„Venit-am să mă-nchin smerit” de Sandu Cătinean din Bonţida
Sfântul Ardealului
Ieromonah Arsenie Boca
Se-adună lumea în puhoi
Se sparg zăgazurile-n noi
Iar cercetările se varsă…
Plutind prin ceaţa minţilor
Se-aude glasul sfinţilor
Prin răul ce-o să iasă…
Cântări liturgice plutesc
Peste Ardeal se risipesc
Slăvind ai noşti străbuni…
Un sfânt se roagă tremurând
Şi cheamă pe Isus plângând
Sperând să fim mai buni…
„Tu, Doamne-al îndurărilor
Alungă răul depărtărilor
Că sfânt e-al Tău cuvânt…
Nădejde dă-le celor drepţi
Şi sprijin celor înţelepţi
În Cer şi pe pământ…”
Mulţimea-şi trage de osândă
De adevăruri mai flămândă
Când trece înţeleptul…
„Acesta-i Sfântul din Ardeal
Nădejdea noastră-n ideal”
Strigau, strivind pământul…
…………………………………………………………………………………………
Acum în margine de brazi
Străluce crinii albi şi calzi
De pe-un mormânt cu flori…
Se scurg pe dale pelerini
Să-mprospăteze albii crini
Pătrunşi de lungi fiori…
„Venit-am să mă-nchin smerit
Arsenie Boca cel iubit
Să ierţi al meu păcat„…
Iar în tăcerea de mormânt
De printre flori şi din pământ
Se-aude-un murmurat …
Sandu Cătinean din Bonţida
