Cuvânt și iubire

STRIGĂT SPRE CERURI
… Seniorule !
DUMNEZEU să-ți țină spiritul viu peste țară !
ieri s-a fost ceasul nașterii tale,
dar nu ți-am scris ieri,
i-am lăsat pe alții !
mereu mi te-am păstrat cum mi te-ai arătat atunci,
în 18 acela de octombrie a lui 1995,
venisem să mi te duc oamenilor …
erai Scânteia, Seniorule !
erai linia de demarcație între oprimat și liber,
erai chintesența democrației spusă în cel mai simplu mod,
iar exercițiul tău social s-a fost impecabil,
dar stâncile pe unde ți-ai lăsat izvorul erau și s-au rămas cumplite …
cumplit și radicalul prin care m-a trecut comunitatea aceea unde mi te-am dus,
aceiași oameni se transformau cameleonic,
dar canimalul e mai ceva decât canibalul, Seniorule …
secunda m-a schingiuit,
ora m-a torturat,
zilele mi-au picurat otravă, anii m-au astupat …
dar nu mi-au stins mirabilul, Seniorule !
iar din trecere mi-am făcut fertil …
și ce prestanță în Scaunul țării ne-ai arătat,
cu câtă demnitate te-ai raportat la timp !
și cu câtă demnitate ți-ai etalat raportul social
cu universitarul șef de opoziție …
cât de viu mi te-ai rămas Seniorule !
m-am stăruit să-nfrunt opreliștile,
m-am străduit cu timpul,
m-am străduit cu oamenii,
dar oamenii mușcau din totu-mi …
nu timpul îmi închidea ferestrele !
nu timpul ușile !
oamenii doar că nu mi-au cerut viză schengen
să le calc instituțiile …
li te povesteam dar îmi răspundeau pereții
și la București, și la Slatina, și la Cluj, și la Timișoara, și la Oradea, și la Sovata, și la Covasna, și la Constanța …
Diaspora doar a tăcut !
pe FB am reușit zilnic să li te pomenesc …
ți-am făcut Cenaclu-n aproape de Bobota,
dar câtă liniște de peste tot …
în casa de m-ai primit n-am mai fost,
dar în fiece secumdă mi te văd ieșind prin ușa aceea
ce parcă te scobora din afund de timp …
am ținut câteva vorbiri oamenilor, pe unde am putut,
unii m-au chemat, dar au uitat instantaneu că o făcuseră,
dar omul era academician, ce poți să spui ?
urmașii tăi m-au spoliat aproape instantaneu !
mi-au dat atâtea trombine, dar încă mă mișc …
am suferit la Centenar – refuzam să cred că nu mă lasă să le spun cu câtă prietenie mi-ai vorbit țării,
cu câtă prietenie m-ai condus până în stradă …
dar cum să uit cum parcă-mi vorbeai de pe catafalc ?
m-am chinuit cu boala chinuindu-mă cu întâmplarea că ai tăi nu-mi vroiau știe întâlnirea pentru țară …
acolo ai lăsat atâtea lucruri că un testament scris mai lasă loc liber câteodată,
dar pe locul acela am venit eu și am adus edictele tale …
dar țara n-a știut să te piardă !
iar eu atât cât mi-am putut am făcut să se știe Numele tău
dreapta e de aur, Seniorule,
dar și aurul e tot un metal !
dreapta trebuia să aibă simțul tactil mai viu decât viața însăși cu ale ei … cu toate !
viața nu are drept să excludă nimic …
viața nu e DUMNEZEU !
viața e doar forma în care DUMNEZEU ne-a pus de Om,
dar noi ne-am ieșit din Om fără să demolăm Bastilia,
am demolat doar niște ziduri,
iar cremenea, Seniorule, nu are suflet, nu știe durerea !
și ce durere am dus nu-ți mai spun – mi se face rușine
amintindu-mi cum îmi spuneai că nu te înțelegi cu bătrânii tăi,
ceea ce am văzut eu cu ochii mei postcoposian !
și de la bătrânii tăi și de la tinerii tăi …
i-am povestit lui Florin Iaru toată pățania de azi cu ai tăi,
iar răspunsul lui m-a stins în mine:
-of.
nici n-a pus semnul mirării, a pus un punct, ca când totul s-a terminat în țara asta, ca și când … dar câte nu mai strigă și el
parcă fiind de neobosit !
Florin Iaru, scriu să nu uiți numele lui întru spirit …
aș mai avea ceva nume dar din sfială față de tine nu zic,
dar zic durerea pricinuită 23 de ani de un om – nu oarchestrator l-ai fi crescut tu, dar orchestrează !
Iată ce mi-au zis când i-am întrebat de ce nu-mi lasă dreptul să mă știe și ei, măcar ei că-ți poartă efigia numelui:
’’nu ați mentionat niciunde că ați reușit să faceți
acel interviu datorita d-lui Ion Gherasim.’’˙
dar Seniorule …
Seniorule, asta e școala ta de democrație ?
nu, nu …
nici în ruptul capului alte nume !
da, Unul s-a purtat cu mine fulminant de prietenos,
Emil !
știa pe de rost prestația ta din interviu,
știa și oamenii de veneau din urma ta …
vezi, Seniorule, vezi …
am zis din urma ta nu am zis pe urma ta !
Seniorule eu nu sunt un capăt de țară,
dar vreau să știe țara …
lasă Țara, acolo sunt birjarii !
bietul Caligula,
ce-o mai râde acum știind de ce el și-a făcut calul senator !
Seniorule !
Bator e poporul și țara e piatra din căruța lui !
iar între toate mișeliile, democrația l-a născut pe podar !
care nici nu cere mult:
un zlot și pe-a mea și pe-a mea mândră …
Seniorule,
nici cântecul durerii nu-l mai avem, iar Doina s-a torționat,
punctul 8 de la Timișoara e un moft
iar plaiul lui Dan căpitan este o esplanadă cu ieșirea la mare dată-n concesie frunzei de arțar …
n-am zis arțag să nu fie confuzată ipotenuza apelor românești
din marea slavă și panortodoxă …
dar Seniorule,
am să te caut la anul de mă mai va lăsa DUMNEZEU
și câte nume am să pomenesc atunci !
La bună vedere îți mai spun și ne veghează în drum !

———————————–

Marin BEȘCUCĂ
Dumbrava Roșie

23 mai, 2018

Iarăși am venit la Crasna. La Crasna lui Ilie Motrescu. Pentru mine, cea mai mare comună românească din Nordul Bucovinei, se asociază în primul rând cu numele regretatului poet crăsnean Ilie Motrescu. Ceremoniile la care am fost prezentă începând cu anul 2001 până în prezent, la Crasna, au fost legate de numele poetului-martir.

          De această dată sala de festivități a gimnaziului din Crasna ne-a adunat pentru a prezenta invitaților, dar și gazdelor o nouă carte despre această frumoasă localitate de la poale de munte, mai bine zis despre tradițiile ei folclorice. Cartea aparține fratelui mai mic al poetului, regretatului profesor Nicolae Motrescu.

          După ce a scos la lumina tiparului alte două cărți despre Crasna, cu același titlu «Crasna Bucovinei», publicistică și folclor, dar și o carte despre biserica Sfânta Treime, pe când era în viață, iată că la 10 ani de la trecerea sa în neființă a apărut «Crasna Bucovinei (3), Folclor». A muncit mult draga sa soră Maria pentru ca cartea fratelui să vadă lumina tiparului. Foarte bine a spus în prefață ziaristul Nicolae Șapcă «… De câteva ori m-a rugat să înțeleg că toate meritele sunt ale fratelui. Am înțeles. Dar e lesne de înțeles și faptul, că dacă regretații Nicolae, Ilie, Ștefan, toți oameni de vază în istoria Crasnei și a Bucovinei și care mult prea devreme au plecat dintre noi nu ar fi avut o asemenea soră, cum le-a dat-o și le-o ține Dumnezeu pe Maria, multe lucruri inițiate de ei au fi fost date uitării…»

          Câteva cuvinte despre recent apăruta carte. Pe cele 260  de pagini vom găsi mai întâi tradiții și obiceiuri de nuntă, însoțite de fotografii, multe de epocă,

          O serie de informatori populari din Crasna vor fi prezenți cu cântece, strigături, povești, scenete, poezii, amintiri… Printre ei se numără  – Veronica Percic, Axânica Grozavu, Ion Ursache, Anghelina Pleșca, Tanasă Gherman, Marcu Gherman și alții.

          Avem un capitol în care este descris păstoritul în Crasna, cu fotografii ale bacilor și ciobanilor la stână.

          Spre finele cărții vom găsi «Gulagul Aniței Istrate»  (în detalii), relatare amară, din vremea deportărilor staliniste, dar și câteva cântece vechi puse pe note muzicale.

          Cartea de față a văzut lumina tiparului la editura «DrukArt» din Cernăuți. Sistematizarea și redactarea textelor aparțin Mariei Motrescu-Popescu și subsemnatei, lectura Marinei Șapca, paginarea și tehnoredactarea Elenei Ovaciuc, culegerea computerizată Marianei Motrescu.  Cuvântul de însoțire îi aparține ziaristului și poetului, redactorului șef al ziarului «Monitorul de Hliboca» Nicolae Șapcă. Doamna Maria Motrescu-Popescu aduce sincere mulțumiri unor persoane pentru sprijinul financiar acordat la tipărirea cărții, printre care se numără domnul Laurențiu Dragomir din București, nepoților săi Nicolae și Mihai Lașcu, familiei Marina și Nicolae Șapcă.

          Referitor la ceremonia la care a fost prezentată recent apăruta carte a regretatului patriot și crăsnean Nicolae Motrescu, aș vrea să spun că a fost pregătită la un nivel înalt.

          Din sala frumos amenajată în stil popular a gimnaziului crăsnean a lipsit din motive de sănătate vrednica doamnă Maria Motrescu-Popescu, cea pe care fiecare dintre noi am pomenit-o doar la superlativ, cea căreia îi aparține efortul și munca, sârguința și dorința de a vedea cartea fratelui Nicolae tipărită. Bunul Dumnezeu i-a ajutat să-și vadă visul împlinit.

          Prezenți la manifestarea în cauză au fost invitații de onoare printre care se numără Consulul Consulatului General al României la Cernăuți, domnul Edmond Neagoe, redactorul șef al ziarului «Zorile Bucovinei», domnul Nicolae Toma, soții Marina și Nicolae Șapcă din Hliboca,  directorul ș. m. Pătrăuții de Jos, Ion Zmoșu, subsemnata, fiul doamnei Maria, Vasile Popescu, nepoți de-ai familiei Motrescu, familia Marina și Petru David, care și-au adus o contribuție nemijlocită la pregătirea manifestării date, gazda manifestării în cauză, directorul gimnaziului d. Ștefan Mitric, rude ale familiei, profesori, preoți, intelectuali, elevi, săteni.

          În cuvântările lor invitații și localnicii s-au referit la viața și opera, la importanța creației familiei Motrescu pentru Crasna, dar și pentru Bucovina întreagă. Au fost pomeniți pe rând poetul și ziaristul Ilie Motrescu, publicistul, poetul, activistul Ștefan Motrescu, profesorul, publicistul, omul de cultură Nicolae Motrescu, profesoara, publicista, activista Maria Motrescu-Popescu, profesorul, fostul director de școală din Moldova, fratele geamăn al regretatuli Nicolae Motrescu, Grigore, dar și ceilalți frați, vestiți gospodari și cojocari din Crasna. Nepotul regretatului Ștefan Motrescu, Alexandru a povetit pe scurt istoria familiei Motrescu. Manifestarea a fost moderată de învățătoarea Mariana Motrescu, ajutată la mijloacele tehnice de colegii săi.

          Bineînțeles s-au referit toți și la creația vrednicului crăsnean Nicolae Motrescu, la cartea recent apărută, la importanța ei pentru prezent și generațiile viitoare. O mică expoziție cu fotografia autorului, cu cele trei cărți apărute, cu o candelă, a fost expusă în fața scenei. În alt colț al scenei  a mai fost pregătită o expoziție vastă cu cărțile tuturor Motreștilor, cât și cele dedicate lor.

          Pe ecranul multimedia am urmărit secvențe despre obiceiurile din Crasna, despre opera fraților Motrescu, un fragment de nuntă din partea locului, unele dintre personaje fiind prezente în sală.

          Sub îndrumarea profesorilor locali, elevii de la gimnaziu au prezentat câteva fragmente de folclor crăsnean, au recitat, au cântat la fluier și pian. Grupa de dansatori în frumoase costume naționale au prezentat o serie de dansuri populare.

          Sincere mulțumiri tuturor celor care au contribuit la organizarea și desfășurarea acestei acțiuni comemorative. Sperăm că suita de manifestări de comemorare și prezentare de carte începută la baștină va continua și în alte localități. Doamne ajută!

———————————

Eleonora SCHIPOR

Pătrăuţii de Jos, Bucovina de Nord

23 mai, 2018

Mă simt ca un brici de ras trecut prin cureaua ascuțirii. Să-mi fie oare sufletul briciul, iar cureaua, viața? Dar cine le folosește? Tot ceea ce trăiesc și declanșez în mine să fie oare motivul pentru care sunt aici? Dacă Dumnezeu știe și controlează totul, atunci cine e în spatele Lui?

Era prin 1996, când românii abia uitau de fumul revoluției, când eu realizam ca temerar performanțe de nivelul Nadiei Comăneci pentru Ciudanovița, cățărat pe acoperiș în Melbourne, Australia unde la sugestia colegului meu de institut (inginer de sunet) sunt angajat de Prințul Florii de Lotus din Thaichung, Taiwan, care căuta un operator să-i filmeze un răsărit de soare în Aoraki, undeva în vârful muntelui Cook din Noua Zeelandă. El fiind grăbit, se angajează să-mi plătească toate cheltuielile, plus salariu. Era vara, în luna iulie. Mi-am luat concediu fără plată pentru două săptămâni și l-am urmat. Desigur că el avea un anturaj de mai mulți administratori și securitate cu el. Nu eram singuri. Ați văzut prinți pierduți?

Am urcat după-amiaza cu mașina în vârful muntelui la o căsuță turistică, unde ne-am așezat bagajele și am ales poziția unde voi fixa camera în direcția răsărit. Am plantat trepiedul și am încuiat pe directive, în așa fel încât dimineața pe la orele 4, când urma să ne deșteptăm doar să fixăm camera în șezutul trepiedului și să-i dăm drumul. Durata înregistrării răsăritului cerută era de patru ore. Ce face prințul cu înregistrarea, e treaba lui. Am aflat mai târziu cât de spectacular e tot programul lui.

După zece zile de călătorie în jurul părții de sud a țării ne despărțim, eu către Australia și el, spre Taiwan.

Ajuns acasă, îmi văd de treburi. Eu locuiam singur. Văduv. Baiatul era însurat, la casa lui și, în ajun de Anul nou, ca printr-un blestem, dă faliment restaurantul de unde cumpărasem bilete ca să petrec revelionul. M-am trezit dintr-o dată singur cuc, numai cu o zi înainte de această mare sărbătoare. Și ce să vezi, frate? Cerul începe a se întuneca, și ce îmi vine mie, ieșind afară din casă și văzând o grămadă de păsărele care se agitau pe sub streșini, să mă urc pe casă și să curăț burlanele și streașina de frunze și alte gunoaie adunate de-alungul anului, ca în torentul ploii să nu inunde cuiburile și să moară puii păsărilor.

Cum stam așa posomorât, cățărat pe acoperiș și curățam cu o lopățică, numai ce intră poștașul pe motoretă prin intrarea din fața casei și sună. Îi răspund de pe acoperiș și el îmi zice grăbit să cobor repede că este urgent, am un plic recomandat. Ce-o fi, Doamne? S-o fi întâmplat ceva rău acasă, în România? Omul pune întotdeauna răul înainte.

Cobor și semnez. Desfac plicul și ce credeți? Înăuntru era un bilet de avion pentru a doua zi, dimineața, la ora 8, direcția Taiwan, Taipei. Sunt câteva țari, în general în NATO pentru care australienii nu au nevoie de viză. Așa că, privind în sus la păsărelele care de-acum zburdau vesele că am curățat streașina, le-am mulțumit pentru cadou, pentru surpriza cerească, un răspuns la gestul meu și am început să-mi pregătesc valiza. Biletul era plătit de prinț cu o invitație la un nou proiect: Muntele Fuji cu un nou răsărit de soare.

Un moment în urmă eram deziluzionat și dintr-o dată în ceruri. Am ajuns în Taipei, unde prințul mă aștepta în porsche-ul său sport ca să mă ducă în orașul său de reședință, unde aveau o catedrală, Thaichung. Îmi face cunoștință cu  doamna, care ea este de fapt șefa supremă, Prințesa Florii de Lotus. Desigur că ajuns aici, fac o video-înregistrare și a răsăritului de soare taiwanez de pe muntele Yushan (Jade Mountain), prințul coroanei. La 3952m este cel mai înalt munte din Taiwan. La aproape 4 mii de metri înălțime era un aer atât de rarefiat pe munte încât la soare mureai de cald, soarele ardea, iar la umbră îngheța apa. Nu vă vine să credeți? Veniți aici! N-am tremurat de frig de când mama m-o făcut cum am tremurat pe You Sun.

Read More »

Așteptând

Ca seceta, ploaia

ca un înfometat, hrana

ca un naufragiat, salvatorul

ca un muribund, învierea…

te aștept.

H.S. Shiva Prakash, India

 Traducere:  Gabriela Căluțiu Sonnenberg

de: “Like Earth to Stars”, (Poems 2008-2014)

***

Waiting//Like drought, for rain;/Like a famished one, for a morsel of food;/Like the drowning, for a rescuer;
Like the dying, for rebirth…/ I am waiting for you.

ATÂT DE APROAPE ŞI TOTUŞI DEPARTE …

Privesc uluită spre tine,
În fiecare noapte creştem,
ne înălţăm,
Tot mai mult,
tot mai aproape,
tot mai departe…

Până la Cer,
Dincolo de albastrul cerului, dincolo de albastrul cerului
străbatem visul,
Din taina urzită în noapte
mă întorc în visul meu risipit
Intru în inima ta cu rodiile coapte de lumina soarelui –
simfonii de culori, miresme şi gânduri!

Doar luna, rotunda lună
se iveşte printre norii răsfiraţi de vânt,
Doar luna, rotunda lună
ne luminează visul plutitor pe râul
ce ne tulbură elegia peste măsură,
Doar luna, rotunda luna ne îngână şoaptele
prin ramurile bătrânului rodiu înflorit

Totul e soartă, totu-i suspin, clipă,
Totul e un început nesfârşit,
Totul e căutarea îndelungatului ecou,
Tot mai aproape de tine, de mine, de noi,
Tot ce-a trecut se continuă-n vis,
Atât de aproape şi totuşi departe,
Mă cauţi, te caut
prin adânca privire oglindită în apa din noi…

La capătul timpului
suntem noi –
Departe de zile,
Departe de luni,
Departe de ani,
Pe drumul înspre Lumina Veşnică.

Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu…

Pi tini omu, ti mutrescu ciudusitâ!

Criştemu cafi noapti,

cama-n dzeanâ,

tutu ma multu,

tutu ma aproapea,

tutu ma largu

Pânâ la ţzeru,

Ma înclo de njirleatza ţzerlui, ma înclo di njirleatza lui

strâbâtemu ghislu,

Ditu paradislu urdzâtu tu noapti

mi tornu tu ghislu a meu arâspânditu

Intru tu a ta inima ca arodiile coapti di cânjina soarilui –

muşhuteaţzâ di buiei, njiurizmi şi minduiri…

Maşi luna, rutunda lunâ

s-aspuni pitu niorii avinaţzâ di vintu,

Maşi luna, rutunda lunâ

nâ lunjineaţzâ ghislu ţi doarmi pi arâu

ţi nâ minteaşhti multu înlâcrimata puizii di vreari,

pitu crendzâli

cu chitchi a bitârnului arodiu

Tutu iasti înghrâpsitu, tutu-i uftare, clipitâ,

Tutu iasti un ahurhitu nibiţzitu,

Tutu iasti câftarea iholui di ninti,

Tutu ma aproapi di tini, di noi,

Tutu ţi tricu tu ghisu dinău bânămu,

Ahâtu di aproapi şi ahâtu di largu,

Mi cafţzâ, ti caftu

Pitu adânca mutritâ ditu ghilia apâei ditu niori.

Aclo iu zbiţzeaşti chirolu

himu noi –

Largu di dzâli,

Largu di meşhi,

Largu di anji,

Pi calea câtâ Videala Ti Totna.

Pasăre de Foc este iubirea…

Pasăre de Foc este iubirea stăvilită,

cea cu aripile aurii ca o mie de luminiţe,

cea cu ochii sclipitori ca de cristal,
cea care nu-şi dăruie cântecul inimii

Read More »

ROMÂN  LA  MINE-ACASĂ

Despre limbă, despre neam,
Despre Țara mea frumoasă,
Vreau să cânt… putere am:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre cerul plin de Soare,
Despre-un dor ce mă apasă,
Vreau să strig… în gura mare:
– Sunt român la mine-acasă!

Despre Mama mea și Tata,
Despre prispă, stâlp de casă,
Zile-n șir să afirm sunt gata:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre oameni, despre glie,
Soarta mea, pe hartă ștearsă,
Toată lumea… vreau să știe:
– Sunt român… la mine-acasă!

Despre sfinte… trei culori,
Nu-i îmbinare mai frumoasă,
Cer albastru, Soare, Sânge:
– Românești… la mine-acasă!

Despre frați, surori, nepoți,
Strânși… în jurul la o masă,
Veseli, pe-o sprânceană, toți:
– Sunt români… la ei acasă!

——————————

Victor COBZAC (VicCo)

Chişinău

27 martie 2018

*Pictorul, poetul Victor COBZAC s-a născut la 6 septembrie 1950 în orașul Ungheni. A absolvit Şcoala de Arte Plastice de la Chișinău în 1975 şi Institutul de Arte Plastice „V. Surikov” din Moscova (1981). Este membru al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) din Moldova din anul 1989.  A îmbinat permanent activitatea de creaţie cu cea didactică, activînd la Şcoala-internat de Arte Plastice „I. Vieru” (Chișinău, 1981-1988), la Liceul „M. Eliade” şi Universitatea Tehnică din Moldova (1990-2008).

A organizat diverse expoziţii personale la Chișinău (1996, 1999, 2010) şi în România (Satu Mare, 1997), expunînd şi în cadrul celor internaţionale (Iaşi, Bucureşti, Galaţi, Moscova, Strasbourg, Budapesta, Bruxelles), începînd cu anul 1976. Realizează picturi de factură tradiţională, îmbinată cu forme non-figurative.

Expoziții:

Personale – Chișinău (1996, 1999), România (Satu Mare, 1997);

De grup – Iași, București, Bacău, Galați;

Republicane – începînd din 1976;

În străinătate – Moscova, Budapeste, Strasbourg, Bruxelles ș. a.

Achiziții: în colecții de stat și particulare din R.M., România, Germania, S.U.A., Italia, Rusia, Bulgaria.

Distincții: Diplomă la concursul Peisaj și natură statică (1978), Diploma de Onoare a Academiei Europene de Artă, Bruxelles (1997), Diplomă, Premiul III la expoziția M. Eminescu, Chișinău (1999).

Un reportaj despre activitatea pictorului Victor Cobzac este scris de Victoria Colesnic pentru ziarul Timpul. Ce crede artistul despre pictură, citiți aici articolul în întregime.

Surse:

COBZAC, Victor: [notă biogr.] În: COLESNIC, Iurie. Colegiul Republican de Arte Plastice Alexandru Plămădeală. Chișinău: Museum, 2008, pp. 64-65.

Pictorul Victor Cobzac [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.moldovenii.md/md/people/216

COLESNIC, Victoria. Victor Cobzac, omul ce mânuiește pensula, arătătorul și cuvântul [online]. [citat 4.09.2015]. Disponibil : http://www.timpul.md/articol/reportaj-victor-cobzac-omul-ce-manuiete-pensula-aratatorul-i-cuvantul-45400.html

Sursa imaginii: http://www.timpul.md

Aș vrea să ating sufletul tău

Lumină tainică dintre stele

Ce cauți în gândurile din ele?

Înveșmântată-n flori de cais,

Iubirea nu se frânge-n abis.

Aș vrea să ating sufletul tău,

Neclintit ca muntele Ceahlău.

Încărcat de lumina din Tine,

Zborul prin ninsori rămâne.

Iubirea traversează continente,

Mâna străbate distanțele nocturne,

Privește mireasma dulce a primăverii!

Se cuprinde-n cuvinte și în gândurile vii.

Nu mă lăsa s-aștept încă o zi,

Vreau să ating sufletul tău,

Hai spune-mi: zău!

Jurămintele așa ușor tu le ucizi?

Sufletul tău e puterea în trup,

O călăuză cu ochii unui lup,

Corolă din potir și unduiri de zefir,

O legătură prinsă cu safir.

—————————–

Claudia BOTA

22 mai, 2018