“Arta guvernării” de Mihai Eminescu
“Ceea ce da guvernului rosu aproape caracterul unui guvern strain, tot atat de vitreg precum ar fi domnia muscalilor sau a turcilor, este atat lipsa de respect pentru traditie si trecut cat si deplina necunoastere a naturii statului si a poporului romanesc, pe cari le privesc, pe amandoua, ca pe niste terene de experimentare .
John Stuart Mill observa deja in scrierea sa asupra guvernului reprezentativ ca sunt spirite, cari privesc arta guvernamantului ca o chestie de afacere”. O masina de vapor sau una de treier , o moara, c- un cuvant orice opera mecanica cu resorturi moarte a carei activitate si repaos se reguleaza dupa legile staticei si ale dinamicei e pentru ei ceva asemanator cu statul; maniera lor de- a privi lumea, societatea, poporul e o maniera mecanica. Formulele si frazele cari umplu programele acestor oameni nu sunt adevaruri in sine, ci numai niste expediente timporare, pe cari e sau nu oportun de- a le aplica.
Traditia ? Nu- i nimic. Vechile datini de drept ori de cuviinta ale poporului sunt niste prejuditii. Modul de- a exista al statului, forma lui monarhica bunaoara, sunt lucruri despre cari e in sine indiferent de exista sau nu; valoarea lor e numai relativa si are numai atata pret pe cat contribuie la realizarea ambitiei personale a unui om sau a unui grup de oameni cari vad in stat un mijloc de- a face avere, de – a – si castiga nume, de- a ajunge la ranguri si la demnitati.
Dar se ruineaza poporul? Le e cu totul indiferent. Dar se altereaza dreptatea mostenita a caracterului national, dar se viciaza bunul simt, dar se imprastie ca de vant comoara de intelepciune si de deprinderi pe care neamul a mostenit – o din batrani mai vrednici decat generatia actuala? Ce- i pasa liberalului de toate astea? Toata lumea sa piara numai Manea sa traiasca! Orice idee a priori, rasarita in creierii stramti a unui om curios, orice paradox e bun numai sa aiba puterea de- a aprinde imaginatia multimii si de- a o duce pe calea aceea care n- o conduce pe ea spre bun trai, spre munca si adevar, ci care poate ridica o patura noua de oameni in sus, o patura turbure, despre care sa nu stii bine nici ce voieste, nici ce traditii are, nici daca e capabila a conduce un stat ori nu.
Exista alti logiciani politici continua John Stuart Mill cari privesc stiinta de- a guverna ca o ramura a stiintelor naturale”. Nu pe ales asadar sunt formele de guvern, a s t s nu expediente sunt, nu opera unor intentiuni premeditate, ci un produs organic al naturii, gingas ca toate produsele de soiul acesta; afacerea noastra e de- a cunoaste proprietatile lui naturale si nu dea- i dicta noi legi, ci a ne adapta legilor cari – i sunt innascute.
Genialul Montesquieu insusi, intemeietorul cercetarii naturaliste in materie de viata publica, zice (in cartea De l`esprit des lois ) ca, inainte de- a exista legi, existau raporturi de echitate si de justitie.A zice ca nu exista nimic just si nimic injust decat ceea ce ordona sau opresc legile pozitive este a zice, adauga el, ca inainte de- a se fi construit un cerc razele lui nu erau egale”.
Aceasta indoita maniera de- a vedea am gasi- o petrecand istoria tuturor statelor; ea e istoria paralela a ideilor conservatoare pe de- o parte, a celor demagogice pe de alta. Deosebirea patrunde scoala, justitie, administratie, vederi economice, tot.
Pe terenul muncii liberalul, care nu vede decat rezultatele, va zice: scopul economiei politice e productiunea.
Productiunea numeroasa, banoasa , ieftena, iata singura tinta ce- o urmarim. De aci apoi o imparteala a muncii dupa natiuni; una sa produca numai un lucru si sa fie absolut inepta si incapabila de- a produce altceva; alta alt lucru. In adevar imens, ieften, banos . Fiinta inteligenta a omului, redusa la rolul unui surub de masina, e un produs admirabil al liberalismului in materie de economie politica.
Oare nu are mai multa dreptate acela carele zice ca obiectul ingrijirii publice e omul care produce, nu lucrul caruia- i da fiinta? E vorba ca toate aptitudinile fizice si morale ale omului sa se dezvolte prin o munca inteligenta si combinata, nu ca sa degenereze si sa se inchirceasca in favorul uneia singure. E vorba apoi ca totalitatea aptitudinilor unui popor sa se dezvolte, nu sa degenereze toate si sa se condamne poporul intreg la un singur soi de munca care sa- l faca unilateral, inept pe toate terenele afara de unul singur.
Natura poporului, instinctele si inclinarile lui mostenite, geniul lui, care adesea, neconstiut, urmareste o idee pe cand tese la razboiul vremii, acestea sa fie determinante in viata unui stat, nu maimutarea legilor si obiceielor straine. Deci, din acest punct de vedere, arta de- a guverna e stiinta de- a ne adapta naturii poporului, a surprinde oarecum stadiul de dezvoltare in care se afla si a- l face sa mearga linistit si cu mai mare siguranta pe calea pe care- a apucat. Ideile conservatoare sunt fiziocratice , am putea zice, nu in senzul unilateral dat de d- rul Quesnay, ci in toate directiile vietii publice. Demagogia e, din contra, ideologica si urmareste aproape totdauna realizarea unor paradoxe scornite din mintea omeneasca. Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte straine, supte din deget, pe cand ele ar trebui sa fie, daca nu codificarea datinei juridice, cel putin dictate si nascute din necesitati reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse in mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfa noua sau ca un nou spectacol, ca eligibilitatea magistraturii, pe care nimeni n- o cere. Masurile economice ale demagogiei sunt o maimutarie. Ii vezi creand drumuri noua de fier, tot atatea canaluri pentru scurgerea industriei si prisosului de populatie din strainatate, pe cand adevarate masuri ar fi acelea menite a dezvolta aptitudinile cari sunt in germene in chiar poporul romanesc.
Caile ce se deschid concurentei absolute, departe de- a dezvolta unul din acei germeni , îi face sa se usuce si sa degenereze, restrangand pe roman numai la acel teren marginit pe care mai poate suporta concurenta, la agricultura. Dar, nefiind toti plugari, ce devine restul? Restul cauta functii si liberalii esploateaza ineptia economica pe care ei au creat – o, deschizand din ce in ce mai multe functii pentru miile de nevolnici economici carora le- a dat nastere tocmai liberalismul in materie de economie politica.
De teapa aceasta sunt toate planurile de reforma si organizare ale d- lui C. A. Rosetti.”
(Articol de fond, fara titlu, aparut in Timpul (VII), in data de 1 aprilie 1882)
Sursa : Timpul, Mihai Eminescu
