Ioan Miclău: Măria Ta, Tăran Român!
N-ai invatat muzica la universitati si conservatoare. Ai auzit pe mama ta suspinand, pe tatal tau fredonand o doina la ceas de cumpana, pe tanar cantandu-si dragostea si dorul, pe batran soptindu-si durerea si amintirile. Ai auzit vantul fosnind prin frunze, traznetul cutremurand pamantul, stelele frematandu-si armoniile; ai auzit lupii urland in codrii la miez de iarna, cainii latrand la trecatori, caii nechezand a primejdie, turmele urcand la pasune; ti-ai pus urechea la pamant si ai auzit tropotul calaretului de departe, ai auzit apele susotind molcome pe vreme buna, ori venind in puhoaie la vreme de potoape. Din toate astea si din multe altele, tu ai invatat usor sa canti. N-ai asteptat aplaude, recompense, premii sau laudele cuiva. Ai cantat, pur si simplu, fiindca ai simtit nevoia. Cand te-ai jucat cu tovarasii de pe ulita, ai cantat franturi de melodie, ca un descantec de demult; cand ai inceput sa-ti sfaraie calcaiele dupa cate o codana, ai cantat de dragoste, cand ti-ai leganat copilul i-ai cantat duios ca sa adoarma; cand te-ai dus la munca departe, ori la armata, ori la razboi, ai cantat de dor si de jale; cand ti-ai adus aminte de cei ce nu mai sunt, ai cantat de durere; cand ai insotit pe cei dragi pe drumul cel fa de intoarcere, ti-ai povestit suferinta fara margini in glas de bocet!
Cantecul ti-a fost mama, ti-a fost tata, ti-a fost frate, iubita, copil, tovaras de viata. Regina cantecelor tale a fost Doina. Ea a cuprins in cupa ei tot ce avea mai bun si mai sfant sufletul tau. Doina a fost icoana pe-ndelete zamislita a sufletului romanesc, facatoarea de minuni si alinatoarea de suferinte. Doina a sters lacrimile, a infasat ranile, a mangaiat iubirile, a tesut amintirile, a calauzit calatorul, a facut legatura intre cei de aici si cei de dincolo. Doina poate fi pusa alaturi de marile creatii ale lumii muzicale, fiindca nu are egal.
Si cand te gandesti cine, cand si unde a zamislit-o, iti vine sa crezi ca Dumnezeu a varsat o picatura de frumusete cereasca in sufletul autorului anonim, pentru ca el sa poata da la lumina o asemenea nestemata.
Se canta astazi multa muzica populara romaneasca. Cantaretii adevarati merg la biblioteci si arhive, asculta culegeri si inregistrari de muzica de acum o suta sau doua sute de ani si scot apoi in lume cantecele tale ca pe niste relicve de muzeu. Ne minunam de frumusetea lor si ne uitam in jur, daca nu cumva mai gasim si azi creatori si purtatori adevarati de asemenea perle. Sunt altii care improvizeaza asa numitul “folclor actual, folclor nou”. Se simte de la o posta falsul, kischul, stangacia.
Te duci in tot felul de localuri si vezi nepotii si stranepotii tai “cantand” sau ascultand tot felul de scartaieli, sforaieli, bubuituri, huruieli, schelalaieli, care te fac sa crezi ca te-ai ratacit in iad! Muzica ta, doinele tale sunt ”depasite”, “taranesti”, nu sunt “misto”! Iti vine sa-ti iei lumea in cap si sa te tot duci!
Apropo, Maria Ta, tu chiar mai existi cu adevarat?
(Publicatia “Scrisoare Pastorala”- Foaie periodica, gratuita a Parohiei Malovat-Mehedinti,
Anul X(2012), nr.237 (1-15 Septembrie) Editor: Pr.Prof.Dr.Al. Stanciulescu Barda
DOINA ARDELEANA
Scumpa-i Doina Ardeleana,
Doina doinelor de Neam,
Scump e locul unde creste,
Mandrul suflet ardelean!
Sfanta-i Doina Ardeleana,
Doina doinelor de Neam,
Sfant e locul unde creste,
Sfantul suflet ardelean!
Peste varful bradului,
Trece fruntea bardului,
Peste varful muntilor,
Doina ardelenilor!
Doina noastra romaneasca,
Ne e paine, ne e sare,
O merinde ce hraneste,
De la Tisa pan’la Mare!
Inspre Ceruri se inalta,
Ruga noastra dulce/amara!
Sa nu lasi tu sfanta Doina,
Acest Neam si-aceasta Tara!
Tu esti glasul scos din inimi,
Glasul Duhului ceresc,
Daruit din inceputuri,
Cugetului Romanesc!
Scumpa-i Doina Ardeleana,
Doina doinelor de Neam,
Scump e locul unde creste,
Mandrul suflet ardelean!
IOAN MICLAU
Scris la 27.12.2010
Sursa : Ioan Miclău
