Vavila Popovici: Noapte de iarnă
Poeta se retrage in lacrimi, in iarba, in stele, in aer, elemente purtatoare de destin, facand parte din vointa de aparare a logosului exprimat mai intai pentru sine, mai apoi pentru cel ce vrea sa-l cunoasca.
Definitia poetului ca existenta intru supunere, tacere si iubire, identificarea cu fiinta iubita pana la pierderea de sine, oglinda ca sinteza a personalitatii umane, dar si ca mister, viata,
„zborul unor păsări albe,
triste,
cu atât mai triste
cu cât zborul lor
este mai alb…”
Valoarea functionala a volumului este conferita de chiar constiinta creatiei divine.
Elena Cruceru
* * *
Delicate, dar cu o personalitate surprinzatoare, pastrandu-si permanent vitalitatea expresiva si substanta lirica, poemele contureaza o personalitate artistica distincta prin rara osmoza intre realul atat de acut si distilarea lui in metafora, cerebralitatea convietuind, aproape de fiecare data cu fragezimea si unicitatea emotiei adevarate, ca si cum “Cu fiecare zi / din lume ma scad, adaugand un inobservabil minus / si-o pata de cuvant”.
Tatiana Visescu
* * *
Adevarate texte poetice! Privindu-le cu un ochi care rade si cu un ochi care plange, adica destramat si reintegrat in marele sens al cuvantului, care aici fiinteaza, nu-mi mai ramane altceva de facut decat sa-i urez vant prielnic!
Nicolae Ioana
* * *
NOAPTE DE IARNĂ
Noapte geroasă, târzie.
Străzi pustii
ca în povestea
din pădurea adormită.
Numai noi doi.
Ne-auzim pașii scârțâind
pe luciul zăpezii.
Ne purtăm trupurile
cu greutate.
Brațul meu stâng
este brațul tău drept
și brațul tău drept
este brațul meu stâng.
Trecem pe-aceleași străzi
de-o viață
și e mai frig ca niciodată.
E-atât de multă noapte
și-atât de multă iarnă
în noi!
* * *
POVESTE DE IUBIRE
Un bărbat îmi aducea flori.
Îl aşteptam în fiecare zi.
Îi auzeam paşii
şi el îmi aducea flori albe şi roşii.
Odată am murit
visând că dormeam
şi bărbatul iubit îmi aducea
flori albe şi roşii.
Şi astăzi continui să mor
visând la bărbatul iubit
care îmi aducea
flori albe şi roşii.
* * *
RĂMAS BUN
În parc a intrat toamna.
O pasăre îşi pregăteşte zborul.
Mă opresc şi miros
o floare încă parfumată
şi o sărut
şi-mi iau rămas bun
de la vară.
Ce trist clipoceşte lacul
spunând durerea sa de veacuri!
Mă aplec
şi-mi las faţa în apa lui;
îi simt mângâierea
şi-mi iau încă o dată
rămas bun de la vară!
Pasărea, floarea, lacul,
nu ştiu să plângă cu lacrimi!
* * *
Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord
Noapte de iarnă– volum de poezii, publicat 1993, România.
