

 

La o icoană a plâns busuiocul,
Aprins de Lumină s-a înfiorat
Așteaptă de-o vreme să vină sorocul
Să vadă norodul tot vindecat!

—————————————-

Camelia CRISTEA

București

17 mai, 2018

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii