8 Jun
2018

Marta-Polixenia MATEI & Marin BEȘCUCĂ: Nările timpului strănută

NĂRILE TIMPULUI STRĂNUTĂ

 

… ce hartă și singurul ăsta,
cât compas a lăsat miezul de noapte că Orologiul
l-am petrecut aproape de pe genunchi,
clipa-și scosese goniometrul să-mi măsoare respirul,
tavanul era un bun ochitor !
orice tun ne-ar cădea din cer, gata suntem, să-l strivim …
întind mâna , perna ta s-a rămas atât de caldă,
simt totuși o undă de costișă, simt ropotit de roți,
visul plânge cu cafeaua în mână,
strâmbă din nas, ceva nu-i convine în zaț …
și e atât respir din respirul tău că mă tem să-l stric,
un strig pleacă nitam-nisam, îl las
dar hai să pun ceva aici, pentru Dimineață !
vine-n răspuns un val din perdea,
tac și-l aud,
Doamne, cât mister …!
recele nopții îmi aduse din pântecul ploii frisoane,
stelele păliseră-n colbul norilor,
Luna-și ascunsese mângâiul în petale de tăceri,
niciun semn cerul …
uau !
deschid ușa în noapte,
norii bolboroseau pe limba lor, dart tac instant
la văzându-mă cum caut în nicăieri,
dar ei sunt de-acum obișnuiți că sunt și-n 188,
o mână nevăzută sub barbă, strange ușor,
îți șoptesc ceva dinspre Mirabila Doamnă, să știi,
liniștea scoate un of – citise și ea MIORIȚA !
toată curtea e arc întins – doru-mi de tu e săgeata
ce pleacă și pleacă …
chiar Mărțișor,
la Brătcuța se va fi o troiță, unde-am merge să punem
o lacrimă Poetului Ioan Țepelea, în august, zice Silvia …
un tremur trece prin mine lăsându-mi o droaie de rece,
bine Poetule, m-ai auzit, vom fi,
negreșit !
da, Marin,
e lacrimă, vor fi și Scriorile-n SOMNOSTIHII,
nările timpului strănută depărtări,
e o răceală care cere doru-mi de tu în comprimate
(două pe zi, zice-se, n-ar strica), dar eu am luat overdose,
și-acum mi se pregătise o lavandă gastrică mișcată-n
ulei esențial de nu-mă-uita
ha-ha, deja mă tânjești !
timpul coboară și urcă o acvilă tăiată-n piatră de timp,
și piatra pare-mi vorbi …
sunt aci !…
apuc să-i spun și piatra strănută împroșcând
cer și Orologiu în aroma de lavandă …
și nu mă uita !…
Read More »

8 Jun
2018

Veronica IVANOV: Festivalul Iei Româneşti la Nicosia – ediţia a IV-a

Sala Casteliostissa din Nicosia a găzduit pentru al patrulea an consecutiv, unul dintre cele mai frumoase festivaluri ale comunităţii româneşti din Cipru – Festivalul IEI, organizat de Alianţa Românilor din Cipru, în colaborare cu Ambasada României la Nicosia.

Anul acesta festivalul a fost inclus în seria evenimentelor dedicate Centenarului şi a  fost realizat în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, reprezentat în Cipru de Consilierul Președintelui, Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș. Delegația a fost compusă din trei reprezentanți ai Centrului de Cultură și Arte ”Carmen Saeculare”, Neamț : doi interpreţi de muzică populară: Corai Călin, vioară, absolvent al Academiei de Muzică din Chișinău, solist al Filarmonicii Naționale din Chișinău şi solist al orchestrei de Folclor din Chișinău –  Paula Andrei, voce, care a studiat canto și dansuri populare la Centrul pentru Cultură și Arte ”Carmen Saeculare” din Piatra Neamț și Ionela Lungu, meșter popular, profesor la Şcoala Populară de Arte, Neamț.

Mesajele de „BUN VENIT” au fost rostite de doamnele Daniela Sezonov, Chargee d’Affaires la Ambasada Română din Nicosia şi Christina Christodoulou Todea, Preşedinta Alianţei Românilor din Cipru.

Programul artistic a început cu o dulce doină românească, interpretată de invitaţii din Piatra Neamţ, după care a urmat o prezentare de către doamna Ionela Lungu intitulată – ”Particularități specifice portului popular din regiunea Neamţ”.

Apoi, au urcat pe scenă elevii Școlii Românești din Nicosia, îmbrăcaţi în costume populare, care au prezentat un scurt program artistic, coordonat de profesoarele Valentina Cican și Irina Mușat.

Publicul prezent la eveniment a putut admira expoziția cu lucrări a elevilor de la Cercul de Desen din Nicosia, ce a avut ca temă “Portul românesc – sursă inepuizabilă de inspirație” (prof.Leonardo și Valentina Cican) şi exponate inedite ale meșterilor populari din Neamţ (ii, măști, păpuși din lut, liguri de lemn, opinci etc) şi costumele și minunatele bluze brodate de Oana Pîrvan, meșter popular de la Muzeul Etnografic dinGorj.

Festivalul s-a încheiat cu un program muzical interpretat de artiștii Corai Călin, vioară și Paula Andrei, voce. Românii au fost invitaţi la dans!

La sfârșitul programului muzical, prezentatoarea serii, Mihaela Stoica i-a invitat pe toţi cei prezenţi să guste din delicioasele produse de patiserie româneşti (colaci, poale-n brâu, cozonaci), pregătite de renumitele noastre gospodine: Elena, Gabriela, Camelia, Mihaela, Violeta, Rodica, Mădălina şi Daniela!

Comunitatea românească din Cipru a venit şi anul acesta la eveniment îmbrăcată în costume populare româneşti, în semn de dragoste şi respect faţă de tradiţia şi cultura românească.

La mulţi ani, Alianţei Românilor din Cipru, care anul acesta împlineşte 24 ani!

LA MULŢI ANI, IEI ROMÂNEŞTI!

———————————

Veronica IVANOV

Nicosia. Cipru

6 iunie, 2018

8 Jun
2018

Ciprian ANTOCHE: Echitate

ECHITATE

 

Sărac plânge săracul, celui bogat nu-i pasă
Căci bogăția este un drept ce l-a născut,
Nu ține cont de suflet, obrazul nu îl lasă
Și nici sudoarea frunții în veci nu l-a durut.

 

Dar oare cum se poate a bogăți din noapte
Fără a-nșela săracul și a-l robi prin munci?
Când tu, bogat, n-ai muncă, nici palmele crăpate
Cine-i apoi săracul și cine-i bogat atunci?

 

Ești pus, sărac, la muncă, trudești și treaba lor
Te mint că fără juguri n-ai să răzbești cu vrere,
Nu vor decât mulți galbeni și doar atâta vor
Călcând peste morminte în drumul spre avere.

 

Bei apă plină-n mâluri pe când ei se desfată
Doar cu nectar siropuri și seva de la vii,
A ta cămeșă neagră n-a fost nicicând călcată
Pe când bogații îmbracă în straie bidivii.

 

Nu știi să cerni durerea, nu știi ce-i bucurie
În lanțul nedreptății îți duci zile amare,
Nu știi ce e normalul, nici cum ar fi să fie
Să-ți aibă prunci destulul și masa cu mâncare.

 

Dormi pe slinoasă pernă, cade bordei pe tine
Te culci cu foamea-n suflet, cu foamea-n zori te scoli,
Pe când, tu, rogi Divinul, bogat palate-și ține
Și pruncii în străinuri, plătind prostia-n școli.

 

Of, Doamne, câtă foame ai făurit în lume…
Și câtă nedreptate ai dat în bieți sărmani!
Ce gând avea-vei, Doamne și ce menire-anume
Le-ai hărăzit să aibă? căci… nu tânjesc spre bani.

 

Tânjesc către dreptatea de-ași pierde sărăcia
Dar nu vor a schimba-o cu-aceluia bogat,
Ei vor egalitate, vor ca să-și dea frăția
De la vlădica țării până la biet argat.

 

De ce să aibă unii mai multă cale-n cale
Făcând risipă lungă când alți-au foamea-n oase?
Nu toți sunt oare oameni, nu toți sunt oi a tale…
Trimise ca să pască în luncile mănoase?

 

Să fie putregaiul mai sus decât rod este
Iar paltinul și fagul să-nchine cruce lui?
Nici carii nu se-ndeamnă să roadă lemn de iesle
Unde legați șad boii și nu străpunge cui.

 

Bogat, sărac, tot-una-s, se vrea a scrie-n lege
Că-s oameni ca și alții, dar nu-s egali deodată,
Săracul cară jugul, crăpate pălmi culege
Dar nu șade la masă cu cel avut vreodată.

 

N-a fost nicicând dreptate și nici n-are să fie
De nu s-ar ridica, săracul de sub jug…
Ori toții să troneze șezând în puf de glie,
Ori să-și înjuge trupul la coarnele de plug.

—————————————-

Ciprian ANTOCHE

8 iunie, 2018

8 Jun
2018

Denisa CUREA POPA: Rondelul durerii

Rondelul durerii

 

Ce instrumente foloseşti
Durere, tu, când sapi temeinic?
Prind gândul trist, hoinar, sfielnic,
La tine toate par fireşti.

 

Să fi căzut din mâini cereşti
În miezul grâului vremelnic…
Ce instrumente foloseşti
Durere, tu, când sapi temeinic?

 

A holdei creştere opreşti
Şi vina-n mine este sfeşnic
Să-mi fie plânsul – plânsul veşnic,
De-amar de vreme te trudeşti,

 

Ce instrumente foloseşti?

———————————–

Denisa CUREA POPA

(din vol. „Fructe sacre”)

8 Jun
2018

Sibiana Mirela ANTOCHE: Clipe și îngeri (poeme)

Amurg de femeie

 

Chiar dacă-i toamnă-n părul meu și ninge ’naltul în asalt

De bruma anilor amurg mă tem în gând și-n vis tresalt

Și vin iernatice corăbii, în prova vântului grăbesc

Spre portul mării-ncărunțite, în cheiul tâmplei vremuiesc.

 

Și încă simt parfum de tei în umbra anilor trecuți

Ce vin galop și rup cărări, zorind în ochii mei tăcuți,

E câmp de luptă-n părul meu și două cete războiesc

E firul verde ce-a uscat și firul galben ce-l smolesc.

 

Aud copite tropăind în sânul lumii veșted fard

De teama iernilor ce-au nins, de teama verilor ce ard,

Trudesc la sorții ce-mi surâd prin ciurul măștii fără chip

Și râd și plâng și cumpănesc… cât e văzduh și cât nisip?

 

Alung troienile din cer rotind în vatră anotimpuri

În așteptarea unor ani ce plâng la tâmpla unor timpuri,

Privesc senină depărtarea cu ochii-mi verzi ca de smarald

Și prind curaj zicând aievea… e vară totuși și e cald!

 

Antipoezie

 

Când versu-i trist și-i doar o umbră, iar muza plânge pe hârtie

Colindă sufletu-n derivă, gândind că-i doar o nebunie

Să-nșir cuvinte fără noimă, să storc condeiului cerneala

Simțind peniței întristarea și poeziei… oboseala.

 

Rebele semne de-ntrebare ucid în mine bucuria

De-a ține ritmul printre strofe, de-a prinde-n rime veșnicia,

De-a plânge doina în catrene, duios de-a vântura iubirea,

De-a da pastelului culoarea și stihului însuflețirea.

 

Read More »

7 Jun
2018

Alexandru NEMOIANU: Bartimeu

Tot textul Noului Testament, dar și fiecare fragment, fiecare pericopă, fiecare rând, sunt o deschidere uluitoare spre viață, spre viața veșnică și viața imediată, sunt și îndemn și concluzie. În fapt, atunci când citim, cu minimală insistență și dragoste aceste texte, de fiecare dată putem rămâne uluiți, fermecați, entuziasmați. Citirea acestor texte, de fiecare dată, este bucurie, aventură, descoperire.
Am să încerc să mă refer la un asemenea fragment pe care l-am aflat absolut cutremurător.
“Și au venit în Ierihon. Și ieșind din Ierihon El, uncenicii Lui și mulțime mare, Bartimeu orbul, fiul lui Timeu, ședea jos, pe marginea drumului. /Și auzind că este Iisus Nazarineanu, a început să strige și să zică: Iisuse, fiul lui David, miluiește-mă! / Și mulți îl certau că să tacă; el însă mai tare strigă: Fiule al lui David, miluiște-mă! / Și Iisus oprindu-se a zis, Chemați-l! Și l-au chemat pe orb, zicându-i: îndrăznește, scoală-te! Te cheamă. / Iar orbul, lepădând haina de pe sine, a sărit în picioare și a venit la Iisus. /Și l-a întrebat Iisus, zicându-i: Ce voieșți să-ți fac? Iar orbul, i-a răspuns: Învățătorule, să văd iarăși. /Iar Iisus i-a zis: Mergi, credința ta te-a mântuit! Și îndată a văzut și urmă lui Iisus pe cale” (Marcu 10;46-520)
Acest fragment de pericopă este nespus de puternic și uluitor de cuprinzător.

În primul rând, ca toate relatările, pildele și faptele petrecute în vremea lui Iisus,fragmentul acesta relatează un caz real. Un orb sărac, părăsit, ghemuit la marginea unui drum foarte circulat, aude de trecerea lui Iisus, a cărui faimă străbătuse Iudeea, și îndrăznește să îi ceară ajutor în ceea ce nu mai avea, lumina ochilor. Sărmanul orb nu era băgat în seamă și probabil era și disprețuit, cei din jur îl ceartă și îi comandă să tacă. Dar el cu mai mare îndârjire și disperare cere milă. Și iată că Iisus, recunoscut ca “special” și vestit de mulțimea care îl înconjura, aude glasul orbului și cere ca el să îi fie înfățișat. Abia atunci cei din jur se îndură și îl cheamă pe cel în nevoie; ”îndrăznește, scoală-te, Te cheamă”. Iar orbul, simțind că ceva decisiv se va petrece în viața lui chinuită, se ridică, își abandonează haina săracă, mai mult ca sigur singurul lui avut și aleargă spre cel care îl cheamă. Iar Iisus îl întreabă, ”ce vrei să iți fac”, și cu suspin și în ciuda oricărei nădejdi, orbul “îndrăznește”, ”Învățătorule, să văd iarăși”. Iar Iisus îi împlinește cererea și aceasta cu o generozitate care ne taie respirația. Îi dăruiește poate cel mai de preț lucru pe care îl avem, lumina ochilor, dar nu îi spune “iată ce bun sunt eu”, nu asta îi spune, îi spune altceva, ”îi spune Credința ta te-a mântuit”. Dar orbul, acuma vindecat, înțelege deplin și, ni se spune, ”urmă pe Iisus pe cale”. În sine acest fapt din viața reală și este cutremurător dar semnificația acestui fapt, acestei întâmplări petrecute acuma două mii de ani, este la fel de vie și exemplară azi și va fi exemplară în veci.

În  “orbul” care zace pe marginea drumului și cerșește ne putem recunoaște toți și fiecare. Suntem “orbi” duhovnicește, zăcem pe marginea drumului, ascultând toate zvonurile și cerșim înțeles. De jur împrejur este “lumea”, nepăsătoare în cel mai bun caz și ostilă cel mai adesea. Dar între zvonurile care vuiesc se aude și o veste. Că în lume există o “cale” și există un “învățător” care ne pot tămădui. Ba mai mult, această mântuire nici nu este prea departe, trece acuma, în clipă asta, pe lângă noi. Auzind vestea bună ne ridicăm glasul și cerem milă și ajutor. Dar “lumea” din jur este, desigur, scandalizată. Acești “orbi” îndrăznesc să facă larmă, zice “lumea”, iată-I că strigă și nu sunt “rezonabili”. Și lumea ne cere să ne ținem gură, ne spune să ne ducem la doctori să ne vindecăm, ne găsim, nu-i așa,  în chiar “zilele noastre” , doar avem nevoie de “spitale nu biserici”. Dar iată că cei “orbi” s-au săturat să fie “rezonabili”, ei ridică glas încă mai tare și cer ajutor și milă. Iar glasul lor este auzit! Li se vestește cu tărie și comandă, ”îndrăznește, scoală-te, te cheamă”. Iar cu asta ajungem în fața Celui care dă toate și prin care sunt toate. Și ce ne întreabă? Nici cine suntem, nici ce vom fi făcut, nici ce stare avem. Ne întreabă simplu și direct,”ce vreți”? Iar răspunsul este unul,”să văd iarăși”. Să nu mai fiu orb, să nu mă mai bălăcesc în mocirla, să nu mai dușmănesc pe fratele meu, să nu mai râvnesc la cele care nu pot da viață, ”Să văd iarăși Doamne!”  Iar dacă această dorința este însoțită de Credința că cel căruia I se cere Acela poate și dărui, dacă cererea ne este cu adevărat spre folos, vom primi răspuns bun la această cere. Iar apoi ce am avea de făcut? Să urmăm pe “calea” care este umblată de Cel ce da viață, pe calea împărătească a Ortodoxiei. Dincolo de cele spuse nu mai este nimic important!
Ajutorul Mântuitorului este întotdeauna aproape. Depinde noi să îl cerem așa cum se cuvine și mai ales să îl cerem cu Credință tare. Iar aici trebuie să fim foarte bine lămuriți.

Există o părere nespus de greșită cum că Credința este consecința “minunii”, Nimic mai fals. Întotdeauna Minunea este consecința Credinței. Raiul a fost câștigat de tâlharul cel bun, prin Credința lui, și nu de ipocriții drămuitori de litere care ziceau, ”dacă este regele lui Israel să Se coboare acum de pe cruce, și vom crede în El” (Matei,27;42). Iar dacă avem minimala corectitudine sufletească vom recunoaște că în viața fiecăruia dintre noi au fost împrejurări în care credința și rugăciunea au avut răspunsuri absolut uluitoare.
De peste două mii de ani Biserica Ortodoxă,Trupul mistic al lui Iisus, ne îndeamnă și ne cere să credem cu tărie și să stăm pe ”cale”. Căci puterea Duhului, întemeiată pe credința în ajutorul lui Dumnezeu, stă deasupra oricărei forțe fizice și puteri necurate.
În lumea asta, unde am fost alungați, venim goi și tot goi plecăm din ea. Dar stând neclintiți în Ortodoxie putem nădăjdui ca, la capătul drumului pământesc, ne vom putea întoarce și vom fi primiți din nou”acasă”. Să nu avem îndoială, să avem Credință în Biserica Drept Măritoare și în învățătura ei. Și să avem îndrăzneala de a mărturisi mereu: “Unii se laudă cu căruțele lor, alții cu caii lor, iar noi ne lăudăm cu numele Domnului Dumnezeului nostru” (Ps.19;8)

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

7 iunie,  2018

7 Jun
2018

Adrian BOTEZ: Să n-ascultați cântat de cucuvea (poezie)

SĂ N-ASCULTAŢI CÂNTAT DE CUCUVEA

 

pe cei viteji – îi plângi fără să vrei

de ticăloşi – ţi-e inima-mpietrită

dar vor veni vremi mari şi secoli grei

ce-or despărţi – cumplit – prin deasă sită

 

pe cei sfinţiţi în munţi – de derbedei:

să n-ascultaţi cântat de cucuvea

privirile vă ardă sus – pe stei:

nemernicul n-o stinge tot ce vrea!

 

…da – muşunoaie – năboiesc duşmanii

dar noi crescuţi suntem din ăst pământ

din cari ţâşnit-au zei – spre cer – cu jurământ :

 

ei stau – cu toţi – deasupra    SCUT – cenuşând anii…

…martiri – voievozi şi regii daci arzând

ne sprijin’ veşnicia : BĂTRÂNUL LEGĂMÂNT!

***

 

SECETĂ

 

un strop de Iubire-am căutat – îndelung…

arşiţă-i: fântâni stinse  –  văpăi ne străpung

…în ce Crâng – în ce Munte se-ascunde Iubirea?

gonesc după ea – n-o ajung cu privirea…

 

dorm pe spini – nu pe irişi – de-o viaţă de om

la fereastră-mi tot bate călău-metronom:

voi muri – nu voi şti despre-explozii de flori

mângâieri se sleiesc – în adâncuri de nori…

 

…eu iubesc mirişti – pe urme de coasă

dar Iubirea nu mi se-ntoarce-acasă:

spada simţirii-mi lunecă pe piatra veciei

 

spada sufletului  – vis şi zbor: puf păpădiei…

…o viaţă-am tânjit – dar Duelul Sihastru

degeaba-l aştept: voi migra spre alt astru…

***

 

PAŞTE

 

ramurile copacilor ridică spre

ceruri – Mugurii lor

abia deschişi:

 

uite – Doamne

potirele noastre: Tu nu

mai trebuie decât

să le umpli – cu

Sângele Tău”!

***

 

DOINĂ SINCOPATĂ

 

nu intraţi în

panică – intraţi în

comă!

vă trece pe la

nas – neantul-aromâ

acoperindu-vă – apoteotic – de

vomă

 

Read More »

Cuvânt și Iubire

Cuvânt și Iubire

„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi [&hellip

Comments Off on Cuvânt și Iubire

Follow Me!

Follow Me! Follow Me! Follow Me! Follow Me!
,,Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuiește, nu se laudă, nu se trufește". (Corinteni 13,4)
 

Carţi în format PDF

Articole Recente

Reviste de cultură și spiritualitate

Linkuri Externe

Multimedia

Ziare

Vremea

Ultimele Comentarii