Cuvânt și iubire

macii în floare –
prin lanurile-n pârgă
făclii ca de foc

                     (imagini internet)

—————————

Vasilica GRIGORAȘ

Vaslui

27 mai, 2018

În căruța ca seninul

În pădure, lună plină şi-o căruță speriată
Caii frământau noroiul ,scurs ca noaptea dintr- o beznă
O zeiță , păru-n plete prin căruță nu mai cată
Coborâtă prin mocirla ce-i veghează peste gleznă.

Banii-i zornăiau prin plete, fusta lungă, foc şi pară
Vrând să scruțe depărtarea ochii negri ca păcatul
Din căruța tremurândă glasul blând o înfioară
Tatăl ei cu hățu-n mână , vede-ndepartare satul.

Caii – abia înaintează, trag un coviltir prin care
Cerul scutură-noptarea coborâtă din neanturi.
Un frumos cu ochii negri din căruță de-abia sare
Și frământă cu zeița urmele ce-s prinse-n luturi.

Noaptea-i curge lin pe față, tandru murmurând din buze
Și cu ochii plini de lacrimi stânge tânăra de mână.
Codrul mângâie copilul şi dorind să-l prindă-n frunze
Și să-l legene la sânu- i în pădurea cea bătrână.

Paşii unul după altul uită – n pasul său tristețea
Și se pleacă înspre fată ca înspre o grea icoană
În pădurea departată readoarme bătrânețea
Și copilul ei din brațe ,cu obrajii din boboană.

Read More »

Şi chiar dacă te mai iubesc…

Acum, când plec definitiv,
Am înțeles că niciodată,
N-ai fost al meu, decât fictiv
Şi voi uita povestea toată…

Regretu-mi pare azi anost,
Sunt ca un bulgăr de zăpadă,
Iar lacrimile nu-şi au rost
Când tu jucai doar o şaradă…

Te voi uita prin nori de fum
Şi printre frunze-ngălbenite.
Mi-e sufletul un hău de scrum,
Iar gândurile-s obosite…

Şi nu-nțeleg de ce ți-am pus
În palmă inima-mi s-o strîngi ,
Când am ştiut dar nu ți-am spus,
Că intr-o zi ai să mi-o frângi….

Şi chiar daca te mai iubesc,
De-acum voi fi doar o tăcere,
Dar am să-nvăț iar să zâmbesc,
Pentru că toate-s efemere…

Din volumul de versuri
…Când tăcerile dor…

———————————–

Dorina OMOTA

Grafică: Lucian Opriceanu

În ANUL CENTENARULUI, Asociaţia VALEX PLOIESTI are onoarea de a vă invita la expoziţia de grafică, în cadrul evenimentelor dedicate Unirii, organizată la Sala Rotonda din incinta Palatului Culturii din Ploieşti.

Graficianul din Republica Moldova, IURIE BRAŞOVEANU, va expune lucrări de grafică în cadrul expoziției personale cu titlul ”Renașterea”, al cărei vernisaj va fi în data de 6 iunie 2018, începand la orele 13:00.
Evenimentul, organizat în scop caritabil, va fi urmat de alte manifestări culturale dedicate Marii Uniri.

“Prin această expoziție personală îmi aduc aportul pentru înfăptuirea năzuinţei de Unire deoarece fac parte din generaţia re-unirii. Avem nevoie de Lumină în privinţa identităţii noastre naţionale, care să aducă beneficii comune într-o unică latinitate”, a declarat Iurie Braşoveanu.

În opinia Domniei Sale, expoziţia este doar “un licăr de lumină care va îndeplini chemarea strămoşilor, Marea Unire a României cu Republica Moldova”.

Mâine e prea departe

Lacrimi albastre miezul nopţii a picurat,

În tăcerea ei transparentă

călătorim spre stele, e o chemare,

un dor crescut din lumină.

Toate vin nevăzute spre centru,

deşi toţi le văd depărtându-se de el!

Turbionul vieţii le atrage – cercuri concentrice

presărate cu frunze în oglinda apei.

Nişte frunze sunt oamenii,

                    îi duce viaţa precum vântul!

În bătaia destinului,

departe de noi, suntem purtaţi.

Pe unda gândului primim răspunsul.

Opreşte-o petală, arunc-o pe apa vieţii!

Fiecare lucru îşi cere timpul lui,

fiecare vis visul lui, fiecare emoţie emoţia ei,

totul e doar o stare ce curge!

Dincolo de câmp curge un mare fluviu,

adună multe râuri în drumul lui!

Nu te teme de vise, nimic nu te poate răni,

nici gândul, nici cuvântul, nici raza de soare

ce trece prin oglinzile timpului. Mâine e prea departe…

Dincolo de garduri,

împrăştiată de aripa vântului, fiecare petală e vie.

Mâni iasti multu largu

Lăcârnji njirli, zigha noaptiei chicâ,
Tu tâţzearea ei pitu cari’s veadi
Nidzemu câtâ steali, iasti unâ climari,
unu doru criscutu di’tu lunjinâ.

Tuti yinu nividzuti câtâ mesi,
cu tuti câ tuţzâ li vedu cumu’s dipârteadzâ di elu!
Spida banâei li tradzi – arhoatali ditu unâ mesi
pispiliti cu frândzâ tu yilia apâei.

Niscânti frândzâ suntu oaminjii,
îi duţzi bana ca vintulu!

În faţzâ cu ţzi nâ’i înghrâpsitâ
largu di noi, himu purtaţzâ,
Pi a undâei minti nâ yini hâbarea,
Ţzâni unâ frândzâ, arucu pi a banâiei apâ!

Cafi lucru îşhi va chirolu a lui,
cafi yisu yislu a lui, cafi trimburari trimburarea ei,
tutu iasti maşhi unâ lughurii ţzi curâ!

Anaparti di câmpu, curâ unâ mari apâ,
adunâ multi arâuri pi calea ei!
S-nu ţzâ hibâ fricâ, ţziva nu poati s’ti agudeascâ,
ni mintea, ni zborlu, ni lunjina di la soari
ţzi treaţzi pitu yiliili a chirolui, Mâni iasti multu largu….

Anaparti di garduri,

arâspanditâ di aripa vintului, cafi frândzâ-i yii.

Poem nocturn

În aşteptarea vântului

am adormit pe malul râului.

Pe apă la vale pluteau frunze îngălbenite

risipind în jur cântul iubirii,

– lumina îngheţa în trupul meu –

Ce a plecat spre cer

nu era visul, nu era luna.
Read More »

Nicicând, zbura

Mi s-au încurcat genunchii cu gleznele.
Încheietura mâinii,
şi ea mă doare.
Le-am uitat pe un țărm de soare,
când am plecat în mare.
Aripa clipei,
nu s-a ajuns
să le acopere pe toate,
şi au rămas descoperite
peste noapte.
Inima-mi s-a încurcat cu valul.
Sufletul şi-acum îmi țipă
şi tremurândă,
mi-au răsturnat pocalul.
( cum să-mi mai pun la loc,
de-atunci, verticalul?! )
În ramuri de pomi
cu nuferii roz,
aripile-mi s-au rupt,
când spre tine
am încercat să mă-ntorc.
Read More »

GEORGE BALCA, una dintre vocile emblematice ale postului de Radio Timișoara a trecut la cele veșnice.

Radio Timișoara se desparte de George Balica, omul de radio care pe 22 decembrie 1989 anunța ascultătorii din Banat că întreaga țară și-a redobândit libertatea. George Balica a încetat din viață în dimineața zilei de 24 mai.

Născut pe 21 mai 1947 la Timișoara, George Balica a absolvit cursurile Facultății de Filologie, Secția română-rusă, a Universității din Timișoara.

Cariera sa la Radio Timișoara a început în anul 1971 în calitate de colaborator, pentru ca un an mai târziu să fie angajat reporter în cadrul redacției Actualități. Dicția și timbrul său s-au impus în scurt timp, astfel încât devine principala voce de prezentare a programelor postului de radio. De aici a fost un singur pas până la realizarea programelor matinale, în paralel cu dezvoltarea interesului pentru subiecte din domeniile social, economic și cultural . A fost inițiatorul mai multor rubrici de mare interes între care “Sfatul medicului”, “Întrebați și vă răspundem”, “Tinerețe, împliniri, răspunderi” și “Breviar cultural artistic”.

În anul 1985, când povestea Radio Timișoara a fost oprită brusc prin închiderea tuturor posturilor regionale, este nevoit să părăsească instituția aflată atunci pe strada Cluj, păstrând speranța unor vremuri mai bune pentru radiofonia bănățeană. Care au venit în decembrie 1989 odată cu revoluția de la Timișoara. A fost unul dintre primii redactori care au ajuns la sediul postului de radio în ziua de 22 decembrie 1989, iar vocea sa a fost cea care a anunțat în Timișoara și în tot vestul țării că românii și-au recâștigat libertatea și speranța. “Aici Radio Timișoara Liberă” au fost primele cuvinte care au spart tăcerea impusă timp de aproape cinci ani și au deschis un nou capitol al istoriei actuale a postului de radio.

Și-a reluat locul la pupitrul programului matinal, după care a oferit ascultătorilor posibilitatea de a avea propria voce, demarând prima și cea mai longevivă emisiune interactivă de la Radio Timișoara, “Un răspuns pentru fiecare”.

A coordonat secțiile Actualități și Social de la Radio Timișoara, post căruia i-a rămas credincios toată viața. De numele său se leagă o serie de rubrici, între care “Poezia de dragoste” și “La zi în viața partidelor parlamentare”.

Cu ocazia împlinirii a 75 de ani ai Radioului public din România a primit distincția “Vocile Radioului”.

Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face deseară, la ora 21:00, la Casa funerară Rostyl de pe strada Ion Creangă din Timișoara. Înmormântarea va avea loc, sâmbătă, în comuna Beliu din județul Arad.

***

Ora 9 a zilei de 22 Decembrie 1989 m-a găsit în Piaţa Operei, alături de miile de timişoreni, scandând felurite lozinci împotriva lui Ceauşescu şi a regimului său dictatorial. Era o zi superbă, potrivită mai degrabă pentru luna aprilie. Timişoara se declarase în urmă cu două zile “oraş liber de comunism“. Era o stare de spirit care însa prindea tot mai mult conturul unei certitudini. Libertăţii acesteia cucerite, din păcate, cu multe jertfe – îi lipsea parcă ceva, şi acel ceva era puterea de exprimare. Un glas lăuntric îmi spunea că locul meu nu mai e acolo, în Piaţa Operei, că pot fi mai util în fata microfonului, pe care, cu 5 ani în urmă, am fost nevoit să-i părăsesc împreună cu colegii mei. În timp ce mă îndreptam înspre studiou, aveam tot mai clar sentimentul că în orele ce urmează se vor produce schimbări radicale, că Radio Timişoara va putea să emită din nou.

Petru Pavel, vechiul portar, era la datorie, Direcţia de Radio şi Televiziune Timişoara, în custodia careia trecuse cladirea şi aparatura studioului, preluând şi o parte din personalul tehnic şi administrativ. L-am salutat şi i-am spus:

– Cred ca azi îi dăm drumul.

– Bine ar fi! mi-a raspuns el, cu oarec are scepticism.

Între timp a sosit şi Bogdan Herzog, pe atunci corespondent al unicului post de radio din România. Oarecum surprins de vizita, dar si de propunerea redeschiderii postului, după câteva momente de gândire, a acceptat ideea. Ne-am pus pe treabă şi în timp ce concepeam anunţul de intrare în emisie, a luat legătura cu inginerul loan Olaru, fostul şef al serviciului tehnic, angajat şi el al Direcţiei de Radio şi Televiziune pe umerii căruia cădea sarcina cea mai grea: ieşirea noastră în eter. Între timp, a apărut şi regretatul Ion Dula Giulvazanu, sporind la 3 numărul personalului redacţional.

Entuziasmul nostru aproape că s-a spulberat în momentul difuzării comunicatului prin care se instituia starea de necesitate în întreaga ţară. Ştiam că în asemenea condiţii era imposibil să transmitem. Totuşi, n-am renunţat la speranţa noastră şi-am rămas în studiou. La Radio Bucureşti, pe programul l se difuza o emisiune în care copiii recitau poezii dedicate cuplului Ceauşescu. Nu ştiu nici astăzi daca emisiunea s-a încheiat sau a fost întreruptă.

Cert este ca mi-a atras atenţia prezenta pe post a unei suite de jocuri populare românesti foarte sprinţare şi total nepotrivite în contextul stării de necesitate abia instituite. Am deschis televizorul să vedem ce se întâmplă. Dupa câteva minute de aşteptare, am avut în fata ochilor de-acum binecunoscuta scena în care Mircea Dinescu şi Ion Caramitru anunţau fuga dictatorului şi izbânda Revoluţiei. Bucuria era de nedescris. Aşteptarea noastră n-a fost zadarnică, în mai puţin de o oră, inginerul Olaru ne-a spus că putem intra în emisie, astfel ca la ora 14,00 a zilei de 22 Decembrie 1989 s-a putut auzi aproape în toata ţara:

“AICI, RADIO TIMIŞOARA LIBERĂ! Dupa 5 ani de tăcere impusă de dictator, studioul nostru îşi reia activitatea”.

Nu pot uita nici astăzi emoţia puternică pe care am resimţit-o rostind acele vorbe. Alături de mine în cabină, Bogdan Herzog şi, puţin mai târziu, Mircea Muntean, secondaţi la pupitrul tehnic de Elisabeta Lazarov şi Felicia Szekeli, realizam, în direct, prima emisiune din a doua viaţă a studioului. Cei dintâi interlocutori, veniţi direct din balconul Operei, au fost Lorin Fortuna şi Tudorin Burlacu.

În scurtă vreme au apărut majoritatea colegilor de care ne-am despărţit în 1985, fiecare în parte punând ceva din sufletul lui; la reclădirea unei speranţe, la renaşterea şi impunerea în viaţa publică a instituţiei numită Radio Timişoara.

George BALICA

(fragment din volumul ” Radio Timisoara- 45 de ani” Editura Mirton 2000)