“Alături de numeroase alte tradiţii culturale ale Urbei noastre, să ne oprim şi la aceea a Revistelor cu conţinut religios [&hellip
Archive for the ‘Articole’ Category
2013
Sandu Cătinean: Zâna nopţii cea tăcută
Zâna nopţii cea tăcută Zâna nopţii cea tăcută A venit cu fine şoapte Să mă ia cu mâna-i [&hellip
2013
MAria RUgină:,,Unde vis nu e…” – Reflecții despre volumul ,,În spatele oglinzii”, de Eugen Emeric Chvala
În limbajul sufletului, POEZIA ar putea fi definită ca aspirație de atingere a lucrurilor neatinse, poet find doar acela care [&hellip
2013
Gh. A. M. Ciobanu – Un Zenon eleat „a fost”, dar a rămas eternu’- „a fi”
Fiind copil, priveam, ca pieton şi de aproape, cu emoţia firească a vârstei ce o aveam, cum arde Teatrul-Cinematografic Moderndin [&hellip
2013
Părintele Sofian Boghiu. Sfinții Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie și Ioan
In fiecare an, pe data de 30 ianuarie, sunt praznuiti Sfintii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz si [&hellip
2013
Octavian Curpaș – Plecat din Arizona, muzicianul Ciprian Fodorean a fost ucis în timpul susţinerii examenului de şoferi profesionişti în Cluj !
Efemeritatea vietii noastre aici pe pamant este un fapt pe care nimeni nu-l poate nega; ca suntem trecatori o stim [&hellip
2013
Editura Muşatinia invitată la Colocviile de Marţi, amfitrion Dr. George Anca
Marţi, 29 Ianuarie 2013, orele 17.00 a avut loc eveniment cultural Colocviile de Marţi – Eminescu și Vivekananda Evenimentul a avuta loc la [&hellip