Veronica Balaj – O carte în oraşul alb, Ierusalim
De cum am avut în mână talonul de înbarcare pentru Tel Aviv, am simţit o stare specială şi deşi la fiecare călătorie într-un loc nou asta e ceva normal, de data aceasta era un soi de tulburare subţire. Nu acută , nu ascuţită . Poate să fi fost taina ca Ţara Sfânta are ceva misterios în chiar atmosfera sa.. Purtam la mine o carte de poeme traduse, în ebraica, limba sfântă, de către poetul Menachem Falek şi apărută la Editura” Zur Ott “ din Jerusalem…
Volumul îşi avea deja poevstea lui şi eu trebuia s-o urmez. Şi s-o desăvârşesc. O poveste care a venit spre mine fără să o fi căutat sau să mi-o fi imaginat vreodată. Totul s-a legat de la sine , pe neaşteptate. Fără ocolişuri, fără meandre amăgitoare.
Era o zi de august când împreună cu partcipanţii la un Festival Internaţional de Poezie în Budapesta, scriitori veniţi din Moscova, Hlesinki, Sanct- Petresburg, Podgorita, {Muntenegru}, Bulgaria , Dablin, Israel, treceam pe Strada Culturii rezervată pietonilor unde nu circulau maşini aşa că, apariţia unui biciclist păru insolită. Omul purta o camaşă în carouri cum avea şi Doni , când era pe pământ. Un declic interior s-a transformat într-un poem ca un strigăt că nu mai puteam învăţa o vară pe de rost ..că nu mai putem juca vise la ruleta altor zile viitoare… Căldura verii prezente şi trecatoare se încolacea între spiţele bicicletei . Inutil …
Doni,dintr-o cometă străină mie, nu mă putea tămădui. Aşa s-a scris poemul. Seara de lectura îl avea deja inclus în program , în manuscris cum era. L-am citit.
Atunci a început de fapt, fără să banuiesc , drumul meu spre Jerusalem.Colegul de ..festival, Menachem Falek, plecat din România de peste o jumatate de secol, a perceput singurul cele ce spuneam în limba română care mai vibra încă în sufletul sau cu toate că o exersa mai rar. Oricum, faptul i-a trezt poate amintirea glasului de mamă cu care vorbise româneşte în copilarie de aceea mi-a propus cred, sa fiu de acord cu traducerea versurilor în ebraica. Am luat-o ca pe o surpriză. Drept mulţumire , i-am dăruit a doua zi un volum în româna- franceză şi volumul în limba maghiară care urma să-l lansez chiar acolo, la Budapesta . Surpriza era să fie şi mai şi când mi-a spus că i-ar face plăcere daca aş accepta să traducă din fiecare carte poeziile pe care le considera pe placul său şi să alcatuiască un volum în ebraică. Desigur că am fost încântată . Trebuia doar să dau explicaţii unde nu era în clar cu termenii folosiţi.
Iată aşadar, duc în bagaj acum, volumul proiectat atunci , “Scut iluzoriu”, în română şi ebraică, iar numele meu în aceasta limbă chiar pare un desen indescifrabil.
Trecând peste emoţia primelor impresii, că tot era nopate şi se vedeau din Tel Aviv doar luminile asemănătoare fiecărei metropole, mai port o clipă în auz cântecul cu refrenul “salom, salom” iniţiat de câţiva tineri în avion în momnetul când s-a făcut aterizarea şi mă opresc direct la momnetul primei impresii de a doua zi.
Oraşul este construit doar din piatră albă, fără brizbrizuri. O sobrietate cu care trebuie să te obişnuieşti. Nu semăna deloc dar absolut nu semăna cu cel pe care mi l-am imaginat eu. Este foarte mare , cu străzi care urca şi coboară , muntele Măslinilor străjuind şi emanând o misterioasă tăcere .” Oraşul alb “ i-am spus în gând nevăzând nici o reclamă colorată ,ba nici firmele magazinelor nu sunt marcate strident vizual .Muzee, cam şapte la numar, clădiri de o sobrietate fidelă unui anume stil impus de primăria care , ani de-a rândul chiar daca s-au schimbat edilii, nu a schimbat legea conform căreia, în oraş este permisă construirea clădirilor doar din piatra albă şi marmură .Ziduri înalte cât până la etajul trei de la noi înconjoară uneori chiar casele particulare, ca nişte fortăreţe . Îţi trebuie ceva timp să te obişnuieşti cu imaginea total diferită decât ceea ce vezi în alte părţi ale lumii.Şi este firesc.Jerusalimul este unic.Nu mai vorbesc despre magia care o emana..
Prima lansare de carte a avut loc la Muzeul Hartar Haisuv, cel mai vechi muzeu din Ierusalem.
Invitaţii sunt aşteptaţi la poarta care duce spre intrarea în oraşul vechi, eu între timp sunt condusă să vizitez exponatele din incintă.
Este o imagine a vechiului mod de viaţă din zona şi dupa tradiţiile poporului evreu ,cu obiecte ilustratoare, cu imagini după cum se poate găsi în orce locaţie de acest gen. Sala unde se va desfăşura întâlnirea literară este deja amenajată, cărţile sunt expuse, masa prezidiului are un aer de aşteptare daca iau în calcul numele celor care vor vorbi şi care sunt inscripţionate pe mici plăcuţe metalice….adică, Balfur Hakek, Preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de limbă Ebraică din Israel, Herzel Hakek, Secretarul Relaţiilor Externe, Menachem Falek, Vicepreşedintele Asociaţiei Scriitorilor Israelieni de Limbă ebraică din Israel, Ora Pikel, directoarea Muzeului unde are loc manifestarea.
Lumea se aduna şi înainte încă de a începe programul, o doamnă mignionă canta la vioară încet…ca un preludiu al simfoniei care va urma… Aflu că este invitată special, de la Filarmonica din Jerusalem.
În cuvântul de deschidere, Balfur H. Face o urare de bun venit şi spune calduros:’’În inima vechiului Jerusalem, purtând în inimi sensurile Bibliei vechi şi poemele acesteia, făcem legătura în acest spaţiu , între cultura trecutului şi prezent. Avem oaspete pe doamna Veronica Balaj din România, dovadă că legătura între culturi nu cunoaşte graniţe.”…
Orce luare de cuvânt este redată în engleză şi parţial în română de către traducătorul cărţii, MK. Singura care înţelege ce spun şi cum sună poemul citit de mine , este Maica Nicolaida pe are am invitat-o în mod special şi care , a fost o prezenţă emoţionantă .Lacrima ei discretă o puteam intrepreta cum voiam dar , am luat-o ca un semn de comunicare secretă…
Surpriza serii a fost faptul că, vilonista a intrepretat în mod onorant, melodia’Ciocarlia”, învăţată special pentru aceasta întâlnire şi primirea diplomei de onoare din partea Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Ebraică.
Aproape de finalul întâlnirii soseşte şi colegul meu de breasla jurnalistică , Ion Stiube, care spune că este originar din Reşiţa de unde a plecat de foarte mulți ani lucrează mai mult cu scriitorii israelieni de limbă română şi nu cunoaşte protagoniştii din seara aceea. Realizăm un lung intreviu şi ne bucurăm de cunoştinţă.
Directoarea Muzeului, dupa ce a rostit un cuvânt chiar foarte atingător sufleteşte, mi-a dăruit un album al lăcaşului pe care îl conduce iar scriitorii invitaţi , câte un volum cu autograf aşa că, am plecat de acolo cu o mică bibliotecă în limba ebraică .
Drumul din Jerusalem până la Tel Aviv îl parcurgem tot la ceas de seară, lansarea cărţii va începe doar la ora 19. Reţin din mersul maşinii doar nişte tunuri pătrate în aer liber în amintirea războiului de independenţă. În Ţara Sfântă, dupa cum ştim, liniştea interioară şi nu numai ,nu este cel mai des întâlnită. Eu îmi fac însă un scut de bucurie la întâlnirea cu nişte locuri speciale , cu o istorie aparte, veche şi nespus de colorată dintotdeauna.
Sediul scriitorilor israelieni de limba ebraică un fel de Casa a Scriitorilor este central şi impozant. La parter te invită vizual o serie de exponate ,fotografiii, extrase din presă , panouri cu indicii despre acţiunile şi întâlnirile referenţiale care au avut loc aici de-a lungul anilor.Sala destinată şedinţelor şi prezentărilor de carte are şi ea un material ilustrativ aşezat pe toţi pereţii. Invitaţii sosesc în mici grupuri, se vede că sunt bucuroşi să se reîntâlneasacă, îşi împart fraze şi zâmbete, sunt prezentată şi eu ca oaspete ba la unul ba la altul , chiar înainte de a începe seara literară. Microfonul de pe scenă este în probe, e zarvă , vocile se amestecă între ele, ca la fiecare evenimnet de acest gen din orce parte a lumii. Îmi face plăcere tonul , atmosfera destinsă, toţi zâmbesc , ne simţim ca la o petrecere sau o aniversare…
În fine, se dă semnalul începerii când aceleaşi persoane care au fost la Jerusalem, ocupă locurile pe podium. Mai vine şi o doamnă din comitetul de organizare a activităţilor scriitorilor ,înţeleg mai trâziu. După luările de cuvânt ale fiecăruia, poeţii invitaţi să împartă o seara de poezie , se lecturează în ebraică. Eu în română. Aici îl întâlnesc şi pe un poet de origine română dar care scrie în ebraică. Este originar din Oradea. A plecat acum o jumatate de veac dar vorbeşte imepcabil româneşte. Îmi face un serviciu, devine translatorul în ebraică ,între mine şi redactorul de radio de la Radio Koll Israel care nu este zgârcit la minute şi îmi ia un intreviu amplu.
Seara a fost plina de aplauze, afectiune în numele poeziei, s-au facut fotografii, schimb de cărţi… Am fost copleşită primind diploma de onoare, “Cerneala de aur” acordată de Asociaţia Scriitorilor de Limbă Ebraică din Israel…
Spre ora două din nopate intram din nou în Jerusalem unde am ales să fiu cazată. Oraşul se arata alb şi sobru într-o lumină difuză.
Veronica Balaj
