Cuvânt și iubire

Non hic librorum, pre quos inviter alarque,
Copia: pro libris arcus et arma sonant.
Nullus in hac terra, recitem si carmina, cuius
Intellecturis auribus utar, adest.
Non quo secedam, locus est: custodia muri
Summovet infestos clausaque porta Getas.
Saepe aliquod quaero verbum nomenque locumque,
Nec quisquam est, a quo certior esse queam.
Dicere saepe aliquid conanti – turpe fateri? –
Verba mihi desunt, dedidicique loqui.
Threicio Scythicoque fere circumsonor ore,
Et videor Geticis scribere posse modis:
Crede mihi, timeo, ne sint inmixta Latinis
Inque meis scriptis Pontica verba legas.

„Aici nu-i belșug de cărți care să mă atragă și din care să-mi hrănesc
Mintea; în locul cărților răsună arcul și armele
Nu-i nimeni ale cărui urechi ar putea să-mi înțeleagă poeziile,
Daca i le-aș citi.
Nici n-am un loc potrivit unde să mă retrag. Paznicii de la zid
Și poarta închisă depărtează pe dușmănoșii geți.
Adesea întreb despre vreo vorbă, de un nume sau loc,
Dar nu-i nimeni care să mă poată lămuri.
Când încerc să spun ceva, deseori îmi lipsesc cuvintele;
mi-e rușine s-o mărturisesc – m-am dezvățat să vorbesc.
În jurul meu glăsuiesc aproape numai guri tracice și scitice.
Îmi pare că aș putea scrie în versuri getice.
Crede-mă, mi-e teamă că s-au strecurat printre cele latinești
Și că în scrierile mele vei citi cuvinte pontice.”

Sed neque, cui recitem, quisquam est, mea carmine, nec qui
Auribus accipiat verba Latina suis.
Ipse mihi – quid enim faciam? – scriboque legoque,
Tutaque iudicio littera nostra suo est.
Saepe tamen dixi „Cui nunc haec cura laborat?
An mea Sauromatae scripta Getaeque legent?”
Saepe etiam lacrimae me sunt scribente profusae,
Umidaque est fletu littera facta meo.

„Nu e însă nimeni pe aici căruia să-i recit poeziile mele;
Nimeni care să asculte cu urechile lui vorbe latinești.
Scriu și-mi citesc mie însumi ; căci ce să fac?
Scrisul meu este deci asigurat că are cine să-l judece.
Adesea mi-am zis: de ce să mă chinuiesc cu această grijă?
Citi-vor oare poeziile mele sarmații sau geții?
Deseori am vărsat lacrimi când am scris
Și am udat scrisul cu plânsul meu.”

Arva relegatum iussisti visere Ponti,
Et Scythicum profuga scindere puppe fretum.
Iussum ad Euxini deformia litora veni
Aequoris, – haec gelido terra sub axe iacet – 
Nec me tam cruciat nunquam sine frigore caelum,
Glebaque canenti semper obusta gelu
Nesciaque est vocis quod barbara lingua Latinae,
Graecaque quod Getico victa loquella sono est;
Quam quod finitimo cinctus premor undique Marte,
Vixque brevis tutos murus ab hoste facit.

„Surgiunindu-mă, mi-ai poruncit să văd regiunile Pontului
Și să despic cu nava marea scitică.
Supunându-mă poruncii am venit pe țărmurile urâte ale Euxinului.
Ținutul acesta se află sub polul cel înghețat.
Nu mă chinuiește atât clima mereu friguroasă
Și pământul veșnic ars din pricina gerului alb,
Nici faptul că barbarii nu cunosc limba latină,
Iar limba greacă a fost învinsă de limba getică,
Dar mă îngrozește faptul că sunt amenințat din toate părțile
De Marte, care se află foarte aproape de mine,
Iar zidul mic cu greu ne poate apăra de dușman.”

Quid potius faciam desertis solus in oris,
Quamve malis aliam quaerere coner opem?
Sive locum specto , locus est inamabilis et quo
Esse nihil toto tristius orbe potest,
Sive homines , vix sunt homines hoc nomine digni,
Quamque lupi saevae plus feritatis habent.
Non metuunt leges, sed cedit viribus aequum,
Victaque pugnaci iura sub ense iacent.
Pellibus et laxis arcent mala frigora bracis,
Oraque sunt longis horrida tecta comis.
In paucis extant Graecae vestigia linguae,
Haec quoque iam Getico barbara facta sono.
Unus in hoc nemo est populo , qui forte Latine
Quaelibet e medio reddere verba queat.
Ille ego Romanus vates – ignoscite, Musae! –
Sarmatico cogor plurima more loqui.
En pudet et fateor, iam desuetudine longa
Vix subeunt ipsi verba Latina mihi.
Nec dubito , quin sint et in hoc non pauca libello
Barbara: non hominis culpa sed ista loci.

„Ce-aș putea face mai bun eu, care sunt părăsit aici pe țărmuri singuratice?
Ce leac să încerc pentru a-mi ușura necazurile?
Dacă privesc acest loc, el îmi apare neprietenos și nicăieri,
În toată lumea, nu poate fi altul mai trist.
Dacă privesc oamenii, căci abia sunt vrednici de acest nume,
Văd la ei mult mai multă cumplită sălbăticie decât la lupi.
Nu se tem de legi, ci dreptatea cedează în fața forței
Și zace la pământ învinsă de sabia cu care se duc luptele.
Se apără împotriva frigului năpraznic cu piei de animale și cu pantaloni largi,
Iar fețele lor aspre sunt acoperite cu păr lung.
La puțini dintre ei se mai păstrează urme ale limbii grecești,
Iar aceasta a devenit și ea barbară din pricina accentului ei getic.
În această mulțime nu-i nimeni care întâmplător să știe latinește
Și care să poată rosti măcat câteva cuvinte.
Chiar eu, poet roman – iertați-mă Muzelor! –
Sunt silit să vorbesc de cele mai multe ori după obiceiul sarmatic.
Iată, mi-e rușine, dar mărturisesc: din cauza dezobișnuinței îndelungate,
Chiar mie îmi vin cu greu în minte cuvintele latine.
Nu mă îndoiesc că în astă cărțulie s-au strecurat multe
Din limba barbarilor: nu-i vina omului, ci a locului.”

Vix ope castelli defendimur et tamen intus
Mixta facit Graecis barbara turba metum.
Quippe simul nobis habitat discrimine nullo
Barbarus et tecti plus quoque parte tenet.
Quorum ut non timeas, possis odisse videndo
Pellibus et longa corpora tecta coma.
Hos quoque, qui geniti Graia creduntur ab urbe,
Pro patrio cultu Persica braca tegit.
Exercent illi sociae commercia linguae:
Per gestum res est significanda mihi.
Barbarus his ego sum, qui non intellegor ulli,
Et rident stolidi verba Latina Getae;
Merque palam de me tuto male saepe loquuntur
Forsitan obiciunt exiliumque mihi,
Utque fit, in me aliquid, si quid dicentibus illis
Abnuerim quotiens adnuerimque, putant.

„De-abia suntem apărați de întăritura făcută și chiar înăuntrul cetății
Gloata barbarilor, amestecată cu greci, provoacă teama;
Căci ei locuiesc împreună cu noi, fără deosebire,
Și ocupă cea mai mare parte din case.
Chiar dacă nu ți-ar fi frică de ei, i-ai putea urî, văzându-le
Trupurile acoperite cu piei și părul lung.
Și acei pe care îi crezi că se trag din orașe grecești
Se îmbracă cu pantaloni persani, în loc de portul străbun.
Ei vorbesc între ei o limbă pe care o înțeleg;
Dar eu trebuie să mă înțeleg prin semne.
Eu sunt aici barbarul, căci nu sunt înțeles de nimeni:
Când aud cuvinte latinești, geții râd prostește;
Cu siguranță că deseori vorbesc rău despre mine pe față;
Poate îmi reproșează că sunt surghiunit;
Și dacă, așa cum se întâmplă, eu fac vreun gest de dezaprobare sau aprobare,
Când vorbesc ei ceva, îl răstălmăcesc împotriva mea.”

Non liber hic ullus, non, qui mihi commodet aurem,
Verbaque significent quid mea, norit, adest.
Omnia barbariae loca sunt vocisque ferinae,
Omniaque hostilis plena timore soni.
Ipse mihi videor iam dedidicisse Latine:
Nam didici Getice Sarmaticeque loqui.
Nec tamen, ut verum fatear tibi, nostra teneri
A componendo carmine Musa potest.
Scribimus et scriptos absumimus igne libellos:
Exitus est studii parva favilla mei.

„Nu-i nici o carte pe aici, nu-i cine să-și plece urechea
Și să înțeleagă cuvintele mele.
Peste tot, numai barbari cu glasul lor sălbatic,
Toate locurile sunt pline de teama glasului dușman.
Eu însumi am impresia că m-am dezvățat de limba latină;
Căci am învățat să vorbesc limba getică și sarmatică.
Totuși, ca să-ți mărturisesc adevărul,
Muza mea nu se poate abține de a nu mai compune versuri,
Scriu și ard în foc cărțile pe care le scriu:
Rezultatul muncii mele este un pic de cenușă.”

Nec te mirari, si sint vitiosa, decebit
Carmina, quae faciam paene poetica Getes.
A! pudet, et Getico scripsi sermone libellum,
Structaque sunt nostris barbara verba modis,
Et placui, – gratare mihi – coepique poetae
Inter inhumanos nomen habere Getas.
Materiam quaeris? Laudes de Caesare dixi.

„Nu trebuie să te miri, dacă versurile mele sunt cumva rele:
Eu care le scriu am devenit aproape un poet get.
Ah! Mi-e rușine: am scris o cărțulie în limba getică,
În care cuvintele barbare au fost așezate după ritmul versurilor noastre.
Le-au plăcut – felicită-mă – și am început să am
Faimă de poet printre neomenoșii geți barbari.
Mă întrebi de subiect? Am adus laude împăratului…”

Sursa imaginilor: P. Ovidii Nasonis, Tristium Libri V. Et Epistolarum Ex Ponto Libri IV, Coburgi, 1712 (Biblioteca Digitală din Dresden)

Sursa traducerii: Izvoare privind Istoria României (Fontes ad Historiam Dacoromaniae pertinentes). vol. I. De la Hesiod la Itinerarul lui Antoninus, București, 1964 (pewww.dacoromanica.ro)

tiparituriromanesti